Garantarea obligatiilor

Garantarea obligatiilor

Una din prerogativele reglementarii raporturilor obligationale este si aceea de garantare a executarii obligatiilor si satisfacerea creantei creditorului. Pentru inlaturarea sau diminuarea riscurilor unei eventuale insolvabilitati a debitorului, legea prevede anumite forme de garantie.

Gajul comun instituit prin art. 1718 din Codul civil in favoarea creditorului chirografar, ca si celelalte drepturi pe care acesta le are asupra patrimoniului debitorului sunt insuficiente pentru a conferi o integrala garantie in privinta solvabilitatii debitorului la scadenta.

De aceea, spre a da o satisfactie deplina drepturilor de creanta au fost instituite anumite garantii concrete, pe care creditorul le poate folosi spre a fi indestulat cu prioritate fata de ceilalti cocreditori cu care se afla in concurs.

Prin urmare, garantiile obligatiilor sunt acele mijloace juridice care confera creditorului garantat unele prerogative suplimentare (gaj, ipoteca, privilegii) in satisfacerea creantei cu prioritate, in caz de neexecutare din partea debitorului.

Garantiile se pot grupa in doua mari categorii:

- garantii personale, in randul carora intra fidejusiunea sau cautiunea;

- garantii reale, care constau in indisponibilizarea unui bun mobil sau imobil si constituirea in favoarea creditorului a unui drept real accesoriu, pentru a putea urmari si a fi preferat in satisfacerea creantei, din bunul respectiv.

A. Fidejusiunea - garantie personala

Fidejusiunea - garantie personala este un contract prin care, o persoana numita fidejusor se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului principal in cazul cand acesta nu o va face (art.l652 din Codul civil).

In principiu, orice persoana capabila de a contracta poate sa devina fidejusor.

Contractul de fidejusiune are urmatoarele caractere:

- este un contract accesoriu obligatiei principale[1], ceea ce inseamna ca el va avea soarta acesteia conform principiului accesorium sequitur principale. Totusi, art. 1653 alin. 2 din Codul civil, prevede ca 'daca obligatia principala este supusa anularii in virtutea unei exceptii personale a debitorului (exemplu: minoritatea acestuia), obligatia fidejusorului va fi considerata ca valabila si va produce efecte'. Ca un contract accesoriu, fidejusiunea nu poate fi mai oneroasa decat datoria debitorului (art.l654 din Codul civil).

daca fidejusiunea este nedeterminata, inseamna ca ea se refera si la accesoriile datoriei principale (dobanzi) precum si la cheltuielile legate de executare;

- contractul de fidejusiune este un contract consensual, ceea ce inseamna ca el se incheie valabil prin simplul acord de vointa, iar forma scrisa este ceruta doar ad probatiorem;

- contractul de fidejusiune este un contract unilateral, intrucat creeaza obligatii doar fidejusorului;

- contractul de fidejusiune este un contract cu titlu gratuit.

Pentru a putea sa garanteze ca fidejusor, persoana trebuie sa mai indeplineasca, pe langa conditiile generale oricarui act, si anumite conditii speciale, aratate in art.l659 din Codul civil:

- sa fie solvabil pentru a putea garanta obligatia la care se refera garantia sa;

- sa aiba domiciliul in teritoriul tribunalului la care se va executa obligatia.

In principiu, prin fidejusiune poate fi garantata orice obligatie, chiar si obligatiile intuitu personae.

De asemeni, pot fi garantate atat obligatii existente cat si obligatii viitoare si chiar, numai eventuale, cum ar fi obligatia gestionarului de a acoperi pagubele ce ar rezulta din activitatea sa.

Fidejusiunea poate fi incheiata sub trei forme:

- conventionala, cand creditorul si debitorul convin asupra necesitatii desemnarii unui fidejusor;

- legala, cand printr-o dispozitie legala debitorul va fi obligat sa o constituie;

- judecatoreasca, atunci cand intr-un litigiu, judecatorul il obliga pe debitor sa procure creditorului un garant (exemplu art. 279 din Codul de procedura civila, cand se cere executarea vremelnica a unei hotarari).

B. Garantiile reale

Din sfera garantiilor reale fac parte dreptul de retentie, gajul sau amanetul, ipoteca si privilegiile.

