REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI

REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI

SECTTIUNEA 1

Veniturile sotilor din munca

In cazul salariului ne aflam in prezenta a doua drepturi succesive, si anume:

-un drept de creanta asupra salariului cuvenit si neincasat;

-un drept real de proprietate asupra salariului incasat.

In legatura cu calificarea salariului ca fiind bun comun sau propriu, in literatura de specialitate s-au conturat urmatoarele opinii:

-salariul este bun comun;

-salariul, atat ca drept de creanta, cat si ca drept de proprietate este bun comun in raporturile dintre soti;

-salariul este bun propriu;

-salariul este bun propriu de afectatiune;

-salariul nu apartine nici categoriei bunurilor comune si nici categoriei bunurilor proprii;

-salariul sub forma dreptului de creanta este bun propriu, iar salariul sub forma dreptului real de proprietate este bun comun.

Aceasta ultima opinie a fost adoptata de practica judiciara si imbratisata de o mare parte a literaturii de specialitate.

Opinia respectiva se intemeiaza pe urmatoarele argumente:

-se realizeaza astfel o imbinare a dispozitiilor dreptului familiei cu cele ale dreptului muncii;

-venitul din munca sub forma dreptului real, deci salariul incasat, nu este supus subrogatiei reale cu titlu universal, fiind deci un bun comun;

-venitul din munca sub forma dreptului real de proprietate, dobandit in timpul casatoriei, se incadreaza in prevederile art 30 alin. (1) C. fam.;

-partea fiecarui sot din bunurile comune se determina in raport cu contributia lui la dobandirea si conservarea acestora, care se intemeiaza in principal, pe veniturile din munca incasate. In stabilirea aportului fiecarui sot se va lua in considerare si munca sotului, de regula a femeii, in gospodarie si pentru cresterea copiilor;

-daca un sot contribuie numai cu o parte din veniturile sale in dobandirea si conservarea bunurilor comune, cota lui din aceste bunuri se determina potrivit acestei contributii. De exemplu, nu este bun comun partea din salariu platita cu titlu de pensie alimentara pentru un copil din afara casatoriei;

Desi veniturile din munca incasate sunt bunuri comune, o parte din acestea se pot folosi pentru dobandirea bunurilor proprii ori pentru satisfacerea unor interese personale, fara ca aceasta parte sa fie considerata bun comun.

In ceea ce ne priveste, consideram ca salariul dobandit in timpul casatoriei, atat sub forma dreptului de creanta cat si a dreptului real, este bun comun in raporturile dintre soti, iar in raporturile dintre sotul salariat si angajator salariul neincasat este bun propriu.

Calificarea salariului ca bun comun in raporturile dintre soti, indiferent ca este vorba despre salariul neincasat ori cel incasat, se incadreaza in ipoteza prevazuta de art 30 alin. (1) C. fam., deoarece este dobandit in timpul casatoriei de catre o persoana care are calitatea de sot. De asemenea, pledeaza pentru aceasta concluzie si faptul ca art. 31 C. fam. sau alte texte legale nu califica salariul neincasat ca fiind bun propriu sotului dobanditor. A considera salariul neincasat bun propriu reprezinta, in opinia noastra, o nesocotire flagranta a dispozitiilor art. 30 alia (1).

In opinia noastra, salariul neincasat este bun propriu al sotului salariat numai in raport cu angajatorul, fiindca numai intre cei doi sunt stabilite raporturi juridice de munca din care deriva dreptul primului de a cere plata obligatia secundului de a efectua plata salariului. De asemenea numai asa se explica posibilitatea instantei de judecata de a institui poprirea numai pe salariul neincasat ai sotului debitor, in conditiile art 452-461 C. Proc.civ.In schimb, in raporturile dintre soti, calificarea acestuia ca bun incadreaza in ipoteza prevazuta de art. 30 alin. (1) C. fam.

Sunt considerate bunuri comune si urmatoarele sume de bani dobandite de oricare dintre soti sau de acestia impreuna in timpul casatoriei

-sumele de bani dobandite in timpul casatoriei depuse ca aport la diferite forme de intrajutorare;

-sumele de bani primite de unul dintre soti cu titlu de pensie pentru munca desfasurata in trecut;

-bursa primita de unul dintre soti in tara sau in strainatate, pe baza unei conventii de colaborare stiintifica .

