Modul de executare a raportului

Modul de executare a raportului

Din dispozitiile art. 764 C. civ. rezulta doua moduri de efectuare a raportului: raportul in natura si raportul prin echivalent, denumit de text «raport prin luare mai putin».

Orientarea legiuitorului pentru una din cele doua modalitati semnifica optiunea acestuia pentru restabilirea egalitatii in natura sau pentru o egalitate in valoare. Legiuitorul roman s-a orientat pentru restabilirea egalitatii in natura in cazul imobilelor si restabilirea acesteia in echivalent in cazul bunurilor mobile.

Raportul in natura consta in readucerea efectiva a bunului donat la masa succesorala, urmand ca el sa fie obiect de partaj.

Raportul prin echivalent consta in aducerea la masa de impartit a valorii bunului donat, cu consecinta pastrarii proprietatii avute asupra bunului de catre mostenitorul donatar. El se poate realiza pe trei cai:

prin preluare, care se realizeaza prin luarea din masa succesorala, de catre comostenitorii indreptatiti, a unor bunuri, tinand cont de cotele succesorale cuvenite, pana la concurenta valorii donatiei raportabile;

prin imputatie, care consta in reunirea pentru calcul a valorii donatiei raportabile, dupa care succesorii iau din masa succesorala bunuri sau valori pana la cota succesorala cuvenita, iar succesorul donatar primeste diferenta dintre valoarea donatiei si cota sa succesorala;

in bani. Aceasta se face prin depunerea la masa succesorala a unei sume de bani ce reprezinta echivalentul valorii donatiei, urmata de impartirea bunurilor conform cotelor cuvenite.

Raportul imobilelor. Din dispozitiile art. 765 C. civ. rezulta atat regula in legatura cu raportul imobilelor, cat si principala exceptie de la acest principiu. Textul prevede ca raportul se poate pretinde in natura pentru imobile, ceea ce constituie regula, dar si ca, in cazul in care cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.

Regula raportului in natura in cazul imobilelor, evidentiaza grija legiuitorului pentru o restabilire perfecta a patrimoniului defunctului in cazul acestor bunuri, cu consecinta unei egalitati perfecte intre mostenitori din moment ce se procedeaza la o refacere a patrimoniului asa cum ar fi fost el daca nu s-ar fi facut donatii, insa acest deziderat se realizeaza prin sacrificarea interesului tertilor in existenta unui circuit civil sigur.

Norma privind raportul in natura se aplica tuturor imobilelor. Donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv ca urmare a decesului donatorului, care opereaza ca o conditie rezolutorie, dreptul de proprietate al donatarului se desfiinteaza in acelasi mod si bunul devine proprietatea indiviza a comostenitorilor urmand a fi supus partajului. Din proprietar exclusiv asupra bunului, succesorul donatar devine coindivizar. El se afla in situatia coindivizarului care are in detentia sa bunul si are sansa sa redevina proprietar exclusiv al acestuia daca prin operatiunea de partaj bunul i se atribuie.

Desfiintarea cu efect retroactiv a donatiei produce urmatoarele consecinte:

- imobilul care a pierit fortuit nu este supus raportului (art. 760 C. civ.) nici prin echivalent, ca urmare a faptului ca riscul pieirii fortuite il suporta mostenirea ¹ ;

- donatarul este raspunzator de degradarile si deteriorarile care au micsorat valoarea bunului, rezultate din culpa sa (art. 767 C. civ.). Pe de alta parte, insa, el trebuie sa fie despagubit de ceilalti comostenitori pentru cheltuielile necesare si utile facute cu imobilul, avand, pana la plata acestora, un drept de retentie prevazut expres de art. 771 C. civ.;

- sarcinile reale, cu exceptia ipotecii, constituite de donatar, se desfiinteaza retroactiv ca urmare a raportului in natura [art. 769 coroborat cu art. 765 alin. (1)]. In sistemul de publicitate prin carti funciare este aplicabil inca art. 18 alin. (4) din Legea nr. 241/1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938, potrivit caruia raportul in natura al bunurilor imobiliare ce fac parte din succesiune nu aduce atingere sarcinilor si instrainarilor consimtite de catre proprietarul tabular.

Prin exceptie, raportul nu se realizeaza in natura ci prin echivalent, in urmatoarele situatii:

- cand donatorul a impus ² sau a autorizat efectuarea acestuia prin echivalent. Donatorul avand posibilitatea sa-l scuteasca de raport pe donatar, cu atat mai mult ii este permis sa-l autorizeze sa faca raportul prin echivalent. In acest caz, donatarul poate opta pentru raportul in natura sau cel prin echivalent. El poate chiar sa-i impuna indeplinirea prin echivalent a obligatiei, caz in care nu mai exista posibilitatea de optiune mentionata;

- cand imobilul a pierit din culpa donatarului. In aceasta situatie raportul nemaiputand fi, din punct de vedere obiectiv, facut in natura, este normal ca el sa se faca prin echivalent;

- in situatia, amintita deja, cand imobilul a fost instrainat sau ipotecat inainte de deschiderea succesiunii. Suntem in prezenta unei exceptii de la regula desfiintarii donatiei cu caracter retroactiv. De fapt se mentine nu numai donatia ci si actul de dispozitie incheiat de donatar cu tertii. Raportul nu se poate face prin echivalent cand bunul a fost instrainat sau grevat dupa data deschiderii succesiunii, din moment ce textul art. 765 C. civ. face referire doar la instrainarile sau constituirile de ipoteci ce au avut loc inainte de aceasta data. Inseamna ca, in astfel de situatii, donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv si ca bunul se reintoarce la masa succesorala liber de orice sarcini.

