DREPTUL ADMINISTRATIV RAMURA A DREPTULUI PUBLIC.

OBIECTUL, DEFINITIA SI TRASATURILE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Pentru ca o societate organizata ca stat sa existe si sa functioneze eficient, au fost impuse reguli de conduita, norme obligatorii pentru toti membrii sai, cu alte cuvinte, a luat nastere dreptul.

Dreptul reprezinta asadar, in general, ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat, care exprima vointa poporului ridicata la rang de lege, a caror aplicare se realizeaza de bunavoie datorita constiintei civice a cetatenilor sau, la nevoie, prin forta coercitiva a statului[1].

Dreptul romanesc reprezinta un ansamblu sistematizat de norme juridice, impartit in mai multe ramuri, constituite dupa specificul relatiilor sociale, care impun un complex de norme cu caracter asemanator, dar si cu note caracteristice .

Traditional, vorbim despre o clasificare facuta inca de jurisconsultii romani in drept public - jus publicum, care se refera la organizarea statului - si drept privat - jus privatum, care se refera la interesul fiecaruia.

Distinctia intre cele doua categorii se face in functie de interesul ocrotit prin norma de drept; atunci cand acest interes este relativ la viata cetatii, suntem in sfera dreptului public, iar cand norma de drept este privitoare la individ, ne aflam in domeniul dreptului privat[3]

Impartirea dreptului in drept public si drept privat, de la inceput a dat nastere la discutii, dar a rezistat timpului, mai mult, aceasta clasificare a fost reluata de doctrina de dupa revolutia franceza, care a asezat la baza dreptului public notiunea de suveranitate .

Dreptul public cuprinde normele juridice care privesc statul, colectivitatile publice si raporturile lor cu persoanele particulare atunci cand aceste raporturi privesc prerogativele subiectelor de drept public.

Dreptul public este dominat de interesul general, in acest cadru reglementandu-se relatiile sociale din domeniul puterii publice, distribuirea competentelor in stat, organizarea puterii la nivel central si local, motiv pentru care  raporturile juridice de drept public prevaleaza vointa statului, a colectivitatilor publice. Dreptul public cuprinde mai multe ramuri de drept si anume: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul administrativ, dreptul financiar, etc..

Dreptul privat cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor particulare fizice sau juridice si raporturilor dintre ele, reglementand relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale la care participa particularii. Dreptul privat cuprinde dreptul civil, dreptul comercial, etc.

Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat nu se poate, insa, face intr-un mod foarte strict, existand zone unde aceste doua ramuri se intrepatrund. Si dreptul public si dreptul privat sunt parti ale aceluiasi sistem de drept, avand atat trasaturi comune cat si trasaturi distincte. In timp, pe fondul unei profunde evolutii sociale se produc schimbari in continutul si forma dreptului ducand la aparitia unor noi discipline de drept care au atat trasaturi corespunzatoare dreptului public cat si dreptului privat dar si elemente comune, datorita comeplexitatii relatiilor sociale pe care le reglementeaza si care nu pot fi strict incadrate intr-o anumita categorie.

Astfel, prin relatiile sociale pe care le reglementeaza, dreptul administrativ face parte din dreptul public dar el are legaturi si cu celelalte ramuri ale dreptului. Dreptul administrativ nu poate cuprinde toate normele juridice care reglementeaza administratia publica. Anumite relatii sociale din domenii de activitate ale administratiei publice sunt reglementate de norme juridice care apartin altor ramuri de drept (raporturile patrimoniale din cadrul administratiei publice sunt reglementate de dreptul civil, raporturile financiare de dreptul financiar, cele din domeniul relatiilor de munca de dreptul muncii, etc.).

Definitia dreptului administrativ. Opinii exprimate in literartura juridica

Orice ramura a dreptului reglementeaza raporturi sociale, in functie de tipul acestora sau de sfera lor de actiune, facandu-se clasificarea ramurilor dreptului. Pornind de la aceste considerente, observam ca dreptul administrativ este format din doua categorii de raporturi sociale:

raporturi de administratie activa care privesc executarea legii si pastrarea de servicii publice in limitele legii;

raporturi de administratie conflictuala - de natura contencioasa - care privesc solutionarea litigiilor dintre autoritatile publice si cetateni.

