INTERPRETAREA URMELOR LA LOCUL FAPTEI SI VALOAREA CRIMINALISTICA A ACESTORA

NOTIUNI GENERALE DESPRE URME

Orice stari sau schimbari ale mediului, in ceea ce priveste forma, culoarea, pozitia, etc. produse direct sau indirect, cu sau fara intentie, printr-o actiune, cu sau fara intentie, constituie urme, daca se dovedesc a fi legate intr-un fel de fapta investigata de organele judiciare de cercetare si de urmarire penala.

Literatura de specialitate s-a preocupat de-a lungul timpului, in mod constant, de definirea urmei, ca notiune a stiintei criminalistice. Astfel, cei mai multi autori considera urma ca fiind orice modificare materiala produsa la locul si in procesul savarsirii unei infractiuni. Dezvoltarea din ce in ce mai accentuata a tehnicii criminalistice a avut un rol deosebit in formularea unor definitii cat mai apropiate de realitate, cea la care ne raliem, definind urma ca fiind modificarea creata la locul faptei si in procesul savarsirii ei, prin miscarile si actiunea persoanei implicate ori generate de alte fiinte, de obiecte sau de fenomene care prin aspect, caracteristici, pozitie si continut este utila cercetarii criminalistice (persoane implicate, victime, infractori, martori, altii )[1].

In cele ce urmeaza vom da cateva exemple de asemenea urme, in functie de elementul sau categoria elementelor care le produc. Astfel exista: urme produse de obiecte, cum sunt urmele de pneuri, urmele unor instrumente, urme produse de animale, cum sunt muscaturile, urmele de copite, zgarieturile; urmele produse de fenomene naturale, de exemplu - trasnetul, incendiul, inundatiile, urmele biologice, precum saliva sau sangele si nu in ultimul rand urmele produse de catre oameni - urme de pasi, amprente, urme olfactive sau mirosuri, urme de lovituri[2] etc.

1.2. CLASIFICARI   ALE URMELOR

Materializarea actiunii este in general pasiva, un exemplu in acest sens fiind impresiunile sau deteriorarile, dar in acelasi timp poate fi si activa, cum este unda de aer. Cu toate ca acestea din urma sunt de o mai mica utilitate, nu se poate sustine ca nu ar fi urme atata timp cat reprezinta rezultatul unei actiuni sau fenomen, cu valoare probanta intr-un anumit context.[3]

Ne raliem opiniei care considera ca notiunea de urma nu poate fi extinsa si la lucruri, avand in vedere in acest sens prezenta unui obiect la locul faptei sau absenta lui, atunci cand in mod firesc ar fi trebuit sa se situeze acolo. Aceasta asa-zisa urma a mai fost numita si "urma de omisiune". Un lucru poate fi pierdut, abandonat sau lasat intr-un anumit loc in mod intentionat de catre faptuitor, victima sau alta persoana, sau, dimpotriva, luat din locul respectiv. S-ar putea spune, intr-o asemenea imprejurare, ca se pot trage concluzii privind comportamentul si motivatia celui care s-a aflat in campul infractiunii, dar acest din urma fapt nu confera lucrului si cu atat mai mult, absentei sale, calitatea de urma.

Din punct de vedere criminalistic, urmele se clasifica dupa mai multe criterii, insa toate au contingenta pe diferite planuri cu problema identificarii, cea mai importanta fiind aceea a clasificarii dupa natura urmei. Urmele care sunt cel mai bine individualizate sunt cele produse prin contact, aceasta datorandu-se faptului ca redau, in intregime sau partial, conturul obiectului creator si configuratia exterioara. Din acest motiv ele mai sunt numite "urme-forma" sau "amprente"[5].

Prin intermediul practicii criminalistice, literatura de specialitate a conferit urmelor mai multe clasificari, dintre care cea mai relevanta si mai adecvata ni se pare cea impartita in: urme de reproducere, urme formate din obiecte si substante si urme rezultate din explozii si incendii.