Cat priveste remuneratia autorilor se impun urmatoarele precizari

-remuneratia autorului se deosebeste de remuneratia obtinuta ca urmare a unui contract de munca, deoarece se acorda in raport cu valoarea creatiei stiintifice sau artistice si nu in raport cu valoarea muncii cheltuite pentru elaborarea operei;

-remuneratia autorului se poate prezenta, si ea, sub forma succesiva a dreptului de creanta, pana la incasare, si a dreptului real de proprietate, dupa incasare;

-dreptul de creanta este bun propriu, iar remuneratia incasata este bun comun, daca incasarea s-a facut in timpul casatoriei

Proiectul Noului Cod civil, in art 268, vine cu o necesara lamurire in legatura cu natura juridica a veniturilor din munca si celor asimilate lor.

Astfel, potrivit acestui text, bunurile de orice fel dobandite prin executarea unui drept de creanta, precum veniturile din munca, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie in cadrul asigurarilor sociale si altele asemenea, veniturile cuvenite in temeiul unui drept de proprietate intelectuala, vor fi bunuri comune, indiferent de data dobandirii lor, insa numai in cazul in care creanta devine scadenta in timpul comunitatii. De fapt, viitoarea reglementare are in vedere, pentru calificarea acestor bunuri, nu data dobandirii lor, ci data scadentei, adica a platii, si ipoteza in care scadenta este situata dupa desfacerea casatoriei, chiar daca dreptul de creanta s-a nascut in timpul acesteia, bunul va fi propriu. Este inlaturata astfel prezumtia conform careia ambii soti au contribuit la dobandirea bunului.

SECTIUNEA  2

Drepturile locative ale sotilor asupra locuintei inchiriate

Drepturile locative ale sotilor asupra locuintei inchiriate tributare inca conceptiei legiuitorului din anul 1973, abordarile doctrinare, ce au ca obiect drepturile locative ale sotilor asupra locuintei inchiriate, de regula, fac abstractie de imprejurarea ca si astfel de drepturi sunt supuse regimului juridic matrimonial al sotilor si ca, drept urmare, la fel ca oncaie alte bunuri ce intra sau nu in comunitate de bunuri a sotilor, vor urma, dupa caz, regimul juridic al bunurilor comune sau cel al bunurilor proprii.

Este admis in doctrina juridica romaneasca ca notiunea de bunuri, folosita in cuprinsul art. 30 si urm. C. fam, trebuie inteleasa in sensul ei juridic , adica de lucruri si de drepturi patrimoniale care au ca obiect acele lucruri . Jurisprudenta, de asemenea, accepta ca prin bunuri ale sotilor se inteleg si drepturile patrimoniale.

Vor fi circumscrise, deci notiunii de bunuri, folosita de art 30 si unu din C. fam., si drepturile patrimoniale ale sotilor decurgand din inchirierea unei locuinte. Pe cale de consecinta, drepturile respective urmeaza a fi calificate, dupa caz, bunuri comune ale sotilor sau bunuri proprii ale unuia dintre ei.

Evident, in temeiul art 30 alin. (1) C. fam., astfel de drepturi vor fi bunuri comune daca titular al contractului de inchiriere devine oricare dintre soti in timpul casatoriei. Cu atat mai mult, vor fi bunuri comune daca titulari ai contractului de inchiriere devin, in timpul casatoriei, in calitate de chiriasi, ambii soti.

Posibilitatea ca ambii soti sa fie titulari ai contractului de inchiriere este permisa de lege, chiar daca art. 21 lit k) si art 27 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 folosesc, la singular, sintagma titularul contractului de inchiriere.

Astfel, este unanim admis ca si in cazul contractelor bilaterale, cum este contractul de locatiune, fiecare parte poate fi formata din una sau mai multe persoane. Mai mult, art. 1411 C. civ., definind locatiunea, vorbeste despre partile contractante, fara a face distinctie dupa cum acestea sunt alcatuite dintr-o persoana sau din mai multe. Principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este pe deplin aplicabil si in acest caz.

Intrand in comunitatea de bunuri a sotilor, aceste drepturi vor fi supuse inclusiv prevederilor art 36 C. fam. Pe cale de consecinta, drepturile locative derivate dintr-un astfel de contract de inchiriere vor fece obiectul impartelii la desfacerea casatoriei, la fel ca oricare alt bun comun.

