URMELE DE PICIOARE

URMELE DE PICIOARE

Urmele de picioare sunt urme inerente savarsirii celor mai multe categorii de infractiuni, cu toate ca nu sunt intotdeauna cautate sau puse in evidenta. Urmele de picioare se creeaza in general ca urme de suprafata de stratificare, dar si ca urme de adancime, putand fi atat statice cat si dinamice, fiind rareori generate de picioare desculte .

Marginalizarea acestor categorii de urme are unele explicatii, cum ar fi faptul ca infractiunile inregistreaza ponderi ridicate in mediul urban, unde urmele de picior sunt mai putin vizibile cu ochiul liber, iar in procesul de dezvoltare a criminalisticii, studiul acestor urme nu s-a desprins ca o ramura distincta, asemeni celor papilare si au ramas in cadrul traseologiei, alaturi de alte multe tipuri de urme, fiind tratate ca examinari "ocazionale" de specialistii si expertii criminalisti. Insa in ultimii ani, pe plan mondial lucrurile s-au schimbat, expertii criminalisti apreciind si dand o valoare tot mai mare urmelor de incaltaminte . Un veritabil exemplu in acest sens il reprezinta constituirea la nivelul Europei a unui grup de lucru al Examinatorilor de urme de incaltaminte si instrumente de spargere .

In literatura de specialitate a fost exprimata opinia potrivit careia urmele de picioare sunt numai cele ale piciorului descult, iar urmele de incaltaminte ar fi urmele lasate de obiecte[4]. Nu putem fi de acord cu aceasta opinie, intrucat, fiind create de picioarele omului in postura de repaus relativ sau in miscare, indiferent ca omul este in acele momente descult sau incaltat, afara de caracteristicile utilizate la identificarea obiectului creator , aceste urme mai contin numeroase date generate despre persoana in cauza . Spre exemplu, dimensiunile incaltamintei redate in urma produsa indica marimea piciorului, data prin care se poate face o apreciere aproximativa asupra incaltamintei persoanei respective, zonele in care se afla particularitatile de uzura a incaltamintei conduc la stabilirea unor date referitoare la caracteristicile mersului, fara a mai vorbi despre caractersticile cararii de urme, care furnizeaza si mai multe date despre persoana care a creat cararea respectiva de urme. Din acest motiv sustinem parerea potrivit careia numai in cadrul urmelor de picioare este locul de studiu si al urmelor incaltamintei.

La fel ca si urmele de maini, urmele de picioare de la locul faptei pot fi statice sau dinamice, de adancime si de suprafata, iar acestea din urma de stratificare si de destratificare, cand se prezinta ca urme vizibile sau latente. Cu toate ca infractorii calca pe diferite obiecte, pe dusumele sau direct pe sol, urmele de picioare se descopera destul de rar la locul faptei, datorita substantei din care sunt formate si datorita naturii obiectelor primitoare. Cand totusi sunt descoperite, prin marimea lor, detaliile pe care le pastreaza din suprafata de contact a obiectului creator cu obiectul primitor, aceste urme furnizeaza date in legatura cu numarul de persoane implicate in savarsirea infractiunii, punctele de intrare si de iesire ale persoanelor din perimetru locului faptei, iar in situatiile mai fericite ele pot fi utilizate la identificarea obiectelor creatoare[7].

Urmele de picioare in mersul obisnuit al omului, in pas grabit sau cand fuge, au un proces propriu de formare si in cadrul caruia se disting trei faze. Prima faza ia nastere in momentul atingerii calcaiului cu obiectul primitor si consta in impingerea acestuia in fata si se termina cand procesul trece in pozitie perpendiculara pe suprafata lui; cea de-a doua faza se realizeaza prin apasarea piciorului asupra obiectului primitor sub un unghi drept, cand intregul corp se sprijina pe un singur picior, moment ce marcheaza imprimarea pe sol sau pe un alt obiect primitor a trasaturilor talpii; cea de-a treia si ultima faza incepe cand piciorul trece de la pozitia sa perpendiculara fata de obiectul primitor la cea oblica, cand impinge in spate cu varful degetelor solul sau alt obiect primitor si se termina prin ridicarea piciorului in vederea realizarii urmatorului pas. Acest proces de formare a urmelor este propriu atat la urmele de adancime, cat si la cele de suprafata, dar fazele sale se disting doar in urmele de adancime, in sensul ca la calcai se remarca o usoara alunecare in fata, urma propriu-zisa este mai scurta decat lungimea talpii si arcada mai curbata, iar la varful degetelor se observa o slaba alunecare, de impingere a solului in spate. Datorita procesului propriu de formare, urmele de adancime in functie de plasticitatea obiectului primitor, sunt cu atat mai scurte cu cat viteza de miscare este mai mare.