Articolul 765 C. civ. prevede ca, pentru ultima din situatiile mentionate mai sus, stabilirea echivalentului imobilului se face in raport de valoarea lui din momentul deschiderii succesiunii, regula care trebuie sa-si gaseasca aplicarea si in celelalte ipoteze de admisibilitate a raportului prin echivalent, daca donatorul nu a stabilit chiar el momentul in raport de care sa se faca aceasta evaluare . Reglementarea mentionata o consideram anacronica, inapta sa realizeze egalitatea intre mostenitori ce sta la baza institutiei raportului. Aceasta deoarece in perioadele de inflatie, valoarea respectiva este - mai mult sau mai putin, in functie de momentul cand se realizeaza raportul - sub valoarea reala a bunului ca urmare a intervalului care se scurge de la deschiderea succesiunii si pana la efectuarea partajului. Numai stabilirea echivalentului in raport de valoarea bunului in momentul partajului este de natura sa realizeze dezideratul restabilirii egalitatii comostenitorilor.

Raportul mobilelor. Spre deosebire de imobile, in cazul bunurilor mobile legiuitorul a stabilit regula raportului prin echivalent. Din dispozitiile art. 772-773 C. civ. rezulta ca - indiferent daca suntem in prezenta unor bunuri corporale sau a unora incorporale - raportul se realizeaza prin luare mai putin.

Posibilitatea raportul prin echivalent are drept consecinta faptul ca donatia nu se mai desfiinteaza, ea produce efecte in continuare si, deci, donatarul succesor ramane proprietar al bunului donat. Pastrarea calitatii de proprietar asupra bunului donat si in cazul existentei obligatiei de raport implica urmatoarele consecinte:

- riscul pieirii fortuite a bunului donat este suportat de succesor, in calitate de proprietar, potrivit regulii res perit domino

- actele de instrainare sau grevare cu privire la bunul mobil donat, incheiate de donatar cu tertii, se mentin;

- donatarul va raporta la masa succesorala contravaloarea bunurilor primite. Valoarea ce se raporteaza este, potrivit art. 772 C. civ., cea pe care bunurile o aveau in momentul realizarii donatiei si care se stabileste in functie de actul estimativ cuprins in donatie sau anexat acesteia, iar in lipsa lui, prin expertiza. Observam ca nu se ia in considerare nici cel putin valoarea din momentul deschiderii succesiunii, ca in cazul imobilelor, asa incat, apreciem si aici ca valoarea pe care legiuitorul ar trebui sa o ia in considerare in perioada actuala, caracterizata de inflatie, ar trebui sa fie cea din momentul partajului, stabilita in functie de starea bunurilor in momentul donatiei ⁵ .

Propuneri de lege ferenda

1. In legatura cu momentul in raport de care se face evaluarea bunului ce urmeaza a fi raportat prin echivalent, se pune intrebarea care este momentul cel mai firesc, just si util, care trebuie luat in considerare, ziua cand donatarul a primit bunul in proprietate prin donatie sau ziua in care se face raportul. Chestiunea este de o importanta considerabila in perioadele de depreciere monetara, nu numai in caz de inflatie galopanta, dar si in alte perioade ale acestei epoci care este marcata, sub aspectul care ne intereseaza, de o depreciere monetara continua, chiar si atunci cand este mai greu sesizabila.

Daca se imbratiseaza prima solutie, cea a evaluarii bunului la momentul donatiei, obligatia de raport devine o obligatie referitoare la o suma de bani, supusa principiului nominalismului monetar. Ea are ca avantaj ca asigura o deplina securitate gratificatului prin aceea ca momentul evaluarii fiind fixat pentru ziua donatiei, donatarul cunoaste de la inceput intinderea obligatiei sale. Ea prezinta insa si unele inconveniente. In primul rand reprezinta sursa de inegalitate intre copartasi, deoarece daca bunul nu ar fi fost donat el ar fi ramas in patrimoniul defunctului si s-ar fi impartit in functie de valoarea lui la aceasta data, or daca donatarul raporteaza numai valoarea de la epoca donatiei, aceasta este inferioara si nu se atinge tocmai scopul egalizator urmarit prin raport. Refuzul de a lua in calcul deprecierea monetara face ca "orice donatie raportabila sa contina in ea un germene de preciput." Ea este, pe de alta parte, ilogica, deoarece cele doua modalitati de efectuare a acestei obligatii, in natura sau prin echivalent, trebuie sa duca la consecinte economice echivalente, nefiind posibil ca una si aceeasi obligatie sa aiba o valoare diferita numai prin faptul ca se executa prin una sau alta din variantele permise de lege.

