Contractul de vanzare - cumparare internationala de marfuri

Contractul de vanzare - cumparare internationala de marfuri

1 Operatiuni precontractuale

Inainte de incheierea unei tranzactii comerciale care sa se finalizeze prin semnarea unui contract de vanzare-cumparare, atat la export cat si la import au loc o serie de activitati menite sa creeze cadrul cel mai adecvat incheierii acestor tranzactii.

In conditiile economiei de piata, activitatile precontractuale sunt desfasurate de societatile comerciale in etape si conditii diferite, in functie de pozitia pe care o ocupa in lantul producator-cumparator. Astfel producatorul depune o activitate mult mai laborioasa fata de comerciant, care nu are si sarcini de productie. Oricare ar fi pozitia societatii comerciale, ea trebuie sa cunoasca conditiile comerciale concrete in care urmeaza sa se incheie contractul.

1.1 Operatiuni precontractuale la export

Din punctul de vedere al producatorului, activitatile precontractuale incep cu studierea pietei externe privind produsul. El va investiga piata privind producatorii de marfuri similare, cantitatea de marfa produsa si gradul de acoperire a cererii de pe piata, calitatea marfii produse, ambalajul de promovare precum si etichetarea si marcarea marfii, elemente ce o pot face cat mai atractiva pe piata. De asemenea producatorul este interesat sa cunoasca costurile de productie, facilitatile oferite de piata, politica de distributie si metodele de promovare prin reclama si publicitate comerciala ale concurentei.

Cunoasterea tuturor acestor aspecte determina pe producator sa ia masuri care sa confere produselor sale un grad sporit de competitivitate pe piata si deci, sa-si atraga o parte din segmentul de piata internationala cel mai favorabil valorificarii produselor sale.

Din punctul de vedere al comerciantului, operatiunile precontractuale pornesc de la stadiul de prospectare a cererii de marfuri pe piata, determinandu-l sa se indrepte catre marfa ceruta pe piata si, in consecinta, sa gaseasca marfa ceruta pentru a o putea oferi. Desigur, comerciantul prospecteaza piata sub aspectul conditiilor comerciale concrete in care se vand marfurile, fata de producator care este nevoit sa ia masuri in procesul de productie pentru a produce marfurile la nivelul exigentei pietei externe.

Oricare ar fi pozitia societatii comerciale, de producator, comerciant sau producator-comerciant, este necesar ca aceasta sa desfasoare o activitate de prospectare a pietei externe, imbinata cu activiatea de reclama si publicitate, care sa se desfasoare metodic, dupa un plan bine conceput si care sa determine interesul partenerilor externi de a cumpara.

1.2 Operatiuni precontractuale la import

La import, operatiunile precontractuale prezinta unele particularitati, in functie de natura si destinatia importului. Pentru bunurile de consum si in general pentru marfurile de masa (generale), cu caracteristici definite pe piata produselor, prospectarea pietei se face pe baza cererilor de oferta neutrale, fara referire la tip, model sau specificatia vreunui producator. Cererea de oferta neutrala permite oricarui producator sa ofere produsul sau cu caracteristici identice sau cat mai apropiate celor solicitate prin cererea de oferta. Astfel, importatorul (cumparatorul) dispune de un numar mare de oferte primite, avand posibilitatea de a selecta oferta care raspunde cel mai bine cerintelor sale atat din punct de vedere al calitatii marfii, cat si al conditiilor comerciale oferite.

Pentru marfurile care constituie bunuri de investitii, cererile de oferta, insotite de specificatii detaliate, caiete de sarcini sau teme tehnice, se transmit producatorilor specializati pentru astfel de marfuri, urmand ca acestia sa faca initial oferte tehnice care, dupa studierea si clarificarea tuturor aspectelor cu caracter tehnic de catre importator, sunt urmate de elaborarea si transmiterea ofertei comerciale. Exceptie fac invitatiile de participare la licitatii la care ofertantii trebuie sa elaboreze ofertele tehnice si comerciale conform cu cerintele din caietele de sarcini.

2 Cererea de oferta

Cererea de oferta este manifestarea de vointa a unei unitati de comert exterior (a unui importator) de a cumpara o anumita marfa. Aceasta poate fi facuta in scris (letric, telegrafic, telex), oral sau prin telefon insa trebuie confirmata in scris.

Continutul si forma cererii de oferta difera in functie de produsul la care se face referire, precum si de particularitatile segmentului de piata caruia i se adreseaza. Astfel, in situatia in care importatorul are nevoie urgenta de marfa, cererea de oferta se poate transforma in comanda, importatorul indicand marfa, cantitatea si un nivel limita al pretului. In cazul in care cumparatorul apreciaza ca oferta pe care o va primi nu va fi urmata de negocieri indelungate, el poate cere de la inceput ca, odata cu oferta, sa i se trimita si o factura proforma. In cererea de oferta cumparatorul poate preciza conditiile de livrare, termenul de livrare sau alte elemente ale contractului.

Principala functie a cererii de oferta este, deci, aceea de a initia tratativele cu partenerii externi in vederea incheierii unor tranzactii comerciale. Ea poate avea insa si alte functii, printre care aceea de informare si cercetare asupra pietelor externe. Politetea impune ca firma care a primit o cerere de oferta sa raspunda la aceasta, chiar daca nu este interesata in tranzactia respectiva, aratand cauzele care o pun in imposibilitatea de a face oferta.

3 Oferta

Oferta de marfuri - unul dintre cele mai importante documente comerciale - reprezinta propunerea pentru incheierea unei tranzactii, care poate sa porneasca din initiativa exportatorului sau sa fie un raspuns la o cerere de oferta.

Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de continut si forma: claritate, precizie, concizie, aspect placut, corectitudine, traducere impecabila in limba accesibila pietei pe care se lanseaza. Oferta poate fi ferma sau facultativa (fara obligatii), fiecare din aceste forme prezinta anumite particularitati. In primul caz exportatorul se obliga sa pastreze marfa pentru clientul caruia i-a oferit-o pentru o anumita perioada de timp, care difera in functie de felul marfii, de conjunctura pietei, etc. Daca importatorul nu accepta oferta pana la data indicata ea se considera refuzata. In cel de-al doilea caz vanzatorul are posibilitatea de a accepta comanda transmisa, de a nu o lua in considerare sau de a modifica oferta initiala. De asemenea poate oferi aceeasi partida de marfa mai multor clienti executand comanda celui care raspunde primul la oferta. De obicei la o oferta fara obligatii vanzarea se considera perfectata numai dupa ce vanzatorul a acceptat commanda.

Continutul ofertei se refera la urmatoarele elemente de baza: marfa cu indicarea calitatii si a cantitatii, pretul si modul de determinare al acestuia, conditiile de plata si termenul de livrare, etc.

In redactarea ofertei trebuie sa se tina seama de o serie de principii cum sunt: ---politetea, care reclama furnizarea tuturor informatiilor necesare (numele si adresa exacta a firmei, inclusiv numarul de telefon, fax si telex), o redactare corecta, un aspect placut etc; ---promptitudinea, care presupune printre altele transmiterea operativa a unui raspuns oricarei cereri de oferta, indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ; ---precizia si caracterul complet al raspunsului, ceea ce contribuie la scurtarea timpului pentru incheierea unei tranzactii si la excluderea interpretarilor gresite; ---persistenta - principiu al corespondentei externe, valabil si in elaborarea ofertei, ce consta in informarea permanenta a importatorului asupra produselor nou aparute in nomenclatorul de export al vanzatorului.

Acceptarea ofertei se poate face imediat atunci cand cele doua parti se afla fata in fata sau cand conditiile tranzactiei se stabilesc prin telefon. Retragerea unei oferte este posibila daca ea nu a parvenit inca celeilalte parti. In mod uzual acceptarea ofertei trebuie anuntata imediat, dar in practica internationala se intalneste si situatia in care una din parti a facut o oferta, cealalta parte a acceptat-o cu unele modificari, dar ofertantul nu a mai raspuns solicitantului. In acest caz, se considera ca modificarile au fost acceptate si contractul va fi valabil in forma sa modificata.

