INSUFICIENRA CARDIACA. DEFINITIE

INSUFICIENRA CARDIACA. DEFINITIE

Insuficienta cardiaca reprezinta un sindrom care deseori este greu de definit, si care reprezinta o serioasa afectare a functiei cardiace, aparand in general la varste peste 65 de ani. Insuficienta cardiaca reprezinta un sindrom clinic caracterizat prin incapacitatea inimii de a asigura un debit cardiac necesar acoperirii necesitatilor metabolice ale organismului si tesuturilor, fara a recurge pentru aceasta la cresterea presiunii telediastolice din ventriculul stang.

EPIDEMIOLOGIE

Insuficienta cardiaca este una din cele mai frecvente conditii patologice intalnite in practica medicala, fie ca se instaleaza acut, fie ca este rezultatul unei boli cardiace vechi si progresive. Utilizand datele studiului Framingham, Smith apreciaza ca in 1983 in S.U.A., 2,3 milioane persoane au avut insuficienta cardiaca, iar numarul cazurilor noi in fiecare an s-ar ridica la 400.00. Alte date estimeaza ca intr 1 si 1,8 persoane dintr-o mie mor anual cu insuficienta cardiaca, la o mortalitate generala de aproximativ 10‰. In acelasi studiu, incidenta anuala a fost in medie de 3,7 la 1000 de barbati si 2,5 la 1000 de femei, cu o dublare pentru fiecare decada de varsta de la 45 la 75 de ani. La toate varstele rata incidentei insuficientei cardiace la barbati depaseste pe cea a femeilor, fapt explicabil printr-o mai mare frecventa a cardiopatiei ischemice la barbati. In studiul amintit principalii factori de risc pentru dezvoltarea insuficientei cardiace au fost: hipertensiunea arteriala, prezenta in 75 % din cazuri, cardiopatia ischemica la 59%, cardiopatiile reumatismale la 21%. Alti factori de risc de importanta variabila, in raport cu situatia geografica, sunt varsta, diabetul zaharat si cardiomiopatiile.

De egala importanta pentru datele epidemiologice ale insuficientei cardiace sunt cele care privesc evolutia sa pe termen mediu sau lung. Astfel, 14% din barbatii cu infarct miocardic acut dezvolta insuficienta cardiaca in primii 5 ani de la episodul acut si, odata insuficienta cardiaca aparuta, mortalitatea in urmatorii 5 ani este de 50%. Independent de etiologia insuficientei cardiace, dintre bolnavii care suparavietuiesc primului episod al decompensarii cardiace, 20% dintre barbati si 14% din femei decedeaza in primul an de la diagnostic, iar mortalitatea in 5 ani se cifreaza la 15-19% din totalul deceselor necropsiate.

Aceste cateva date ilustreaza importanta insuficientei cardiace ca problema de sanatate publica in societatile dezvoltate, in care bolile cardiovasculare ocupa distantat primul loc in mortalitatea generala.

Problematica complexa a insuficientei cardiace este legata nu numai de existenta acestor factori epidemiologici, dar, cel putin in egala masura, si de definirea conditiilor sale etiologice, a mecanismelor fiziopatologice compensatorii care intervin la un cord insuficient, de aprecierea clinica si hemodinamica a stadiului si severitatii insuficientei cardiace, de precizarea mijloacelor celor mai adecvate pentru tratament eficient. Pe buna dreptate Lewis a afirmat, in urma cu peste 50 de ani, ca insuficienta cardiaca reprezinta problema cardinala a cardiologiei clinic.

Situatia actuala demografica mondiala, cat si cea din tara noastra se caracterizeaza printr-o imbatranire accelerata a populatiei, numarul persoanelor varstnice crescand atat in termen relativ, cat si absolut. La o populatie de aproape 22 milioane de locuitori, numarul celor de 65 de ani si peste reprezinta aproximativ 15%. Imbatranirea populatiei se asociaza cu o crestere a cererii pentru servicii de sanatate destinate varstnicilor; o idee care a castigat mult teren in ultimii ani este cea care se adreseaza calitatii vietii pacientilor ca parte esentiala a ofertei de servicii medicale. Calitatea vietii este azi un concept-cheie in practica promovarii sanatatii. Datele din literatura sustin o distinctie clara intre imbatranirea normala, optima si cea patologica, iar studiile epidemiologice identifica clar factori ca stilul de viata si suportul social ca factori predictivi pentru sanatate.

Acesti factori pot fi considerati drept componente ale calitatii vietii. Mortalitatea prin boli cardiovasculare a atins un nivel extrem de ridicat (63% din totalul deceselor!), iar frecventa insuficientei cardiace (IC) este de 0,4-2% din populatie; in Europa sunt circa 22 milioane bolnavi cu IC, incidenta si prevalenta acesteia crescand pe masura inaintarii in varsta; s-a constatat ca varsta mediana a populatiei cu IC este de 74 de ani; OMS apreciaza ca in 2050 populatia cu IC avand varsta intre 70 si 80 de ani se va dubla fata de prezent; boala determina un consum de 2% din cheltuielile pentru sanatate. Intelegerea conceptelor curente privind evolutia si tratamentul IC la varstnici, cat si aspectele fiziopatologice ale procesului de imbatranire este cruciala, stiut fiind ca imbatranirea insasi este un important factor de risc ce afecteaza toate sistemele si organele, iar sistemul cardiovascular este afectat in asa masura incat poate culmina cu dizabilitate si moarte, deci are un prognostic prost. De aceea este important sa se dezvolte o strategie corespunzatoare pentru ingrijirea pacientilor varstnici cu IC. Desi exista mari progrese in cunoasterea si tratamentul IC, exista inca mari diferente intre rezultatele raportate de maga-trialuri si cele obtinute in practica clinica.