Formelor clasice de reglementare cuprinse in Codul civil li s-au adaugat in ultima vreme reglementari noi care urmaresc sa faca aplicabile aceste institutii la realitatile social economice din zilele noastre. Pe aceasta linie se inscriu prevederile din Legea nr.99/1999 privind gajul electronic si Arhiva Electronica de Garantii reale Mobiliare[2] dar si prevederi cuprinse in legi speciale (mai ales cele privind creditul financiar) care privesc ipoteca.

Potrivit articolului 9 aliniatul 2 din Titlul IV al Legii nr.99/1999 garantia reala acorda creditorului garantat dreptul de a-si satisface creanta cu bunul afectat garantiei inaintea oricarui creditor negarantat si inaintea altor creditori ale caror garantii reale sau drepturi, asupra bunului afectat garantiei, au un grad de prioritate inferior.

I. Dreptul de retentie este un drept real de garantie, imperfect, in virtutea caruia persoana ce detine un bun mobil sau imobil, pe care trebuie sa-l restituie creditorului titular al bunului, are dreptul de a refuza restituirea lui, pana cand creditorul ii va achita cheltuielile ocazionate de intretinerea, conservarea sau imbunatatirea lui.

Asadar, pentru a putea fi invocat un drept de retentie trebuie sa existe o datorie in legatura cu lucrul (debitum in cum re iuctum).

Aceasta datorie in legatura cu lucrul se poate intemeia fie pe un act juridic (exemplu: contract de depozit) sau pe un fapt juridic (exemplu: posesorul de rea credinta al unui bun revendicat).

In Codul civil nu exista un text de lege care sa reglementeze dreptul de retentie, ci sunt doar aratate doua situatii in care el poate fi invocat.

S-a aratat ca dreptul de retentie poate fi invocat chiar si atunci cand nu exista o conexiune intre lucrul si creanta detinatorului cum ar fi cazul mandatarului sau comisionarului care poate retine bunurile unei terte persoane pentru a le preda mandantului sau comitentului, pana cand terta persoana isi va indeplini cheltuielile ocazionate de mandat sau comision.

In privinta naturii sale juridice s-a aratat ca dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect.[3] In principiu, el este opozabil erga omnes, atat creditorilor chirografari, cat si celor privilegiati sau ipotecari. Este imperfect pentru ca opereaza atata timp cat bunul va fi detinut de titulari. Din momentul pierderii detentiei nu va mai putea fi invocat. Detinatorul lucrului este un detentor precar si prin urmare, nu poate culege fructele.

Dreptul de retentie este indivizibil, in sensul ca afecteaza intregul bun, pana la plata intregii datorii.

El poate fi invocat atat pe cale de exceptie in cadrul unui proces pe care creditorul l-a deschis pentru restituirea lucrului, cat si pe calea unei contestatii la executare.

II. Gajul este o forma de garantie reala mobiliara constituita printr-un contract in baza caruia debitorul remite creditorului sau un bun mobil spre a‑l asigura de executarea obligatiei.

Gajul poate fi instituit fie prin vointa partilor, fie in temeiul legii sau pe cale judecatoreasca.

Obiect al gajului il constituie atat bunuri mobile corporale, cat si incorporale.

Gajul poate fi cu deposedare - atunci cand bunul obiect al gajului este luat de la debitor si trecut in posesia creditorului sau a unei terte persoane sau fara deposedare, cand bunul ramane la debitor.

Caracterele gajului sunt urmatoarele:

- este accesoriu obligatiei principale;

- daca gajul este cu deposedare, va avea caracter real, iar daca este fara deposedare, va avea caracter consensual;

- gajul este un contract unilateral.

Pentru constituirea gajului se cer indeplinite urmatoarele conditii:

- persoana care il constituie sa aibe capacitatea deplina de exercitiu si sa fie proprietar al bunului;

- pentru a fi opozabil tertilor, gajul trebuie sa indeplineasca conditiile de intocmire a inscrisului si publicitate, prin transcrierea in registrul de gaj.

Efectele gajului privesc numai persoana creditorului sau a tertului care primeste bunul spre pastrare pe timpul gajului. Ei vor raspunde pentru pastrarea bunului si nu vor putea sa-l foloseasca decat cu consimtamantul debitorului. Daca datoria a fost achitata, detinatorul bunului este obligat sa-l restituie.

Creditorul gajist are urmatoarele drepturi in legatura cu bunul constituit gaj:

- sa-l retina pana la achitarea datoriei;

- sa revendice bunul in temeiul dreptului de gaj;

- sa pretinda debitorului cheltuielile ocazionate de conservarea bunului in gaj;

- sa ceara vanzarea la licitatie publica in cazul neexecutarii obligatiei principale[4];

- sa ceara instantei aprobarea retinerii bunului, in contul datoriei, dupa ce a fost expertizat.

