INSILOZAREA FURAJELOR

INSILOZAREA FURAJELOR

Insilozarea reprezinta o metoda importanta de pastrarea a furajelor. Aceasta metoda se cunoaste de multa vreme, insa a capatat o extindere mai larga in productie in ultima perioada, o data cu perfectionarea tehnologiilor de insilozare. Se foloseste atat pentru insilozarea furajelor obtinute din cultura plantelor furajere, cat si a celor provenite de pe pajisti.

Prin insilozare se pot pastra cantitati importante de furaje, cu pierderi neinsemnate de substante nutritive, ceea ce poate contribui in mare masura la consolidarea bazei furajere. Extinderea in productie a acestei metode de pastrare a furajelor si respectarea stricta a normelor tehnice de insilozareasigura furaje de calitate si permite ca furajnarea din perioada de stabulatie sa nu se deosebeasca prea mult cu cea din perioada de vegetatie.

IMPORTANTA INSILOZARII FURAJELOR

Insilozarea prezinta avantaje incontestabile, cum sunt:

inregistrarea unor pierderi mici de substante nutritive, si anume: de cel mult 10 %. Aceasta se explica prin pierderile reduse de frunze si prin depozitarea rapida a furajelor,

plantele isi pastreaza insusirile valoroase pe care le au in momentul recoltarii(suculenta, actiunea dietetica, gradul ridicat de consumabilitate, valoarea nutritiva);

se obtine un furat de buna calitate, cu un grad mare de consumabilitate, care este folosit cu rezutate deosebite in timpul ierniisau chiar vara cand, datorita unor conditii speciale, se inregistreaza goluri in aprovizionarea animalelor cu furaje verzi;

se pot depozita cantitati mari din toate categoriile de furaje, intr-un timp scurt;

se pot valorifica mai bine furajele inferioare(celulozice), precum si produsele secundare ale agriculturii;

insilozarea furajelor se poate executa si in conditii climaterice mai putin favorabile, improprii pentru pregatirea fanului;

se realizeaza importante economii de forta de munca, deoarece toate operatiunile sunt mecanizate;

se inregistreaza un consum mai mic de energie, in comparatie cu deshidratarea furajelor;

se folosesc spatii reduse de depozitare si se inlatura cu desavarsire pericolul de incendiu;

furajul insilozat se poate pastra de la un an la altul, ceea ce creaza posibilitatea asigurarii unor rezerve pentru anii in care se obtin productii insuficiente de furaje.

Aceasta metoda de pastrare a furajelor prezinta si unele inconveniente legate in special de faptul ca se manipuleaza furaje care au un continut mare de apa. In cazul in care insilozarea se face la continuturi mai mici de apa(semisiloz, semifan), acest inconvenient isi pierde din importanta. Pe langa aceasta, nerespectarea stricta a tehnologiei duce la obtinerea unor furaje inferioare din punct de vedere calitativ sau chiar la pierderea unor cantitati mari de furaje prin alterare.

CATEGORIILE DE FURAJE INSILOZATE

Furajele insilozate sunt grupate in mai multe categorii, dupa continutul in apa si anume:

Silozul(nutretul insilozat propriu-zis). Acesta este un furat care contine peste 70% apa. Pierderile in substante nutritive in camp sunt mici, deoarece plantele sunt insilozate imediat dupa recoltare; in schimb cele din timpul prepararii si pastrarii sunt mai mari. Sub aceasta forma se pastreaza mai ales furajele usor insilozabile, care au un continut mare de glucide solubile, ca porumbul, iarba de Sudan, sorgul, orzul furajer, secara furajera, etc.

Semisilozul(furat insilozat concentrat). Pentru prepararea acestuia plantele sunt lasate pe camp dupa recoltare, pentru reducerea continutului de apa pana la 60-70% si dupa aceea, se transporta la locul de insilozare. Aceasta metoda se foloseste atat pentru pastrarea furajelor usor insilozate, cat si a celor mai greu insilozabile, caracterizate printr-un continut mai mare de substante proteice.

Semifanul(fanul suculent). Se caracterizeaza printr-un continut mai scazut de apa, si anume de 45 - 60%.

Fanul brun. La acest tip de furat continutul de apa este de 30 - 40%.

Sub forma de semifan si fan brun se pastreaza, in mod obisnuit, iarba provenita de pe patistile permanente si cele temporare, sau din cultura leguminoaselor.

