ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE IN TIMP, IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR

ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE IN TIMP, IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR

Aplicarea normelor juridice in timp

Ca rezultat al creatiei umane destinat sa-l serveasca pe om , orice lege isi produce efectele intr-o anumita perioada de timp, pe un anumit teritoriu si asupra persoanelor.

Aplicarea normelor juridice in timp, ridica, inainte de toate, problema duratei de actiune a acestora. O norma actioneaza atat timp cat ea este in vigoare. Din acest punct de vedere trebuie sa distingem legile permanente de cele temporare.

Indiferent de caracterul permanent sau temporar al legii, aceasta guverneaza numai faptele si actiunile care se petrec in timpul existentei ei. O lege nu se poate aplica trecutului (nu poate retroactiva), dupa cum nu se poate aplica nici viitorului (adica, peste momentul iesirii sale din vigoare), nu poate deci, ultraactiva. Altfel spus, "trecutul scapa actiunii legii noi" pentru ca aceasta este de aplicare imediata. Pe de alta parte, legea noua nu are putere retroactiva, pentru ca nu se aplica faptelor care preced intrarea ei in vigoare (principiul neretroactivitatii legii).

Stabilirea perioadei de timp in care o lege este in vigoare, si in consecinta, se aplica, se face prin determinarea, in mod obligatoriu, a momentului intrarii in vigoare a normei si a momentului iesirii ei din vigoare. Intre aceste doua momente se inscrie durata actiunii legii.

Intrarea in vigoare a normelor juridice

Pentru asigurarea eficientei unei reglementari, a realizarii finalitatilor urmarite, deosebit de importanta este identificarea momentului din care aceasta isi produce efectele juridice. In raport cu acest moment va putea fi apreciata si conduita negativa sau pozitiva a cetatenilor fata de prescriptia legii. De aceea, o atentie sporita se acorda aducerii la cunostinta publica a cetatenilor, a organelor de stat si a altor organisme sociale, a continutului normelor juridice. Acest lucru se realizeaza prin publicarea legilor intr-o publicatie oficiala care a fost desemnata in acest scop. Pentru legi publicatia oficiala in care apar este Monitorul Oficial al Romaniei. Celelalte acte normative intra in vigoare de la data publicarii lor in Monitorul Oficial daca acestea sunt emise de organele centrale ale puterii de stat, fie in publicatii oficiale locale ale puterii de stat. Pana la publicarea legii, facuta cu scopul ca cetatenii sa ia la cunostinta de existenta si continutul reglementarii, nasterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice intra sub incidenta legii vechi. Din respect pentru drepturile si libertatile umane nici o persoana nu va putea fi trasa la raspundere in baza unei legi pe care nu a cunoscut-o. Din moment ce legea a fost publicata, opereaza prezumtia ca ea este cunoscuta, astfel ca, in caz de incalcare nimeni nu ar putea invoca necunoasterea legi..

Desi regula o constituie intrarea in vigoare a legii la data publicarii ei, aceasta nu elimina posibilitatea intrarii in vigoare a actului normativ inca din momentul adoptarii lui, daca organul emitent prevede expres acest lucru.

Intrarea in vigoare a legii la momentul indicat de insusi actul normativ, se face fie prin mentionarea zilei, lunii, anului intrarii in vigoare, fie prin stabilirea unui termen (numar de zile sau luni) de la data publicarii. Este forma cea mai precisa si directa de stabilire a datei inceperii actiunii legii.

Sintetizand practica romaneasca din acest domeniu, legea noastra fundamentata reglementeaza expres intrarea in vigoare a actelor normative. Prin articolul 78, Constitutia din 31 octombrie 2003 prevede ca "Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei". Deci, in conceptia actualei Constitutii, exista doua modalitati de intrare in vigoare a actelor normative: la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial si data precizata de actul normativ.

In legatura cu aspectul in discutie mai trebuie facuta precizarea ca, de regula, data intrarii in vigoare a legii coincide cu data intrarii ei in aplicare (adica a punerii imediate in aplicare).