In cazul constituirii gajului in conditiile Legii nr. 99/1999, se mai adauga si drepturile prevazute in art.11, respectiv: de a inspecta bunul afectat garantiei in timpul programului de lucru al debitorului si de a considera ca obligatia a devenit exigibila, putand trece la executarea ei cand constata lipsa de intretinere corespunzatoare a bunului

Gajul se stinge fie ca urmare a stingerii obligatiei principale, dar in art. 1694 din Codul civil se arata ca, gajul poate supravietui acesteia cand exista o alta datorie a debitorului fata de acelasi creditor, cu conditia ca ea sa fie contractata dupa predarea obiectului gajului si sa nu devina exigibila inaintea primeia.

III. Ipoteca este un drept real de garantie care consta in afectarea unui imobil in vederea achitarii datoriei catre creditor.

Spre deosebire de gaj, ipoteca nu presupune deposedarea de bun a celui care o constituie.

Ipoteca are urmatoarele caractere:

- este un drept real accesoriu;

- ca drept real confera creditorului, in favoarea caruia se constituie, un drept de urmarire si preferinta;

- este o garantie imobiliara asupra bunurilor aflate in circuitul civil;

- este o garantie indivizibila, in sensul ca subexista in intregime asupra imobilului, atata timp cat nu a fost achitata toata datoria.

Ipoteca poate fi legala si conventionala.

In Codul civil au fost reglementate un anumit numar de ipoteci legale, dar acele dispozitii au fost implicit abrogate. In prezent, ipoteca legala se instituie in cazul Decretului-Lege nr. 6l/l990 si in cazul creditului ipotecar.

Ipoteca conventionala se incheie prin act autentic. Pentru a putea fi incheiata se cere ca persoana sa aiba capacitatea deplina de exercitiu si sa fie proprietar al bunului.

Ipoteca este supusa regulilor de publicitate pentru opozabilitate fata de terti.

Publicitatea ipotecii consta in inscrierea acesteia intr-un registru special la Biroul de publicitate imobiliara.

Inscrierea ipotecii este valabila l5 ani, dupa care se perima daca nu este reinnoita.

Efectele ipotecii sunt urmatoarele:

a) fata de debitor, ipoteca creeaza o indisponibilizare partiala a bunului. Debitorul pastreaza posesia si va putea chiar instraina bunul ipotecat, dar cumparatorul va deveni el debitor ipotecar.

b) fata de creditor, ipoteca are ca efect dobandirea dreptului de urmarire si a dreptului de preferinta, atat fata de terti, cat si fata de creditorii ipotecari in rang inferior. Rangul ipotecilor este dat de ordinea inscrierii lor in registrul de publicitate. In cazul neexecutarii culpabile a obligatiei principale, creditorul va putea cere vanzarea silita a bunului ipotecat.

c) fata de tertii dobanditori ai bunului ipotecat, ipoteca are ca efect ca ii transforma pe acestia in debitori ipotecari. Ei vor putea opune creditorului, exceptiile reale si personale sau vor putea de asemenea realiza purga ipotecii platind datoriile pentru care s-a garantat, subrogandu-se in drepturile creditorului. Ei pot de asemenea, sa lase bunul in mana creditorului, facand o declaratie in fata instantei.

Ipoteca se stinge pe cale accesorie sau pe cale principala, prin renuntarea creditorului la ipoteca, prin purga, prin prescriptie, prin anularea actului constitutiv sau prin pieirea bunului ipotecat.

IV. Privilegiile sunt acele garantii reale care confera titularului un drept de preferinta la indestularea creantei chiar inaintea creditorilor ipotecari.

Exista diferente marcante in privinta naturii juridice a privilegiilor: in timp ce unele, cum sunt toate privilegiile imobiliare si anumite privilegii speciale(privilegiul creditorului gajist, privilegiul locatorului) reprezinta adevarate drepturi reale, altele, cum sunt cele prevazute in art.409 din Codul de procedura civila, apar ca simple cauze de preferinta in favoarea anumitor creditori chirografari, fata de altii. Ca drepturi reale, ele confera titularului prerogativele drepturilor de urmarire si preferinta. Reunirea in categoria privilegiilor a unor forme de garantie reala a creantelor cat si a unor cauze de preferinta a fost criticata in doctrina aratandu-se ca reglementarea lor este depasita de actualele realitati sociale, nu numai sub aspectul formei complicate, ci si prin insesi cauzele de preferinta pe care le enumera[6].