4 Incheierea contractului

4.1 Conditiile de validitate privind fondul contractului

Conform legislatiei civile in vigoare, conditiile privind validitatea acordului de vointa privesc: -capacitatea partilor; -consimtamantul partilor; -obiectul contractului; - cauza contractului;

Capacitatea partilor

Codul civil prin art 948 prevede, printre conditiile esentiale pentru validitatea unui contract, capacitatea de a contracta. Capacitatea de a incheia contracte reprezinta regula, incapacitatea fiind exceptia.

Consimtamantul partilor

Consimtamantul reprezinta manifestarea hotararii partilor de a incheia un act juridic. Pentru ca acesta sa fie valabil exprimat, el trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant. Sunt considerati ca lipsiti de discernamant: ---minorii sub 14 ani; ---interzisii judecatoresti (debilii si alienatii mintali, precum si cei carora prin sentinte judecatoresti li s-a interzis exercitarea unor drepturi pe diferite perioade)

Deci contractele incheiate de asemenea persoane vor fi lipsite de validitate si se va putea cere anularea lor in fata instantelor judecatoresti.

Pentru a se considera consimtamantul valabil exprimat el nu poate fi viciat prin: ---eroare - falsa reprezentare a realitatii la momentul incheierii contractului. Eroarea produce nulitatea contractului, atunci cand priveste substanta obiectului contractului (de exemplu o parte a crezut ca o sa cumpere otel, dar in realitate era vorba de fonta); ---violenta - amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i provoace o temere, care o determina sa incheie un contract, pe care altfel nu l-ar fi incheiat; ---dol - inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace violente, in scopul de a o face sa incheie un contract. Astfel prezentarea unei mostre care nu corespunde calitativ cu marfa oferita, reprezinta un dol.

Obiectul contractului

In general, prin obiect al contractului se intelege efectuarea de prestatii reciproce, la care partile se obliga prin contract. Contractele de comert exterior fiind contracte sinalagmatice, vor avea obiecte duble, fiecare parte fiind indatorata sa efectueze o anumita prestatie (livrarea marfii si plata pretului).

Pentru ca un contract sa fie valabil incheiat, obiectul acestuia trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate cerute imperativ de lege: ---obiectul contractului trebuie sa existe. Nu este imperativ necesar ca obiectul sa existe in momentul incheierii contractului, el putand fi constituit si in viitor; ---obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil. Obiectul este determinat atunci cand partile stabilesc in contract cantitatea, fara insa a determina in mod obligatoriu calitatea. Obiectul este determinabil atunci cand prin contract se stabilesc criteriile cu ajutorul carora, la scadenta, se poate determina obiectul. ---obiectul contractului trebuie sa fie posibil. Obiectul poate fi imposibil material (atunci cand nu poate fi realizat de catre nimeni) sau imposibil juridic (obligatia de a ceda un drept care nu-ti apartine). ---obiectul contractului trebuie sa fie in concordanta cu dispozitiile legale in vigoare, precum si cu morala sociala.

Cauza contractului

Prin cauza contractului se intelege scopul urmarit de parti la incheierea contractului. Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa existe; sa fie reala; sa fie licita si sa fie morala.

4.2 Conditii de validitate privind forma contractului

Prin forma contractului se intelege modalitatea prin care se exteriorizeaza vointa partilor de a da nastere intre ele unui raport juridic.

Forma actelor juridice poate fi ceruta de lege, atat ca o conditie de validitate a acestora cat si ca o conditie de proba. Contractele de comert exterior se incheie in mod obligatoriu in forma scrisa, aceasta fiind obligatorie atat pentru validitatea contractelor, cat si pentru proba lor.

Clauzele contractului

La incheierea contractului, partile trebuie sa aiba in vedere tratarea tuturor clauzelor care constituie obiectul raportului juridic - intr-o forma cat mai sistematizata, clara, concisa, astfel incat sa se evite posibilitatea unor interpretari diferite ale unor obligatii si drepturi de catre partile contractante pe durata executarii contractului, interpretari care ar putea sa dea nastere la litigii, cheltuieli suplimentare, pierdere de timp si chiar pierderea perspectivei dezvoltarii unei piete externe.

In cele ce urmeaz se vor prezenta elementele si continutul minim al unui contract de vanzare internationala de marfuri, acestea insa nu trebuie sa fie considerate ca exhaustive, ci vor trebui adaptate in functie de specificul tranzactiei comerciale respective.

Subiectele contractelor

Prin subiecte ale unui contract intelegem persoanele fizice sau juridice, care prin acordul lor de vointa, au dat nastere la un raport juridic contractual intre ele, asumandu-si astfel anumite drepturi si obligatii reciproce determinate prin contract.

Caracteristic contractelor in comertul international este faptul ca acestea sunt sinalagmatice (bilaterale). Conform legii aplicabile vanzarii internationale de bunuri mobile corporale, adoptata prin conventia de la Haga din 15 Iunie 1955, sunt subiecte ale vanzarii internationale, acele parti care isi au ---sediul sau resedinta lor obisnuita pe teritoriul unor state diferite, in oricare din situatiile urmatoare: ---cand contractul presupune ca lucrul vandut face sau va face obiectul unui transport, dintr-un stat in altul; ---cand actele constituind oferta si acceptarea ofertei sunt indeplinite pe teritoriul unor state diferite; ---cand predarea lucrului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decat acela unde s-au indeplinit actele constituind oferta si acceptarea ofertei.

Dupa cum se poate vedea, legea uniforma stabileste pentru determinarea calitatii de subiect al unei vanzari internationale un criteriu principal si trei criterii complementare, toate legate de teritoriul unde isi au sediul partile sau unde se indeplinesc diverse acte de comert.

Rezulta, astfel, ca raporturile juridice specifice comertului international se caracterizeaza prin prezenta obligatorie a unora sau mai multor elemente de extraneitate cum ar fi: subiectele raportului juridic au cetatenie diferita, sediul partilor contractuale se afla in state diferite, obiectul contractului este localizat in strainatate, locul incheierii contractului sau al efectuarii platii este in strainatate etc. Deci raporturile juridice din cadrul relatiilor comerciale internationale contin intotdeauna un element de extraneitate (strain), aflat sub imperiul unei legi straine.

Subiectele (partile) contractului, vanzatorul si cumparatorul, cat si sediul declarat al acestora, trebuie sa fie indicate cu precizie la inceputul contractului (preambulul), acestea fiind subiectele raporturilor juridice care fac obiectul contractului respectiv.

Obiectul contractului

Acest element al contractului are scopul de a preciza continutul economic al contractului si anume convenirea conditiilor in care vanzatorul se obliga sa livreze marfurile, pentru satisfacerea cat mai completa a cerintelor cumparatorului.

Pentru delimitarea cat mai completa a obiectului contractului, acesta trebuie sa contina urmatoarele elemente: -definirea produsului sau serviciului; -cantitatea; -calitatea; -ambalajul si marcajul.

Definirea produsului sau serviciului. Obiectul contractului trebuie astfel stabilit incat sa inlature cu desavarsire orice posibilitate de intelegere gresita. In cazul bunurilor fungibile (bunuri ce pot fi schimbate unele cu altele si care de obicei se tranzactioneaza la bursele de marfuri), datorita calitatii omogene care face posibila inlocuirea unui lot de marfa cu altul, este suficienta trecerea denumirii complete si a tipului de marfa conform uzantelor comerciale internationale. Pentru bunurile nefungibile si servicii este necesara enumerarea elementelor care contribuie la individualizarea produsului sau a prestarii: descrierea exacta, tehnologia de fabricatie sau executie, caracteristicile tehnice reprezentative, referirea la catalog, prospect, tip, norma tehnica, mostra, esantion, marca de fabrica etc.

Cantitatea. Pentru a determinata corect cantitatea de marfa este necesar a se inscrie in contract: ---unitatea de masura; ---locul si momentul determinarii cantitatii; ---modul de stabilire a cantitatii; ---documentele care atesta cantitatea.

