PACTELE

pactele

Consideratii generale

Prin pacte se inteleg acele acorduri de vointa (conventii) care, fara sa fie ridicate la rangul de contract, sunt totusi sanctionate in dreptul clasic

In dreptul vechi roman astfel de pacte nu puteau fi recunoscute valabile, dat fiind ca nu puteau fi sanctionate nici prin actiune, nici prin exceptie. Nu puteau fi sanctionate prin actiune deoarece in epoca veche se respecta cu toata strictetea principiul "ex nodo pacto actio non nascitur" (nu se naste actiune dintr-un simplu pact), principiu care nu este decat o consecinta a formalismului. Nu puteau fi sanctionate nici prin exceptie deoarece in epoca veche exceptiile nu existau inca.

In epoca clasica sunt recunoscute ca producand obligatii doua categorii de pacte

pactele alaturate, sanctionate de jurisprudenta;

pactele pretoriene, sanctionate de pretor.

In epoca postclasica se adauga acestora si a treia categorie, pactele legitime, sanctionate de imparat prin constitutiile sale.

Cu un termen comun aceste pacte sunt denumite pacta vestita, adica pacte sanctionate. In opozitie cu acestea, simpla conventie este denumita pactum nudum (pact gol).

Ulpian: "pactul este acordul deplin a doua sau mai multe persoane asupra aceluiasi lucru

Epoca clasica

In dreptul clasic sunt sanctionate pactele alaturate (pacta adiecta) si pactele pretoriene.

Pacta adiecta (pacte alaturate):

Pacta adiecta, numite astfel pentru ca sunt adaugate pe langa un contract, sunt de mai multe feluri dupa efectele lor sau dupa scopul lor.

Daca avem in vedere efectele lor, ele sunt de doua feluri:

pacte alaturate imediat dupa incheierea contractului principal

pacte alaturate dupa un anumit interval

Din punct de vedere al scopului urmarit pactele alaturate sunt tot de doua categorii si anume:

pacte ca sa micsoreze obligatia debitorului, de ex. i se da dreptul sa plateasca in rate;

pacte ca sa mareasca obligatia debitorului, de ex. ca sa-l oblige sa plateasca dobanzi pentru suma de bani imprumutata.

Dreptul clasic admite pactele ad minuendam obligationem (ca sa micsoreze obligatia). In orice caz pactul va avea o exceptie, exceptio pacti conventi (exceptia pactului convenit). In ceea ce priveste pactele ad augendam obligationem (ca sa mareasca obligatia) trebuie sa facem anumite distinctii in amanuntele carora nu putem intra.

Rezulta din cele spuse ca pactele alaturate reprezinta o noua lovitura data formalismului, lovitura explicabila prin interesele comerciantilor pentru ale caror operatiuni formalismul constituia o piedica.

Pactele pretoriene

Pactele pretoriene sunt pactele sanctionate de pretor prin actiuni, fara insa a le ridica la rangul de contracte. Pactele pretoriene sunt in numar de trei:

pactul de juramant

pactul de constitut

receptum

Pactul de juramant

Uneori partile in loc sa se judece se intelegeau sa termine conflictul lor printr-un juramant. In materie de obligatii, cel ce pretinde ca e creditor jura ca e creditor, cel ce neaga ca datoreaza ceva jura ca nu e debitorul cuiva. In materie de bunuri, cel ce poseda sau nu poseda lucrul jura ca este proprietar.

Daca partile se intelesesera ca acest juramant sa puna capat conflictului, pretorul sanctiona intelegerea partilor printr-o actiune sau printr-o exceptie.

Pactul de constitut

Pactul de constitut este conventia intervenita intre debitor si creditor prin care partile fixeaza un nou termen pentru plata datoriei. Constituere diem insemna a fixa un termen.

Conditii

Pactul de constitut necesita indeplinirea conditiilor urmatoare:

o obligatie preexistenta

o conventie care fixeaza un nou termen pentru executarea obligatiei

sa fie vorba de plata unei sume de bani, mai tarziu s-a admis ca obiectul constitutului sa fie si lucruri care se cantaresc, se numara sau se masoara.

Forma de constitut

Constitutul este de doua feluri:

-constitutum debiti proprii;

-constitutum debiti alieni;

Constitutum debiti proprii (promisiunea de a plati propria sa datorie):

Constitutum debiti proprii este o expresia datorata comentatorilor prin care se indica cel mai vechi caz de constitut, adica acel caz cand debitorul si creditorul se intelegeau pentru fixarea unui alt termen de executare a obligatiei. Cu alte cuvinte aceasta forma de constitut servea pentru amanarea platii datoriei.

Pactul de constitut era sanctionat printr-o actiune, actio de pecunia constituta (actiune relativa la suma de bani a carei data de plata a fost fixata), care permitea ca debitorul sa fie obligat, daca nu platea la scadenta, sa plateasca in plus jumatatea datoriei.

In practica amanarile de plata erau facute pe termen scurt, la scadenta debitorul nu avea cu ce sa plateasca datoria astfel ca aceasta se marea cu 50%. Constitutum debiti proprii nu era decat o forma deghizata pentru a lua o dobanda mare pe termen scurt.

Prin constitut nu numai ca se putea fixa un nou termen posterior primului, dar creditorul putea sa scurteze termenul acordat debitorului (Paul: "Insa si daca el [debitorul] promite prin constitutum ca va plati la un termen mai apropiat, este tinut deopotriva

Constitutum debiti alieni (promisiunea de a plati datoria altuia):

Mai tarziu a aparut o alta forma de constitut, constitutum debiti alieni, de data aceasta nu debitorul ci o alta persoana promite a plati la noul termen datoria cuiva. Obligatia acelei persoane se alatura obligatiei debitorului pe care o garanteaza. Deci constitutum debiti alieni este un procedeu neformal de garantie

Constitutum debiti alieni apare ca o constructie juridica creata in interesul bancherilor si negustorilor romani. Bancherul se obliga se plateasca datoria clientului sau, de obicei un negustor, intr-un alt loc si la alt termen, printr-un simplu pact care se putea incheia chiar intre absenti, prin corespondenta. Prin inlaturarea formalismului se usurau operatiunile bancare si comerciale.