Cea mai cuprinzatoare definitie a dreptului administrativ o regasim in tratatul profesorului Antonie Iorgovan[5]: "Dreptul administrativ este acea ramura a dreptului public care reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice precum si pe cele de natura conflictuala, dintre autoritatile publice sau persoanele de drept privat care exericta atributii de putere publica, pentru realizarea unui interes public, asimilate autoritatilor publice, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile lor pe de alta parte"

Intr-o exprimare sintetica, dreptul administrativ poate fi definit ca ramura sistemului de drept care cuprinde normele juridice ce reglementeaza raporturile sociale referitoare la organizarea si activitatea administratiei publice pe baza si in executarea legii[6].

Dreptul administrativ este ramura dreptului public care reglementeaza raporturile din sfera administratiei publice active, raporturile acesteia cu alte autoritati publice, cu particularii si pe cele de natura conflictuala dintre administratie pe de o parte si cei administrati pe de alta parte

Notiunea de administratie include atat autoritatile publice statale cat si agentii privati autorizati sa presteze anumite servicii publice.

Dreptul administrativ reglementeaza doua categorii de relatii sociale:

relatii care concretizeaza cele trei dimensiuni ale administratiei publice active in sistemul constitutional actual:

executarea legii;

emiterea de acte normative cu putere inferioara legii;

prestarea de servicii publice in limitele legii.

relatii de natura conflictuala dintre autoritatile administratiei si cei vatamati in drepturile lor.

Obiectul dreptului administrativ

De-a lungul vremii s-au delimitat trei teorii cu privire la obiectul dreptului administrativ, si anume:

teoria unicitatii - conform careia dreptul administrativ este singura ramura de drept aplicabila administratiei publice;

teoria dublei naturi juridice - conform careia administratiei publice i se aplica normele dreptului administrativ precum si norme apartinand altor ramuri de drept;

teoria subsidiaritatii - dreptul administrativ se aplica nu numai activitatilor  autoritatilor administratiei publice ci si activitatilor de natura administrativa realizate de alte organe de stat.

Obiectul dreptului administrativ il formeaza raporturile sociale care constituie obiectul activitatii administrative a statului si a colectivitatilor locale, realizata de catre autoritatile administratiei publice potrivit normelor legale, cu exceptia raporturilor sociale care sunt reglementate de alte ramuri ale dreptului.

Trebuie observat ca nu toate raporturile sociale in care sunt implicate autoritatile administratiei publice prin diferite fapte juridice formeaza obiectul dreptului administrativ, ci numai acelea prin care autoritatile administratiei publice infaptuiesc puterea executiva, fiind purtatoare a autoritatii publice.

Trasaturile dreptului administrativ

Datorita multitudinii definitiilor din doctrina date dreptului administrativ, nu s-a putut ajunge la o linie unitara in privinta enumerarii unor trasaturi ale dreptului administrativ. Cu toate acestea, putem determina unele elemente comune:

dreptul administrativ este o ramura a dreptului public;

este dominat de principiul legalitatii (regula fundamentala intr-un stat de drept)- intreaga activitate a autoritatilor administratiei publice se desfasoara in baza legii si in conformitate cu legea;

caracterul de mobilitate fata de dreptul privat - reiese din transformarile rapide care au loc in administratie si care, automat, se reflecta prin schimbari corespunzatoare in plan juridic;

primeaza interesul public fata de interesul privat - chiar daca particularul este protejat de lege in fata autoritatii (prin drepturile garantii stabilite chiar de legea fundamentala), in statul de drept interesele colectivitatii (deci ale statului) sunt priorotare in fata intereselor particulare;

raspunderea in dreptul administrativ - atat autoritatile administratiei publice cat si functionarii publici raspund pentru actiunile lor; protectia juridica a administratilor realizandu-se prin mai multe acte normative: legea contenciosului administrativ, legea responsabilitatii ministeriale care a fost adoptata in virtutea aplicarii textelor constitutionale referitoare la raspunderea politica a Guvernului.

IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Izvoarele dreptului constituie moduri de stabilire a normelor juridice, care, in perioada interbelica erau impartite in izvoare creatoare (obiceiul si legea) care creau reguli juridice noi si obligatorii si izvoare interpretative (doctrina si jurisprudenta) cu rol de a interpreta sau completa regulile juridice.

In doctrina franceza izvoarele de drept reprezinta procedurile prin care se elaboreaza norme de drept.

In orice ramura a dreptului exista doua categorii de izvoare:

izvoare scrise;

izvoare nescrise.

Izvoarele nescrise

Cutuma (sau obiceiul) - este o regula de conduita nescrisa, reprezentata de sentimentul general admis intr-o anumita colectivitate, nascut dintr-un anume comportament social.

Doctrina elvetiana impune doua conditii care trebuiesc indeplinite concomitent pentru ca o cutuma sa poata reprezenta izvor de drept si anume:

o practica indelungata;

parerea unanima a colectivitatii asupra caracterului obligatoriu.

In general cutuma (obiceiul) nu reprezinta un izvor de drept, Elvetia fiind, in acest caz o exceptie.

In Franta se considera ca obiceiul nu poate sa joace decat un rol minim.

Cutuma poate reprezenta izvor de drept in anumite circumstante, daca este aplicata o lunga perioada de timp si daca a fost acceptata de colectivitate ca fiind obligatorie.

In acest context, putem spune ca in Romania evolutia autonomiei locale poate duce la aparitia unor reguli cutumiare impuse de conditiile geografice, de sarbatorile si obiceiurile religioase - oficierea casatoriilor civile de catre primari in zilele de sambata si duminica are o practica indelungata, dar in ipoteza in care acceptam cutuma ca izvor de drept administrativ, va trebui sa admitem ca functionarul care nu va respecta "obiceiul" se va face vinovat de incalcarea unei reguli juridice si nu a unei simple norme morale.[8]

Jurisprudenta instantelor de contencios administrativ este reprezentata de totalitatea hotararilor judecatoresti date de instantele de contencios administrativ.

In literatura interbelica s-a considerat ca jurisprudenta nu este izvor de drept, desi se constat ca instantele judecatoresti, avand dreptul de a interpreta legea, in mod indirect o creau.

In Franta, jurisprudenta tribunalelor administrative este considerata ca find unul izvor al dreptului administrativ, pe cand in tara noastra, in lipsa jurisdictiilor administrative se pune problema daca jurisprudenta sectiilor de contencios administrativ poate constitui un izvor de drept. Ne raliem parerii conform careia in masura in care se va forma o practica judiciara bogata a instantelor de contencios administrativ este posibil ca aceasta sa reprezinte un izvor al dreptului adminsitrativ[9].

Exista state unde precedentul judiciar este invocat cand intr-o speta apar probleme asemanatoare sau identice, el constituind izvor de drept (in general in sistemul de drept anglo-saxon).

Doctrina - reprezintand literatura de specialitate, conform celor mai multe opinii nu reprezinta un izvor al dreptului administrativ, dar este unanim recunoscut faptul ca ea are o influenta hotaratoare asupra jurisprudentei si asupra evolutiei legislatiei in domeniu, cele mai multe semnale de alarma si propuneri de lege ferenda venind din partea doctrinarilor.

Principii generale ale dreptului administrativ - reprezinta izvoare importante ale dreptului administrativ, respectate si impuse adminsitratiei. Acestea pot fi prevazute expres de un act normativ sau pot rezulta prin generalizare Remarcam:

principiul revocabilitatii actelor administrative;

principiile de organizare administrativa - descentralizarea si deconcentrarea administrativa;

principiul legalitatii actelor administrative.

Izvoarele scrise

Sunt reprezentate de normele juridice materializate in acte juridice cu caracter normativ. Izvoarele scrise sunt ierarhizate in functie de forta lor juridica, aceasta fiind data de pozitia autoritatii publice de la care emana actul respectiv.

