Principii Contabile Generale

Principii Contabile Generale

(Staicu C. si colectiv - Contabilitatea entitatilor economice, vol. 1, Editura Universitaria, Craiova, 2008, pag. 14-19)

Principiile contabile generale asimilate pentru activitatea practica aferenta persoanelor juridice care organizeaza si conduc contabilitate financiara sunt precizate si definite in mod succint in reglementarile contabile in vigoare. Aceste principii au o importanta deosebita pentru realizarea obiectivelor esentiale ale contabilitatii si in mod special pentru evaluarile pe care le ocazioneaza situatiile financiare anuale, fapt pentru care, in cele ce urmeaza, se detaliaza conditiile si modul de aplicare ale fiecaruia din cele noua principii adoptate.

a.       Principiul continuitatii activitatii consta in aceea ca "se presupune ca entitatea isi continua in mod normal functionarea, fara a intra in stare de lichidare sau reducere semnificativa a activitatii".

Acest principiu actioneaza, de regula, la incheierea exercitiului, atunci cand se intocmesc documentele de sinteza si, in speta, cu prilejul inventarierii si, implicit, al evaluarii bunurilor.

In cazul in care este asigurata continuitatea activitatii se procedeaza la efectuarea evaluarii anuale a bunurilor in functie de utilitatea acestora in cadrul entitatii, avandu-se in vedere si folosirea normala a practicilor contabile, dintre care se amintesc: delimitarea activitatii desfasurate pe exercitii si, de asemenea, a unor cheltuieli pe mai multe exercitii viitoare, utilizarea costurilor istorice in evaluarea patrimoniala si in gestionare s.a.

In situatia in care se constata intrarea in starea de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii, pentru evaluarea bunurilor se folosesc alte valori decat cele de utilitate (mai mici), denumite si valori lichidative, adoptandu-se o modalitate de evaluare adecvata sistarii activitatii sau noncontinuitatii. Totodata, se are in vedere ca valoarea imobilizarilor corporale nu se mai poate recupera in timp, iar unele cheltuieli, cum sunt cele de constituire si dezvoltare, nu se mai pot repartiza asupra mai multor exercitii.

Eventualele elemente de nesiguranta, cunoscute de administratorul entitatii, legate de evenimente ce pot duce la incapacitatea acesteia de a-si continua activitatea trebuie prezentate in notele explicative.

Totodata, se impun explicatii in cazul in care situatiile financiare nu sunt intocmite pe baza principiului analizat, prezentandu-se motivele care au determinat adoptarea deciziei potrivit careia activitatea entitatii nu mai poate continua.

b.       Principiul permanentei metodelor consta in asigurarea continuitatii aplicarii regulilor de evaluare de la un exercitiu financiar la altul, deziderat potrivit caruia prin astfel de evaluare a operatiilor economico-financiare ce afecteaza elementele patrimoniale si rezultatele entitatii, inregistrate in contabilitate si oglindite in situatiile financiare anuale, se creeaza premisele necesare pentru compararea in timp a informatiilor contabile. Metodele de evaluare care se utilizeaza trebuie sa aiba caracter de permanenta, in sensul folosirii lor in cadrul mai multor exercitii consecutive, ceea ce permite compararea datelor sau informatiilor din situatiile financiare aferente si astfel analiza indicatorilor economico-financiari contribuie la obtinerea unor informatii utile pentru cei interesati.

In cazul in care se impune schimbarea unor metode, care pot fi stabilite prin lege sau printr-un standard contabil ori prin decizia entitatii, motivata prin obtinerea unor informatii mai relevante sau mai credibile referitoare la operatiunile realizate, este necesar ca ele sa fie semnalate in notele explicative la situatiile financiare atat sub aspectul justificarii modificarilor respective, cat si a reliefarii consecintelor pe care acestea le-au generat.

c.        (d Principiul prudentei se refera la faptul ca evaluarea elementelor patrimoniale impune utilizarea unei baze prudente, in sensul ca trebuie acordata atentie speciala cel putin aspectelor ce privesc luarea in calcul a urmatoarelor patru elemente: numai a profitului realizat la data bilantului (a), a tuturor datoriilor aparute in cursul exercitiului financiar curent sau al unui exercitiu precedent (b), a tuturor datoriilor previzibile si a pierderilor potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar curent sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca acestea devin evidente numai intre data bilantului (31 decembrie) si data intocmirii acestuia (c), precum si ajustarea valorilor corespunzatoare deprecierilor constatate, indiferent daca rezultatul exercitiului este pierdere sau profit).