Comparatie intre pactul de constitut (constitutum debiti alieni) si fidejusiune:

Asemanari

Ambele sunt procedee de garantare

Deosebiri

a).pactul de constitut se incheie prin simplul consimtamant si in consecinta putea sa aiba loc intre absenti pe cand fidejusiunea, forma a stipulatiei, necesita prezenta partilor

b).pactul de constitut nu se aplica decat la obligatii care aveau ca obiect o suma de bani sau, ceva mai tarziu, la obligatii care aveau ca obiect lucruri care se numara, se cantaresc sau se masoara; fidejusiunea se putea aplica oricarei obligatii

Receptum

Pactul pretorian care poarta numele de receptum este de trei feluri:

-receptum argentariorum;

-receptum nautarum cauponum stabulariorum;

-receptum arbitrii.

Aceste trei feluri de receptum nu au ca trasatura comuna decat faptul ca o persoana si-a luat sarcina de a face ceva pentru o alta persoana

Receptum argentariorum (promisiunea bancherului):

Receptum argentariorum este conventia prin care un bancher promite clientului sau sa-i plateasca datoriile pe care eventual le va contracta fata de un tert. Bancherul se obliga numai pana la o anumita suma, adica in limitele fondurilor depuse de client si al creditului pe care il deschide, adica al increderii pe care o are in solvabilitatea clientului.

Prin urmare bancherul se obliga fata de clientul sau. In cazul cand bancherul refuza sa plateasca creditorului acestui client, clientul, nu tertul creditor, va avea actiune contra bancherului

Receptum argentariorum are un scop economic, respectiv scopul de a se garanta obligatiile rezultand din afaceri comerciale, ex. Primus vrea sa cumpere pe credit, adica sa nu plateasca imediat ci mai tarziu; vanzatorul nu vrea insa sa vanda in conditiile acestea decat daca cumparatorul (Primus) ii garanteaza ca ii va plati la termen; bancherul se obliga a plati la termenul convenit de parti in caz ca vanzarea va avea loc. Bancherul are deci rolul unui garant, dar obligatia luata de el nu e fata de vanzator, ci fata de cumparator, adica fata de clientul sau. Bancherul nu face decat sa intareasca increderea pe care o are tertul in solvabilitatea cumparatorului. Bancherul promitea clientului sa-i plateasca o datorie viitoare

Cu timpul s-a admis ca bancherul se obliga fata de creditorul clientului realizandu-se o adevarata forma de garantie, un procedeu neformal de garantare.

Comparatie intre receptum argentariorum si constitutum debiti alieni

Asemanari

Ambele sunt procedee neformale de garantie deoarece in ambele cazuri o persoana se obliga a plati datoria alteia.

Deosebiri

In primul caz obligatia garantului se naste inaintea obligatiei debitorului deoarece pactul are de obiect plata unei datorii care nu exista inca, dar care eventual va fi contractata mai tarziu, pe cand in al doilea caz obligatia garantului se alatura obligatiei debitorului deoarece pactul are de obiect plata unei datorii preexistente.

Receptum nautarum cauponum stabulariorum (promisiunea corabierilor, hangiilor si proprietarilor de grajduri):

Acest fel de receptum este conventia intervenita intre un calator (de obicei un negustor) si una din persoanele carora calatorul incredinteaza bagajele sale sau animalul sau

Hangiul, corabierul si proprietarul de grajduri trebuiau sa restituie intacte lucrurile incredintate. Aceasta obligatie de restituire rezulta nu numai dintr-un acord expres de vointa, ci si in mod tacit, adica dintr-un fapt oarecare, de ex. din faptul ca hangiul a luat in primire bagajele calatorului.

Acest pact este sanctionat tot din cauza necesitatii comertului. Graba calatorului nepermitandu-i a mai avea timpul de a recurge la o forma solemna.

S-a agravat raspunderea debitorului, adica a hangiului, corabierului si proprietarului de grajduri: ei raspund de custodia, dar nu pentru ca si-au luat aceasta raspundere, ci prin abatere de la dispozitiile de drept comun custodia rezulta implicit de plin drept. Ei deci raspund chiar daca lucrul a pierit fara sa aiba vreo vina.

Receptum arbitrii (promisiunea de arbitraj):

Este conventia intervenita intre partile care sunt in proces si un tert cu scopul ca tertul care se numeste arbitru sa transeze litigiul. Aceasta conventie este precedata de o alta prin care doua persoane care sunt in proces se inteleg intre ele ca sa supuna procesul lor spre rezolvare unui tert. Aceasta conventie se numeste compromis si in epoca clasica nu producea efecte decat in forma unei stipulatii

Avem deci doua conventii distincte: prima este un receptum arbitrii si are loc intre partile in proces, care au facut un compromis, si arbitru, pe cand a doua este un compromis si are loc intre parti.

Receptum arbitrii prezinta un caracter special, in loc sa fie sanctionat ca orice pact printr-o actiune contra arbitrului care ar refuza sa judece, este sanctionat prin pronuntarea de amenzi si prin luare de gajuri contra arbitrului care ar refuza sa solutioneze cazul cu care s-a insarcinat.