Unitatea de masura (bucati, greutate, suprafata, capacitate, perechi, volum etc.), este stabilita in functie de natura marfurilor si a uzantelor pietei. Daca unitatea de masura convenita este tona, trebuie sa se precizeze in contract sistemul de masura (tona metrica =1000 kg; tona lunga =1016 kg; tona scurta =907 kg ).

Locul si momentul determinarii cantitatii este in mod uzual locul in care se face expedierea si/sau receptia marfii.

Modul de stabilire a cantitatii (numarare, masurare, cantarire etc. ). In legatura cu acest aspect trebuie precizat daca operatiunea se face integral sau partial, caz in care trebuie sa se stabileasca procentul din marfa la care urmeaza sa se limiteze verificarea.

Documentele care atesta cantitatea marfii expediate sunt de regula chiar documentele de transport ale marfii respective. In functe de modalitatea de transport acestea sunt urmatoarele: ---la transporturile feroviare - scrisoarea de trasura internationala; ---la transporturile auto - scrisoarea de trasura internationala auto; ---la transportuile pe apa: ---pe cale maritima - conosamentul; ---pe cale fluviala - scrisoarea de trasura fluviala; ---la transporturile aeriene - scrisoarea de trasura aeriana; ---la expeditiile postale - chitanta postala; ---in cazul depozitarii marfii - certificatul de depozitare sau adeverinta de pastrare.

In documentul de transport se trece greutatea marfii, inclusiv a ambalajului. In functie de natura marfii este necesar sa se prevada tolerantele admise fata de cantitatea contractata, mentionandu-se totodata obligativitatea cumparatorului de a plati, fara rezerve, cantitatea efectiv livrata pana la limita acestor tolerante.

In acelasi timp, pentru a permite vanzatorului sa utilizeze integral spatiul de incarcare pe mijlocul de transport convenit, este necesar sa se prevada in contract un anumit procent de abatere (+/-), fata de cantitatea prevazuta in contract pentru fiecare transa de livrare. Trebuie insa sa se coreleze aceste prevederi cu cele incluse in clauzele de pret si de plata si astfel sa se reglementeze plata diferentelor cantitative efectiv livrate, fata de cantitatea aferenta lotului respectiv de marfa.

Calitatea marfii. Calitatea marfii se determina prin urmatoarele metode: ----Determinarea calitatii marfii pe baza de descriere - constituie metoda cea mai frecvent utilizata in comertul international si este aplicabila atat la materii prime, la semifabricate, cat si la masini si instalatii complexe, diverse produse si servicii. Descrierea se face prin indicarea in mod detaliat a mai multor caracteristici tehnice ale marfii sau ale rezultatului prestatiei de servicii.

----Determinarea calitatii pe baza de "mostre". Vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului o mostra, in baza careia acesta isi da sau nu consimtamantul. Mostra poate fi o parte reprezentativa a marfii, de dimensiuni mici, fara intrebuintari uzuale sau poate fi un exemplar complet al marfii ce formeaza obiectul contractului. Marfa livrata trebuie sa fie aidoma mostrei, concordanta care in caz de contestatie poate fi determinata prin expertiza. Mostrele au si functia de a informa potentialul client asupra calitatii marfii, iar la livrarea acesteia joaca rolul unei probe pentru verificare indeplinirii obligatiei contractuale cu privire la calitate. ----Determinarea calitatii marfii pe baza de tipuri si denumiri uzuale este frecvent utilizata pentru marfurile de masa, ce formeza obiectul tranzactiilor de la bursele de marfuri. Spre deosebire de mostra, atat tipul cat si denumirea nu reprezinta o marfa reala, existenta la vanzator, ci o calitate virtuala (abstracta), iar marfa care urmeza sa fie livrata de vanzator trebuie sa corespunda sau sa se apropie cat mai mult de aceasta calitate. Atat tipul cat si denumirea uzuala, daca sunt reglementate pe plan international, devin elemente sigure care faciliteaza dezvoltarea schimburilor internationale. ----Determinarea calitatii prin indicarea marcii de fabrica, a celei de comert sau de serviciu. Marca de fabrica sau de comert permite individualizarea, identificarea calitativa a unui produs dintr-o gama de produse similare care pot satisface aceeasi trebuinta, iar marca de serviciu atesta calitatile si competenta firmelor specializate in acest scop. Convingerea unui numar tot mai mare de consumatori in legatura cu calitatile si utilitatea unui produs de marca conduce la omogenizarea cererii. Prin omogenizarea cererii marcile de fabrica depasesc granitele, iar producatorul in cauza, de cele mai multe ori reuseste in competitia internationala.

----Determinarea calitatii pe baza vizionarii marfii. Cumparatorul examineaza marfa, si isi da consimtamantul in vederea incheierii contractului. In comertul international aceasta metoda se practica in doua variante: a)vanzarea - cumpararea pe baza clauzei "vazut si placut ", ceea ce inseamna ca importatorul a vazut marfa inaintea incheierii contractului, declarandu-se de acord cu calitatea ei, fara sa fie nevoie de o descriere tehnica; b)vanzarea - cumpararea pe baza clauzei "dupa incercare" ceea ce inseamna ca valabilitatea contractului este conditionata de acceptarea calitatii marfii de catre cumparator. In cazul in care marfa nu corespunde, contractul se considera reziliat.

Determinarea calitatii prin utilizarea unor expresii consacrate: ---"tel quel "sau "tale quale ", conform acestei expresii cumparatorul accepta marfa asa cum este intrucat fie ca o cunoaste anterior incheierii contractului, fie ca o cumpara la vedere - in cazul marfurilor avariate. Din punct de vedere juridic, aceasta nu se deosebeste de clauza " vazut si placut "; ---rye terms (RT), aceasta expresie este imprumutata din comertul cu secara si in baza ei cumparatorul poate pretinde vanzatorului o bonificatie, daca starea calitativa a marfii la sosire nu corespunde cu calitatea prevazuta in contract; ---sound selivered, acesta expresie este similara cu cea anterioara cu deosebirea ca in situatia in care marfa soseste avariata la destinatie cumparatorul are dreptul sa o refuze.

Ambalajul si marcarea marfii. Ambalajul indeplineste doua functii de baza si anume: -protejeaza marfa in timpul transportului si manipularilor;- joaca rol de promovare a vanzarii marfii.

In contextul celor de mai sus, ambalajul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: --sa fie usor, pentru a nu incarca excesiv costul transportului, mai ales atunci cand marfa se transporta pe distante lungi; --sa fie rezistent, pentru a putea proteja marfa impotriva avariilor si deteriorarilor; --sa fie estetic pentru a corespunde gustului cumparatorului si a constitui un factor de promovare a vanzarii marfurilor.

De obicei, in contractul de vanzare - cumparare internationala partile convin asupra ambalajului in functie de felul marfii, durata de conservare a marfii, durata transportului, mijlocul de transport, precum si de eventualitatea transbordarii marfii.

In functie de includerea contravalorii ambalajului in pretul marfii, in contract se pot inscrie urmatoarele expresii: ---netto, conform acesteia costul ambalajului nu este cuprins in pretul marfii; ---netto plus ambalaj, conform acestei expresii costul ambalajului se calculeaza separat de cel al marfii (se foloseste in cazul ambalajelor de valori mai mari, ce trec in proprietatea cumparatorului); ---netto/netto, conform acestei expresii pretul marfii nu se include nici costul ambalajului intern (de prezentare) si nici al celui extern (se foloseste atunci cand marfa se expediaza in ambalajele cumparatorului; ---brutto/netto, conform acestei expresii costul ambalajului este cuprins in pretul marfii (uneori se calculeaza raportat la pretul unitar al marfii - ca de exemplu pentru lazile de citrice).

Practica comerciala internationala a consacrat, pentru anumite tipuri de ambalaj, destinate sa corespunda unor anumite nevoi, unele denumiri conventionale care cu timpul au devenit uzante internationale. Acestea sunt cunoscute si acceptate de exportatori si importatori si ca atare se utilizeaza atat in contracte, cat si in dispozitiile de livrare ce intervin intre parteneri.

