CONTINUTUL ECONOMIC SI FUNCTIILE FINANTELOR. ROLUL MANAGEMENTULUI FINANCIAR CONTABIL

Obiective:

Deprinderea diferentierii intre finante publice si finantele organizatiilor, corelat cu nevoi si cu economia mixta

Intelegerea importantei managementului finantelor in orice organizatie

Cuvinte cheie:

Finante, Nevoi, Economia mixta, Functiile finantelor, Managementul finantelor, Management financiar

Conceptul de finante

Finantele reprezinta un concept istoric care s-a conturat inca de la aparitia economiei de schimb.

Finantele reprezinta totalitatea mijloacelor banesti de care dispune o organizatie sau un stat in scopul indeplinirii functiilor sale

Studiul finantelor este strans legat de studiul stiintelor economice, politice si administrative. Legat de stiintele economice, finantele au ca obiect: relatiile economice ce au loc in procesul constituirii si repartitiei fondurilor de resurse financiare (publice si private), referindu-se la bugetul de stat, bugetul autoritatilor administrativ-teritoriale si a altor institutii cu caracter public, la bugetele organizatiilor (agenti economici si organizatii non-profit).

In ceea ce priveste legatura finantelor cu politicul, partidele politice aflate la putere definesc cadrul juridic pentru activitatile financiare, iar puterea executiva urmareste indeplinirea  si aplicarea normelor legale.

Legat de dreptul administrativ si cel constitutional, raporturile privind finantele se reglementeaza juridic (prin lege sau alte acte normative), fiind obligatorii si opozabile tuturor membrilor societatii, implicand constrangere, dar si responsabilitati.

In acceptiunea moderna, teoria finantelor se bazeaza pe rationalitate. Comportamentul rational al tuturor organizatiilor se caracterizeaza prin: maximizarea functiei de utilitate a consumului, inclinatia spre castig, aversiunea fata de risc si maximizarea valorii proprietatii sau a organizatiei.

Finantele reprezinta o componenta a stiintelor economice, care studiaza relatiile financiare publice si private.

1.2. Nevoi individuale si nevoi sociale

Analizand piramida nevoilor umane a lui Maslow, ca si piramida ierarhiei nevoilor a lui Alderfer, rezulta ca oamenii au nevoi cu caracter individual, care sa le asigure traiul (hrana, adapost, imbracaminte, mijloace de transport si de comunicare, etc), care difera de la persoana la persoana, in functie de preferinte, sex, varsta, ocupatie, mediul social in care traieste, aria geografica, obiceiuri si traditii, etc. Aceste nevoi sunt satisfacute prin achizitia bunurilor necesare de pe piata la un pret determinat de regula de cerere si oferta, prin competitie sau concurenta. Bunurile achizitionate pentru satisfacerea nevoilor individuale sunt bunuri private.

Nevoile individuale sunt grupate, dupa Maslow, in:

Nevoi fiziologice, care se situeaza la baza piramidei nevoilor si care asigura subzistenta, supravietuirea. In general, cadrul juridic al fiecarei tari reglementeaza un nivel minim de salariu, care sa asigure un standard de viata rezonabil fiecarui cetatean.

Nevoi de siguranta, care se refera la preocuparea omului pentru propria securitate, precum si a familiei sale, in cazuri de boala, accidente, somaj. Aceste nevoi sunt acoperite prin taxe speciale prelevate din fondul de salarii si prin contracte de asigurare.

Nevoi de apartenenta la grup, care se refera la nevoia de comunicare cu altii, de a oferi si simti afectiune, de a avea familie, prieteni, colegi.

Nevoi de stima, care se refera la sentimentele de autoincredere, de libertate, de apreciere, de recunoastere si de prestigiu.

Nevoi de autoperfectionare, care constau in atitudini ale individului pentru autodepasire a propriilor performante, pentru instruire continua.

Dupa Alderfer C. ierarhia nevoilor umane se compune din aceleasi elemente ca si cele evidentiate de Maslow, dar grupate, astfel:

Nevoi ale existentei, care cuprind nevoile fiziologice si de siguranta

Nevoi de relatii sociale, care cuprind: nevoia de apartenenta la un grup si de stima de sine

Nevoi de crestere, care cuprind: nevoia de stima din partea altora si nevoia de auto-perfectionare.