Imparteala intre soti se va face, potrivit art 36 alia (1) C. fam, conform invoielii lor, iar daca sotii nu se invoiesc, va hotari instanta de judecata.

In prima ipoteza, sotii, fiind titulari ai contractului, cu acordul proprietarului, vor putea pune capat comunitatii asupra drepturilor lor locative avand posibilitatea de a opta pentru una din urmatoarele solutii:

-rezilierea inchirierii fata de ambii soti, in conditiile art 24 alin(1)

din Legea nr. 114/1996;

-continuarea inchirierii cu fiecare sot titular de contract, dar numai pentru partea din locuinta ce i-a fost stabilita daca, bineinteles, locuinta inchiriata este usor partajabila;

-continuarea inchirierii numai cu un sot in calitate de titular al contractului pentru intreaga locuinta.

Evident, sotii, chiar fara acordul proprietarului, pot continua locatiunea in conditiile existente inainte de divort, fiindca impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei nu este obligatorie, asa cum este, spre exemplu, incredintarea copiilor minori sau stabilirea numelui pe care sotii il vor purta dupa divort.

In lipsa unei prevederi legale exprese , instanta de judecata va atribui beneficiul contractului de inchiriere sotului care are mai multa nevoie de locuinta .

Va fi considerat ca are mai multa nevoie de locuinta inchiriata, spre exemplu, sotul caruia i s-au dat in ingrijire copiii ori sotul care nu-si poate procura singur locuinta datorita starii de nevoie in care se afla.

Atribuirea beneficiului contractului de inchiriere, in aceasta ipoteza, unuia dintre soti nu, poate fi privita ca o modalitate de indeplinire, de catre celalalt sot, a obligatiei de intretinere deoarece, evident, pentru executarea obligatiei de intretinere, temeiul juridic este diferit.

Fata de frecventa relativ mare cu care se pune problema atribuirii beneficiului contractului de inchiriere la desfacerea casatoriei si de dificultatile, uneori insuportabile, ce le intampina instantele judecatoresti pentru a adopta solutii legale si temeinice. Asa dupa cum sugeram mai sus, acest criteriu ar trebui sa fie generic si ar putea sa-1 constituie nevoile locative ale sotului.

Se pune problema daca instanta de judecata, pentru a dispune asupra beneficiul contractului de inchiriere in favoarea unuia dintre soti titular de contract, trebuie sa obtina acordul proprietarului locuintei inchiriate. in opinia noastra, nu este necesar acordul proprietarului, deoarece solutia dispusa de instanta deriva din dreptul conferit acesteia prin art 36 alin, (1) sau, dupa caz, prin alin. (2) C. fam. Dreptul conferit instantei de judecata nu poate fi privit ca o nesocotire a principiului libertatii contractuale, prevazut de art 969 alin. (1) C. civ., deoarece chiar alin. (2) al aceluiasi articol prevede posibilitatea revocarii conventiilor din cauze autorizate de lege.

Evident, in ipoteza analizata, suntem in situatia revocarii contractului de inchiriere numai in ceea ce-1 priveste pe sotul evacuat Mai mult, contractul de inchiriere continua, pentru proprietar, chiar cu una dintre persoanele cu care acesta a contractat.

Cat priveste sotul evacuat, acesta nu poate opune instantei de judecata calitatea sa de titular al contractului de inchiriere pentru aceleasi motive pentru care proprietarul locuintei nu se poate opune ca beneficiul contractului sa fie atribuit de catre instanta de judecata unuia dinte soti.

De asemenea, pentru soti, asa dupa cum am evocat deja, atribuirea de catre instanta a beneficiului contractului de inchiriere unuia dintre ei actioneaza, de fapt, ca o imparteala a unui bun comun.