A doua solutie, cea a evaluarii bunului la epoca partajului, face din obligatia de raport o obligatie referitoare la o valoare, nu la o suma de bani sau la un bun. Ea este de natura sa asigure restabilirea egalitatii intre mostenitori, atingand total scopul urmarit prin raportul donatiilor, neutralizand efectul inflatiei si, in plus, dispare inconvenientul aratat mai sus, al inegalitatii in planul consecintelor economice, a celor doua modalitati de efectuare a raportului la care ne-am referit.

Pentru motivele aratate propunem ca si in Codul civil roman evaluarea bunului sa se faca in functie de valoarea lui la momentul partajului si nu raportat la momentul deschiderii succesiunii, cum este in cazul bunurilor imobile, sau la data efectuarii donatiei, cum se prevede pentru bunurile mobile, iar aceasta valoare sa fie in functie de starea bunului in momentul efectuarii donatiei.

2. Propunem generalizarea regulii realizarii raportului prin echivalent si in cazul imobilelor. Executarea in natura a raportului nu reprezinta solutia cea mai convenabila pentru aceasta perioada. Ea a fost specifica perioadei adoptarii Codului Napoleon, cand datorita importantei pe care o aveau imobilele in patrimoniul unei persoane, se considera ca fiecare mostenitor trebuia sa primeasca in lotul sau nu numai valori egale, ci si o cantitate egala de constructii, terenuri urbane sau agricole etc. Extraordinarul progres economic al perioadei recente, a condus la o reorientare in ceea ce priveste prioritatea acordata anumitor bunuri, sau valori, care trebuie sa se reflecte si in plan legislativ. Egalitatea in natura trebuie sa cedeze partial locul egalitatii in valoare.

Raportul in natura prezinta dezavantajul ca face din donatar o persoana putin interesata intr-o buna gestiune a bunurilor, in special in a face investitii, dar care va fi inclinata spre o folosinta intensa a bunului. Apoi, este usor de sesizat ca circuitul civil al bunurilor este afectat prin aceea ca tertii vor fi reticenti in dobandirea de drepturi care pot fi rezolutionate. Posibilitatea pierderii dreptului de proprietate ii va face pe cei prudenti sa renunte la incheierea contractului avand ca scop dobandirea bunului.

Adoptarea ideii raportului prin echivalent ar inlatura aceste doua inconveniente. Donatarii ar fi interesati intr-o gestiune corespunzatoare a bunurilor, iar tertii ar putea incheia acte juridice cu donatarul fara a risca pierderea dreptului de proprietate ca urmare a obligatiei de raport.

Suntem in prezenta unei exceptii de la regula potrivit careia riscul pieirii bunului il suporta cel care avea calitatea de proprietar in momentul care s-a produs evenimentul distructiv.

A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 409.

Normele dispozitive care reglementeaza raportul permit donatorului nu numai sa impuna data in raport cu care sa se stabileasca contravaloarea imobilului ci si alte dispozitii, ca, de exemplu, raportarea unei sume forfetare in locul valorii imobilului, luarea in calcul a datei instrainarii imobilului pentru stabilirea contravalorii acestuia, sau a datei efectuarii donatiei etc. Nu sunt decat aplicatii ale principiului ca cine poate mai mult poate si mai putin. Donatorul putand sa-l scuteasca pe donatar in totalitate de raport, este evident ca are posibilitatea unor astfel de dispozitii.

Articolul 860 Cod civil francez, introdus prin Legea 71-523 din 3 iulie 1971, prevede ca raportul este datorat in functie de valoarea bunului donat la momentul partajului si in functie de starea sa in momentul efectuarii donatiei.

Codul civil francez contine o astfel de dispozitie cu privire la bunurile mobile in art. 668, in forma pe care o are dupa modificarea efectuata prin Legea nr. 71-523 din 3 iulie 1971.

A se vedea P. Catala, Les règlements successoraux depuis les réformes de 1938 et l'instabilité economique, thèse Montpellier, 1954, apud M. Grimaldi, op. cit., p. 642.

A se vedea M. Grimaldi, op. cit., p. 642.

Articolul 860 din Codul civil francez si art. 873 din Codul civil al provinciei Quebec, contin reglementari de natura celor propuse.

Raportul prin echivalent a fost adoptat in Franta prin Legea nr. 71-523 din 3 iulie 1971, care a modificat art. 860 C. civ. astfel: "Le rapport est du de la valeur du bien donne a l'époque du partage, d'apres son état a l'epoque de la donation". De asemenea art. 870 din Codul civil al provinciei Quebec, prevede: "Le rapport se fait en moins prenant." Mai mult decat atat alineatul 2 al aceluiasi articol lasa fara efect dispozitiile prin care s-ar impune donatarului raportul in natura. In schimb art. 858 din Codul civil belgian si art. 746 si art. 747 Cod civil italian, permit raportul atat in natura cat si prin echivalent.