Constitutia si legile constitutionale - reprezinta principalul izvor de drept in general si implicit si de drept administrativ deoarece:

consacra principiile cu caracter general care guverneaza statul roman;

reglementeaza principiile si institutiile fundamentale privind administratia publica in mod expres;

consacra izvoarele propriu-zise ale dreptului administrativ prevazandu-le sau facand trimitere la actul normativ care urmeaza sa le prevada.

Izvoarele dreptului administrativ pe care le regasim in legea fundamentala sunt de doua categorii:

a)        prevazute expres de Constitutie (legile, hotararile si ordonantele de Guvern, decretele Presedintelui);

b)               prevazute de lege, Constitutia consacrand doar autoritatea care le emite (ex. Ordinele Miinistrilor)

Legile constitutionale - legile de revizuire a Constitutiei reprezinta izvor al dreptului administrativ in masura in care cuprind probleme din domeniul dreptului administrativ;

Legile ordinare si legile organice - sunt categorii de legi prevazute de Constitutia revizuita in art.73 astfel:

legeile organice intervin in domeniile pe care Constitutia le prevede in mod expres si sunt adoptate cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere;

legile ordinare nu sunt prevazute in mod expres de Constitutie, ele pot interveni in orice domeniu care nu necesita adoptarea unei legi organice si sunt adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti.

Elemente comune ale legilor organice si ordinare

a)      obligativitatea publicarii in Monitorul Oficial prevazuta de art. 78 Constitutie: "Legea se publica in Monitorul Oficial". Obligativitatea publicarii apare din principiul "NEMO CESSETUR IGNORARE LEGEM" - nimeni nu se poate apara prin invocarea necunoasterii legii. Deci, daca statul obliga cetatenii sa cunoasca legea si el este obligat la randul sau sa asigure posibilitatea cunoasterii acesteia, publicand-o.

b)      intrarea in vigoare a legii - art.78 din Constitutia revizuita "legea intra in vigoare la trei zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei". Fata de prevederea veche, potrivit careia legea intra in vigoare la data publicarii ei in MO, formula revizuita elimina posibilitatea in care s-ar putea afla o persoana fizica sau juridica de a actiona fara rea credinta contrar unei legi aflate in vigoare, dar de al carei continut nu a luat cunostinta pentru ca nu a putut intra in posesia Monitorului Oficial din motive independente de vointa sa. Modificarea realizeaza o distinctie foarte clara intre publicarea legii care coincide cu data MO si intrarea in vigoare a ei care se realizeaza la trei zile de la data publicarii (ziua publicarii nu se ia in calcul). Mentionam ca data ulterioara prevazuta in textul legii, poate fi o data execta - ex. " dispozitiile prezentei legi intra in vigoare la data de 1iunie 2005" sau "dispozitiite prezentei legi intra in vigoare la o luna de la data publicarii in Monitorul Oficial", dar exista si situatii cand legiuitorul prevede un alt termen de intrare in vigoare pentru anumite reglementari din continutul legii, termen care poate fi raportat la un eveniment a carui petrecere nu poate fi determinata in mod exact - "prevederile art.112-114 intra in vigoare de la data aderarii Romaniei la UE" ;

c)      calitatea de izvor de drept administrativ - atata vreme cat prin obiectul lor de reglementare se vizeaza materii care constituie parti din ramura dreptului administrativ.

Actele normative ale Guvernului

Ordonantele de Guvern consacrate de Constitutie in art. 108 si art. 115 - delegarea legislativa (imputernicirea pe care o primeste Guvernul, din partea Parlamentului, de a emite acte normative cu forta juridica similara legii). Sistemul constitutional actual prevede doua tipuri de ordonante:

Ordonante simple - sunt emise de catre Guvern in baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament, in limitele si conditiile prevazute de aceasta, in domenii care nu fac obiectul legii organice (legea de abilitare va cuprinde domeniul si data pana la care se pot emite ordonante);

Ordonante de urgenta - pot fi adoptate de catre Guvern in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata cu obligatia de a motiva urgenta acestora.