Durata actiunii normelor juridice

In principiu, legea produce efecte numai asupra faptelor petrecute dupa intrarea in vigoare, intrucat, pentru a-si coordona conduita cu prevederile legii, oamenii trebuie, mai intai, sa cunoasca dispozitiile acesteia. Cu alte cuvinte, legea noua nu are putere retroactiva.

Neretroactivitatea reprezinta o regula imperativa, in sensul ca organele de jurisdictie sunt obligate sa refuze a recunoaste efectele legii noi pentru situatii trecute. La randul lor, partile nu pot sa convina prin acordul lor de vointa, ca reglementarea raporturilor juridice la care participa, sa fie supusa unei legi care nu mai este in vigoare. actum".

Rezulta din cele prezentate ca aplicarea principiului neretroactivitatii legii nu ridica dificultati prea mari atunci cand drepturile se nasc, modifica sau sting intr-un singur moment, dintr-o data, sau cand faptele juridice generatoare, modificatoare ori extinctive de drepturi si-au consumat efectele intr-un singur moment".

Dar, realitatile vietii juridice evidentiaza frecvente situatii in care formarea, modificarea si stingerea unor raporturi juridice, este un proces care dureaza in timp sau efectele produse au caracter succesiv. Se poate intampla ca formarea actului si efectelor generate de acesta sa se confrunte cu legi care se succed in timp, ceea ce ridica problema de a sti care sunt limitele de actiune ale acestora.

Neretroactivitatea opereaza cand situatiile si raporturile juridice se nasc, modifica si sting sub imperiul legii vechi.

Daca un raport juridic s-a nascut sub imperiul legii vechi dar efectele acestuia apar sub o lege nou adoptata, situatia se complica in privinta legii aplicabile. Ne aflam in fata unui concurs de legi (cea sub care s-a nascut raportul si cea sub care apar efectele acestuia), fiecare considerandu-se indreptatita sa reglementeze raportul juridic. Solutiile adoptate trebuie sa tina seama de mai multe imprejurari.

Daca situatiile juridice apartin trecutului, ele raman, neindoielnic guvernate de legea veche (se aplica principiul neretroactivitatii legii).

Daca situatiile juridice apartin prezentului si viitorului sunt supuse actiunii imediate a legii noi.

Daca situatiile juridice dureaza in timp legea noua se va aplica tuturor efectelor viitoare ale situatiilor create, modificate sau stinse sub legea veche. Prin aceasta legea noua nu devine retroactiva, pentru ca ea nu atinge situatiile produse sub legea veche.

Fara a fi retroactiva, legea noua se va aplica situatiilor juridice in curs de formare, modificare sau stingere sub legea veche

Literatura de specialitate propune, pentru preintampinarea conflictelor dintre cele doua principii, un criteriu fundamental (bazat pe unele argumente de text) si mai multe criterii ajutatoare, circumscrise criteriului fundamental.

De la regula potrivit careia durata actiunii legii este marcata de momentul intrarii in vigoare si cel al iesirii sale din vigoare exista anumite exceptii impuse de unele ratiuni de ordin practic, istoric, umanitar. Aceste exceptii sunt: retroactivitatea si ultraactivitatea legii.

a) Retroactivitatea legii apare ca o exceptie de la principiul neretroactivitatii si ea opereaza (ca orice exceptie) numai in cazurile expres prevazute de lege pentru ca aduce atingeri unor situatii juridice definitiv realizate sub legea veche, precum si efectelor consumate sub aceasta lege. O lege se considera, asadar, retroactiva atunci cand reglementeaza faptele care inainte de intrarea sa in vigoare, au dat nastere, au modificat sau au stins situatii juridice sau efecte pe care acele situatii le-au produs anterior .