Epoca postclasica

In epoca postclasica a aparut a treia categorie de pacte, pactele legitime, adica pacte sanctionate de imparat prin constitutiile sale

Pactele legitime

Sunt trei feluri de pacte de aceasta natura:

conventia de dota

conventia de donatie

compromisul

Conventia de dota a fost sanctionata mai inainte de conventia de donatie. Totusi noi vom cerceta mai intai donatia pentru ca dota nu este decat o donatie cu caracter special.

Donatia

Definitie

Donatia este actul prin care o persoana numita donator sufera o saracire, adica o micsorare a patrimoniului sau (averii sale), in favoarea unei alte persoane numita donatar cu scopul de a imbogati pe aceasta din urma persoana

Saracirea poate sa constea de ex. din transferul proprietatii unui lucru de catre donator donatarului sau, din remiterea unei datorii (iertarea unei datorii) pe care donatarul o avea fata de donator.

Caractere

Din definitia aratata rezulta urmatoarele caractere:

a un act de saracire a donatorului: daca un legatar renunta la legat, desi mostenitorul profita de pe urma acestei renuntari, totusi nu este o donatie deoarece legatarul nu s-a despuiat de un lucru al sau, ci a renuntat sa se imbogateasca → cei care fac un serviciu gratuit (depozitarul, comodantul) nu fac o donatie pentru ca nu micsoreaza patrimoniul lor in profitul altuia.

b trebuie ca donatorul sa aiba intentia de a dona (animus donandi): intentie care nu exista in caz de constrangere morala sau fizica ori cand cineva executa o obligatie naturala.

c trebuie ca donatarul sa se imbogateasca, imbogatire corespunzatoare saracirii donatorului: astfel debitorul care procura o garantie reala creditorului sau nu-i face o donatie, caci creditorul nu se imbogateste ci e mai sigur ca va primi ceea ce i se datoreaza → sclavul pe care-l dezrobesc dobandeste fara indoiala un bun pretios, libertatea, dar nu se imbogateste cu un lucru care figureaza in patrimoniul lui, nu e deci o donatie.

Acceptarea donatiei

Se sustine uneori in literatura de specialitate ca era necesar acceptarea donatarului → in realitate nu era necesara o astfel de acceptare, desi in practica in cele mai multe cazuri donatia apare ca rezultatul unei conventii intre parti

Prin urmare donatia nu trebuie sa fie totdeauna o conventie. Ea poate sa constea si dintr-un act unilateral de ex. plata datoriei altuia fara stirea acestuia, stingerea unei servituti prin aceea ca nu ai vrut sa te folosesti de ea, faptul ca lasi sa se indeplineasca uzucapiunea in profitul posesorului nevoind sa intentezi actiunea in revendicare.

Categorii de donatii

Donatiile erau de doua feluri:

a donatia intre vii

b donatia mortis causa

La randul ei donatia intre vii se imparte in:

a donatia intre vii obisnuita

b donatia intre soti

c dota

d donatia ante nuptias

Donatia intre vii

Donatia intre vii obisnuita

Definitie

Donatia intre vii e acea donatie prin care donatorul se despoaie actual si irevocabil in profitul donatarului

Cum se realiza donatia

Multa vreme conventia de donatie n-a fost sanctionata, conform principiului "ex nodo pacto actio non nascitur" (nu se naste actiune dintr-un simplu pact

Nu exista un act juridic care sa aiba drept scop unic realizarea unei donatii. In acest scop se utilizau actele juridice care serveau pentru realizarea actelor cu titlu oneros, actele in care prestatia unei parti corespunde prestatiei celeilalte parti. Pentru a sti daca printr-un anumit act juridic se realizeaza o donatie trebuie sa cunoastem intentia celui ce face donatia: in cazul ca are intentia de a face o liberalitate, adica de a suferi o saracire in scopul imbogatirii altei persoane, vom avea o donatie.

Actele juridice care pot servi pentru realizarea unei donatii sunt:

mancipatiunea

traditiunea

stipulatia

acceptilatiunea

Prin urmare, pentru realizarea donatiei, romanii se serveau atat de modurile de dobandire a proprietatii cat si de modurile de creare sau stingere ale obligatiilor. Printre acestea din urma figureaza contractul verbal sub aspectul stipulatiei si sub aspectul modului lui de stingere, acceptilatiunea.

Prin urmare donatia nu este un act cu o forma proprie. Nu este un mod de achizitie asemanator lui in iure cessio. Nu este un contract. Nu este nici macar totdeauna o conventie deoarece poate sa aiba loc chiar fara consimtamantul (acceptarea) donatarului.

Donatia este deci un act special care nu avea forma proprie si lua aspectul altor acte, lua fiinta in diferire, in multiple forme, respectand conditiile de forma necesare actelor prin mijlocul carora lua fiinta

Iustinian a transformat conventia de donatie intr-un pact legitim. Prin urmare conventia de donatie pana la Iustinian a fost lipsita de valoare juridica.

Conditiile de forma ale donatiei

a).insinuarea;

Transcrierea (copierea) actului de donatie intr-un registru public, dupa ce fusese citit in fata unei autoritati publice, se numeste insinuatio (insinuare).

Inca din epoca clasica se efectua aceasta insinuare care avea insa un caracter facultativ, fiind lasata la aprecierea celor interesati. In vremea lui Constantius Chlorus (305-306) insinuarea a capatat un caracter obligatoriu. Constantin a impus-o de asemenea adaugandu-i insa si alte forme.

b).inovatia lui Constantin;

Constantin cere pentru valabilitatea unei donatii indeplinirea unei triple conditii:

redactare unui act scris

traditiunea efectiva inaintea vecinilor care servesc drept martori

transcrierea (copierea) in registrul public

Cum se explica necesitatea ca traditiunea sa se faca inaintea martorilor? La ce folos erau martorii cata vreme se redacta un act scris care era transcris (copiat) intr-un registru public?

