PRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERIVAT

PRIORITATEA SI EFECTUL DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR. DREPTUL PRIMAR SI CEL DERIVAT

A. Hotararea Curtii din 26 februarie 1986 - M.H. Marshall vs Southampon si South-West Hampshire Area Health Authority

1. Este necesar sa amintim ca, in conformitate cu o lunga serie de decizii ale Curtii (in special hotararea din 19 ianuarie 1982 in cazul 8/81 Becker vs Finanzamt Munster - Innenstandt 19829 ECR 53), oricand prevederile unei directive apar a fi, in ceea ce priveste subiectul in cauza, neconditionate si suficient de precise, acele prevederi pot fi invocate de o persoana impotriva statului atunci cand statul respectiv neglijeaza sa introduca directiva in sistemul legal national pana la sfarsitul perioadei recomandate sau nu reuseste sa introduca acea directiva in mod corect.

2. Aceasta judecata se bazeaza pe faptul ca ar fi incompatibil cu natura obligatorie care este conferita directivei de art. 189 sa se retina ca principiu ca obligatia impusa de aceasta nu poate fi invocata de cei interesati. Din aceasta, Curtea a dedus ca un stat membru care nu a adoptat masurile de implementare cerute de directiva in cadrul perioadei recomandate nu se poate apara impotriva persoanelor invocand neindeplinirea obligatiilor ce rezulta din directiva.

3. Cu privire la argumentul ca o directiva nu poate fi invocata impotriva unei persoane, trebuie subliniat ca, potrivit art. 189 al Tratatului C.E.E., natura obligatorie a unei directive care sta la baza posibilitatii de a invoca directiva in fata instantelor nationale exista doar in relatie cu "fiecare stat membru caruia i se adreseaza". Rezulta ca o directiva nu poate impune obligatii prin ea insati unei persoane individuale si ca prevederile unei directive nu pot fi invocate impotriva unei astfel de persoane. De aceea trebuie cercetat daca, in acest caz, paratul va fi considerat ca a actionat ca un individual.

4. In aceasta privinta trebuie subliniat ca, atunci cand o persoana implicata intr-un proces poate invoca o directiva impotriva statului, el poate face acest lucru indiferent de capacitatea cu care actioneaza acesta din urma, fie angajator, fie autoritate publica. In oricare din acte cazuri este necesar ca statul sa fie impiedicat in a se folosi de propria nerespectare a dreptului comunitar. Totodata, si in cazul textelor de drept comunitar ce necesita un act national de transpunere si, deci, nu beneficiaza de aplicabilitate directa ci de aplicabilitate indirecta (mijlocita) - Marleasing C - 109/89 - judecatorul este obligat sa asigure producerea efectelor dreptului comunitar.

B. Hotararea Curtii din 13 Noiembrie 1990 - Marleasing SA vs La comercial International de Alimentacion SA

1. In ceea ce priveste intrebarea daca o persoana se poate baza pe o directiva impotriva unei legi nationale, trebuie observat, asa cum Curtea a sustinut in mod constat, o directiva nu poate, prin ea insasi, impune obligatii asupra unei persoane si, prin urmare, o prevedere a unei directive nu poate fi invocata ca atare impotriva unei astfel de persoane (hotararea in Cazul 152/84 Marshall vs Southampton si south-West Hampshire Area Heatlth Authority [1986] ECR 723).

2. Cu toate acestea, din documentele inaintate Curtii rezulta ca instanta nationala cauza de fapt sa stabileasca daca o instanta nationala trebuie, atunci cand audiaza un caz care intra sub incidenta Directivei 68/151, sa interpreteze legislatia nationala in litera si spiritul acestei Directive in scopul de a impiedica declaratia de nulitate a unei societati comerciale publice pe alte baze decat cele enumerate in Articolul 11 al directivei.

3. Pentru a raspunde acestei intrebari, trebuie observat ca, asa cum Curtea a aratat prin hotararea in Cazul 14/83 Von Colson si Kamann vs Land Nordrhein-Westfalen [1984] ECR 1891, paragraful 26, datoria Statelor Membre, decurgand dintr-o directiva, de a atinge rezultatul intentionat de acea directiva precum si indatorirea lor, conform Articolului 5 al Tratatului, de a lua toate masurile necesare, generale sau particulare, spre a asigura indeplinirea acelei sarcini, este obligatorie pentru toate autoritatile acestora inclusiv pentru instante - in probleme aflate sub jurisdictia lor. In consecinta, la aplicarea legislatiei nationale, indiferent daca prevederile in discutie au fost adoptate inainte sau dupa emiterea directive, instanta nationala chemata sa o interpreteze este obligata sa faca acest lucru, pe cat posibil, in litera si spiritul directivei pentru a obtine rezultatul urmarit de aceasta din urma respectand, prin aceasta, prevederile paragrafului 3 al articolului 189 al Tratatului.