Hotarari de Guvern (art. 108 din Constitutie) - se emit pentru organizarea executarii legilor;

Actele administratiei publice ministeriale - reprezinta izvoare exprese ale dreptului administrativ in masura in care au caracter normativ (acte care cuprind reguli generale, oricine putand intra sub incidenta lor la un moment dat);

Decretele prezidentiale - in masura in care au caracter normativ si reglementeaza raporturi din sfera executivului;

Ordinele Prefectului

Hotararile Consiliului Judetean

Hotararile Consiliului Local

Dispozitiile Primarului - devin executorii dupa ce sunt aduse la cunostinta publica sau dupa ce au fost communicate persoanelor interesate;

Tratatele internationale - pot constitui izvoare ale dreptului administrativ daca:

Sunt ratificate de Parlament;

Cuprind reglementari referitoare la relatii sociale din sfera de reglementare a dreptului administrativ;

Sunt de aplicatie directa, nemijlocita - prin ratificarea de catre Parlament a dispozitiilor cuprinse in tratatele internationale, vor fi abrogate sau modificate prevederile contrare cuprinse in actele normative interne existente la acel moment

Nu putem sa nu remarcam faptul ca, pe langa actele juridice adoptate dupa Constitutia din 1991, exista si sunt inca in vigoare numeroase acte normative adoptate fie anterior evenimentelor din decembrie 1989, fie dupa aceste evenimente dar anterior Constitutiei din 1991 - decrete-legi (acte cu forta juridica a legii adoptate pana la constituirea noilor autoritati legiuitoare), decrete ale executivului din acea perioada.

Toate aceste norme ramase in vigoare reprezinta izvoare ale dreptului administrativ in masura in care au caracter de acte normative si reglementeaza relatii din sfera administrativa[10].

NORMELE SI RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV. CODIFICAREA DREPTULUI ADMINISTRATIV.

Toate normele de drept se elaboreaza dupa o anumita tehnica juridica. Aceasta cuprinde tehnica legislativa si tehnica interpretarii.

Prin tehnica legislativa se stabilesc institutiile juridice, conditiile, ordinea elementelor componente, precum si reglementarea activitatilor in cadrul statului. In aceasta faza, sarcina legiuitorului consta in cunoasterea exacta a realitatilor sociale, a principiilor juridice pentru a realiza o adaptare justa intre fenomenele sociale, politice, economice si forma juridica in care reglementeaza aceste manifestari ale vietii sociale.

Dupa statuarea regulii de drept incepe sarcina interpretului, nevoit sa rezolve probleme noi care se ridica in complexitatea vietii sociale si pe care legiuitorul nu le-a prevazut, cu alte cuvinte urmeaza faza de tehnica interpretarii in care se cuprinde o tehnica jurisprudentiala si o tehnica doctrinara.

Normele de drept administrativ sunt acele norme care reglementeaza raporturile sociale care apar intre autoritatile administratiei publice in realizarea sarcinilor executive, intre acestea si particulari.

In opinia majoritatii autorilor normele de drept administrativ prezinta urmatoarele trasaturi:

reglementeaza raporturile sociale care apar intre autoritatile administratiei publice sau intre acestea si particulari;

se caracterizeaza printr-o mare diversitate;

au un grad diferit de generalitate;

prezinta, ca orice norma juridica, o structura interna - logico-juridica (alcatuita din ipoteza, dispozitie, sanctiune) si o structura externa tehnico-juridica (exprimate prin articole si aliniate);

se emit in baza si in vederea executarii legii cu exceptia celor prevazute in Constitutie, in legi si ordonante de urgenta

Structura normei de drept administrativ

Ca la orice norma juridica si la norma de drept administrativ deosebim:

o structura tehnico - juridica - conform careia norma de drept administrativ este compusa din articole si alineate;

o structura logico-juridica - conform careia norma este structurata in trei parti:

ipoteza normei de drept administrativ - care cuprinde conditiile, imprejurarile, situatiile in care se aplica norma, subiectii carora li se aplica, intelesul unor termeni, cu alte cuvinte contine elementele necesare identificarii cadrului legal in care norma de drept va actiona. Dupa modul de determinare, ipoteza poate fi:

absolut determinata - se precizeaza exact in cuprinsul normei imprejurarile in care se aplica aceasta, fara a lasa loc de eventuale interpretari;