Martorii nu serveau nici ca mijloc de dovada pentru ca se redacta un act scris in acest scop, nu serveau nici ca mijloc de publicitate deoarece actul scris era transcris intr-un registru in acest scop. Scopul de publicitate al transcrierii rezulta dintr-o dispozitie a lui Constantin, dupa care transcrierea trebuie sa aiba loc nu oriunde ci inaintea autoritatii unde se gaseste lucrul, acesta cu scopul ca tertii sa ia cunostinta de donatie.

In realitate martorii serveau scopului urmator: se stie ca pana la Iustinian conventia de donatie nu producea efecte juridice. Pentru realizarea donatiei partile recurgeau la diferite procedee care nu erau proprii donatiei. Cel mai frecvent dintre acestea era traditiunea. Puternicii (potentiores) abuzand de situatia lor sileau pe cei slabi (humiliores) sa faca donatii prin astfel de traditiuni. Iata de ce Constantin a impus prezenta martorilor la traditiune. Imparatul a vrut sa fereasca pe humiliores de violenta acelor potentiores

Legile de limitare a donatiilor

Donatia s-a nascut in istoria juridica romana ca un instrument de exploatare a plebei si a acelor nevoiasi. De aceea cand plebea si-a afirmat puterea politica in stat, printr-o serie de legi, s-a cautat a se veni in ajutorul asa zisilor donatori. Iata care au fost masurile luate in favoarea plebei:

a).prima lege de limitare a donatiilor a fost promulgata in sec. VI R.F., este vorba de legea Publicia care interzicea patronilor de a cere clientilor cu ocazia Saturnalelor alte cadouri decat lumanari de ceara → aceasta lege a fost propusa de tribunul plebei Publicius si are ca scop de a proteja pe clienti contra patronilor (Saturnalele erau serbari in cinstea lui Saturn protector al agriculturii);

b).o lege mai importanta este legea Cincia votata in anul 550 R.F. (204 i.e.n.), in urma propunerii tribunului plebei M. Cincius Alimentus, care contine doua dispozitii:

-prin prima dispozitie se interzice avocatilor de a primi bani sau altceva pentru pledoariile lor (aceasta dispozitie este tot in favoarea clientilor care trebuind a recurge la patronii lor pentru a-si apara interesele in justitie erau nevoiti sa plateasca cat ar fi cerut patronii lor);

-a doua dispozitie interzicea de a primi cu titlu de donatie o valoare care ar fi depasit o anumita limita, limita pe care nu o cunoastem (erau exceptate anumite persoane care dat fiind legaturile lor de rudenie era de presupus ca nu vor abuza de pozitia lor);

Scopul legiuitorului era de a proteja pe plebei care aveau nevoie de a cere vreun serviciu patricianului. Legea impiedica deci de a se face donatii prea mari unor persoane straine de familia donatorului.

c legea Calpurnia .din anul 605 R.F. (149 i.e.n.) interzicea magistratilor de a primi donatii de la cei care se gaseau sub administrarea lor → legea este data contra magistratilor care abuzau de situatia lor pentru a stoarce pe locuitorii provinciilor.

Revocarea donatiei intre vii

Revocarea donatiilor intre vii a fost permisa numai in trei cazuri:

a).in caz de ingratitudine (epoca clasica);

b).in caz de survenire de copii (epoca postclasica);

c).in caz de donatie cu sarcini (epoca postclasica).

Ingratitudinea

In dreptul clasic se admite revocarea donatiilor pentru cazul de ingratitudine a donatarului dar numai intr-un singur caz, in raporturile dintre patron si dezrobit

Iustinian a largit aceasta cauza de revocare aplicand-o la orice donatii (C.8.55.(56).10: "in mod general hotarand ca toate donatiile facute potrivit legii raman valabile si nemicsorate, daca donatarul nu se gaseste ingrat fata de donator, ca atunci cand il insulta grav sau isi pune mainile nelegiuite [pe el]").

In dreptul postclasic se mai adauga doua cazuri de revocare a donatiilor.

Survenirea de copii

In cazul cand donatorul, ulterior donatiei a avut un copil, caz care priveste insa numai raporturile dintre patron si dezrobit. Prin urmare daca patronul neavand copii a facut donatie dezrobitului sau si ulterior donatiei are un copil, poate sa o revoce.

Donatia cu sarcini

In cazul cand s-a facut o donatie cu sarcini si sarcina nu a fost indeplinita, de ex. cineva doneaza o casa unei persoane cu conditia ca aceasta persoana sa plateasca in fiecare an unui tert o suma de bani. Daca donatarul nu executa sarcina, donatorul va putea sa-i ceara restituirea lucrului prin condictio ob rem dati care aici are functia unei actiuni in revocare pentru neexecutarea conditiilor.

Mai tarziu cand donatia sub modo (cu sarcini) a fost trecuta in categoria contractelor nenumite se da contra donatarului actio praescriptis verbis pentru a-l sili sa-si execute obligatia

Donatia intre soti

Donatia intre soti nu este o categorie speciala de donatii, ci o donatie intre vii supusa insa unor reguli mai aspre. Donatia intre soti nu a putut sa existe cata vreme nu aparuse casatoria fara manus.

In casatoria cu manus o astfel de donatie nu avea nici un rost deoarece barbatul nu putea sa doneze ceva sotiei caci sotia neavand bunuri personale, barbatul insemna sa-si doneze lui insusi. De asemenea nici femeia nu putea dona ceva sotului, deoarece nu avea bunuri personale.

In casatoria fara manus situatia este alta. Pe langa dota, care apartinea barbatului, sotia are bunuri personale.