Principiul analizat, asa cum se observa, este legat organic de evaluarea patrimoniului si pentru respectarea cerintelor sale este necesar ca aceasta operatie sa se efectueze in mod corect, ceea ce prezinta avantaje certe. In acest sens, se are in vedere faptul ca se asigura o anumita temperare a optimismului exagerat al unor oameni de afaceri in favoarea creditorilor, precum si un plus de protectie pentru investitori, prin evitarea supraestimarii profitului si a elementelor de activ, precum si a subestimarii cheltuielilor si elementelor de pasiv.

Totodata, se retine ca prin aplicarea, in mod voit, incorecta a principiului in cauza se poate ascunde sau denatura realitatea, constituindu-se rezerve nejustificate prin exagerarea riscurilor viitoare.

d.       Principiul independentei exercitiului este important pentru asigurarea unei imagini fidele asupra rezultatului fiecarui an financiar.

In conditiile practicarii unei contabilitati de angajamente si, totodata, in spiritul prevederilor in domeniu, el presupune delimitarea riguroasa in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente exercitiului financiar pentru care se face raportarea, indiferent de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor. Astfel, efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci cand acestea se produc, moment cand sunt inregistrate in contabilitate si ulterior in situatiile financiare anuale, deci nu pe masura ce numerarul sau echivalentul sau este incasat sau platit, dupa caz.

O prima consecinta ce se degaja din aplicarea acestui principiu consta in aceea ca veniturile se reflecta in contabilitate in momentul predarii bunurilor catre cumparator, al livrarii lor pe baza facturii sau in alte conditii prevazute in contract, ceea ce atesta transferul de proprietate a bunurilor respective asupra clientilor. In aceste conditii, este neglijat atat momentul incasarii, care se poate efectua chiar in exercitiul urmator, cat si faptul ca factura se va intocmi ulterior, iar operatiunea efectuata se inregistreaza in mod temporar intr-un cont specific denumit "Clienti-facturi de intocmit" (418).

La randul lor, cheltuielile reprezinta sumele sau valorile platite sau de platit pentru operatii care privesc exercitiul financiar curent. Astfel, se neglijeaza atat aspectele ce privesc plata propriu-zisa, care se poate efectua chiar in exercitiul viitor, cat si situatia, oarecum de exceptie, cand factura n-a insotit bunurile livrate sau serviciile prestate de catre terti, iar operatia in cauza se reflecta, in mod temporar, in contul specific "Furnizori-facturi nesosite" (408).

O alta consecinta privind aplicarea principiului analizat se refera la faptul ca este necesara utilizarea unor conturi de regularizare si anume: 471 "Cheltuieli inregistrate in avans" si 472 "Venituri inregistrate in avans ". Aceste conturi contribuie, de asemenea, la delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor realizate si, respectiv, efectuate in exercitiul curent, dar care privesc exercitiul urmator si, implicit, rezultatul acestuia, dintre care se amintesc: incasarile anticipate din chirii, cheltuielile cu reparatiile capitale neprevizibile, chiriile platite cu anticipatie s.a.

In ceea ce priveste indeplinirea cerintelor principiului prezentat nu poate fi neglijata problema calcularii si inregistrarii amortismentelor, provizioanelor si ajustarilor pentru depreciere sau pierdere de valoare la sfarsitul fiecarui exercitiu, indiferent ca acestea sunt sau nu deductibile fiscal.

e.        Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de datorii se refera la intocmirea bilantului si in speta la faptul ca pentru stabilirea valorii totale corespunzatoare fiecarei pozitii (indicator) a acestuia se impune determinarea separata a valorii fiecarui element individual de activ sau de datorii care se include in componenta acesteia.