Evident, instanta de judecata, in temeiul art 36 alia (1) C. fam. , daca drepturile locative pot fi comod partajabile in fapt si circumstantele cauzei o impun, poate dispune ca ambii soti sa pastreze drepturi locative distincte asupra locuintei inchiriate si dupa incetarea comunitatii de bunuri, ca urmare a divortului. in aceasta ipoteza, in temeiul hotararii judecatoresti, proprietarul locuintei este tinut sa incheie, cu fiecare sot in parte, un nou contract de inchiriere pentru partea stabilita fiecaruia. in schimb, in opinia noastra proprietarul nu poate fi obligat sa accepte alte conditii de inchiriere decat cele stipulate anterior in contractul in care figurau ca titulari ambii soti. Se impune o astfel de concluzie, deoarece instanta este in drept dispuna numai asupra impartirii drepturilor locative nu si asupra conditiilor de inchiriere, care, in temeiul art 1411 si urm C. civ. si art 21 din legea locuintei nr. 114/1996, vor fi stabilite pe baza acordului dintre proprietar si chirias.

In ipoteza in care titular al contractului de inchiriere a devenit, inainte de casatorie, numai unul dintre soti, drepturile patrimoniale ce decurg din aceasta locatiune vor intra in categoria bunurilor proprii, prevazuta de art 31 lit a) C. fam intr-adevar, potrivit art. 31 lit. a) C. fam, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot, bunurile dobandite inainte de in. cheierea casatoriei. De fapt, aceeasi concluzie se desprinde si din interpretarea per a contrario a prevederilor art 30 alia (1) C. fam.

in legatura cu drepturile locative rezultate dintr-o astfel de locatiune, trei aspecte urmeaza a fi solutionate, si anume:

-daca sotul netitular de contract devine, ca efect al casatoriei, parte in

contractul de inchiriere;

-natura juridica a dreptului locativ pe care il are, in timpul casatoriei,

sotul netitular de contract;

-daca dupa desfacerea casatoriei, sotul netitular de contract poate

beneficia de drepturi locative asupra acelei locuinte.

In ceea ce priveste primul aspect, categoric, sotul netitular de contract nu devine ca efect al casatoriei cu titularul contractului de inchiriere, parte in acel contract, deoarece legea, pur si simplu, nu reglementeaza producerea unui asemenea efect. De asemenea, o solutie contrara ar veni in coliziune cu dispozitiile art. 969 alin. (1) C. civ., conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si ale art 973 C. civ, potrivit carora conventiile produc efecte numai intre partile contractante.Drept urmare, in lipsa unui text legal expres in sens contrar sau a unei ventii contrare intre proprietar, sotul chirias si sotul acestuia, si dupa incheierea casatoriei, drepturile decurgand dintr-un astfel de contract raman in categoria bunurilor proprii ale sotului titular de contract. Evident, cheierea casatoriei, nimic nu se opune ca sotii, de comun acord cu proprietarul, sa incheie un nou contract de inchiriere in care sa figureze amndoi ca titulari, situatie in care drepturile ce decurg din acest contract vor intra categoria bunurilor comune, cu toate consectintele care decurg din aceasta.

Acestei opinii i s-ar putea reprosa imprejurarea ca sotul netitular de contract, oricum, are dreptul de a locui in locuinta inchiriata de sotul sau si, deci, de a folosi un bun propriu. Evident, folosirea de catre un sot a bunului propriu a celuilalt sot nu schimba natura juridica a bunului respectiv.

Aceasta posibilitate deriva, in ultima instanta, din sprijinul material reciproc ce si-l datoreaza sotii (art. 2 C. fam.), dar si din faptul convietuirii si gospodaririi impreuna a acestora.

in legatura cu al doilea aspect, ca efect al casatoriei, sotul netitular de contract dobandeste dreptul de a locui in locuinta inchiriata de sotul titular.

Acest drept isi are temeiul, in opinia noastra, in obligatia generala de cohabitare ce exista intre soti. intradevar, obligatia sotilor de a locui impreuna, chiar daca nu este stipulata expres de lege, se deduce din numeroase texte ale Codului familiei si ale altor acte normative. Astfel, spre exemplu, sprijinul moral si material reciproc ce si-1 datoreaza membrii familiei, prevazut de art. 2 C. fam., este de neconceput daca acestia, inclusiv sotii, nu ar locui impreuna sau regula stipulata de art 100 alin. (1) C. fam, conform careia copilul locuieste cu parintii sai, ar fi lipsita de continut daca, la randul lor, parintii, adica sotii, nu ar locui impreuna. Mai mult, alungarea sotului sau a altui membru de familie din locuinta poate imbraca, dupa caz, forma ilicitului contraventional' sau a celui penal, iar refuzul neintemeiat al unui sot de a locui impreuna cu celalalt sot poate constitui motiv temeinic pentru admiterea cererii de divort.

