CONTRIBUTIA STIINTEI VETERINARE FRANCEZE LA STIINTA UNIVERSALA

CONTRIBUTIA STIINTEI VETERINARE FRANCEZE LA STIINTA UNIVERSALA

Leaganul stiintei veterinare a fost fara indoiala Franta, unde a luat fiinta pentru intaia oara invatamantul superior veterinar si care a daruit omenirii pe marele geniu L. Pasteur.

Louis Pasteur ( 1822-1895), intemeietorul stiintei microbiologiei si imunologiei, a fost chimist. A excelat in cercetari de chimie, a elucidat fenomenul de fermentatie, a abordat studiul cauzelor bolilor infectioase.

Primele cercetari au fost facute asupra unor boli ale animalelor: boala viermilor de matase, holera gainilor, antraxul si turbarea, ultimele doua fiind transmisibile la om. A lucrat in domeniul medicinei veterinare, motiv pentru care a colaborat cu medici veterinari practicieni si cu oameni de stiinta veterinari.

Pasteur a fost ales la data de 6 mai 1879 membru al Societatii de Medicina Veterinara de la Paris, devenita ulterior Academia Veterinara a Frantei.

Colaborarea lui Pasteur cu medicii veterinari a avut o reala contributie in elaborarea doctrinelor sale, cat si pentru progresul stiintei veterinare.

Cele mai importante descoperiri au fost:

- demonstrarea naturii microbiene a fermentatiilor ; Pasteur dovedeste ca orice fermentatie este "un act corelativ unui fenomen vital". In 1861 descopera fermentatia butirica si bacteriile anaerobe;

- fundamentarea naturii microbiene a infectiilor ; Pasteur stabileste relatia cauzala microb - infectie, pe care o verifica experimantal. El demonstreaza ca prezenta germenilor in organele oilor moarte de antrax nu este consecinta bolii, ci cauza acesteia . Pasteur porneste de la analogia existenta intre fermentatie si infectie, ambele procese fiind efectul activitatii biologice a bacteriilor;

- infirmarea definitiva a teoriei generatiei spontane ; Pasteur demonstreaza fara echivoc ca microorganismele nu apar spontan. Un substrat nutritiv sterilizat intr-un recipient inchis la flacara, ramane practic steril la infinit;

prepararea unor vaccinuri: vaccinul contra holerei aviare a fost primul vaccin antibacterian preparat de el, apoi a atenuat si bacilul carbunelui. In 1885 obtine prin treceri succesive intracerebrale pe iepure, virusul rabic fix cu proprietati imunizante. Pasteur a izolat si a descris mai multi germeni, primtre care: clostridium septicum, stafilococii, streptococii.

Inca in primele decenii dupa infiintarea scolilor de la Lyon si Alfort, stiinta veterinara a inceput sa se dezvolte vertiginos. Sunt publicate cercetari de anatomie si fiziologie pe animale, lucrari care au venit in sprijinul medicinei si biologiei, precum si cercetari de medicina experimentala si comparativa.

Philippe Chabert ( 1737-1814) a elaborat interesante lucrari asupra antraxului. A facut numeroase cercetari asupra digestiei la rumegatoare, a studiat morva.

Jean Baptiste Huzard ( 1756-1839) a banuit inca din 1790 natura contagioasa a tuberculozei si a stabilit legatura tuberculozei animale cu cea umana. A contribuit la propaganda in sprijinul vaccinului antivariolic al lui Jenner. A pus bazele celei de a treia scoli veterinare din Franta care si-a inceput activitatea in 1828 la Toulouse.

Victor Pierre Galtier (1846-1908), profesor la scoala de la Lyon, a reusit vaccinarea antirabica a oilor in anul 1881, inocul'nd intravenos saliva de caine turbat.

Camille Guerin a absolvit scoala de la Alfort in anul1896    si a cercetat la Institutul Pasteur din Paris, impreuna cu medicul Albert Calmette patogenitatea bacilului tuberculozei de tip bovin, descoperind aspecte ale imunitatii antituberculoase si au obtinut vaccinuri contra tuberculozei (BCG).

Henri Carre (1870-1938), numele sau ramane legat de lucrarile stiintifice in domeniul anemiei infectioase si febrei aftoase si, in mod deosebit, de descoperirea in anul1905 a virusului bolilor cainilor tineri (boala lui Carre, jigodia ), unul din primele virusuri puse in evidenta in lume.

Cea mai proeminenta personalitate a stiintei veterinare mondiale este savantul veterinar Gaston Leon Ramon , care, prin descoperirile sale a fost considerat unul din marii binefacatori ai omenirii. A absolvit Scoala veterinara de la Alfort in 1910. A lucrat la Institutul Pasteur. In anul 1915 i s-a cerut sa gaseasca un antiseptic care sa previna contaminarea serurilor hiperimune, sa asigure puritatea bacteriologica a acestora si sa nu altereze proprietatile lor imunizante. El a descoperit formolul, substanta a carei proprietati avea sa-l duca mai tarziu la epocala descoperire a anatoxinei.

In 1922 a pus in evidenta reactia de floculare, iar in 1923 principiul anatoxinelor (anatoxina = toxina detoxifiata prin actiunea caldurii si a unor substante antiseptice, capabila sa stimuleze producerea de anticorpi. Este folosita la vaccinare impotriva unor infectii: difterie, tetanos). In 1923-1924 a realizat vaccinarea cu anatoxina la om si folosirea substantelor adjuvante la prepararea vaccinurilor, iar in 1926 vaccinarile asociate. Descoperirea anatoxinei pe care o aplica in cursul cercetarilor asupra sa a facut ca datorita posibilitatii vaccinarii copiilor, difteria sa ramana doar o trista amintire in memoria omenirii. Aplicarea anatoxinei tetanice la om a dat posibilitatea ca marea mortalitate a soldatilor care sucombau in dureri atroce in primul razboi mondial, sa se reduca aproape la zero in cel de al doilea razboi. Principiul folosit la prepararea anatoxinei difterice si tetanice s-a aplicat apoi la relizarea anatoxinei streptococice, stafilococice, botulinice, precum si la prepararea unor vaccinuri antivariolice.

Activitatea sa stiintifica este inserata in aproape 1000 de note , articole, rapoarte si memorii. In 1935, impreuna cu profesorii Debre si Pasteur, a infiintat Revista de imunologie.