Aplicarea retroactiva a legii penale sau contraventionale mai favorabile (mai blande) este o exceptie de la principiul neretroactivitatii legii expres prevazuta de legiuitor si inainte dar si dupa adoptarea actualei Constitutii a Romaniei. Ea opereaza chiar daca in corpul legii penale, retroactivitatea nu este prevazuta, din ratiuni de ordin umanitar. Pana la adoptarea actualei Constitutii suportul legal al acestei exceptii era asigurat de art. 13, 14, si 15 din Codul Penal, care admit ca persoanei care a comis o infractiune sub imperiul unei legi ce a fost inlocuita cu o lege noua, sa i se aplice aceasta din urma lege care prevede o pedeapsa mai blanda .

b) Ultraactivitatea legii vizeaza faptul ca actiunea legii se extinde si peste momentul iesirii sale din vigoare. Legea noua intra in vigoare, abrogand legea veche, dar aplicarea ei este amanata pentru ca legea veche sa actioneze, un timp, pana la consumarea situatiilor juridice care se aflau in curs in momentul intrarii in vigoare a legii noi. Normele care supravietuiesc (ultraactiveaza) din legea veche se gasesc inscrise, de regula, intr-o sectiune sau capitol aparte din legea noua, intitulat 'dispozitii tranzitorii'. Ultraactivitatea intervine in mod cu totul exceptional si ea izvoraste, fie din aplicarea legilor mai blande, fie din aplicarea legilor temporare. In dreptul penal legea mai blanda se aplica sau continua sa se aplice si dupa inlocuirea ei cu o lege mai severa, pentru faptele petrecute sub imperiul ei, 'din aceleasi considerente umanitare pentru care se admite si retroactivitatea legii penale mai favorabile

Iesirea din vigoare a legii

In identificarea modalitatilor de incetare a actiunii legii trebuie sa pornim de la situatia de principiu ca, in general normele juridice nu se adopta pe o perioada determinata. De aceea, efectele acestora vor dura pana la edictarea unei norme juridice noi. Pe data adoptarii noii reglementari legea veche va fi scoasa din vigoare (sau abrogata). Deci procedeul legislativ principal de iesire din vigoare a normelor juridice este abrogarea.

a) Abrogarea este actul de scoatere din vigoare (de desfiintare) prin lege a unei reglementari anterioare care atrage dupa sine incetarea aplicarii prevederilor ei[2] si se aplica atat normelor juridice scrise, cat si normelor juridice nescrise.

Exista doua feluri de abrogare si anume:

abrogarea expresa

abrogarea tacita.

La randul ei, abrogarea expresa poate fi

directa

indirecta.

. Abrogarea expresa directa opereaza atunci cand printr-o lege noua se arata expres ca legea veche sau anumite parti ale acesteia se abroga.

. Abrogarea expresa indirecta are loc atunci cand legea noua se margineste sa mentioneze ca dispozitiile anterioare contrare se abroga, fara a indica actul normativ sau articolele din acesta, care se abroga.

. Abrogarea tacita are loc atunci cand noul act normativ nu abroga in mod expres legea veche, dar prin regulile pe care le prescrie se indeparteaza atat de mult de vechea reglementare incat aplicarea acesteia nu mai este posibila.

b) Ajungerea la termen sau implinirea conditiei este o a doua cale de iesire din vigoare a legii.

Uneori legea insasi prevede ca va ramane in vigoare pana la implinirea unei date calendaristice (lege cu termen cert).

De regula, astfel de legi temporare sunt adoptate in imprejurari de necesitate. Necesitatea poate fi de ordin intern sau de ordin extern (cum ar fi starea de razboi). De asemenea, ea poate fi determinata de conditii naturale (inundatii, cutremure). Asemenea legi cu durata de aplicare prestabilita gasim in toate legislatiile dar ele au o pondere redusa in continutul acestora.

c) Caderea in desuetudine este o a treia cale de iesire din vigoare a legii, intalnita in cazul reglementarilor care au fost total depasite de dezvoltarea relatiilor sociale, de schimbarile intervenite in cadrul acestora la un moment dat.

O norma juridica este cazuta in desuetudine, atunci cand , desi ea este in vigoare nefiind abrogata si neajungand la termen, nu se mai aplica datorita schimbarilor conditiilor social - economice si politice.