4. Rezulta ca cerinta prin care legislatia nationala trebuie interpretata in conformitate cu art. 11 al Directivei 68/151 exclude posibilitatea interpretarii prevederilor legislatiei nationale privind societatile comerciale publice intr-o astfel de maniera incat nulitatea unei astfel de companii sa poata fi dispusa pe alte temeiuri decat cele expuse exhaustiv in art. 11 al directivei in discutie.

C. Cazul Simmenthal II 106/77

1. Aplicabilitatea directa, in asemenea situatii, inseamna ca regulile de drept comunitar trebuie sa fie integral si uniform aplicate tuturor Statelor membre, incepand cu data intrarii lor in vigoare si atata timp cat raman valabile.

2. Aceste prevederi sunt, ca atare, o sursa directa de drepturi si indatoriri pentru toti cei carora li se adreseaza, Statelor membre sau cetatenilor acestora in calitate de parti in relatiile juridice stabilite in baza dreptului comunitar.

3. Aceasta consecinta priveste, de asemenea, orice instanta nationala a carei sarcina, in calitatea sa de organ al unui Stat membru, este de a proteja, intr-o cauza care intra sub jurisdictia sa, drepturile conferite cetatenilor prin dreptul comunitar.

4. In plus, in conformitate cu principiul suprematiei dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile cu aplicabilitate directa ale institutiilor CE, pe de o parte, si dreptul national al Statelor membre, pe de alta parte, este astfel conceputa incat prevederile si masurile respective, prin intrarea lor in vigoare, nu numai ca anuleaza automat orice prevedere contrara continuta de legislatia nationala la momentul respectiv, dar - avand in vedere ca sunt o parte integranta din, si ca prevaleaza fata de ordinea de drept a fiecarui Stat membru - fac imposibila adoptarea valabila a unor noi masuri legislative nationale incompatibile cu prevederile comunitare.

5. Intr-adevar, a admite ca masurile legislative care se interfereaza cu un domeniu in care Comunitatea isi exercita puterea legislativa sau care sunt, intr-un fel sau altul, incompatibile cu prevederile dreptului comunitar, au vreun fel de valabilitate legala, ar echivala cu o negare a caracterului executoriu al obligatiilor asumate neconditionat si irevocabil de Statele membre prin Tratat, si ar pune in pericol insasi fundamentul Comunitatii.

6. Aceeasi concluzie se naste si din structura art. 177 al Tratatului, care prevede ca orice instanta sau tribunal dintr-un Stat membru are dreptul sa adreseze o cerere Curtii de Justitie a C.E. ori de cate ori considera ca o hotarare judecatoreasca preliminara intr-o chestiune legata de interpretarea sau valabilitatea dreptului comunitar este necesara in a o ajuta sa pronunte o sentinta.

7. Aplicabilitatea prevederii respective ar fi afectata daca instanta nationala ar fi impiedicata din acel moment sa aplice dreptul comunitar conform deciziei sau jurisprudentei Curtii de Justitie.

Rezulta din cele spuse mai sus, ca orice instanta nationala trebuie ca, intr-o cauza ce intra in jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar in totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obligata, ca atare, sa anuleze orice prevedere din dreptul national care ar putea veni in conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii in vigoare a regulilor comunitare.

8. In consecinta, orice prevedere din sistemul legislativ national si orice practica legislativa, administrativa sau judiciara care ar putea afecta negativ aplicabilitatea dreptului comunitar, prin impiedicarea instantelor nationale competente sa aplice dreptul comunitar sa-si exercite dreptul de a intreprinde actiunile necesare ca, in momentul intrarii in vigoare a prevederii comunitare, sa anuleze prevederile legislative nationale care ar putea impiedica aplicabilitatea deplina si efectele regulilor comunitare, sunt incompatibile cu cerintele care constituie insasi esenta dreptului comunitar.

9. Aceasta ar fi valabil in cazul in care un conflict intre o prevedere de drept comunitar si o lege nationala ulterioara adoptarii prevederii comunitare, daca solutia conflictului ar fi lasata in seama unei autoritati cu putere proprie de decizie, alta decat instanta chemata sa aplice dreptul comunitar, chiar daca un asemenea impediment in calea aplicabilitatii depline a dreptului comunitar ar fi doar temporar.

10. Prima intrebate ar trebui, ca atare, sa primeasca un raspuns in sensul ca o instanta nationala chemata sa aplice, in limitele sale jurisdictionale, dreptul comunitar, si-a asumat obligatia de a pune in aplicare prevederile respective prin orice mijloc, chiar si, daca este cazul, prin refuzul de aplicare a unei prevederi contrare din legislatia nationala, chiar adoptata ulterior, si nu este necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte ca, mai intai, prevederea contrara sa fie anulata prin mijloace legislative sau constitutionale.

11. Punctul esential din a doua intrebare este daca - presupunand ca s-ar accepta ca protejarea drepturilor conferite de dreptul comunitar sa se suspende pana la anularea de catre autoritatile nationale competente a prevederilor nationale care ar putea veni in contradictie cu astfel de drepturi - aceasta anulare (abrogare) trebuie sa aiba, in toate cazurile, un efect retroactiv absolut, astfel incat drepturile conferite de legislatia comunitara sa nu fie, in nici un fel, afectate negativ.