relativ determinata - cand este creat numai cadrul general, stabilirea existentei concrete a imprejurarilor fiind lasata la aprecierea organului care  aplica norma, organul respectiv beneficiind de o anumita libertate, in aceasta situatie aparand puterea discretionara a autoritatii administratiei publice care aplica norma respectiva

dispozitia normei de drept administrativ - cuprinde continutul normei juridice, indicand conduita pe care trebuie sa o urmeze subiectele la care aceasta se refera. Fiind rezultatul unor activitati desfasurate in regim de putere publica, dispozitiile normelor de drept administrativ vor fi categorice si imperative. Se face distinctie intre:

a.       dispozitii cu caracter onerativ - prin care se impune o anumita conduita subiectului de drept ("Constituie obligatie a tuturor detinatorilor de imobile situate in municipiului Constanta de a afisa, la loc vizibil, placuta cu numarul stradal aferent imobilului pana da data de 30.04.2004" - HCLM Constanta nr 390/22.09.2004).

b.      dispozitii cu caracter prohibitiv - prin care se interzice o anumita conduita subiectului de drept ("Magistratilor le este interzis sa desfasoare activitati de arbitraj in litigii civile, comerciale sau de alta natura, . " - L161/2003);

c.       dispozitii cu caracter permisiv -  prin care se permite o anumita actiune suiectului de drept dar nu se impune, ramanand la alegerea subiectului daca va face sau nu ceea ce ii permite norma (" Institutia prefectului poate beneficia de programe cu finantare internationala pentru sustinerea reformei in administratia publica" - L340/12.08.2004 privind institutia prefectului).

sanctiunea normei de drept administrative - cuprinde consecintele juridice care apar in urma nerespectarii normei, cu precizarea ca nu toate normele de drept administratativ prevad in mod expres sanctiuni. De asemenea trebuie facuta distinctia intre sanctiune ca element al structurii logico-juridice a normei si sanctiune ca element al raspunderii administrative

Clasificarea normelor de drept administrativ

In functie de obiectul de reglementare al normei, deosebim:

norme de drept material - care cuprind drepturile si obligatiile subiectilor participanti la raportul de drept administrativ;

norme de drept procesual - care cuprind procedura de realizare a activitatii administrative.

In functie de caracterul dispozitiei normei deosebim:

Norme onerative;

Norme prohibitive;

Norme permisive.

Dupa criteriul sferei de cuprindere a normei, acestea se impart in:

norme cu caracter general - care au o sfera larga de reglementare;

norme cu caracter special - reglementeaza o grupa de raporturi sociale bine determinate;

norme cu caracter exceptional - reglementeaza situatii aparute in mod exceptional.

Raporturile juridice de drept adminsitrativ

Raporturile de drept administrativ reprezinta relatiile sociale care au fost reglementate, direct sau indirect, adica prin interventia unor fapte juridice, de catre normele dreptului administrativ

Acestea se nasc, se modifica sau se sting in conditiile prevazute de normele dreptului administrativ.

Trasaturile raportului juridic de drept administrativ:

unul din subiecte este intotdeauna purtator al autoritatii publice;

se caracterizeaza prin raporturi de putere;

ambele subiecte ale raportului juridic pot fi titulare de drepturi sau de obligatii.

Elementele raportului juridic administrativ

Ca orice raport juridic, si raportul juridic de drept administrativ este alcatuit din urmatoarele componente

subiectele raportului de drept administrativ - unul dintre ele este intotdeauna o autoritate publica investita cu putere publica, un serviciu public care actioneaza cu imputernicirea unei autoritati sau un functionar public aflat in exercitiul functiei. Al doilea subiect al raportului poate fi de asemenea o autoritate publica sau un particular, persoana fizica sau juridica.

Intr-un raport juridic, subiectul titular de drepturi se numeste subiect activ, iar subiectul titular de obligatii se numeste subiect pasiv.

Ca un elemenet caracteristic raporturilor juridice administrative, este posibil ca, in unele situatii, un subiect sa fie titular de drepturi si altul titular de obligatii, iar in alte raporturi juridice adminsitrative este posibil ca ambele subiecte participante sa fie titulare atat de drepturi cat si de obligatii (exercitatea atributiilor de catre o autoritate administrativa reprezinta atat un drept cat si o obligatie).