Dintre acestea mentionam cateva: ---S.W.P. (Seaworthy packing) - ambalaj corespunzator marfurilor transportate pe mare. Normele tehnice pentru acest tip de ambalaj prevad, dupa caz: lazi din cherestea geluita, fara noduri; marfa trebuie sa fie gresata sau invelita in hartie cerata; lazile se captusesc cu hartie gudronata; ---C.P. (Continental packing ) - ambalaj destinat transportului de marfuri pe continent. Este mai putin pretentios decat primul, iar normele sale tehnice prevad lazi bune, din lemn sanatos. Se poate eventual mentiona obligatia pentru vanzator de a le acoperi cu prelata sau de a fi transportate numai cu vagoane acoperite sau in camioane; ---M.P. (Machine packing) - ambalaj executat cu masini speciale care confectioneaza colete, saci sau baloturi cusute, uniform indesate si care sunt numerotate; ---F.P. (Fit paching ) - ambalaj realizat cu ajutorul unor utilaje care fixeaza un strat protector (folie de polietilena);

--- S.P.P.( Special packing paid ) - ambalaj mai scump, realizat la cererea expresa a cumparatorului; ---R.C. (Resistance controlled) - ambalaj a carui rezistenta se controleaza prin incercari de presiune, zguduire, umiditate etc.; rezultatele fiind consemnate intr-un inscris dupa norme internationale de control al ambalajelor ; ---S.C.P. (Strict confidential packing)=ambalaj strict confidential. Lazile, sacii, coletele etc. sint mardate cu date cifrate, astfel ca sa nu divulge cine este exportatorul si implicit tara de origine. Este utilizat, de regula ,in cazul reexporturilor.

In ceea ce priveste marcajul acesta trebuie sa indeplineasca in principal, doua functii: - operativitate in manipularea marfii pe durata transportului;

- propaganda comerciala.

Marcajul trebuie sa fie clar, sugestiv s sa poarte marca de fabrica sau de comert a firmei vanzatoare. Marcajul se face tinandu-se cont de ruta si mijlocul de transport si de dispozitiile conventiilor internationale privind transportul de marfuri - COTIF.

In scopul facilitarii manipularii si indentificarii marfurilor se pot aplica diferite marcaje, cum ar fi: --special, mai ales pentru mafurile la care se cere o manipulare mai atenta (aparate de precizie, materiale explozive etc.); --originar, marfa ramane in ambalajul producatorului, purtand fie marca originala a acestuia, fie a primului manipulant; --neutru, in acest caz ambalajul nu poarta nici un semn distinctiv care sa ateste tara de origine a marfii. Cumparatorii solicita, de regula, un marcaj neutru atunci cand importatorul este supus unor masuri discriminatorii (embargo, taxe vamale ridicate etc.) sau cand doreste sa reexporte marfa.

In general, partile contractante stabilesc, prin contract, toate elementele cu privire la marcajul ce urmeaza sa se aplice pe ambalajul marfurilor care fac obiectul tranzactiei. De regula, acestea se refera la: limba in care se face marcajul; numarul contractului; numarul de colete; firma vanzatoare; numele si adresa cumparatorului (sau destinatarului); greutatea brutto/netto; tara de origine; elemente de propaganda comerciala (marca de fabrica sau comert); indicatii si semne de atentionare (fragil, a se feri de apa, manipulati cu grija etc.)

Conditia de livrare

Conditia de livrare reprezinta una din clauzele esentiale ce se convine intre partenerii unui contract comercial international, prin aceasta reglementandu-se in fapt transferul marfurilor de la vanzator la cumparator, ceea ce genereaza importante consecinte juridice si economice.

Momentul transferului proprietatii poate fi diferit de momentul transferului riscurilor, acest moment reflectandu-se intr-o gama variata de modalitati care au devenit uzante in comertul international, uzante care la randul lor au devenit izvor de drept comercial, facilitand negocierea si incheierea contractelor comerciale intre parti.

Pentru simplificarea negocierilor, inca din 1928, au fost elaborate de catre Camera Internationala de Comert de la Paris (ICC) unele reguli de interpretare uniforma a unui numar de sase conditii de livrare (termeni comerciali) din domeniul vanzarii internationale, cu tot ce aveau mai nesigur si contradictoriu. Acest inceput, primit favorabil de marea majoritate a comerciantilor, a stimulat initiativa ICC care a sistematizat si interpretat unitar principalele uzante practicate in comertul international, editand in 1936 primele reguli INCOTERMS (INternational COmercial TERMS) ce cuprindeau 11 termeni comerciali internationali.

Acesti termeni au devenit cunoscuti in lume sub numele de "regulile INCOTERMS" si, pe masura dezvoltarii comertului mondial, a modificarilor intervenite in modalitatile de transport si a modernizarilor ce au caracterizat procesul evolutiv al vietii economice internationale, au fost revizuiti, completati si sistematizati in mai multe randuri si anume in 1953, 1967, 1976,1980, 1990, ultima operatiune de acest gen avand loc in anul 2000.

Regulile INCOTERMS a caror aplicabilitate este facultativa urmaresc in principal stabilirea unor definitii unitare privind interpretarea principalilor termeni comerciali internationali utilizati in contractele de vanzare - cumparare, urmarindu-se definirea cu suficienta precizie a obligatiilor partilor in stricta conformitate cu practicile curente in domeniul comertului international. Caracterul facultativ al regulilor INCOTERMS se refera la neobligativitatea utilizarii lor de catre partenerii comerciali, dar odata ce a fost convenita prin contract o anumita clauza de livrare conform INCOTERMS, ea va produce toate efectele economice si juridice ce decurg din interpretarea unitara data de ICC.

Termenii comerciali grupati sub denumirea de INCOTERMS au un dublu rol in desfasurarea unei tranzactii comerciale: ---constituie un procedeu de identificare a modalitatilor de vanzare printr-o denumire comuna; ---au o functie de armonizare, respectiv de a determina in mod automat obligatiile standard ale vanzatorului si cumparatorului, continutul lor uniformizat putand fi completat cu stipulatii particulare in functie de interesul participantilor la tranzactie.

INCOTERMS are drept scop punerea la dispozitia partilor a unui set de reguli internationale care sa permita interpretarea celor mai uzuale clauze de comert exterior si sa evite sau sa reduca in cea mai mare masura incertitudea interpretarilor diferite ale acestora, in conditiile in care participantii la un contract comercial international nu sunt intotdeauna la curent cu practicile comerciale din diferite tari. Aceste reguli sunt enuntate totodata intr-o terminologie simpla, mai putin specifica conceptelor juridice, dar mai apropiata mentalitatii practice a celor ce desfasoara activitati de comert exterior.

Dintre motivele care au condus la revizuirea in 1990 a regulilor INCOTERMS se evidentiaza dorinta de a se adapta termenii respectivi la utilizarea tot mai intensa a comunicarii prin sisteme electronice "EDI" (Electronic Data Interchange). In noua versiune INCOTERMS 1990 acest lucru devine posibil, partile contractante putand sa-si puna la dispozitie prin mesaje electronice anumite documente cum ar fi: facturile comerciale, documentele vamale, dovezi privitoare la livrare, documente de transport etc.

De retinut insa ca in situatiile in care vanzatorul trebuie sa prezinte cumparatorului un document de transport negociabil, de genul conosamentului, va trebui ca la transmiterea mesajului electronic (EDI) sa se asigure mai intai ca din punct de vedere al legalitatii, cumparatorul are aceeasi pozitie pe care ar fi obtinut-o daca i s-ar fi transmis conosamentul pe cale obisnuita.

Un alt motiv care a condus la revizuirea regulilor INCOTERMS il constituie schimbarile intervenite in tehnicile de transport, in mod deosebit la transportul marfurilor in containere utilizand cele mai diverse mijloace de transport (maritime, fluviale, feroviare, rutiere sau aeriene) precum si extinderea rapida a traficului multimodal.

In noua versiune termenul de "caraus" nu se refera strict la o companie de transport ci include intr-o conceptie mai larga orice alta firma sau persoana care se angajeaza sa-si asume intreaga raspundere in calitate de caraus pentru efectuarea transportului, respectiv sa angajeze pe baza de contract un serviciu de transport.

