Particularitati ale psihologiei invinuitului sau inculpatului

Particularitati ale psihologiei invinuitului sau inculpatului

Invinuitul este persoana stabilita deseori dintr-un cerc de suspecti, fata de care se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. O data pusa in miscare actiunea penala invinuitul capata calitatea de inculpat.

Particularitatile psihologice ale procesului formarii si redarii declaratiilor invinuitului sau inculpatului - complexitatea mecanismelor pshihlogice ale invinuitului / inculpatului rezulta din specificitatea etapelor infractionale pe care acesta le traverseaza. Asadar, mecanismele psihologice ale faptuitorului trebuie raportate la 3 etape:

Conceperea activitatii infractionale si rezolutiei infractionale, infractiuni savarsite cu intentie;

Desfasurarea activitatii infractionale, faza actelor pregatitoare, de executare si de urmarire;

Postinfractionala (incercarile de simulare, de disimulare si, in general, minciuna).

Psihologia invinuitului sau inculpatului in momentul interogatorului - mecanismele pshihologice ale celui anchetat prezinta cateva caracterisitici care trebuie cunoscute, mai ales pentru contracararea incercarilor de inducere in eroare a organului juridiciar: simularea, disimularea si minciuna, pt a evita tragerea la raspundere penala.

Depistarea prezentei starii de emotie are specifice o serie de manifestari viscerale si somatice:

Accerelarea si dereglarea ritmului respiartiei, dereglarea emisei vocale (ragusire), scaderea salivatiei;

Cresterea presiunii sanguine si accelerarea batailor inimii;

Contractarea muschilor scheletici (crispare si blocarea functiilor motrice);

Schimbarea mimicii si pantomimicii (miscari si gesturi ce nu corespund in mod normal comportamentului individului);

Modificarea timpului de reactie sau de latenta (intarzierea raspunsului la intrebari ce contin cuvinte critice).

Incercarile de simulare sau disimulare (se pot depista cu poligraful). Urmatoarele sunt mai des intalnite:

a.       Refuzul de a vorbi sau de a recunoaste fapta care i se imputa;

b.      Invocarea imosibilitatii de a-si aminti;

c.       Prezentarea de alibii;

d.      Recunoasterea unor fapte minore in scopul disimularii celor importante;

e.       Motivarea faptului ca infractiunea este consecinta provocarii sau a unui "moment de ratacire"

f.        Simularea nebuniei sau atulburarii functiilor unor organe de simt;

g.       Incercari de sinucidere sau de automutilare.

Deseori in fata organului de urmarire penala, inculpatul isi retrage declaratiile facute anterior pe motiv ca au fost obtinute prin presiuni sau intimidare.

Modurile de manifestare mentionate pot fi uneori realmente sincere si justificate. De aceea, se impune o verificare amanuntita a declaratiilor, care vor servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu alte date desprinse din ansamblul probelor existente in cauza.