Dreptul sotului netitular al contractului de inchiriere de a locui impreuna cu sotul sau in locuinta inchiriata de acesta, derivand din lege, este opozabil chiar si proprietarului locuintei inchiriate. Astfel, daca la incheierea contractului, inscrierea in contract, conform art 21 lit. k) din Legea nr. 114/1996, a persoanelor care vor locui cu titularul se face conform invoielii dintre locator si locatar, ulterior, in timpul casatoriei, inscrierea in contract a sotului netitular sau a copiilor acestora, se realizeaza prin efectul legii. Cu toate acestea, subliniem si in acest context faptul ca sotul inscris in contract ulterior incheierii acestuia, ca persoana care locuieste cu titularul contractului de inchiriere, nu devine prin aceasta operatiune parte in contract

Dreptul sotului netitular de contract de a locui in locuinta inchiriata de sotul sau anterior incheierii casatoriei ne apare deci ca un drept distinct ce decurge din calitatea de sot al titularului de contract drept care va subzista pe toata durata inchirierii si, bineinteles, atata vreme cat va avea calitatea de sot al titularului.

In legatura cu al treilea aspect ,daca dupa divort termenul inchirierii continua,fostul sot,netitular de contract,pierzand calitatea de sot,urmeaza a fi evacuat.

Evident, ar fi o masura abuziva chiar si din partea legiuitorului daca ar stabili reguli de atribuire a locuintei fara acordul proprietarului si titularului de contract sotului care nu dispune de titlu locativ valabil. De asemenea, principiul legalitatii se opune ca la divort sa fie supuse impartelii acele bunuri pentru care legea nu prevede posibilitatea impartirii lor, cum este cazul bunurilor proprii.

Singura posibilitate legala pe care sotul netitular de contract o poate avea de a continua sa locuiasca, dupa divort, intr-o astfel de locuinta este sa obtina, in acest sens, acordul titularului contractului de inchiriere si al proprietarului locuintei inchiriate.

Nici macar obligatia titularului de contract de a asigura intretinere fostului sot nu poate fi temei pentru obligarea, a proprietarului sa accepte ca acesta sa locuiasca, dupa divort, in locuinta inchiriata. Unei eventuale solutii contrare i se opun, cu puterea evidentei, exigentele dreptului de proprietate, cele ale libertatii contractuale, precum si regulile regimului juridic matri¬monial actual al sotilor.

In temeiul art. 36 C. fam si art 613 alin (2) si 613 C .proc. civ., instanta de judecata este in drept sa dispuna, in caz de divort, atribuirea locuintei sau, dupa caz, folosirea locuintei, dar va tace acest lucru in conformitate cu legea si nicidecum in dispretul ei.

In schimb, copiii, nepierzand ca urmare a divortului parintilor lor calitatea de copii ai titularului contractului de inchiriere, in temeiul art 100 alin. (1) C. fam, vor pastra dreptul de a locui intr-o astfel de locuinta, insa numai atat timp cat dureaza locatiunea.

De la aceasta regula , exista si o exceptie. Este cazul copilului adoptat intr-adevar, potrivit art 1 din Legea nr. 273/2004, prin adoptie se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si legaturi de rudenie intre adoptat si rudele adoptatorului. De asemenea, in temeiul art 51 alin (1) din aceeasi lege, adoptatorul are fata de copilul adoptat drepturile si indatoririle parintelui firesc fata de copilul sau. Pe cale de consecinta, ca urmare a stabilirii filiatiei dintre adoptat si adoptator, in temeiul art 100 alin (1) C. fam., adoptatul va locui, de la data incuviintarii adoptiei, la parintii sai adoptivi, pierzand dreptul de a locui la parintii sai naturali, inclusiv in locuinta inchiriata de acestia.

Revenind la situatia sotului netitular de contract, acesta nu va putea solicita, in caz de divort, continuarea inchirierii in beneficiul sau intemeindu-se pe prevederile art 27 alin. (1) lit a) din Legea nr. 114/1996, deoarece acest text este strain de ipoteza pusa in discutie. intr-adevar, art. 27 alin. (1) lit a) reglementeaza situatia in care inchirierea continua in beneficiul sotului sau sotiei, daca au avut acelasi domiciliu cu titularul, iar acesta, dupa caz, a parasit definitiv domiciliul, a decedat sau, fiind nerezident, tara a fi detasat, nu a mai folosit locuinta mai mult de doi ani, fara intrerupere. Este lesne de dedus ca, printre situatiile prevazute de art. 27 alin (1) lit a) din Legea nr. 114/1998, nu se regaseste si divortul.