2. Aplicarea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

1. Aplicarea normelor juridice in spatiu

Aplicarea normelor juridice in spatiu trebuie privita atat sub aspect international, cat si intern.

a) Sub aspect international, reglementarea efectelor legii in spatiu porneste de la faptul ca statele sunt suverane pe teritoriile lor. In virtutea principiului suveranitatii, actiunea legilor si celorlalte acte normative se extind asupra intregului teritoriu, acestea devenind obligatorii pentru cetatenii statului respectiv si pentru toate organizatiile, institutiile, organismele sociale si persoanele fizice si juridice aflate in teritoriu. In mod firesc, se exclude actiunea in acest teritoriu si asupra persoanelor aflate pe el, a legilor altor state straine. Este principiul teritorialitatii legilor, inteles in sensul ca o lege se aplica pe teritoriul statului care a edictat-o.

Notiunea de teritoriu are, insa, in domeniul dreptului o alta semnificatie decat notiunea geografica de teritoriu. Uneori, cand se considera necesar, legea precizeaza ea insasi sensul acestui concept. Revenind la Codul penal, putem constata ca in optica acestuia, prin ''teritoriul Romaniei' sau 'teritoriul tarii' se intelege intinderea de pamant si ape cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu subsolul, solul si spatiul aerian al acesteia. De asemenea, se considera ca savarsita pe teritoriul tarii si orice infractiune comisa pe o nava sau o aeronava (art. 142, 143 Cod penal).

Sub aspect international, actiunea actelor normative in spatiu si cu privire la persoane prezinta un grad sporit de complexitate. Asa, de exemplu, raporturile sociale cu un element strain (fie ca este vorba de un act incheiat intre un roman si un strain, ori ca este vorba de un bun aflat in strainatate sau de o infractiune savarsita pe teritoriul mai multor state, precum si alte asemenea imprejurari) ridica probleme multiple in privinta solutionarii eventualelor conflicte ce pot fi generate de 'concurenta' unor legi, apartinand unor state diferite. Avand in vedere varietatea, dar mai ales complexitatea unor asemenea relatii, ele formeaza obiect de studiu si reglementare a mai multor discipline juridice precum: Dreptul international privat, Dreptul comertului international, Drept penal international etc. Dar solutiile de principiu pentru evolutia si derularea acestor relatii sunt oferite de Dreptul international privat.

Referindu-ne la Dreptul international privat romanesc[3] ca o ramura distincta a sistemului de drept romanesc, trebuie sa aratam ca acesta reglementeaza relatiile sociale cu element de extraneitate de drept civil, dreptul familiei, procesual civil si altele conexe cu acestea, indicand instanta competenta si dreptul material aplicabil. In sfera de cuprindere a dreptului international privat se includ: conflictele de legi, conflictele de jurisdictii si conditia juridica a strainului.

Dintre solutiile oferite putem aminti: aplicarea legii personale determinata in functie de cetatenie sau domiciliul persoanei , aplicarea legii locului unde se afla situat bunul, aplicarea legii locului unde s-a incheiat actul , aplicarea legii instantei , aplicarea legii indicate de parti .

Necesitatea mentinerii si dezvoltarii relatiilor internationale: politice, economice, culturale, juridice, atrage in mod inevitabil si anumite exceptii fata de exclusivitatea aplicari legilor respective in teritoriile proprii. Sunt exceptiile extrateritorialitatii care presupun ca in anumite conditii, pe teritoriul unui stat pot exista persoane si lucruri sustrase principiului teritorialitatii. In conditiile in care aceste exceptii opereaza in limitele egalitatii suverane a statelor si a celorlalte principii democratice ale dreptului, bazate fiind pe reciprocitate si liberul consimtamant, ele nu afecteaza buna desfasurare a relatiilor internationale.

Printre exceptiile amintite se inscriu: imunitatea diplomatica si regimul juridic al consulilor, regimul juridic al strainilor si al persoanelor fara cetatenie, recunoasterea efectelor juridice ale unor acte incheiate pe teritoriul altui stat sau aplicarea legii unor fapte savarsite in strainatate.