In functie de continutul de apa si metoda de pastrare, pierderile de substante nutritive sunt diferite. Astfel, pe masura ce scade continutul de apa al plantelor de insilozare, cresc pierderile in camp, deci are loc inrautatirea calitatii, datorita in special scuturarii frunzelor, precum si mentinerii plantelor, mult pe teren. In schimb, pierderile sunt mai mari in timpul insilozarii si pastrarii la plantele care au um continut mai mare de apa.

PROCESELE BIOCHIMICE CARE AU LOC IN TIMPUL INSILOZARII

Insilozarea furajelor este rezultatul interactiunii mai multor factori, cum sunt. Natura plantelor care se insilozeaza(intereseaza in mod deosebit continutul plantelor in glucide solubile), continutul plantelor in apa, continutul de aer din masa plantelor ce se insilozeaza, prezenta si inmultirea bacteriilor acidolactice in timpul insilozarii.

La baza procesului de insilozare se afla formarea si acumularea acidului lactic, in concentratie de cel mputin 1,5%. Acesta se formeaza in urma fermentatiei glucidelor soluibile din plante, sub actiunea bacteriilor acidolactice care se inmultesc intr-un ritm extrem de rapid, cand intalnesc conditii favorabile. In nutreturile insilozate de calitate buna acidul lactic atunge la valori ridicate si anume, de 8 - 11%. Pe masura ce creste continutul de acid lactic se reduce valoarea pH-lui. Intr-un nutret siloz stabil, de buna calitate, in care predomina acidul lactic, valoarea pH-lui este de pana la 4,2(tabelul 6.1). La valorile scazute pH, acidul lactic acumulat in cantitati mari actioneaza ca un conservant, iar activitatea bacteriilor proteolitice este inhibata. De asemenea acest fenomen impoprtant mai are loc si cand materialul insilozat are un consinut ridicat de apa, de peste 705 si un ph ridicat, se inmultesc bacteriile genului Clostridium, care oxideaza acidul lactic si aminoacizii, rezultand acid butiric, amomniac si diverse amine(putresceina, histamina, cadaverina si altele). In urma acestor procese se depreciaza foarte mult calitatea silozului, ajungadu-se la degradarea lui completa.

Imediat dupa insilozare temperatura creste, ca urmare a proceselor de respiratie. Celule plantelor, fiind inca vii, continua sa respire pana la epuizarea oxigenului din masa plantelor. Cu cat respiratia plantelor este mai intensa si de durata mai lunga, pierderile de substante nutritive sunt mai mari, deoarece prin respiratie sunt oxidate glucidele solubile si, ca urmare, are loc diminuarea cantitatii de acid lactic.

Tabelul 6.1.

Relatia dintre continutul in acid lactic, acidul butiric si amoniac al furajului si valoarea pH(dupa C. Murdoch, 1980)

Daca temperatuzra se mentine timp de 15 - 20 zile la valori de pana la 30 - 40°C, are loc o fermentatie normala si este stimulata aparitia unor procese biochimice capabile sa transforme o parte din glucide in substante noi, de natura aldehidelor, care imprima nutretului- siloz arome placute. Daca temperatura depaseste 40°C, se inregistreaza pierderi mari de substante nutritive si se reduce digestibilitatea. Cand temperatura creste foarte mult, este posibil sa aiba loc chiar fenomenul de"autoaprindere" a nutretului-siloz.

Din cele prezentate rezulta ca, pentru declansarea fermentatiei lactice, este necesar ca plantele care sunt insilozate sa aiba un continut ridicat in glucide solubile, care reprezinta substratul nutritiv al bacteriilor acidolactice. De asemenea, este necesar sa se elimine aerul din siloz, pentru ca respiratia celulelor sa se intrerupa intr-un timp cat mai scurt si sa se creeze in masa insilozata un mediu anaerob. Acest mediu este favorabil bacteriilor acidolactice si nefavorabil celorlalte. Mediul anaerob se creaza prin tocarea plantelor o data cu recoltarea, tasarea puternica si continua in tot timpul insilozarii si acoperirea nutretului - dupa umplere cu diferite materiale(folii de plastic, paie, baloturi de paie, taitei de sfecla, carton gudronat); acoperirea are si scopul de a evita patrunderea apei din precipitatii in masa de nutret.