Mai mult, in text vorbindu-se despre continuarea inchirierii in beneficiul sotului sau sotiei titularului, rezulta fara echivoc ca beneficiarul nu poate fi o persoana care nu mai are, dupa caz, calitatea de sot sau sotie a titularului de contract. Deci, practic, in caz de divort, disparand calitatea de sot, nu se mai realizeaza o conditie impusa de lege. Pentru ca sotul netitular de contract sa beneficieze dupa divort de prevederile art. 27 alia (1) lit a) din Legea nr. 114/1996, s-ar fi impus ca legiuitorul, in locul neinspiratei expresii in beneficiul sotului sau sotiei, sa fi folosit expresia in beneficiul fostului sot sau al fostei sotii.

In acest context, punerea in continutul art 27 alin (1) din Legea nr. 114/1996, a conditiei ca titularul sa fi parasit definitiv doini. ciliul Criticam aceasta solutie, deoarece inchirierea unei locuinte nu in. seamna, ipsofacto, si stabilirea domiciliului in acea locuinta.

Conform reglementarilor legale in vigoare , domiciliul persoanei fizice2 este acolo unde aceasta are locuinta statornica sau principala, iar de esenta acestuia este unicitatea.

Deci, practic, este posibil ca persoana fizica sa aiba doua sau mai multe locuinte, fara ca unele dintre ele sa constituie domiciliul acesteia.

In ipoteza in care locuinta inchiriata de titular in care a locuit cu sotul sau nu constituie domiciliul acestuia, prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 nu vor fi incidente deoarece, evident, nu se realizeaza o conditie legala.

De fapt, s-a urmarit ca sotul netitular de contract sa beneficieze, in continuare, de dreptun locative asupra locuintei inchiriate de sotul sau in situatiile in care, din motive obiective sau subiective, titularul nu mai locuieste in ea. Dar, pentru realizarea acestui scop, de lege ferenda, s-ar impune inlocuirea in cuprinsul art 27 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 a termenului domiciliu cu cel de locuinta.

Proiectul Noului Cod civil, in art. 249-252, va reglementa unele aspecte referitoare la locuinta familiei, si anume: 

-locuinta familiei va fi locuinta comuna a sotilor sau, in lipsa locuinta sotului la care se afla copiii. Oricare dintre soti va putea cere notarea in cartea funciara a unui imobil ca locuinta a familiei, chiar daca nu este proprietarul imobilului (art 249);

-nici unul dintre soti, chiar daca este proprietarul exclusiv al locuintei,nu va putea dispune fara consimtamantul scris al celuilalt sot de drepturile care asigura folosinta locuintei familiei. Tot la fel, va fi necesar consimtamantul scris al sotului in cazul in care celalalt sot doreste sa deplaseze sau sa dispuna de un bun ce mobileaza sau decoreaza locuinta comuna a familiei [art 250 alin (1) si (2)];

-actele enumerate mai sus, incheiate fara consimtamantul scris al celuilalt sot, vor putea fi anulate, la cererea acestuia, in termen de un an de la data la care a luat cunostinta despre acestea, dar nu mai tarziu de 1 an de la data incetarii regimului matrimonial [art. 250 alin (3)];

-daca locuinta este detinuta in temeiul unui contract de inchiriere, fiecare sot va avea un drept locativ propriu, chiar daca numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este incheiat inainte de casatorie (art. 251).

SECTIUNEA 3

Bunurile sotilor si societatile comerciale

Sotii pot fi asociati sau, respectiv, actionari in orice tip de societate comerciala.

Potrivit dispozitiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport in natura in societate devin proprietatea acesteia din momentul inmatricularii ei la registrul comertului

In acest context se pune intrebarea daca sotii pot contribui la constituirea sau la majorarea capitalului social al unei societati comerciale cu bunurile comune.

Pentru a oferi raspuns la aceasta intrebare se impune precizarea ca actul juridic prin care bunurile comune trec in proprietatea societatii comerciale este unul de dispozitie.