f.        Principiul intangibilitatii consta in aceea ca intre bilantul de deschidere al unui exercitiu si cel de inchidere al exercitiului precedent trebuie sa fie concordanta deplina. De la aceasta cerinta fac exceptie, atunci cand este cazul, corectiile impuse de aplicarea IAS 8 "Profitul net sau pierderea neta a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile". Astfel, se creeaza posibilitatea verificarii cu usurinta a integritatii patrimoniului si informarii corecte a utilizatorilor externi de informatii. In acest scop sunt deosebit de importante informatiile ce se prezinta in Notele explicative aferente exercitiului precedent. In legatura cu acest ultim aspect se poate mentiona ca in activitatea practica exista numeroase situatii cand principiul analizat este tratat cu superficialitate, in sensul ca nu se prezinta toate informatiile stabilite prin reglementarile in domeniu, dintre care se amintesc cele referitoare la: modul de evaluare a elementelor patrimoniale; regimul de amortizare utilizat; provizioanele si ajustarile constituite, deductibile si nedeductibile, iar in cazul in care acestea nu s-au constituit nu se explica din ce cauza si nici efectul asupra rezultatelor financiare ale exercitiului; daca s-a derogat de la principiile generale consacrate, inclusiv motivul si efectele acestor derogari; alte situatii care influenteaza comparabilitatea cu anul precedent si imaginea fidela; eventualele evenimente posterioare inchiderii exercitiului financiar s.a.

g.       Principiul necompensarii impune inregistrarea distincta in bilant a valorii elementelor de activ si a celor de pasiv si in contul de profit si pierdere a veniturilor si a cheltuielilor, nefiind admisa vreo compensare intre ele. In acest sens exemplificam: necompensarea creantelor cu datoriile fata de acelasi tert si necompensarea plusurilor de valoare cu minusurile de valoare care pot surveni cu prilejul aplicarii principiului prudentei.

Totodata, se retine, ca exceptie, faptul ca intre creantele si datoriile fata de acelasi tert se pot efectua numai compensarile admise de reglementarile in vigoare, cu obligatia inregistrarii anterioare in contabilitate a veniturilor si a cheltuielilor aferente la valoarea integrala.

h.       Principiul prevalentei economicului asupra juridicului se refera la faptul ca valoarea elementelor bilantiere si a celor din contul de profit si pierdere se prezinta avandu-se in vedere fondul economic al tranzactiei sau al operatiunii raportate si nu doar forma lor juridica, asigurandu-se astfel credibilitate informatiilor care se furnizeaza.

In acest sens, se are in vedere faptul ca fondul tranzactiilor sau al altor evenimente nu este intotdeauna in concordanta cu ceea ce transpare din forma lor juridica sau conventionala.

Principiul analizat se aplica de entitatile care intocmesc situatii financiare individuale si care, totodata, depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime amintite anterior. La randul lor, entitatile care nu depasesc limitele a doua dintre criteriile de marime legal stabilite aplica principiul la care ne referim numai in cazul in care intocmesc situatii financiare consolidate

i.         Principiul pragului de semnificatie influenteaza relevanta informatiei contabile, considerent pentru care este necesar ca in situatiile financiare sa fie prezentate, in mod distinct, numai elementele care au valoare semnificativa. Celelalte elemente, in masura in care au aceeasi natura, precum si functii similare, se reflecta in sume cumulate.

In anumite cazuri, natura informatiei este suficienta, prin ea insasi, pentru a determina relevanta informatiei, insa exista si situatii cand atat natura, cat si pragul de semnificatie sunt importante in acest sens.

Informatiile sunt considerate ca fiind semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor.

Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii, judecata in imprejurarile specifice ale omisiunii sau ale declararii gresite.

Pragul de semnificatie nu poate fi definit printr-o formula matematica deoarece pentru stabilirea lui, in fiecare situatie care prezinta interes, se au in vedere atat aspecte cantitative, cat si calitative. In acest sens, se mentioneaza erorile nesemnificative, dar repetabile, care insumate depasesc pragul de semnificatie si, in consecinta, trebuie luate in considerare, precum si prezentarea incorecta sau incompleta a politicilor contabile in cadrul notelor explicative de la situatiile financiare, ceea ce determina interpretarea gresita a politicilor de aceasta natura utilizate.

De altfel, principiul analizat actioneaza in sensul ca elementele bilantiere si cele din contul de profit si pierdere pot fi combinate atunci cand ele reprezinta o suma nesemnificativa in ceea ce priveste asigurarea unei imagini fidele, asa cum este inteleasa prin reglementarile contabile in vigoare, precum si in cazul in care contribuie la ridicarea nivelului de claritate. Aceasta ultima modalitate de combinare necesita o prezentare distincta in notele explicative.

Pragul de semnificatie se poate determina, in functie de situatia entitatii si interesul utilizatorilor de situatii financiare, avandu-se in vedere unul sau mai multe elemente, dintre care se amintesc: profitul brut, cifra de afaceri, total active, activul net si profitul net, cu precizarea ca este permis a fi aplicat numai de entitatile care depasesc limitele a doua dintre cele trei criterii de marime reglementate.