De asemenea, in urma sugestiilor primite, s-au cautat solutii pentru a prezenta clauzele (termenii) intr-o maniera care sa faca mai usoara intelegerea si citirea lor. Astfel clauzele au fost grupate in patru categorii diferite, incepand cu acea conditie potrivit careia vanzatorul tine marfa la dispozitia cumparatorului in (la) sediul sau (the "E" terms - ex works); urmata de un al doilea grup in care vanzatorul este obligat sa livreze marfa unui caraus numit (angajat) de cumparator (the "F" terms: FCA, FAS, FOB); continuand cu clauzele "C" in care vanzatorul trebuie sa angajeze transportul, dar fara a-si asuma riscul pierderilor sau al deteriorarii marfurilor sau costurile aditionale cauzate de evenimente ce au survenit dupa expediere (CFR, CIF, CPT si CIP) si in sfarsit clauzele "D" in care vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile necesare pentru aducerea marfii in tara de destinatie (DAF, DEF, DEQ, DDU si DDP).

Desi fata de Regulile INCOTERMS 1990, noile tehnologii si practici comerciale internationale nu s-au modificat semnificativ, totusi, existenta unor lacune si imprecizii aparute si receptionate de specialisti in ultima perioada, au determinat elaborarea unei noi editii a regulilor respective in 2002, cu un continut mai concis, care sa faciliteze reusita operatiunilor comerciale internationale conferind mai multa siguranta exportatorilor si importatorilor din toate statele lumii.

In cele ce urmeaza, se vor reda principalele clauze referitoare la cele mai uzuale conditii de livrare si interpretarea lor conform "INCOTERMS 1990".

Grupa "E"

Prin "Ex Works" (EXW) se intelege ca vanzatorul are raspunderea de a face marfa disponibila in depozitul fabricii, suportand toate cheltuielile pana in momentul in care marfa a fost lotizata in depozitul convenit prin contract.

Vanzatorul, deci, nu suporta cheltuielile privind incarcarea marfii in mijlocul de transport al cumparatorului - daca nu s-a convenit prin contract altfel. Riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa s-a incarcat in mijlocul de transport, daca marfa a fost preluata in cadrul termenului de livrare convenit prin contract. In cazul in care cumparatorul intarzie preluarea marfii fata de termenul de livrare din contract, riscurile si cheltuielile trec in sarcina cumparatorului din prima zi dupa expirarea termenului de livrare, daca vanzatorul l-a avizat pe cumparator cu cel putin 10 zile inainte de expirarea acestui termen, ca marfa se afla la dispozitia sa.

Data livrarii marfii este data documentului de transport daca marfa se preia in cadrul termenului de livrare convenit prin contract. In cazul in care marfa se preia dupa expirarea termenului de livrare prevazut in contract, data livrarii va fi data certificatului de antrepozitare care va substitui documentul de transport cerut prin setul de documente bancare.

Pentru vanzator este avantajoasa aceasta conditie de livrare deoarece cumparatorul plateste toate costurile de transport ale marfii si preai riscurile din momentul livrarii. Pe de alta parte, acesta conditie de livrare are dezavantajul ca vanzatorul nu poate include cheltuielile de transport si asigurarea marfii in pret diminuandu-si astfel incasarile valutare.

Grupa "F"

a) Free carrier . .. named place (Franco caraus . .. locul convenit) - FCA. Aceasta clauza a fost convenita pentru a satisface cerintele unui transport modern, in mod deosebit cel "multimodal". Vanzatorul suporta toate cheltuielile cu marfa pana cand aceasta a fost predata in custodia primului caraus, din lantul de mai multi carausi care se interpun la transportul marfii, la locul convenit prin contract; daca la incheierea contractului nu se mentioneaza un loc precis de predare a marfii, partile vor trebui sa se refere la locul sau zona unde carausul trebuie sa preia marfa pe raspunderea sa.

Riscul pierderii sau degradarii marfii trece de la vanzator la cumparator, odata cu predarea marfii la caraus si nu atunci cand marfa a fost incarcata in mijlocul de transport. Documentul eliberat de caraus vanzatorului poate fi conosamentul (bill of lading), scrisoarea de trasura (way bill) sau certificatul de primire al carausului (carrier's receipt) atestand ca vanzatorul a suportat toate cheltuielile cu marfa pana in acel moment, ca riscurile trec de la vanzator la cumparator la data emiterii documentului si ca livrarea s-a efectuat sau nu in cadrul termenului de livrare convenit prin contract. Deci, documentul eliberat de caraus atesta ca vanzatorul s-a achitat de obligatiile asumate prin contractul de vanzare-cumparare si are dreptul la incasarea contraprestatiei (pretului marfii).

b) Free alongside ship . . ( Franco langa nava, urmat de numele portului de incarcare convenit) - FAS. Vanzatorul este obligat ca la data convenita sa livreze marfa la dana unde este acostata nava sau in barje in portul nominat. Deci, suporta toate cheltuielile si riscurile pana cand marfa este adusa langa nava, inclusiv cheltuielile cu inchiriatul barjelor daca este cazul.

Cumparatorul suporta toate cheltuielile si riscurile din momentul in care marfurile au fost puse langa nava deci, inclusiv cheltuielile de incarcare pe nava. Deoarece marfa trebuie sa astepte nava pentru a fi incarcata si nu invers, este necesar ca partile din contract sa prevada ca documentul care atesta indeplinirea obligatiilor de catre vanzator privind livrarea, sa fie cartificatul de antrepozitare al autoritatii (administratiei) portuare, in baza caruia vanzatorul sa poata incasa contravaloarea marfii livrate.

c) Free on board . . ( Franco la bord - urmat de numel portului de incarcare convenit) -FOB. Vanzatorul este obligat sa suporte cheltuielile pana cand marfa este adusa la bordul navei indicate de cumparator, in portul de incarcare si sa notifice cumparatorului ca marfurile au fost livrate la bord. El trebuie sa obtina, pe contul si riscul sau licente de export si alte documente necesare exportului marfurilor.

Riscurile trec asupra cumparatorului din momentul in care marfa a trecut balustrada navei in portul de incarcare. Totodata el este obligat sa anunte pe cumparator ca are marfa gata de expediere si o pune la dispozitie la data convenita. In situatia in care cumparatorul nu se achita de obligatia de a trimite nava in timpul convenit, trebuie sa se mentioneze in contract ca in aceasta situatie cheltuielile si riscurile revin cumparatorului. De asemenea pentru a se evita litigiile ulterioare la riscurile ce le comporta incarcarea marfii pe nava, este recomandabil ca aceasta clauza sa fie completata cu obligatia vanzatorului de a aviza pe cumparator asupra datei aproximative cand incepe incarcarea marfii pe nava, pentru a-i da posibilitatea cumparatorului sa aiba posibilitatea sa incheie o asigurare provizorie valabila pana la obtinerea politei de asigurare pentru voiaj.

Intrucat, de regula, prin conditia FOB se intelege "livrarea marfii la balustrada navei", ori de cate ori marfa urmeaza sa fie si stivuita in hambarele navei este necesar ca in contract sa se prevada conditia de livrare "FOB Stowed". Potrivit acestei conditii, stivuirea facandu-se in contul vanzatorului, este necesar sa se includa in pretul extern diferenta de cheltuieli privind incarcarea, stivuirea si amararea marfurilor in magazia navei.

Grupa "C"

a) Cost and Freight . . (Cost si navlu urmat de numele portului de destinatie convenit . .) - CFR Vanzatorul suporta toate cheltuielile cu marfa pana cand aceasta ajunge in portul de destinatie convenit. Riscurile trec de la vanzator la cumparator, ca si in conditia de livrare FOB, odata cu trecerea marfii peste balustrada navei in portul de incarcare; deci, marfa este transportata pe riscul cumparatorului.

Data livrarii marfii este considerata data conosamentului eliberat de armatorul navei in portul de incarcare, fata de care cumparatorul poate considera ca marfa s-a livrat sau nu in termenul contractual convenit.