Dupa cum se poate vedea din clasificarile nevoilor umane prezentate mai sus, o parte din nevoi nu pot fi asigurate numai pe seama bunurilor private, cumparate de individ de pe piata pentru consumul propriu. O buna parte din nevoi sunt comune altor indivizi sau unor colectivitati intregi. Oamenii au nevoie sa fie aparati impotriva unei interventii a altui stat, a criminalitatii, a incendiilor, a poluarii apei, pamantului si atmosferei, a fortelor distrugatoare ale naturii, impotriva bolilor si epidemiilor, etc. Aceste nevoi sunt denumite sociale si sunt satisfacute pe seama bunurilor sau serviciilor (utilitatilor) publice sau sociale. Aceste bunuri si servicii publice sunt oferite de autoritatile si institutiile publice, de care beneficiaza toti membrii societatii.

Bunurile si serviciile publice provin din actiuni organizate de autoritatile publice si finantate din bugetul public. Aceste actiuni sunt grupate in:

Actiuni sociale: educatie si perfectionare continua; servicii medicale si sanitare; cultura, arta, odihna si recreere; servicii de cult; servicii de protectia mediului; servicii de ajutor social.

Actiuni economice: constructia si intretinerea drumurilor, podurilor, cailor ferate, traficului aerian, a apelor curgatoare, lacurilor si marilor; supravegherea si intretinerea fondului forestier, a fondului funciar.

Actiuni ale mentinerii ordinii publice realizate de organizatii cum sunt: politie, justitie, administratia publica si administratia locala, organizatiile notarilor si a avocatilor, pompierii, institutia prezidentiala, parlamentul.

Apararea nationala, care cuprinde procurarea echipamentului tehnic pentru aparare si instruirea fortelor de aparare.

Actiuni pentru dezvoltarea relatiilor internationale realizate prin intermediul ambasadelor si a altor institutii ale corpului diplomatic.

Principalele caracteristici ale  acestor actiuni care satisfac nevoile sociale sau publice ale oamenilor, spre deosebire de bunurile si serviciile procurate pentru interes individual, sunt: indivizibilitatea si neconcurentialitatea. Cu alte cuvinte, toti membrii societatii beneficiaza de acestea, chiar daca au participat sau nu la efortul de finantare a lor. O serie de actiuni sociale pot fi procurate atat din sectorul public, cat si din sectorul privat. Acestea se numesc semi-publice sau intermediare, si se refera la: educatie (publica sau privata), servicii medicale (publice sau private), utilitati (publice sau private), etc.

Finantele in economia mixta

Bunurile si serviciile necesare membrilor unei societati sunt asigurate, fie din sectorul public, fie din sectorul privat, fie din ambele sectoare. Marimea si structura acestor doua mari sectoare ale economiei nationale depinde de o multitudine de factori interni si externi, astfel ca difera de la o tara la alta. Extremele sunt: numai sector privat, cu o economie concurentiala, in care bunurile si serviciile sunt asigurate din fonduri private si numai sector public, cu o economie planificata, centralizata, in care bunurile si serviciile sunt asigurate din fonduri publice. Realitatea demonstreaza existenta ambelor sectoare, diferind de la o tara la alta, ponderea acestor sectoare in total economie. Economiile in care interactioneaza sectorul public cu cel privat se numesc economii mixte.

Resursele economiei mixte sunt elemente ale valorii proprietatii, ale bogatiei unei natiuni si provin din crearea produsului intern brut si din importuri. Acestea sunt utilizate pentru consum, formarea capitalului brut si exporturi. Resursele financiare la nivel national sunt alcatuite din banii necesari pentru atingerea obiectivelor economice si sociale, care provin din produsul intern brut si din surse externe (imprumuturi, ajutoare, etc).

Resursele financiare sunt grupate in: resurse financiare ale institutiilor si autoritatilor publice; resurse financiare ale agentilor economici (intreprinderi comerciale private si publice); resurse financiare ale organizatiilor non-profit; resurse financiare ale persoanelor fizice (cetatenilor).

Intre cele patru categorii prezentate exista relatii continue in dublu sens: de colectare a fondurilor financiare ( a sumelor de bani) cerute pentru realizarea obiectivelor specifice fiecarui tip de organizatie si de distributie sau alocare a fondurilor financiare ( a banilor ) pentru finantarea crearii bunurilor si serviciilor publice, private sau mixte.

