Anemia feripriva

Anemia feripriva

Anemia feripriva este tipul de anemie hipocroma in care sinteza deficitara a hemoglobinei are drept cauza scaderea cantitatii de fier din organism. Deficienta in fier este cea mai cunoscuta cauza de anemie la om.

Anemia feripriva a fost pentru prima data descrisa de Johannes Lange in 1554 sub denumirea de "De Morbo Virgineo" sau "cloroza".

În 1600 Thomas Sydenham, unul dintre cei mai mari clinicieni englezi, a utilizat pentru prima data fierul in tratamentul clorozei.

In 1889 Hayem a recunoscut ca anemia feripriva se caracterizeaza prin eritrocite mai mici decat in mod normal si cu continut de hemoglobina mai mic.

Cloroza este o forma de anemie feripriva intalnita la adolescente si are ca mecanism de producere asocierea nevoilor crescute de fier cu primele pierderi menstruale. Fetele tinere (14-17 ani) afectate de aceasta boala au o culoare palida, verzuie (clorotica).

Anemia feripriva se intalneste la toate varstele, la ambele sexe. Pana la varsta de 50 de ani incidenta este mai mare la femei. Riscul acestei anemii creste dupa 50 de ani si la barbati. Deficienta in fier poate afecta metabolismul musculaturii independent de efectele anemiei referitoare la livrarea de oxigen, posibil datorita reducerii activitatii enzimelor mitocondriale dependente de fier.

Fig. 11. Anemie feripriva.

Deficienta de fier a fost asociata cu tulburari de comportament si invatare la copii, anormalitati in metabolismul catecolaminelor sau a mecanismelor calorice ale organismului.

Fiziopatologie

Fierul este necesar pentru sinteza si functia hemoglobinei, mioglobinei, precum si a altor enzime.

Anemiile feriprive sunt anemii ce se datoreaza scaderii accentuate a rezervelor de fier din organism. De aceea, anemiile feriprive apar prin deficitul sintezei de hemoglobina, consecutiv carentei de fier.

Cantitatea de fier din organism este de aproximativ 4g din care:

65% se gaseste in hemoglobina reprezentand fierul functional;

4-5% este prezent in mioglobina;

1% in componenta altor structuri importante in oxidarea intracelulara(citocromi);

0,1% legat de transferina din plasma ceea ce reprezinta fierul circulant;

15-30% sub forma de agregate reprezentand fierul de rezerva (feritina, hemosiderina) din ficat, splina sau maduva osoasa.

Formele de rezerva ale fierului care cuprind hidroxid feric legat de proteine sunt reprezentate de feritina si hemosiderina, aceasta din urma fiind formata din agregate de feritina mai greu mobilizabile.

Transferina (siderofilina) este o glicoproteina ce formeaza compartimentul de transport al fierului. În mod normal doar o treime din valentele transferinei se leaga de fier.

Astfel, cantitatea totala de transferina fixeaza 3 mg de fier, ceea ce inseamna doar 30% saturare (coeficientul de saturare). Desi in conditii fiziologice saturatia transferinei este de 30%, ea are capacitatea de a fixa fierul in proportie de 100%. Totalitatea sediilor de legare a transferinei circulante reprezinta capacitatea plasmatica totala de legare a fierului (CTLF).

Excesul de fier depozitat in organism in macrofagele din splina, maduva osoasa si ficat se gaseste sub doua forme: feritina (solubila in apa) si hemosiderina (insolubila in apa).

De aceea raportul feritina/hemosiderina furnizeaza informatii privind nivelul si proportia disponibila de fier de rezerva.

Anemia feripriva apare ca urmare a scaderii cantitatii de fier din organism, fie prin pierderi crescute, fie prin aport redus sau datorita unor necesitati sporite.

Cauzele carentei de fier datorate pierderilor crescute:

ulcere gastro-duodenale;

tumori gastro-duodenale;

colite ulceroase, eroziuni gastrice cauzate de AINS;

menoragii, metroragii, fibroame, tulburari hormonale;

donari de sange repetate;

sangerari repetate de intensitate redusa(epistaxis, hemoroizi, hemoptizii, bronsiectazie).

Cauzele carentei de fier datorate aportului insuficient:

alimentatie deficitara cu lipsa alimentelor bogate in fier: carne, viscere si legume verzi;

tulburari de absorbtie in aclorhidrie, dupa operatii pe stomac, in afectiuni intestinale care provoaca un tranzit intestinal accelerat sau reduc suprafata de absorbtie a mucoasei intestinale (enteropatia exudativa, sprue, sindrom de malabsorbtie, rezectie intinsa de intestin, fistula gastro-colica, diverticuloza);

afectarea transportului datorita lipsei congenitale a transferinei;

enterocolite;

pelagra;

tulburari de transport(nivelul seric redus al transferinei ca urmare a diminuarii sintezei sale hepatice datorata unor cauze congenitale, conduce la depunerea fierului in tesuturi-hemocromatoza);

lipsa de receptori- maduva osoasa are eritroblastii bazofili dar fara receptori la nivelul membranei (receptori pentru transferina), sau fara molecule de feritina capabile de a ingloba si retine fierul;

depozite de fier blocate la nivelul sistemului reticulo-histiocitar sau in tesuturi ce apar in unele infectii, inflamatii cronice, neoplazii.

nevoi crescute(sarcina, lactatie, perioada de crestere)

starile de hiperregenerare eritrocitara;

sportivi de performanta.

Fig. 12. Absorbtia fierului

Aportul necesar de fier poate fi obtinut si printr-o alimentatie echilibrata. Surse alimentare de fier cu un continut mai mare de 5mg fier/100g de produs, sunt: carnea rosie si organele(ficat, inima), germenii de grau, broccoli, ouale, boabele de fasole sau mazare, fructele uscate. Alimente care contin o cantitate de fier mai mica de 1mg/100mg produs sunt laptele si produsele lactate.

Cele mai noi cercetari dovedesc ca fierul trivalent, continut in alimente de origine vegetala, nu este asimilat de corp la fel de bine ca fierul trivalent continut in alimente de origine animala, astfel incat din carne si peste poate fi asimilat mult mai mult fier decat din legume si zarzavaturi.