Sunt situatii in care cumparatorul solicita vanzatorului sa suporte cheltuielile de descarcare in portul de destinatie din diverse considerente. In acest caz vanzatorul trebuie sa completeze conditia de livrare cu prevederi privind obligatia descarcarii marfii si sa convina cu cumparatorul nivelul cheltuielilor de descarcare, conform tarifelor portuare, care se adauga la pretul extern negociat. Astfel in functie si de navlul obtinut, pot sa apara mentiuni cum ar fi: CFR - landed (descarcat) - atunci cand vanzatorul plateste si cheltuilile de descarcare a navei; CFR - liner terms, atunci cand navlul cuprinde si cheltuilile de incarcare si descarcare; CFR - free out - cand vanzatorul nu suporta cheltuielile de descarcare la destinatie, acestea fiiind acoperite de catre cumparator.

b) Cost, Insurance and Freight . .( Cost, asigurare si navlu - urmat de numele portului de destinatie) - CIF. Aceasta conditie de livrare se deosebeste de precedenta doar prin faptul ca vanzatorul are si obligatia de a asigura marfa si a preda cumparatorului polita de asigurare contra riscurilor transportului maritim.

Si in cazul practicarii acestei clauze, riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul trecerii marfurilor peste balustrada navei in portul de incarcare. Cu toate ca in INCOTERMS nu se face referire expresa la transmiterea proprietatii, se considera ca la vanzarile CFR si CIF, aceasta se face prin predarea conosamentului catre cumparator, din care cauza in practica comerciala aceste vanzari sunt considerate "vanzari de documente". La livrarile CIF este indicat sa se mentioneze in contract ca importatorul trebuie sa comunice vanzatorului portul de destinatie.

c) Carriage paid to - named place of destination ( transport platit pana la . locul de destinatie convenit). - CPT. Vanzatorul plateste costul transportului marfurilor pana la locul convenit prin contract. Riscul trece de la vanzator la cumparator cand marfurile au fost preluate spre transport de primul caraus si nu cand au fost incarcate in mijlocul de transport sau cand au trecut balustrada navei in portul de incarcare.

Carausul elibereaza un conosament sau o scrisoare de trasura sau un certificat de preluare pentru transport care atesta ca vanzatorul a indeplinit obligatiile asumate prin contract privind livrarea marfii. FIATA, prin conditiile generale elaborate, a standardizat documentul de transport, pentru aceasta conditie de livrare, care acopera tot parcursul marfii pana la destinatie. Acest document este "Through Bill of Lading" (Conosament direct), a carui data atesti, totodati, si data livrarii marfii fata de termenul contractual convenit.

d) Carriage and insurance paid to - named place of destination ( transport si asigurare platite pina la . . locul de destinatie convenit) - CIP. Aceasta conditie de livrare se deosebeste de precedenta prin faptul ca vanzatorul are si obligatia de a asigura marfa si a preda cumparatorului polita de asigurare contra riscurilor transportului multimodal.

Grupa "D"

a) Delivered at frontier - named place of delivery at frontier ( livrat la frontiera - numele locului de livrare pe frontiera) - DAF. Vanzatorul s-a indeplinit obligatiile fata de cumparator in momentul in care a depus marfa la locul de pe frontiera convenit prin contract. Documentul care atesta indeplinirea obligatiilor poate fi documentul de transport, care mentioneaza "descarcarea in sarcina vanzatorului" sau un certificat de antrepozitare sau un ordin de livrare sau oricare document convenit prin contract care sa probeze dreptul cumparatorului de a prelua marfa.

Riscul trece de la vanzator la cumparator in momentul obtinerii documentului de antrepozitare, cand vanzatorul este obligat sa-l avizeze pe cumparator asupra locului si datei antrepozitarii marfii. Data livrarii este data documentului de antrepozitare a marfii fata de care se considera ca fiind o livrare in termen sau nu.

b) Delivered Ex Ship - named port of destination (livrat franco nava -port de destinatie convenit). Vanzatorul are obligatia de a pune marfa la dispozitia cumparatorului pe nava in portul convenit prin contract. El suporta toate cheltuielile si riscurile care le comporta marfa pana la sosirea acesteia in portul de destinatie. Data livrarii este data avizarii ca marfa este la dispozitia cumparatorului pe nava in portul de destinatie convenit prin contract.

c) Delivered Ex quay . . Named port of destination (livrat franco chei - vama platita - port de destinatie convenit). Vanzatorul pune marfurile la dispozitia cumparatorului in portul si in depozitul de la dana convenita prin contract. El suporta toate cheltuielile si riscurile pana cand marfurile au fost lotizate si depozitate, obtinandu-se certificatul de antrepozitare, pe baza caruia se avizeaza, fara intarziere cumparatorul. Data livrarii este data certificatului de antrepozitare. Exista si varianta "Ex quay - duties on buyer's account" (franco chei - taxe vamale in contul cumparatorului). De aceea, este necesar ca la incheierea contractului sa se precizeze la ce varianta se refera partile in contract.

d) Delivered duty unpaid - DDU - named place of destination (livrat cu vama neplatita - locul de destinatie convenit). Aceasta este conditia de livrare care implica maximum de obligatii pentru vanzator privind cheltuielile de transport si riscurile pe care trebuie sa le suporte pana la destinatie. Vanzatorul trebuie sa obtina un document de la societatea care preia marfa in custudie, la locul convenit in contract, document care poate fi certificatul de antrepozitare, ordinul de livrare, chitanta warrant, oricare din ele dovedeste ca vanzatorul s-a indeplinit obligatiile sale contractuale si pe baza caruia se face avizarea cumparatorului.

e) Delivered duty paid - DDP - named place of destination ( livrat vama platita . locul de destinatie convenit). Este conditia de livrare care implica maximum de obligatii pentru vanzator. In cazul in care partile convin ca vanzatorul sa suporte numai taxele vamale, atunci se va face mentiunea corespunzatoare in contract ( ex. "Delivered duty paid exclusive of VAT and/or other taxes") Vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile pina la locul de destinatie convenit prin contract si obtine un certificat de antrepozitare care atesta livrarea marfii si in baza caruia il va aviza pe cumparator ca marfa ii sta la dispozitie la locul si data convenite prin contract. Data livrarii este considerata data certificatului de antrepozitare.

Termenul de livrare

Termenul de livrare stipulat in contract precizeaza data la care vanzatorul trebuie sa predea si cumparatorul sa preia marfa care face obiectul tranzactiei comerciale. Predarea marfurilor poate fi facuta de vanzator fie direct cumparatorului, fie prin intermediul carausului in functie de conditia de livrare convenita prin contract.

La convenirea termenului de livrare trebuie sa se tina seama atat de necesitatea cumparatorului de a avea marfa, cat si de posibilitatile vanzatorului, deoarece, in general, produsele contractate urmeaza a fi executate sau procurate dupa incheierea contractului. Fixarea termenului de livrare este un atribut al vanzatorului care trebuie sa aibe toate etapele intermediare de realizare si predare a produsului in termenul convenit pentru a evita consecintele ce decurg din nerespectarea acestei clauze contractuale (penalizari, daune interese, procese, pierderea increderii clientilor).

In functie de natura si complexitatea produselor partile pot preciza in contract termenul de livrare in mai multe feluri, dintre care mentionam: --termene de livrare certe ( la o data calendaristica fixa); --termene de livrare orientative (pe luni, trimestre, sezoane); --termene de livrare determinabile ( in functie de indeplinirea anumitor conditii din contract).

8 Modalitati de plata in comertul international

Plata in comertul international reprezinta stingerea unor obligatii banesti peste granitele unei tari, platitorul si beneficiatul fiind rezidenti ai unor tari diferite. In funtie de modul de realizare, platile internationale pot fi: --plati efective; --plati realizate prin anumite modalitati de plata cum ar fi: acreditivul documentar, scrisoarea comerciala de credit, incasoul documentar, garantaia bancara de --plata, cambia, vinculatia; --plati prin compensatie.