Institutiile si autoritatile publice isi constituie fondurile financiare din: taxe, impozite, contributii obligatorii de la agenti economici, banci, alte organizatii,  persoane fizice; vinzari publice; resurse de trezorerie temporare rambursabile de la banci; imprumuturi publice; emisiune de moneda (fara acoperire are efecte negative asupra inflatiei).

Organizatiile private isi constituie fondurile financiare din: aportul privat al proprietarilor (asociati, actionari) din economiile proprii; imprumuturi bancare sau de pe piata de capital (emisiune de actiuni si obligatiuni); profit sau surplus reinvestit; subventii din bugetul public; alte surse (atrase, grant-uri, etc).

Comportamentul oamenilor, ca rezultat al relatiei dintre sectorul public si cel privat se numeste " curba de indiferenta". Aceasta curba este rezultatul combinarii punctelor in care preferinta pentru cele doua sectoare este egala, rezultand acelasi nivel de satisfactie sau de utilitate. In realitate in timp ce cererea de resurse este in continua crestere, resursele sunt tot mai limitate. Aceasta conduce la restrictii bugetare, care modifica alura curbei de indiferenta. Oricum, interventia statului si a sectorului public in economie este necesara., indeplinind functiile de regulator, distribuitor si stabilizator a functionarii economiei concurentiale.

In fapt, deciziile pentru alocarea resurselor financiare se bazeaza pe cererea agregata si repartizarea cheluielilor. De aici, rezulta o serie de probleme legate de: masurarea cererii latente si a cererii pentru subventii, atitudinea justificata a cetatenilor pentru cresterea cererii, interesul managerilor din orice organizatie pentru extindere si dezvoltare, tendinta spre deficit si altele.

1.4. Finantele publice si finantele organizatiilor

Studiul finantelor cuprinde: finantele publice, finantele organizatiilor si piata financiara.

Finantele publice reprezinta mijloacele folosite pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii. Acestea cuprind resursele, cheltuielile, imprumuturile si datoria publica. Finantele publice se asociaza statului, institutiilor si autoritatilor publice si administrativ-teritoriale, altor organizatii de drept public si se concretizeaza in bugetul public.

Finantele private reprezinta resursele, cheltuielile, imprumuturile, creantele si obligatiile de plata ale organizatiilor private (agenti economici de tipul societati comerciale, persoane fizice si organizatii non-profit), care produc bunuri si servicii pentru satisfacerea nevoilor individuale. 

Piata financiara reprezinta cadrul organizat in care au loc miscarile resurselor financiare. Aceasta cuprinde: piata monetara cu institutia bancara si piata de capital cu institutia Bursa de valori. Piata monetara si cea de capital au un sector comun, numit secgmentul primar. In acest segment se asigura atragerea economiilor publice si plasarea acestora fie in sectorul privat, fie in sectorul public, sub forma depozitelor, titlurilor de trezorerie, obligatiunilor, actiunilor nou emise, altor titluri financiare. Aceste fonduri reprezinta surse financiare publice sau private. Revanzarea repetata a acestor titluri financiare se realizeaza in segmentul secundar, specific Bursei de valori. Intre cele trei componente de studiu a finantelor exista relatii de independenta, interdependenta si complementaritate.

Resursele necesare realizarii functiilor statului si ale organizatiilor publice admninistrativ-teritoriale se obtin prin constangere, in cea mai mare parte, sau prin relatii contractuale, intr-o masura mai mica, din sectorul privat.

Sectorul privat isi procura resursele financiare proprii de pe piata financiara, pe baze contractuale, in baza cererii si ofertei de capital, dar si din subventii sau prin satisfacerea nevoilor sociale din surse publice.

Finantele publice se supun dreptului public, iar finantele agentilor economici regulilor dreptului comercial. Notiunile de finante publice, finante private si de piata financiara sunt specifice economiei de piata, concurentiale.

In conditiile internationale actuale, cand globalizarea este un vector important al redimensionarii si reimpartirii sferei de influenta intre state, s-au produs schimbari importante si in domeniul finantelor. Transferurile si miscarile de fonduri financiare, de capitaluri au luat amploare. Investitiile straine directe sau prin intermediul Bursei conduc la mondializarea pietei financiare si la standardizarea produselor financiare. Acest fenomen se caracterizeaza prin: reglementari ale tranzactiilor dintre state, interconectare si comunicare intre institutiile bancare si burse, dezvoltarea imprumuturilor publice, unificarea monedei in principalele state europene. In conjunctura prezentata foarte succint, finantele reprezinta, pentru orice tip de organizatie, o functie indispensabila a managementului.