In practica s-au ivit insa cazuri cand un sot despuia pe celalalt amenintandu-l cu divortul. De aceea donatia intre soti a fost interzisa, mai intai donatia sotului fata de sotie, apoi a sotiei fata de sot (Ulpian: "s-a admis la noi prin obicei ca donatiile intre soti sa n-aiba valoare

Prin urmare o astfel de donatie se considera ca inexistenta, fiind lipsita de vointa donatorului. Prohibitia nu se aplica de ex. in cazul donatiilor facute unui sot exilat sau in cazul donatiilor facute sotului de care divortezi daca vrei sa-i imbunatatesti situatia.

Oratio Antonini

In practica aveau loc donatii intre soti donatii nerecunoscute juridiceste. Sotul donator putea insa sa lase prin legat obiectul donat daca persistase pana la moarte in dorinta sa de a gratifica pe sotul sau

Scaevola: "Intre altele, a lasat un legat sotiei [sale] astfel: ori ceea ce am dat, am donat, in timpul vietii, sotiei mele voiesc sa se acorde . cineva a lasat un legat sotiei cu aceste cuvinte: toate instrumentele de toaleta, bijuteriile si ori ceea ce, in timpul vietii mele, i-am dat, i-am donat, am cumparat pentru ea, voiesc sa i se dea toate acestea

Un senatusconsult din anul 206 dat in vremea lui Caracalla (oratio Antonini a decis ca donatiile facute de soti vor deveni valabile daca sotul donator murea fara sa-si schimbe vointa de a gratifica pe sotul sau. Prin urmare donatia nu va fi valida (nu va deveni valabila) de ex. in cazul cand sotii au divortat. Vedem ca oratio Antonini n-a facut decat sa inlocuiasca legatul cu prezumtia vointei de a face o donatie, prezumtie inlaturata in anumite imprejurari

Ulpian: "pe cand aceasta era situatia donatiilor intre sot si sotie, pe care [situatie] am raportat-o mai inainte, imparatul nostru Antoninus August mai inainte de moartea divinului sau tata Sever printr-o cuvantare tinuta in senat, sub consulii Fulvius Aemilianus si Numnius Albinus, a indemnat senatul sa hotarasca ca sa slabeasca ceva din asprimea dreptului cuvantarea insa a imparatului nostru cu privire la confirmarea donatiilor nu se refera numai la ceva ce a fost cumparat de barbat in numele sotiei ci la toate donatiile facute intre sot si sotie, astfel ca de plin drept lucrurile sa apartina aceluia caruia i-a fost donate si obligatia sa fie civila si trebuie sa se discute daca se poate aplica Falcidia; socotesc ca aceasta va fi aplicabila deoarece ceea ce a fost donat este confirmat prin testament spune senatusconsultul: este drept ca acela care a donat sa repete, insa este ceva crud ca eredele sa reia [lucrurile] poate contra vointei ultime a aceluia care le-a dat

Conventia de dota

Definitie

Conventia de dota este conventia prin care se constituie o dota, adica bunuri pe care femeia sau o alta persoana le da barbatului cu scopul ca sa fie folosite pentru a veni in ajutor greutatilor casatoriei

Din insasi definitie rezulta ca dota este o donatie cu caracter special. Intr-adevar dota ca orice donatie implica o saracire a donatorului dar in deosebire de donatia obisnuita aceasta saracire nu are scopul de a procura un pur beneficiu donatarului, deoarece dota serveste a sustine cheltuielile facute in casatorie.

Modurile de constituire

Dar conventia de dota nu a fost sanctionata decat in anul 428 in vremea lui Theodosiu II. Pana la aceasta data, dota se constituia in aceleasi moduri ca si donatia cu urmatoarele trei caracteristici

a).dota are in plus un procedeu de constituire special, dotis dictio, procedeu pe care-l cunoastem deja caci este unul din contractele verbale;

b).stipulatia obisnuita prin care se constituie o dota purta un nume special, promissio dotis

c).constituirea dotei, oricare ar fi procedeul folosit, este subordonata conditiei ca sa fi avut loc casatoria

Prin urmare daca nu se mai face casatoria, constituirea dotei devine fara efect. Evident insa ca aceasta conditie nu poate sa existe decat atunci cand dota a fost constituita inainte de casatorie, nu si in timpul ei, caci dota putea fi constituita sau marita in timpul casatoriei

Drepturile femeii asupra dotei

In epoca veche femeia nu avea vreun drept asupra bunurilor dotale, nici in timp ce traia barbatul ei, nici daca ar fi murit. In acest din urma caz venea la succesiune in calitate de heres suus, si-si recupera (redobandea) cel putin o parte din bunurile sale proprii. Acest drept de succesiune nu trebuie insa confundat cu un drept de restituire a dotei la desfacerea casatoriei, drept care in epoca veche nu exista.

Paul: "situatia dotei este permanenta, deoarece se contracteaza astfel cu dorinta aceluia care da ca totdeauna sa ramana la barbat

In dreptul clasic interesele clasei dominante au impus ca sa se dea femeii dreptul sa ceara sotului restituirea dotei. Intr-adevar casatoria fara manus tine femeia in afara de familia sotului ei. Ea nu mai este agnata cu sotul ei, ca in casatoria cu manus. Slabirea legaturilor de familie a dus la frecventa divorturilor. Potrivit vechilor principii, barbatul era proprietar al dotei, aceasta nefiind restituibila in nici un caz. Se ivisera in practica unele cazuri cand barbatul casatorindu-se de mai multe ori succesiv si divortand dar retinand dota ajunsese foarte bogat pe cand femeia pierzand dota era pe cale de a nu se mai remarita. Interesele clasei dominante cereau insa favorizarea casatoriei pentru ca in modul acesta sa se procure soldati pentru mentinerea si intarirea armatei.