Acreditivul documentar

In afara platii in avans, acreditivul documentar este probabil cea mai sigura forma de obtinere a platilor pentru export, mai ales daca este irevocabil si confirmat. Acreditivul documentar este modalitatea de plata prin care debitorul (cumparatorul) da instructiuni bancii sale sa plateasca beneficiarului (vanzatorului) o suma de bani, la vedere sau la o data stabilita, pe baza prezentarii la banca a anumitor documente intr-o perioada de timp specificata.

Principalul avantaj al utilizarii acreditivului documentar este acela ca el confera siguranta tuturor partilor implicate (cumparator, vanzator, banca emitenta) deoarece plata se efectueaza numai daca se dovedeste ca furnizorul a respectat in totalitate conditiile prevazute in acreditiv.

Clasificarea acreditivelor documentare

In practica decontarilor internationale prin acreditiv documentar se utilizeaza o mare diversitate de creditive, create in decursul timpului pentru a asigura adaptarea la realitatile in continua schimbare. Ele se pot clasifica dupa diferite criterii, cum ar fi: dupa locul de plata (domiciliere) si dupa natura lor

Din punct de vedere al domicilierii, acreditivele sunt: --acreditive domiciliate in tara exportatorului, prin acest acreditiv exportatorul incaseaza contravaloarea marfii imediat ce prezentat bancii sale documentele solicitate; --acreditive domiciliate in tara importatorului, prin acest acreditiv exporattorul il crediteaza pe importator pana in momentul in care documentele ajung in banca importatorului; --acreditive domiciliate intr-o tara terta, acestea sunt folosite atunci cand, din fierite motive, se evita domicilierea in tara beneficiarului;

Din punct de vedere al naturii lor, acreditivele pot fi: --revocabile, ele pot fi anulate sau modificate in orice moment, fara notificarea prealabila a beneficiarului. Aceasta forma este foarte rar utilizata intrucat nu ofera beneficiarului siguranta incasarii sumelor cuvenite; --irevocabile, ele nu pot fi anulate sau modificate fara acordul expres al tuturor partilor din acreditiv. Astfel, beneficiarul se asigura ca plata se va face conform prevederilor, in termenii si conditiile prevazute; --irevocabile neconfirmate, cele in care banca ce il avizeaza pe exportator de deschiderea acreditivului nu se angajeaza in nici un fel la realizarea lui; --irevocabile confirmate, cele in care banca ordonatoare cere bancii ce il avizeaza pe exportator ca la deschiderea acreditivului sa confirme exitenta disponibilului la banca unde este domiciliat acreditivul. Prin confirmare banca respectiva se angajeaza sa platesca beneficiarului contravaloarea documentelor daca ele corespund conditiilor acreditivului.

Mecanismul acreditivului documentar

--vanzatorul negociaza cu cumparatorul conditiile contractului de vanzare. Cele doua parti se pun de acord cu privire la detaliile acreditivului documentar care urmeaza a fi deschis de catre cumparator in favoarea vanzatorului; --importatorul da dispozitie bancii sale sa deschida acreditivul in favoarea vanzatorului, in concordanta cu termenii asupra carora s-a convenit. Banca la care se deschide acreditivul documentar se numeste banca emitenta, iar vanzatorul este beneficiarul acreditivului documentar; --banca importatorului deschide acreditivul documentar, conform dispozitiei primite, transmite bancii vanzatorului cererea ca acesta sa fie anuntat de deschiderea acreditivului. Banca vanzatorului este banca corespondenta (confirmatoare), iar vanzatorul este beneficiarul; --avizarea exportatorului privind deschiderea acreditivului; --confirmarea de catre exportator a concordantei datelor din careditiv cu cele din contracul commercial; --livrarea marfurilor; --remiterea de catre exportator a documentelor prevazute in acreditiv, referitoare la livrarea marfurilor; --plata pretului marfurilor pe baza documentelor (creditarea contului furnizorului); --banca exportatorului remite documentele bancii importatorului, debitand-o in valuta prevazuta in acreditiv; --banca importatorului pe baza documentelor primite si a conditiilor din acreditiv efectueaza plta in valuta, creditand banca exportatorului si debitand banca importatorului; --banca importatorului remite documentele importatorului si prin acestea, proprietatea asupra marfurilor.

==> ca tehnica acreditivului documentar cuprinde ansamblul de operatiuni prin care se creaza conditiile ca plata marfurilor livrate sa fie asigurata, si prin care se realizeaza plata efectiva.

Scrisoarea de garantie

Scrisoarea de garantie se adreseaza clientilor persoane juridice, fiind o modalitate de garantare de catre banca a efectuarii unei plati / prestatii. Obiectul scrisorii il constituie garantarea respectarii obligatiilor contractuale rezultate din: --operatiuni de comert exterior; --acordarea de credite externe; --participarea la licitatii interne sau internationale in vederea achizitiilor de bunuri si servicii; --restituirea avansului; --buna executie a contractelor; --operatiuni de leasing; --taxe vamale, etc

In cazul in care debitorul principal nu respecta angajamentul asumat, banca se obliga sa plateasca ea insasi suma garantata.

Principalele avantaje ale scrisorii de garantie: --elimina riscul legat de neonorarea obligatiilor asumate prin contractul commercial; --elimina neincrederea dintre partenerii de afaceri, in cazul in care acestia sunt la inceputul colaborarii sau contractul se deruleaza pe o perioada mai mare de timp.

Incasso-ul documentar

In practica bancara, prin incasso se intelege operatiunea care se efectueaza de o banca pentru un client al sau in scopul de a incasa anumite sume reprezentand contravaloarea marfurilor sau serviciilor pe care acesta le-a furnizat. Daca, de exemplu, datoria cumparatorului se materializeaza intr-un titlu de credit (cambia, cec, billet la ordin etc.), vanzatorul il incredinteaza bancii spre incasare. Aceasta este o forma de insso simplu, titlurile de credit respective nefiind insotite de documente anexe.

In afara acestui incasso, bancile mai indeplinesc si operatiuni de incasso documentar legate mai ales de circulatia marfurilor, caz in care plata se realizeaza contra documente. Incasso-ul documentar este acea modalitate de plata pe baza careia furnizorul transmite bancii sale documetele care atesta indeplinirea obligatiilor sale contractuale, banca respectiva remitandu-le spre plata importatorului prin banca acestuia.

Incassoul documentar este de doua feluri: --incasso documentar obisnuit, cu plata dupa verificarea documentelor si acceptarea lor de catre importator; --incasso documentar cu plata imediata si accept ulterior.

In cadrul acestui capitol ne vom ocupa doar de incasso-ul documenatr simplu deoarece acesta este cea mai utilizata forma a incasso-ului documentar. Plata prin acesta forma de insso nu presupune nici un fel de obligatie de garantare a platii, in afara obligatiilor asumate de cumparator prin contractul de vinzare-cumparare internationala. Singura protectie a exportatorului este faptul ca imporatorul nu poate ridica marfa decat in momentul platii, cand poate intra in posesia documentelor care-I atesta proprietatea asupra marfii. El ramane insa supus numeroaselor riscuri, fie privind intarzierea platii, fie riscul neplatii, daca importatorul dintr-un motiv sau altul refuza in final sa-si onoreze obligatia contractuala, fie riscul diminuarii incasarii.

In afara riscurilor la care se expune exportatorul, acceptarea incasso-ului documentar ca modalitate de plata mai prezinta si dezavantajul, pentru exportator, ca intarzie incasarea valutei. Din momentul depunerii documentelor la banca sa, exportatorul il crediteaza de fapt pe importator, care va plati marfa numai dupa ce documentele parcurg circuitul normal determinat de distanta dintre parteneri.

Datorita acestor neajunsuri incasso-ul documentar este recomandat a se folosi atunci cand exista incredere itre parteneri. De asemenea se mai utilizeaza in urmatoarele situatii: --cand cumparatorul extern prezinta o bonitate recunoscuta pe plan international; --cand marfa ce face obiectul exportului este mai putin competitiva la export; --cand legislatia tarii cumparatorului impune pentru importul anumitor marfuri, utilizarea incasso-ului ca modalitate de decontare.