1.5. Functiile finantelor

Relatiile economice si sociale care apar in procesul repartitiei produsului intern brut in legatura cu satisfacerea nevoilor individuale si sociale ale membrilor societatii constituie finantele. Finantele indeplinesc doua functii importante: functia de repartitie si functia de control.

a) Functia de repartitie are in vedere: constituirea fondurilor financiare si repartizarea sau distribuirea acestora. La constituirea fondurilor financiare publice contribuie toate sectoarele sociale (public, privat, mixt, populatia), in functie de capacitatea financiara. Repartizarea sau distribuirea resurselor financiare publice reprezinta volumul cheltuielilor publice pe destinatii: invatamant, cultura, sanatate; asigurari sociale si protectie sociala; gospodarie comunala si locuinte sociale; aparare nationala; ordine publica; datoria publica; alte destinatii. Prin intermediul acestei functii ale finantelor publice statul intervine in corectarea inegalitatilor existente intre membrii societatii, asigurand pentru fiecare individ satisfacerea nevoilor de baza. In cadrul distribuirii resurselor financiare se stabilesc prioritati in conditiile existente la un moment dat, cum ar fi de exemplu: construirea unei sosele sau a unui aeroport, subventii sau locuinte sociale pentru persoanele aflate in dificultate financiara, mentinerea echilibrului ecologic, refacerea unor obiective distruse de calamitati naturale. La nivel international, fundurile constituite, de exemplu la nivelul Comunitatii Europene, se distribuie unor tari aflate in tranzitie pentru diverse scopuri (protectia mediului, dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea sectorului intreprinderilor private mici si mijlocii, refacerea sectorului agricol si de productie alimentara, etc), cu scopul diminuarii decalajului economico-social dintre state. La nivelul organizatiilor, functia de repartitie reflecta constituirea fondurilor proprii ale acestora, din capitaluri, profit si alte izvoare, precum si imprumuturile, care reprezinta sursele financiare necesare desfasurarii si dezvoltarii activitatilor. Aceste resurse financiare sunt distribuite pentru efectuarea de plati generate de diferite obligatii.

b) Functia de control a finantelor publice rezulta din caracterul "public" al resurselor, adica, acestea sunt la dispozitia statului si deci apartin tuturor membrilor societatii. Datorita faptului ca finantele publice reprezinta o buna parte a produsului intern brut si sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor sociale ale tuturor membrilor societatii este necesar controlul modului de colectare, de distribuire si de utilizare a resurselor financiare. Fiecare contribuabil este interesat de modul in care se cheltuiesc banii publici. Aceasta functie se realizeaza faptic prin intermediul organismelor de control financiar: Ministerul Finantelor, Curtea de Conturi, Garda Financiara. Functia de control a finantelor organizatiilor prezinta doua aspecte: unul constatativ si corectiv si unul preventiv. Ambele aspecte au in vedere: respectarea legislatiei economico-financiare si fiscale, apararea integritatii patrimoniului, utilizarea rationala a resurselor (a capitalului si a imprumuturilor), prevenirea pierderilor, cresterea rentabilitatii si eficientei, etc. Functia de control este un atribut al managementului organitatiei si este realizat de compartimente sau persoane specializate, de actionari sau proprietari, de banci si alte organizatii finantatoare, de organisme ale statului.

1.6. Managementul financiar

In sectorul public, managementul finantelor publice este un atribut al guvernului, al puterii politico-administrative executive incredintate de Parlament. Institutia organizatorica care este delegata pentru managementul finantelor publice este Ministerul de Finante, cu Directiile sale judetene, iar finantele publice locale apatin autoritatilor locale (consiliile locale) prin parghii organizatorice specifice.

In sectorul privat, managementul finantelor este functie a managementului organizatiei. Din cadrul echipei manageriale face parte si managerul financiar, care insa preia prin delegare doar o serie de atributii.

O definitie sumara a managementului financiar poate fi urmatoarea:

Managementul financiar este un tip de management care are scopul de a asigura permanent organizatia cu fondurile necesare si de a le utiliza cu maximum de eficienta.

Managementul financiar este stiinta care se ocupa cu studiul proceselor de conducere, prevedere, organizare, antrenare si control a resurselor financiare de care dispune o organizatie in scopul realizarii obiectivelor.