Urmele de reproducere reprezinta rezultatul contactului nemijlocit a doua sau mai multe obiecte, in urma caruia unul lasa pe suprafata celuilalt diferite urme, care indica caracteristicile sale, cum sunt, de exemplu - accidentul dintre doua autovehicule, impactul a doua nave sau aeronave. pentru existenta urmelor de reproducere, in mod inevitabil vom avea in vedere un obiect creator de urma si un obiect primitor de urma. Cel dintai trebuie sa fie capabil sa creeze o urma, de exemplu: un obiect ascutit, iar cel de al doilea tip de obiect e necesar sa fie plastic, deformabil si sa retina in masa sa urme, de exemplu podeaua lustruita retine urme de noroi sau praf pe o perioada apreciabila.

Avand in vedere cateva criterii de diferentiere, vom putea clasifica urmele de reproducere dupa cum urmeaza:

Astfel, dupa modul de actiune, urmele pot fi statice sau dinamice

Urmele statice sunt create prin contactul dintre doua obiecte, fara ca intre acestea sa se produca vreo deplasare. Vom lua ca si exemple in acest sens: urmele lasate pe carosabil de anvelopele unui autovehicul in miscare si care se deplaseaza cu viteza constanta, urmele mainilor care au apucat un anumit obiect, urmele lasate pe mobila de un obiect lasat intr-o pozitie anume pentru o perioada de timp etc. Urmele statice permit stabilirea grupului de obiecte din care face parte obiectul creator de urme, in unele cazuri putand duce chiar la identificarea individuala. Vom lua in scopul exemplificarii celor mentionate anterior cazul urmelor lasate de anvelopele unei masini pe sosea - acestea pot duce in urma unei expertize la identificare tipului de autovehicul de la care provin, cum ar fi: motocicleta, masina, camion, scooter, motoreta etc.

Urmele dinamice sunt rezultatul alunecarii celor 2 suprafete de contact. Si in acest caz vom lua urmele lasate de catre un autovehicul, care insa nu se deplaseaza in mod constant, ca si in cazul urmelor statice, ci care franeaza. Un alt exemplu ar putea fi constituit de urmele unui cutit care taie un anumit material. Urmele dinamice se formeaza in contactul activ dintre cele doua obiecte, insa de data aceasta deplasarea celor doua suprafete nu va reda formele obiectului creator in mod perfect, acestea suferind, in mod firesc, datorita contactului mai puternic, deformari.

Dupa gradul de plasticitate, putem vorbi despre urme de adancime, de suprafata - stratificare, de destratificare.

Urmele de adancime se formeaza cand obiectul creator este mai putin consistent decat cel care lasa urma. In acest sens ni se pare extrem de potrivita afirmatia profesorului Ion Mircea, si anume aceea ca practic are loc o " reproducere in negativ a obiectului creator " in corpul obiectului primitor. Vom lua cateva exemple evidente in acest sens, cum ar fi urma lasata de un obiect sau corp uman cazut in zapada sau in noroi sau striatiile create de ghiuturi pe camasa glontului. De asemenea trebuie precizat faptul ca finetea granularii substantei obiectului primitor influenteaza calitatea reproducerii.

In cazul urmelor de suprafata   densitatea apropiata a celor doua obiecte face ca nici unul din ele sa nu se modifice, insa are loc un transfer de substanta de pe obiectul creator pe obiectul purtator. Un exemplu in acest sens este amprenta determinata de transpiratia mainii.

Dupa locul de sedimentare, urmele se vor imparti in locale si periferice. Dupa natura obiectului creator, urmele vor fi de maini, de picioare si cele create de alte obiecte. Dupa vizibilitate, urmele pot fi vizibile sau latente.[7]

Urmele formate din obiecte si substante, care pot fi extrem de variate in ceea ce priveste provenienta lor. Astfel, in cazul unui accident auto aceste urme pot consta in: parti din far, bucati din parbriz, vopsea, numarul de inmatriculare, ulei, combustibil (motorina sau benzina), bucati de plastic, oglinzi etc. Aceste urme pot fi de asemenea obiectele abandonate sau uitate de infractor ca urmare a comiterii unor infractiuni (ex : furt, violare de domiciliu, distrugere etc.), cum sunt daltile, speraclurile, cutitele, obiecte contondente etc.

Urmele rezultate datorita unor incendii sau explozii se deosebesc de primele 2 categorii de urme mentionate anterior prin aceea ca pot sa cuprinda diferite obiecte, reziduuri ce sunt partial distruse. De asemenea, interventia pentru stingerea sau estomparea acestora pot duce la alterare, spargere, dezasmblare etc.[8]