Imunitatea diplomatica presupune exceptarea personalului corpului diplomatic si a persoanelor asimilate acestuia de la jurisdictia statului de resedinta. Deci, imunitatea diplomatica se regaseste in inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantelor diplomatice si a mijloacelor de transport. In cazul incalcarii legilor tarilor de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat 'persona non grata', lucru care atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea sa. De asemenea, reprezentantii consulari ai statelor straine sunt scutiti de unele impozite si taxe, prestatii, precum si de jurisdictia instantelor judecatoresti a tarii de resedinta, in cauzele privind infractiunile de serviciu. Acest regim juridic se aplica pe baza reciprocitatii si in limitele principiilor consacrate in normele dreptului international.

Regimul juridic al strainilor sau apatrizilor (sau conditia juridica a strainilor), reprezinta totalitatea normelor juridice prin care se determina drepturile si obligatiile pe care un strain sau apatrid le poate avea intr-o tara anumita (alta decat cea de origine). Intr-o masura sau alta, strainii sau apatrizii au un regim juridic diferit de cel al cetatenilor statului respectiv. Exista, de aceea, mai multe forme ale conditiei juridice a strainilor, cele mai frecvente fiind: regimul national, regimul special, regimul clauzei natiunii celei mai favorizate si clauza reciprocitatii.

Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate presupune acordarea - strainului cetatean al unui stat, a unor drepturi cel putin egale cu acelea acordate cetateanului oricarui stat tert.

In documentele internationale incheiate intre state prin care se stabileste regimul strainilor se prevede, de obicei si clauza reciprocitatii. Prin reciprocitate se intelege conferirea anumitor drepturi strainilor, cu conditia ca cetateanul statului care le-a acordat sa dobandeasca aceleasi drepturi in statul strain.

Cat priveste Romania, aceasta a adoptat ca forma a conditiei juridice a strainilor regimul national . Potrivit legislatiei in vigoare, strainii au, in conditiile legii, drepturile fundamentale ale cetatenilor romani (cu exceptia drepturilor politice).

Corelativ acestor drepturi pe timpul sederii in Romania strainii trebuie sa respecte legile romane.  Desigur, pe timpul sederii lor in strainatate, romanii trebuie sa se supuna reglementarilor teritoriale, cu exceptia anumitor componente ale statutului lor juridic care raman, supuse legii romane. Codul penal roman prevede, de exemplu, ca el se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean roman.

b) Aspectul intern al aplicarii normelor juridice in spatiu trebuie analizat prin prisma principiului suprematiei puterii in stat ca latura interna a suveranitatii statale.

Actiunea normelor juridice in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organelor de stat emitente. Cum in tara noastra exista un singur rand de organe supreme ale puterii si administratiei de stat, actele lor normative isi produc efectele pe intreg teritoriul Romaniei. Iar actele normative adoptate de organele locale ale administratiei de stat au o actiune limitata la unitatea administrativ - teritoriala asupra careia se extinde autoritatea organului de stat (judet, municipiu, oras, comuna).

Aceasta nu exclude posibilitatea ca un organ central, desi are competenta asupra intregului teritoriu, sa limiteze aplicarea unui act normativ numai la o parte a acestuia.

Aplicarea normelor juridice asupra persoanelor

Aceasta dimensiune a aplicarii normelor juridice a fost pusa in discutie in legatura cu actiunea teritoriala a normelor juridice, atat sub aspect intern cat si sub aspect international. Ceea ce trebuie adaugat este faptul ca, in conceptia dreptului romanesc, legile si celelalte acte normative se aplica in mod egal tuturor cetatenilor, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, sex, religie etc. Constitutia tarii prevede, in acest sens, ca "toti cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari'.Aceasta nu inseamna ca legile nu au in vedere existenta unor categorii de cetateni cu o capacitate juridica speciala, rezultata din: specificul muncii desfasurate, pozitia sociala, remuneratie etc. Deci, legile nu se aplica automat tuturor cetatenilor. Exista norme juridice care se adreseaza anumitor categorii de persoane: cadrelor didactice, studentilor, reprezentantilor diplomatici, pensionarilor.