De aceea se asteapta noi reglementari care sa le simplifice si sa realizeze o corelare a lor cu celelalte acte normative. Un pas important a si fost facut prin abrogarea Decretului nr.221/1960.

De lege lata, asa cum apar reglementate in Codul civil, privilegiile pot fi clasificate astfel:

Privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile si imobile care cuprind:

- privilegiul cheltuielilor de judecata (art.1727);

- privilegiul statului pentru impozite (art.1725);

Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile sunt:

- cheltuielile de judecata facute in interesul comun al creditorilor;

- cheltuielile de inmormantare a debitorului;

- cheltuielile pentru ingrijirea medicala facute in cazul ultimei boli in decurs de un an inaintea decesului;

- creante din retributia oamenilor de serviciu, a calfelor si lucratorilor cu ziua;

- pretul obiectelor de subzistenta date debitorului si familiei sale in decurs de sase luni;

Aceste privilegii premerg dreptului de gaj.

Ordinea de preferinta stabilita astfel prin Codul civil, nu se aplica in cazul urmaririi veniturilor salariale, pentru acestea, art.409 din Codul de procedura civila fixand o alta ordine de preferinta astfel :

- obligatiile de intretinere;

- plata despagubirilor pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau vatamari corporale;

- plata datoriilor catre stat izvorate din impozite si taxe;

- plata despagubirilor pentru repararea pagubelor cauzate proprietatii publice;

- toate celelalte datorii;

Privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile

Ele se intemeiaza pe ideea unui gaj expres sau tacit(chiar daca garantia nu a fost constituita formal) si privesc un anumit bun determinat din patrimoniul debitorului, din pretul caruia urmeaza a fi indestulati creditorii in urmatoarea ordine de preferinta:

- creditorul gajist, din pretul bunului gajat (art.1730 pct.3);

- locatorul unui imobil, din mobilierul chiriasului, pentru sumele ce reprezinta plata chiriei si cheltuielile de reparatii(art.1730 pct.1);

- intreprinderea hoteliera, asupra bagajelor aflate in hotel, pentru recuperarea cheltuielilor de cazare(art.1730 pct.6);

- transportatorul asupra lucrului transportat, pentru cheltuielile de transport si cheltuielile accesorii transportului(art.1730 pct.7);

Privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile.

Acestea sunt in fond ipoteci privilegiate in sensul ca trec chiar inaintea ipotecilor propriu-zise. Intrunind trasaturile drepturilor reale, titularii lor vor avea dreptul de urmarire si preferinta. Aceste privilegii sunt in numar de cinci si sunt reglementate in art. 1737 din Codul civil:

- privilegiul celui dintai vanzator, pentru partea de pret neplatita, in cazul unor vanzari succesive;

- privilegiul copartasilor asupra imobilelor succesiunii, pentru garantia impartelii si a sumelor pe care acestia le datoreaza intre ei;

- privilegiul arhitectului, constructorului si lucratorului pentru sumele datorate acestora, ca pret al construirii ori repararii imobilului. Stabilirea sumelor respective se face prin expertiza, iar pentru a fi opozabil tertilor privilegiul este supus regulilor transcriptiunii in registrele de publicitate imobiliara;

- privilegiul creditorilor defunctului, legatarilor si creditorilor mostenitorului, daca au cerut separatia de patrimonii; ei vor avea un privilegiu asupra imobilelor succesiunii, in cazul cand vin in concurs cu ceilalti creditori personali.

Efectul cel mai important al privilegiilor speciale asupra imobilelor este acela ca in caz de concurs intre privilegii si ipoteci se acorda preferinta privilegiilor (art.1722). Pentru aceasta este necesar ca privilegiul sa fie supus regulilor transcriptiunii in registrele de publicitate imobiliara. Daca aceasta cerinta nu este respectata, ipoteca va premerge privilegiului. Oricum, rangul privilegiului va fi dobandit numai de la data inscrierii efective, deci dupa ipotecile inscrise anterior. Daca exista mai multi creditori privilegiati, intre privilegiile lor se stabileste urmatoarea   ordine de preferinta: mai intai privilegiul general asupra bunurilor mobile si imobile, apoi privilegiul special asupra anumitor bunuri mobile, dupa el privilegiul special asupra bunurilor imobile etc.