12. Decurge din raspunsul la prima intrebare ca instantele nationale sunt obligate sa protejeze drepturile conferite de prevederile ordinii de drept comunitare si ca nu este nevoie de instantele respective sa ceara sau sa astepte abrogarea efectiva de catre autoritatile nationale in drept a masurilor nationale care ar putea impiedica aplicarea directa si imediata a regulilor comunitare.

Asigurarea producerii efectelor dreptului comunitar este atat de importanta in conceptia C.J.C.E., incat aceasta a considerat ca instrumentele juridice necesare aplicarii dreptului comunitar trebuie aplicate de judecatorul national, chiar si atunci cand dreptul national nu le prevede.

D. Hotararea Curtii din 19 iunie 1990 - Regina vs Secretarul de stat al transporturilor, ex parte: Factortame Ltd. si altii

1. Din informatiile prezentate in fata Curtii si in special din hotararea de trimitere cat si din cursul pe care l-a luat procedura in instantele nationale unde cazul a fost judecat in prima instanta si apel rezulta clar ca problema preliminara ridicata de Camera Lorzilor cauta sa stabileasca daca o instanta nationala care, intr-un caz adus inaintea sa ce priveste dreptul comunitar, considera ca singurul obstacol care o impiedica sa acorde scutirea interimara este reprezentat de o norma din dreptul national, atunci aceasta trebuie sa nu aplice acea norma.

2. Pentru a raspunde la aceasta intrebare, este necesar de subliniat ca in hotararea din 9 martie 1978 in cazul 106/77 Amministrazione delle finanze dello Stato vs Simmenthal SpA (1978) ECR 629, Curtea a hotarat ca normele direct aplicabile din dreptul comunitar "trebuie aplicate integral si uniform in toate statele membre de la data intrarii lor in vigoare si atat timp cat acestea raman in vigoare" (paragraful 14) si ca "in conformitate cu principiul prioritatii dreptului comunitar, relatia dintre prevederile Tratatului si masurile direct aplicabile ale institutiilor, pe de o parte si dreptul national al statelor membre, pe de alta parte, consta in aceea ca acele prevederi si masuri ., prin intrarea lor in vigoare, interpreteaza ca automat inaplicabila orice prevedere contrara din . dreptul national" (paragraful 17).

3. In conformitate cu jurisprudenta Cutii, instantele nationale au ca obligatie, in aplicarea principiului cooperarii prevazut la art. 5 al Tratatului E.E.C., sa asigure protectia legala care deriva din efectul direct al prevederilor dreptului comunitar (vezi, cel mai recent, hotararile din 10 iulie 1980 in cazul 811/79 Ariete SpA v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2545 si cazul 826/79 Mireco v Amministrazione delle finanze dello Stato (1980) ECR 2559).

4. curtea a hotarat, de asemenea, ca orice prevedere din sistemul legal national si orice procedura legislativa, administrativa sau judiciara care poate afecta eficacitatea dreptului comunitar prin neacordarea puterii instantei nationale, ce are competenta de a aplica o astfel de lege, de a face orice este necesar la momentul aplicarii pentru a da deoparte prevederile legale nationale care pot impiedica, chiar si temporar, forta si efectul deplin al normelor comunitare sunt incompatibile cu acele cerinte care reprezinta insasi esenta dreptului comunitar (hotararea din 9 martie 1978, Simmenthal, citata mai sus).

5. Trebuie adaugat ca eficacitatea deplina a dreptului comunitar poate fi la fel de mult afectata daca o norma a dreptului national ar putea impiedica o instanta sesizata cu i disputa guvernata de dreptul comunitar sa acorde scutirea interimara pentru a se asigura ca eficacitatea deplina a hotararii este data de existenta drepturilor invocate in virtutea dreptului comunitar. De aici rezulta ca o instanta care ar putea acorda scutirea interimara, daca nu ar fi fost la mijloc o norma a dreptului national, va trebui sa dea deoparte acea norma.

6. Aceasta interpretare este sprijinita de sistemul prevazut la art. 177, Tratatul E.E.C. a carui eficacitate ar fi afectata daca o instanta nationala, care a suspendat procedura in asteptarea raspunsului Curtii de Justitie la intrebarea la care se recurge pentru o hotarare preliminara, nu ar putea acorda scutirea interimara pana la momentul hotararii judecatoresti ce urmeaza raspunsului dat de Curtea de Justitie.

7. Prin urmare, raspunsul la intrebarea ridicata va fi acela ca dreptul comunitar trebuie interpretat in sensul ca o instanta nationala care, intr-un caz ce priveste dreptul comunitar adus inaintea sa, considera ca singurul obstacol care o impiedica de la acordarea scutirii intermediare este reprezentat de o norma a dreptului national, atunci aceasta va trebui sa lase la o parte acea norma.