Semnificatia; --incheierea contractului de export-import; --livrarea marfurilor conform cnditiilor contractuale; --remiterea catre banca exportatorului a documentelor de livrare; --remiterea acestor documente la banca importatorului; --remiterea documentelor la importator pentru acceptarea platii; --acordul importatorului si efectuarea platii prin debitarea contului, de catre banca sa; --transmiterea la cumparator a documentelor ce dovedesc ca importatorul este proprietarul marfurilor pe care le+a achitat; --efectuarea concomitenta de catre banca importatorului a platii in valuta prin creditarea contului bancii exportatorului; --confirmarea creditarii de catre banca exportatatorului si debitarea contului importatorului; --avizarea exportatorului de catre banca sa asupra incasarii documentelor de expeditie si creditarea contului sau.

Din mecanismul prezentat se observa ca din punct de vedere al executiei tehnice, incasso-ul documentar este o operatiune bancara relativ simpla, banca realizand pentru clientul sau incasarea sumei reprezentand contravaloarea marfurilor sau serviciilor furnizate catre partenerul extern, pe baza documentelor care fac dovada indeplinirii obligatiilor conform conditiilor stabilite. Incasarea sumei are loc insa numai daca importatorul este solvabil, serios si de buna credinta. Astfel furnizorul, asa cum s-a mai mentionat, expediaza marfurile descoperit, fara ca mecanismul incasso-ului sa+i asigure o garantie a platii. In caz de neplata (din cauza refuzului mai mult sau mai putin intemeiat sau a insolvabilitatii cumparatorului) recuperarea sumei se poate face numai pe cale judecatoreasca, care este o cale lunga si costisitoare, furnizorul nemairealizind in nici un caz eficienta scontata.

Vinculatia

Spre deosebire de modalitatile de plata prezentate pana acum, in care plata se realizeaza contra documente, in cadrul vinculatiei plata se realizeaza direct contra marfa. Aceasta posibilitate se creaza prin vincularea marfii expediata de furnizor, adica prin trimiterea ei, nu pe adresa cumparartorului, ci a unei banci corespondente sau (cel mai frecvent) a unei case de expeditie sau depozit general cu dispozitia de a nu le elibera importatorului decat contra plata.

Desi conditioneaza primirea marfurilor de catre importator numai contra plata, vinculatia prezinta mai multe neajunsuri. In primul rand fiind initiata de furnizor cheltuielile sunt suportate de el, costurile vinculatiei fiind relativ ridicate. In al doilea rand, riscul de nepreluare a marfurilor de catre importator se mentine, atunci cand importatorul nu mai este interesat de marfa. Prin urmare vinculatia seamana din anumite puncte de vedere cu acreditivul, iar din altele cu incasso-ul.

Desi o metoda greoiae si destul de costisitoare pentru exportator, in tarile dezvoltate se practica totusi destul de des vinculatia. Prin aceasta modalitate de plata se cauta a se evita acele situatii existente in cayul incasso-ului (cand acreditivul nu poate fi promovat) in care cumparatorul intra in posesia marfurilor chiar inainte de plata documentelor. O asemenea situatia apare atunci cind strisoarea de trasura sau conosamentul este emis pe numele cumparatorului. El poate face dovada, catre unitatea de transport ca este proprietarul marfurilor sosite, indiferenta de plata documentelor care se prezinta spre incasare impreuna cu factura.

Semnificatia Mecanismul vinculatiei: --incheierea contractului de export-import in care este prevazuta ca modalitate de plata vinculatia; --exportatorul livreaza marfa, expediind-o pe adresa bancii importatorului cu dispozitia de a nu o elibera decit contra plata; --exportatorul remite bancii sale documentele, intocmite la ordinul bancii importatorului; --banca exportatorului remite corespondentului sau documentele spre incasare; --banca importatorului solicita importatorului plata; --importatorul accepta plata si contul sau este debitat; --concomitent, banca importatorului crediteaza contul bancii exportatorului; --la primirea avizului de creditare, banca exportatorului debiteaza de conformitate contul bancii importatorului in valuta; --concomitent, banca exportatorului crediteaza contul exportatorului.

Dupa cum se observa, mecanismul vinculatiei este asemanator celui al incasso-ului documentar cu plata dupa acceptare, cu deosebirea ca marfa nu este livrata direct importatorului, ci bancii acestuia (sau unei case de expeditii sau unitati de transport). Prin urmare vinculatia prezinta toate neajunsurile insso+ului, dar nu creaya nici o posibilitate cumparartorului de a intra in posesia marfurilor fara a le fi platit (cum se poate intampla uneori in cazul incasso-ului). De aceea, daca se accepta acesta modalitate de plata, furnizorul trebuie sa manifeste toata grja cu prilejul livrarii marfurilor pentru a nu crea motive de refuz de plata importatorului si, daca se poate, sa ceara includerea in contract a unor clauze prin care sa se diminueza sau sa se inlature riscul refuzului platii.

9 Interdependente dintre contractul comercial si cel de transport

Cele mai utilizate conditii de livrare in transportul maritim sunt FOB port incarcare si CIF port descarcare. Conditia FOB port incarcare presupune incheierea unui contract de transport al marfii cu un armator si implicit plata asigurarii si a navlului de catre cumparator. Conditia CIF port descarcare impune ca asigurarea si transportul sa cada in sarcina vanzatorului, acesta negociaza cu armatorul contractul de transport si cu societatea de asigurare contractul de asigurare.

Vanzarea in conditii CIF, ar parea ca poate fi dedusa pornind de la cea FOB prin simpla adaugare a asigurarii si a navlului si astefel acestea ar deveni egale. Cu toate ca teoretic asa este in practica nu se intampla la fel deoarece pretul CIF reprezinta rezultatul unei negocieri intre vanzator si cumparator. In asrfel de conditii, ca urmare a angajarii unui transport mai ieftin, cumparatorul nu poate invoca o reducere a pretului din partea vanzatorului.

Avand in vedere modul de formare al pretului in cele doua variante de livrare FOB si CIF si faptul ca preturile CIF pot aduce profituri suplimentare din realizarea unor contracte de transport cu navluri mai mici pare logic ca vanzatorul sa doreasca sa exporte in conditii CIF si cumparatotul in conditii FOB. Din practica a rezultat o posibilitate mai mare de actiune asupra pretului marfii, deci si a competitivitatii ei, cand se imbina si cu pretul transportului si al asigurarii.

Atuul in negociere poate fi dat de: --excedentul flotei de care poate beneficia atat vanzatorul cat si cumparatorul; --pozitia ocupata de marfa comercializata pe piata respectiva, ceea ce va determina ca piata la acel moment sa apartina cumparatorului sau vanzatorului; --intensitatea fluxurilor de transport pe o anumita relatie este de asemenea, importanta; --politica economica a statului pentru folosirea preponderenta a flotei nationale poate stimula dezvoltarea acestei.

Acest principiu de a exporta CIF si a importa FOB, avand in vedere impactul asupra tranzactiei in cauza dar si obiectivele nationale se numeste "regula de aur'' a comertului.

Inca din faza precontractuala, partile implicate intr-un contract de vanzare-cumparare, prospecteaza piata navlurilor si pe baza informatiilor obtinute se vor stabili idei de pret FOB si CIF pentru marfa respeciva. Din momentul in care s-aperfectat contractul, si deci s-a stabilit si conditia de livrare, unuia dintre participanti ii va reveni si sarcina negocierrii unui alt contract.respectiv a celui de transport. Se vor stabili astfel, doua subsisteme de relatii contractuale, unul avand la baza contractul comercil si altul derivat din acesta, dar independent care reprezinta contractul de transport.

Inchirierea unui spatiu, partial sau total pe o nava maritima este definita ca navlosire, iar persoana juridica beneficiara acestuia se numeste navlositor. Relatiile dintre acesta persoana si caraus, care poate fi chiar proprietarul navei, sau o alta persoana care preia acest rol se stabileste de regula prin contractul ne navlosire (charterparty).