De aceea in practica s-a permis o stipulatie numita cautio rei uxoriae (promisiunea de dota) prin care barbatul se obliga sa restituie dota, in caz de desfacere a casatoriei, obligatie de restituire sanctionata prin actio ex stipulatu (actiune in baza stipulatiei). In cazul cand femeia nu avusese grija sa-si asigure restituirea dotei prin contract (stipulatie), barbatul ramanea proprietar al dotei.

De aceea pretorul a intervenit si a acordat femeii o actiune numita actio rei uxoriae (actiunea lucrului femeii maritate, actiunea de dota) pentru a cere restituirea dotei

Deosebiri intre actiunea ex stipulatu si actiunea rei uxoriae

a).in actiunea ex stipulatu, barbatul a tinut sa restituie dota imediat; in actiunea rei uxoriae dota poate fi restituita in rate

b).in primul caz barbatul trebuie sa restituie dota in intregime, neputand face retineri chiar daca ar avea anumite creante contra femeii; in al doilea caz el va putea face diferite retineri, de ex. cand femeia parasind domiciliul conjugal a luat diferite obiecte care apartin barbatului sau cand din casatorie au rezultat copii care raman in sarcina barbatului;

c).actiunea ex stipulatu este o actiune de drept strict, pe cand actiunea rei uxoriae a terminat prin a fi o actiune de buna credinta

Iustinian a contopit regulile acestor doua actiuni creand o actiune noua care s-a numit actio ex stipulatu ca si una din cele doua anterioare, dar care are caractere nu numai deosebite de cea veche dar caractere anormale, caractere care se abat de la principiile care guverneaza aceasta materie:

a).noua actiune ex stipulatu, dupa cum arata numele, ar trebui sa fie permisa in baza unei stipulatii, in realitate ea poate fi intentata de femeie in lipsa oricarei stipulatii astfel ca denumirea ei nu corespunde situatiei reale a lucrurilor;

C.5.13.1.pr: "Intreprindem acum o reforma nud e putina importanta ci raspandita aproape in toata materia dreptului atat cu privire la actio rei uxoriae cat cu privire la [aceea] ex stipulatu, desfiintand asemanarile si diferentele acestora si concentrand intr-o singura reglementare a actiunii ex stipulatu intreaga materie relativa la res uxoria, hotaram ca toate dotele sa fie reclamate prin actiunea ex stipulatu, fie ci stipulatia a fost scrisa fie nu, incat sa se inteleaga - prin lucrul insusi - ca stipulatia a avut lor; in acelasi fel [hotaram] si daca a fost facuta a stipulatie in mod nevalabil, caci trebuie mai curand s-o ajutam decat s-o desfiintam. Caci daca intr-un singur act se gaseste o stipulatie valabila, sa se stie ca da tarie celorlalte nevalabile, pentru ce nu s-ar da valabilitate in baza legii noastre unor stipulatii de acest fel caci este firesc ca noi care hotaram ca, acolo unde nu este presupusa o stipulatie, sa o consideram ca ea a fost facuta cu atat mai mult s-o facem valabila daca ea nu este valabila

b).aceasta actiune, desi cum o arata numele ar trebui sa fie o actiune de drept strict ea sanctionand un contract de drept strict (stipulatia), este o actiune de buna credinta

Drepturile barbatului asupra dotei

Barbatul timp de jumatate de mileniu a fost la romani proprietar al dotei cu dreptul deplin de a dispune de ea si fara sa fie obligat sa o restituie.

In dreptul clasic s-au restrans puterile barbatului asupra dotei. Barbatul ramanea proprietar al dotei ca in trecut dar nu mai avea o libertate de a dispune de ea atat de mare ca si in trecut.

Legea Iulia de fundo dotali (relativa la fondul dotal):

Printr-un capitol al legii Iulia de adulteriis (relativa la adultere) s-a adus o importanta limitare a puterilor barbatului asupra imobilului dotal - s-a interzis barbatului a instraina imobilul dotal situat in Italia fara consimtamantul sotiei. Putin in urma printr-o extensie a legii Iulia s-a interzis barbatului de a ipoteca imobilul dotal chiar cu consimtamantul sotiei. Gaius: "Legea Iulia, care a ingrijit de imobilul dotal ca sa nu i se permita barbatului sa-l ipotecheze sau sa-l instraineze". Acest text atribuie legii Iulia si prohibitia de a ipoteca ceea ce nu e admisibil deoarece ipoteca nu luase inca fiinta in vremea lui August.

Vedem deci ca un act mai grav ca de ex. vanzarea poate fi facut cu consimtamantul sotiei, in timp ce un act mai putin grav ca constituirea unei ipoteci nu putea fi facut de sot nici chiar cu consimtamantul sotiei. Explicatia este urmatoarea: un act prin chiar gravitatea lui atrage atentia femeii care nu-si va da consimtamantul decat cu greutate. In cazul insa cand este un act mai putin grav in aparenta dar care in realitate poate duce la grele consecinte femeia nu-si da imediat seama de aceste consecinte. Iata de ce s-a facut deosebirea de tratament aratata.

Cum se explica aceste dispozitii? Dispozitiile de mai sus aparent sunt in interesul femeii. In realitate s-a avut in vedere interesele generale ale clasei dominante. August, creatorul armatei permanente, avea nevoie de soldati pentru intarirea armatei. De aici necesitatea de a proteja casatoriile si de a asigura deci o sporire a natalitatii. E drept ca barbatul era obligat sa restituie dota daca se desfacea casatoria. Dar aceasta obligatie de restituire ramanea fara efect daca instrainase bunurile dotale si era insolvabil.