O prima situatie ce poate aparea este aceea in care ambii soti participa cu bunuri comune la constituirea sau la majorarea capitalului social al unei societati comerciale.

Se considera intemeiate solutiile oferite in practica judiciara prin care s-a statuat ca este posibila participarea sotilor, impreuna, la constituirea unei societati comerciale fara a fi necesara, in prealabil, separatia de patrimonii, intrucat aceasta cerinta nu rezulta nici din dispozitiile Legii nr. 31/1990 si nici din cele ale Codului familiei. In motivarea acestei solutii s-a aratat ca: "Dispozitiile art. 30 alin. (2) Codul familiei, potrivit carora este nula orice conventie care ar contraveni prevederii continuta in alineatul (1) al aceluiasi text, in conformitate cu care bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt bunuri comune ale sotilor, au un caracter de protectie a fiecaruia dintre soti de a nu fi prejudiciat de celalalt, sanctiunea intervenind atunci cand micsorarea comunitatii de bunuri prin fapta unuia din soti ar fi in dezavantajul proprietatii personale a celuilalt, situatie in care frauda trebuie dovedita", ceea ce nu este cazul in situatia in care sotii participa impreuna la constituirea societatii (deci dispun "impreuna" de bunurile comune).

Beneficiile obtinute din activitatea comerciala, precum si cota-parte ce revine sotilor asociati in cazul excluderii sau al retragerii din societate ori in cazul dizolvarii societatii comerciale, vor fi bunuri comune.

A doua situatie este aceea in care numai unul dintre soti participa la constituirea capitalului social al unei societati comerciale cu bunurile comune.

Solutia difera dupa cum bunul comun este unul mobil sau imobil.

a) Cand este vorba de un bun mobil, actul prin care bunul este adus la capitalul social poate fi incheiat de catre sotul asociat sau actionar fara consimtamantul celuilalt sot in baza mandatului tacit instituit prin art. 35 alin. (2) Codul familiei. In acest caz, insa, beneficiile obtinute si cota-parte ce se cuvine sotului asociat la dizolvarea societatii sau la retragerea ori la excluderea sa din societatea comerciala vor fi tot bunuri comune, intrucat sunt dobandite in timpul casatoriei ca fructe civile ale unor bunuri comune.

b) Cand bunul comun adus la capitalul social este imobil, unul dintre soti nu va putea dispune de el fara consimtamantul expres al celuilalt.

Daca acest consimtamant a fost obtinut, iar bunul a intrat in patrimoniul societatii comerciale in mod valabil, beneficiile si sumele acordate la dizolvarea societatii comerciale vor fi bunuri comune.

Relativ la beneficiile obtinute urmeaza a se face distinctie asemanatoare aceleia care apare in doctrina in legatura cu salariul.

Cat timp beneficiile nu au fost incasate, sotul asociatului nu le poate revendica, pentru ca dreptul la dividende este unul social fundamental al fiecarui asociat si nu poate fi instrainat decat prin conventia partilor .

Dupa incasarea lor de catre sotul asociat, beneficiile intra in patrimoniul comun al sotilor.

In cazul in care asociatul a dispus de bunul comun fara consimtamantul sotului, clauza corelativa din contractul de societate va fi lovita de nulitate absoluta, intrucat au fost incalcate limitele mandatului tacit reciproc prevazute expres in Codul familiei.

Raspunderea sotilor asociati pentru datoriile societatii. Problema se ridica numai in cazul societatilor de persoane , pentru ca in societatile de capitaluri raspunderea este limitata la aportul asociatilor.

Daca ambii soti au calitatea de asociati intr-o societate in nume colectiv sau comanditati intr-o societate in comandita simpla sau in comandita pe actiuni, ei raspund nelimitat si solidar in cazul in care patrimoniul societatii comerciale nu este indestulator, atat cu bunurile comune, cat si cu cele proprii

Daca numai unul dintre soti este asociat intr-o astfel de societate, chiar daca a adus la capitalul social un bun comun, raspunderea sa va fi personala . Creditorii vor urmari, in primul rand, patrimoniul societatii, apoi bunurile proprii ale sotului asociat, iar daca sunt insuficiente, ei vor putea cere, pe calea actiunii oblice, impartirea bunurilor comune, pentru a se indestula din partea ce revine sotului asociat.