Managementul financiar reprezinta un sistem de cunostinte stiintifice, de metode si tehnici de estimare a necesarului de resurse financiare si a posibilitatilor de obtinere a acestora, de instrumente economico-financiare, procedee de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor bugetare, de elaborare si executare a bugetelor, de optimizare a deciziilor manageriale financiare, de evaluare a eficientei economice a activitatii.

Rolul managementului financiar in organizatie

Managementul financiar are rolul de a atrage fondurile financiare de pe piata si de a achita datoriile financiare ale organizatiei bazandu-se pe inregistrarile contabile si situatiile financiare elaborate conform documentelor contabile, regulilor si principiilor contabile.

Sistemul contabil

Sistemul contabil al oricarei organizatii cuprinde:

-sistemul financiar contabil

-sistemul de management al contabilitatii

O structura intermediara utilizata in ambele sisteme este contabilitatea costurilor, care este condus de managementul costurilor.

Sistemul contabil consta in:

formulare, inregistrari si rapoarte

reguli pentru introducerea datelor in formulare si inregistrarea lor si prezentarea rapoartelor

principii si conventii

Conventiile internationale contabile sunt:

1. Prudenta/ conservatismul (Principiul prudentei)- utilizarea celor mai joase valori rezonabile pentru un activ si neanticiparea veniturilor si profiturilor.

2.Consistenta   (Principiul permanentei metodelor) - consistenta tratamentului elementelor similare in fiecare perioada contabila si de la o perioada la alta.

3. Continuitatea (Going concern) (Principiul continuitatii activitatii) - presupunerea ca organizatia isi va continua activitatea intr-un viitor previzibil.

4. Obiectivitatea (Principiul evaluarii separate a elementelor de active sau de pasiv) - utilizarea faptelor adecvate referitoare la o metoda de evaluare a unui activ.

5. Armonizarea (Matching/ Accruals) (Principiul independentei exercitiului) - veniturile si costurile sunt legate unele de altele si conduse in cadrul situatiilor financiare a unei perioade la care se refera, respectiv la perioada emiterii documentelor de plata sau platii.

6. Materialitatea (Principiul pragului de semnificatie) -unele tranzactii sau evenimente nu sunt destul de semnificative pentru contabilitate pentru a fi divulgate, in timp ce altele sunt suficient de semnificative si sunt divulgate.

7. Masurarea valorica ( in bani ) -informatiile contabilitatii financiare relateaza numai acele activitati care sunt exprimate in valori banesti.

Contabilitatea din Romania se bazeaza pe 9 principii contabile. La cele de mai sus se adauga:

Principiul intangibilitatii- concordanta intre bilantul de deschidere al unui exercitiu si cel de inchidere al exercitiului precedent

Principiul necompensarii - interzice efectuarea compensarii intre elemente de activ si pasiv

Principiul prelevantei economicului asupra juridicului- operatiunile tin cont de fondul economic si nu de forma juridica

Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:

• Definitia finantelor
• Obiectul finantelor
• Legatura finantelor cu politicul
• Legatura finantelor cu dreptul administrativ si cel constitutional
• Comportamentul rational al organizatiilor
• Analiza nevoilor umane cu piramida lui Maslow
• Piramida ierarhiei nevoilor a lui Alderfer
• Satisfacerea nevoilor umane
• Clasificarea bunurile achizitionate pentru satisfacerea nevoilor individuale
• Actiunile organizate de autoritatile publice si finantate din bugetul public
• Indivizibilitatea si neconcurentialitatea
• Economiile mixte
• Resursele financiare la nivel national
• Gruparea resurselor financiare
• Relatii intre categorii ale resurselor finanaciare
• Constitirea fondurilor financiare de institutiile si autoritatile publice
• Constitirea fondurilor financiare de organizatiile private
• " Curba de indiferenta" in comportamentul oamenilor
• Finantele publice
• Finantele private
• Piata financiara
• Functia de repartitie a finantelor publice
• Functia de repartitie a finantelor in cadrul organizatiei
• Functia de control a finantelor publice
• Functia de control a finantelor in cadrul organizatiei
• Definitia managementului financiar
• Rolul managementului financiar-contabil
• Continutul sistemului contabil

Model de test grila

Legat de dreptul administrativ si cel constitutional, raporturile privind finantele se reglementeaza juridic prin:

a) lege sau alte acte normative, fiind obligatorii si opozabile tuturor membrilor societatii

b) constrangere

c) responsabilitati

d) obligatii

e) drepturi

R: a)