Iata cum se explica ciudatenia unor astfel de dispozitii: barbatul, desi proprietar, nu poate instraina iar femeia, desi neproprietara, poate sa-i dea dreptul de a instraina consimtind la instrainare

Paul: "Este in interesul statului ca femeia sa pastreze dotele, prin care sa poata sa se marite". Pomponius: "Situatia dotelor totdeauna si pretutindeni este preferabila, caci este in interesul public ca femeia sa-si pastreze dotele deoarece este foarte necesar ca femeile inzestrate sa procreeze o descendenta si sa umple cu copii statul

In vremea lui Iustinian desi barbatul ramane proprietar al dotei puterile lui sunt si mai restranse caci i se interzice de a instraina imobilul dotal chiar cu consimtamantul sotiei

C.5.13.1.15:"Si deoarece legea Iulia interzice sa fie facuta de barbat instrainarea fondului italic fara consimtamantul femeii, ipoteca insa nici daca femeia consimte, am fost intrebati daca trebuie o reglementare de acest fel nu numai cu privire la fondurile italice ci sa aiba loc pentru toate . este necesar a veni in ajutorul femeilor in aceasta privinta, adaugand numai aceasta ca barbatul nu numai sa nu poata fara consimtamantul femeii sa dea cu titlu de ipoteca, insa nici sa instraineze

Donatia ante nuptias (inainte de casatorie).

In epoca postclasica (sec. V e.n.) donatia facuta uneori viitoarei sotii de catre viitorul sot capata reguli speciale si sub numele de donatie ante nuptias este sustrasa principiilor de drept comun in materie de donatie devenind o institutie independenta, o donatie cu caracter special. Prin urmare donatia ante nuptias este donatia facuta de logodnic sau in numele lui viitoarei sotii

Sub Iustinian nu s-a mai numit ante nuptias ci propter nuptias (din cauza casatoriei) deoarece Iustinian, prin imitarea dotei, a permis ca aceasta donatie sa fie marita sau chiar constituita in timpul casatoriei

Iata motivul pentru care unii vorbesc de donatio propter nuptias si altii de donatio ante nuptias. In realitate este vorba de aceeasi institutie care poarta doua nume, dupa cum ne situam inainte sau in timpul lui Iustinian.

Comparatie intre donatia ante nuptias si dota

Asemanari

a).donatia ante nuptias poate fi sub Iustinian, ca si dota, marita sau chiar constituita in timpul casatoriei;

C.5.3.20: "Deoarece au fost facute noua multe plangeri contra barbatilor care inselandu-si sotiile lor faceau donatii, pe care cei vechi le-au numit ante nuptias, intervenind acte, neglijau sa le insinueze [copieze in registrele publice] ca sa ramana nedesavarsite si ei sa profite de avantajele dotei, femeile insa sa ramana fara ajutorul nuptial, hotaram corectand mai intai numele ca sa nus e numeasca donatie ante nuptias ci propter nuptias. Caci pentru ce s-ar permite ca femeia sa dea dota si in timpul casatoriei, in timp ce nu s-ar permite barbatului donatia decat inainte de casatorie

b).drepturile barbatului asupra bunurilor care fac obiectul donatiei ante nuptias sunt aceleasi ca si asupra dotei;

c).donatia ante nuptias este dispensata de insinuare ca si dota;

d).in caz de insolvabilitate a sotului femeia poate chiar in timpul casatoriei sa ceara restituirea (mai bine zis executarea) donatiei ca si a dotei.

C.5.12.29: "Cand, in timp ce exista casatorie, barbatul a fost dus in saracie si femeia vrea sa ingrijeasca ca sa aiba la ea lucrurile date ca dota si lucrurile date prin donatia ante nuptias si lucrurile in afara dotei noi hotaram sa nu o prejudicieze casatoria inca formata ci astfel sa poata sa revendice acele lucruri sau de la creditorii posteriori sau de la altii, care sa stie ca nu au prin legi drepturi mai puternice cum ar fi putut, daca casatoria in acest mod ar fi dizolvata, in care caz i s-ar fi permis reclamarea dotei si donatiile ante nuptias; cu conditia ca acestei femei sa nu-i fie permis de a instraina aceste lucruri in timp ce traieste barbatul ei si existand casatoria intre ei, ci sa intrebuinteze fructele lor pentru intretinerea atat a sa proprie cat si a barbatului si a fiilor, daca are vreunul

Deosebiri

In timpul casatoriei donatia ante nuptias are aceiasi functie ca si dota, deoarece serveste pentru suportarea sarcinilor casatoriei. Functia donatiei ante nuptias este diferita de aceea a dotei dupa desfacerea casatoriei: donatia ante nuptias avea de scop de a asigura mijloace de trai femeii in cazul desfacerii casatoriei, pe cand dota avea de scop numai ajutorul la sarcinile casatoriei

In consecinta, in cazul desfacerii casatoriei, dota era restituita femeii pentru ca isi terminase rolul, pe cand donatia ante nuptias era executata, obiectul ei era predat de catre sot femeii, deoarece donatia ante nuptias in acest moment capata adevarata justificare a existentei sale, incepea sa-si indeplineasca adevarata sa functie, adica sa asigure femeii mai multe mijloace de existenta decat acelea de pe urma dotei sale.

Donatia mortis causa

Donatia mortis causa (in vederea mortii) este acea donatie facuta sub conditia ca donatorul sa moara inainte donatarului

Ulpian: "donatia facuta in vederea mortii nu se considera desavarsita, mai inainte ca moartea sa fi urmat

Donatia mortis causa poate fi facuta sub conditie suspensiva sau rezolutorie.