In situatiile cand o anumita persoana, desculta fiind, calca cu picioarele relativ curate pe obiectele cu suprafete netede, precum parchetul lustruit, covoarele de linoleum, placile de gresie, pe substante plastice sau pulverulente si de granulatie fina, cum ar fi pamantul argilos sau afanat, praful de ciment, ghipsul, se formeaza urme ale reliefului papilar plantar cu detalii asemanatoare celor de la maini. Daca natura faptei, aspectul general al locului in care a fost savarsita, felul obiectelor din perimetrul locului respectiv lasa sa se inteleaga ca s-ar fi putut crea si urme ale piciorului descult, organul judiciar procedeaza la cautarea si evidentierea lor prin metode si mijloace tehnice aplicabile la urmele latente de maini. Insa fixarea si ridicarea, datorita caracteristicilor comune in privinta dimensiunii se vor realiza cu aceleasi mijloace si metode ca si urmele de incaltaminte, tinandu-se bineinteles seama de particularitatile lor[9].

Potrivit literaturii de specialitate[10], in categoria urmelor de picioare sunt incluse:

Urmele lasate de piciorul descult[11]

Urmele lasate de piciorul semiincaltat (incaltat cu ciorapi)

Urmele de incaltaminte.

Urmele talpii sau ale piciorului descult sunt cele mai valoroase pentru individualizare, intrucat amprenta plantara - cu caracteristicile sale papilare proprii, precum si cu particularitatile morfofiziologice - poate servi la o identificare certa a individului, echivalenta cu identificarea bazata pe amprentele digitale .

Urmele piciorului descult au o forma specifica in care se pot observa toate particularitatile morfofiziologice ale plantei piciorului, inclusiv desenul papilar al celor patru regiuni distincte: metatarsofalangiana, metatarsiana, tarsiana si a calcaiului[13].

Regiunea metatarsofalangiana este cea mai importanta sub aspectul identificarii, datorita caracteristicilor desenului papilar, ca si frecventei cu care se imprima la fata locului. Regiunea metatarsiana este si ea intalnita frecvent, spre deosebire de cea tarsiana imprimata partial, iar in ceea ce priveste regiunea calcaiului, este caracterizata indeosebi prin alterari ale desenului papilar, ca urmare a bataturilor sau cicatricelor[14].

Urmele piciorului semiincaltat reproduc forma generala a plantei piciorului, dar si caracteristicile fibrelor din care este confectionat ciorapul purtat la momentul producerii urmei[15]. Aceste urme pot servi la determinari de grup si chiar la identificare, in cazul in care prezinta elemente de individualizare, cum ar fi cusaturile sau unele uzuri specifice .

Urmele de incaltaminte pot reflecta caracteristicile materialelor din care este confectionata incaltamintea, forma si dimensiunile generale ale talpii si tocului, precum si particularitatile desenului de protectie . Aceste din urma tipuri de urme de picioare, daca sunt formate in conditii corespunzatoare - cum sunt, spre exemplu, urmele statice, de adancime, in pamant moale - pot reflecta elemente caracteristice utile identificarii, desi prezinta elemente particulare mai putine .

Urmele de picioare pot ramane la locul faptei atat individual cat si sub forma de carare. Cararea de urme consta intr-un sir de cateva urme, consecutiv create de ambele picioare pe traseul de circulatie . Ea creeaza posibilitatea de a studia miscarile de ansamblu ale mersului persoanei care a lasat urmele. Aceste miscari, fiind formate de-a lungul mai multor ani de viata, sub influenta a numerosi factori obiectivi si subiectivi, devin proprii fiecarei persoane in parte . Astfel, prin intermediul cararii de urme, care nu este altceva decat o oglinda in teren a miscarilor in ansamblu pe timpul mersului, se poate ajunge chiar la identificarea persoanei, daca elementele sale sunt studiate in coroborare si cu alte urme administrate in cauza.

La studiul cararii de urme se iau in considerare cateva elemente comune care o caracterizeaza, elemente unanim recunoscute in literatura de specialitate[22], si anume: axa cararii de urme, linia mersului, lungimea pasului, latimea pasului si unghiul de mers.

Axa cararii de urme, denumita si directia de miscare sau linia de directie, este dreapta ce se traseaza intre urmele create de cele doua picioare, la egala distanta fata de acestea, cu aratarea sensului miscarii.

Linia mersului totalizeaza segmentele care unesc, intre ele, extremitatile din spate ale fiecarei urme, respectiv zona calcaielor. Forma acestei linii este in zig-zag.

Lungimea pasului, masurata intre doua urme consecutive, luand ca reper proiectia tangentei, la calcaiul urmei, este proiectata pe axa cararii de urme.

Latimea pasului, reprezinta distanta dintre liniile paralele care unesc contururile interioare ale urmelor celor doua picioare.

Unghiul de mers este format de axa cararii de urme si axa longitudinala a fiecarei urme din componenta sa. Unghiul de mers este considerat pozitiv cand varful sau este indreptat spre calcai si negativ, cand orientarea sa este opusa. Axa longitudinala a talpilor, poate fi in unele cazuri paralela cu linia mersului[23].