Continutul raportului de drept administrativ - este format de totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le au subiectele raportului. In principiu, drepturile si obligatiile pe care le au autoritatile administratiei publice ac subiect al raportului nu pot fi transmise sau cedate unui alt organ sau autoritati administrative, doar prin lege putandu-se stabili exceptii, iar drepturile si obligatiile persoanelor fizice sau juridice participante la raportul juridic de drept administrativ, nu pot fi transmise, nu pot face obiectul unei succesiuni, ele disparand ca urmare a mortii titularului.

Drepturile si obligatiile administrative pot avea[13] natura patrimoniala (plata unor amenzi, plata impozitului), natura nepatrimoniala (dreptul la petitionare), sau natura mixta (indatoririle ce revin din exercitarea dreptului la invatatura)

Obiectul raportului de drept administrativ - este constituit de actiunea sau conduita partilor constand in actiuni, inactiuni sau fapte materiale realizate in sfera adminsitratiei publice (executia unor lucrari, prestarea unor servicii, activitati de coordonare, etc.) ;

Clasificarea raporturilor juridice de drept administrativ

In functie de subiectele participante intr-un raport juridic de drept administrativ, apar doua situatii:

a) cand ambele subiecte participante la raportul juridic sunt reprezentate de autoritati publice - atunci raporturile nascute pot fi:

raporturi de subordonare - dintre cele doua subiecte participante la raport unul se afla pe o pozitie ierarhic superioara ceea ce-i confera posibilitatea de a dispune cu privire la comportamentul celuilalt (raporturile dintre Guvern si un minister, sau dintre un minister si un organ aflat in subordinea acestuia, etc.). Sunt raporturi a caror nastere este determinata de vointa legiuitorului sau de vointa organului supraordonat pentru care realizarea lor constituie o obligatie juridica

raporturi de colaborare - ambele subiectele se gasesc, ierarhic, la acelasi nivel si actioneaza impreuna in vederea realizarii unui scop comun (raporturi ce se nasc intre doua ministere cand acestea realizeaza o actiune comuna, raporturile dintre Primar si Consiliul Local, etc.). Realizarea acestor raporturi depinde strict de manifestarea vointei ambelor subiecte participante;

raporturi de participare - subiectii participa la exercitarea unor atributii conferite de lege unui organ colegial fata de care se pot afla in relatii de subordonare;

b) cand la raportul juridic participa un subiect privat, persoana fizica sau juridica si un subiect purtator al autoritatii publice (raporturi care, de altfel sunt cele mai numeroase) - in aceasta situatie raporturile pot fi:

raporturi de subordonare - subiectul investit cu putere publica are o pozitie supraordonata fata de celalalt subiect care trebuie sa indeplineasca masurile cuprinse in actul administrativ. Aceste raporturi sunt considerate a fi cele mai numeroase in dreptul administrativ (cele care intervin intre autoritatile administratiei publice locale si cetateni, contravenienti si autoritatile desemnate sa constate si sa aplice sanctiunile) Desi autoritatea are o pozitie supraordonata asupra celuilalt subiect participant la raportul juridic, acesta are la dispozitie mijloace juridice pentru a-si apara drepturile si pentru a se feri de eventualele abuzuri comise de autoritatea publica (dreptul la petitionare).

raporturi de colaborare - de regula intre o autoritate publica si o persoana privata fizica sau juridica atunci cand se realizeaza prestarea unui serviciu public ;

In doctrina mai intalnim:

raporturile de utilizare a serviciilor publice, in cadrul carora subiectul activ ( purtatorul de obligatii) are dreptul si obligatia legala sa realizeze prestatia corespunzatoare pentru cei administrati, iar subiectul pasiv are dreptul sa se foloseasa de aceasta si sa pretinda functionarea ei in bune conditii[16].

raporturi le tutela administrativa - raporturi intre autoritatile autonome locale, inclusiv la nivelul judetului, si Guvern, prin reprezentantul acestuia in teritoriu - prefectul, intotdeauna nasterea acestor raporturi exprima vointa legiuitorului