In cazul cand conditia este suspensiva donatia nu va produce nici un efect deoarece nu poate produce efecte decat la realizarea conditiei, adica la moartea donatorului inaintea donatarului - poate fi revocata oricand.

In cazul cand conditia este rezolutorie, donatia va produce imediat efect, insa este desfiintata in mod automat daca nu se indeplineste conditia ca donatorul sa moara inaintea donatarului - poate fi revocata oricand.

De asemenea este desfiintata de drept (donatia este caduca) in caz ca donatarul moare inaintea donatorului

De aceea aceasta donatie nu devine irevocabila decat atunci cand a murit donatorul, donatarul fiind inca in viata. Prin urmare in ambele cazuri donatia e desfiintata daca donatarul moarte inaintea donatorului

Prin urmare ceea ce caracterizeaza donatia mortis causa nu e faptul ca aceasta donatie e facuta in vederea unui anumit pericol de moarte, caci poate pe de o parte sa fie facuta in vederea unui pericol de moarte in general al donatorului sau al unui pericol de moarte al fiului donatorului; ceea ce caracterizeaza donatia mortis causa este conditia mortii donatorului inainte de aceea a donatarului

Deosebire intre donatia intre vii si donatia mortis causa

Donatia mortis causa avea doua caractere care o deosebeau de donatia obisnuita:

a).putea fi revocata de donator oricand, pe cand donatia intre vii nu putea fi revocata decat in anumite cazuri exceptionale;

b).era desfiintata de drept in cazul cand donatarul murea inaintea donatorului, ceea ce nu se intampla cu privire la donatia obisnuita.

Intr-adevar aceasta donatie mortis causa era facuta sub conditia ca donatorul sa moara inaintea donatarului. De aceea aceasta donatie nu devenea irevocabila decat atunci cand a murit donatorul, donatarul fiind inca in viata, si daca donatorul n-a revocat-o mai inainte.

Comparatie intre donatia mortis causa si legate

Asemanari

Donatia mortis causa nu produce efecte decat la decesul donatorului si e fara efect daca donatarul moare inaintea donatorului (totusi poate fi si executata din timpul vietii donatorului fiind supusa insa revocarii).

De asemenea legatul nu produce efect decat la decesul testatorului si e fara efect daca legatarul moare inaintea testatorului

Deosebiri

a).donatia presupune existenta unei conventii de care nu poate fi vorba in cazul unui legat;

b).donatia nu depinde de existenta unui mostenitor ca in cazul legatului;

c).modurile de constituire ale donatiei sunt diferite de acelea ale legatului;

d).donatia nu este ca legatul prin ea insasi un mod de a deveni creditor sau debitor.

Iustinian, dat fiind deosebirile de mai sus, exagereaza cand prezinta ca contopite cele doua institutii:

C.8.56.(57).4: "deoarece era indoiala cu privire la donatia mortis causa - unii au pus-o intre [actele] de ultima vointa si au socotit ca trebuie sa fie asimilate legatelor, altii au pus-o intre donatiile care se fac intre vii - curmand indoiala acestora, am hotarat ca toate donatiile mortis causa fie ca au fost facute cu ideea mai indepartata a mortii, sa nu fie trecute in registrele publice nici sa nu aiba nevoie de prezenta unor persoane publice ceea ce se obisnuieste a se face cu privire la actele de acest fel, insa lucrul sa aiba loc asa, ca daca cineva ar voi sa faca o donatie mortis causa sa o faca in prezenta a 5 martori sau in scris sau fara redactarea unui inscris si operatiunea juridica sa fie valabila fara adaosul actelor si sa nu fie admis vreun atac contra acesteia, nici sa nu fie considerata ineficace si nevalabila pentru ca nu i s-au adaugat acte publice si sa aiba orice efecte pe care le au liberalitatile de ultima vointa, nici sa nu fie considerate in vreo privinta deosebite

Apropieri intre donatia mortis causa si legate apar cu mult mai inainte la Ulpian: "In mod general va trebui sa amintim acest lucru ca donatiile facute mortis causa sunt comparate legatelor. Prin urmare ceea ce este conform dreptului cu privire la legate. Acel lucru trebuie sa fie admis cu privire la donatiile din cauza mortii

Comparatie intre donatia mortis causa si donatia intre soti

Asemanari

Ca urmare a Oratio Antonina, donatia intre soti devine asemanatoare donatii mortis causa, in ambele cazuri donatia producandu-si efectele la decesul donatorului fiind fara efect daca donatarul moare inaintea donatorului. E drept insa aici trebuie sa facem o distinctie: cand e vorba de donatia mortis causa sub conditie suspensiva donatia nu produce nici un efect pana la moartea donatorului, pe cand donatia mortis causa sub conditie rezolutorie produce efecte dar aceste efecte nu sunt definitive pana la moartea donatorului caci donatarul poate sa o revoce oricand.

Deosebiri

Pana in momentul predecesului donatorului, donatia mortis causa este valabila oricand, fie ca produce efecte imediat dar nedefinitive (conditie rezolutorie), fie ca nu produce vreun efect (conditie suspensiva), pe cand donatia intre soti este nula

In dreptul modern donatia intre soti a devenit o adevarata donatie mortis causa, deoarece e valabila dar revocabila oricand de sotul donator.

Compromisul

Compromisul este conventia incheiata intre doua persoane cu scopul de a supune conflictul dintre ele pentru rezolvare unui arbitru. Compromisul pana la Iustinian nu a fost valabil decat daca lua forma stipulatiei

Chiar si Iustinian n-a admis compromisul decat intr-un singur caz: cand partile si-au dat adeziunea la sentinta data de arbitru fie expres, fie tacit, prin faptul ca n-au atacat-o intr-un anumit termen.