Efectul tocarii furajului consta si printr-o restratificare mai rapida a microflorei de fermentatie, in sensul dorit, printr-o formare mai rapida si mai uniforma de acizi in nutzretul-siloz, precum si printr-o reducere considerabila a pierderilor si degradarii de material si de substante nutritive. Corelat cu umiditatea, maruntirea toaca un rol important in obtinerea unui furat de buna calitate. Rezultatele cele mai bune se obtin cand tocarea se face la dimensiuni de 2 - 4 cm, la umiditatea furajului de 50 - 55%. Cercetarile intreprinse de M. Marian(1977) au aratat ca, in aceste conditii, pierderile totale nu depasesc1,875, fata de 9,365 cat se inregistreaza la plantele netocate. Pierderile sunt mici, de numai 5,835, fasa de 13,445 si in cazul in care se insilozeaza plante in stare proaspata, care au umiditatea de 78 - 82%.

INSILOZAREA FURAJELOR GREU INSILOZABILE

Furajele greu insilozabile, cum sunt: leguminoasele perene si anuale, borceagurile, raigrasul aristat, rapita furajera, iarba provenita de pe pajistile permanente si temporare, caracterizate printr-un continut mai scazut de glucide solubile, se pot pastra prin insilozare prin reducerea continutului de apa. In acest caz se obtine semisilozul, semifanul sau fanul brun. De asemenea, se mai pot insiloza cu ajutorul unor aditivi, care maresc continutul in glucide solubile sau creaza un mediu acid, ceea ce permite declansarea fermentatiei lactice.

In timpul insilozarii acestor furaje au loc aceleasi procese de fermentare ca si in cazul insilozarii furajelor bogate in glucide solubile, usor insilozabile.

INSILOZAREA FURAJELOR LA UN CONTINUT SCAZUT DE APA

Prin reducerea continutului de apa, cresterea osmotica din sucul celular si astfel, este franata dezvoltarea bacteriilor clostridice, care sunt mult mai sensibile la acest fenomen decat bacteriile lactice.

Semisilozul. Pastrarea furajelor sub aceasta forma a luat o mare extindere in ultimul timp, datorita avantajelelor deosebite pe care le prezinta, si anume:

se obtine un furaj de calitate foarte buna, bogat in substante nutritive si saruri minerale. Aceasta se explica prin faptul ca pierderile sunt minime, deoarece nu mai are loc o scurgere a "sucului" din siloz, iar fermentatia butirica este oprit complet la acest continut mic de apa din plante. Aminoacizii esentiali sunt mai bine conservati. Datorita acestor calitati, semisilozul se apropie ca valoare nutritiva de furajele concentrate,

semisilozul are insusiri organoleptice placute, ceea ce contribuie la marirea gradului de consumabilitate;

metoda este mai avantatoasa din punct de vedere economic, deoarece se transporta din camp, la locul de depozitare, plante cu un continut mai mic de apa.

Metoda prezinta si cateva neajunsuri, determinate de faptul ca recoltarea se executa in doua faze si pierderile din ofilire sunt uneori mari, mai ales cand timpul este nefavorabil. In cazul insilozarii plantelor care au un continut mai scazut de apa exista pericolul ca temperatura din siloz sa creasca prea mult, deoarece aerul se elimina mai greu. De aceea se impune ca furajul sa fie bine tocat, uscat si tasat puternic, fara intrerupere, in timpul insilozarii. Prin tocare, pe langa faptul ca se elimina aerul, se elibereaza mai repede sulcul celular, ceea ce grabeste declansarea fermentatiei lactice. Bacteriile lactice se dezvolta mai repede, avand la dispozitie substratul nutritiv, sub forma sucului celular, in cantitati suficiente(M. Vintila, 1980,; R. Vogel, 1985).

Semifanul si fanul brun. Pornindu-sede la avantajele pe care le prezinta semisilozul, s-au elaborat si alte tehnologii de insilozare, la continuturi in apa mai mici de 60 %. Se obtin, in acest caz, semifanul si fanul brun. Metoda se poate aplica cu bune rezultate la oarba recoltata de pe patisti si la leguminoase care se insilozeaza mai greu dupa metoda clasica, datorita continutului scazut in glucide solubile.

Pentru prepararea semifanului si fanului brun se foloseste aceeasi tehnologie ca si in cazul semisilozului, cu deosebirea ca plantele trebuie lasate in camp mai mult, chiar 1 - 3 zile, pentru reducerea continutului de apa la valorile mentionate mai sus. Se intelege ca, in acest caz, si pierderile de substante nutritive sunt ceva mai mari, insa se realizeaza importante economii la transportul din camp. Deoarece continutul plantelor in apa este scazut in momentul insilozarii, trebuie sa se acorde o atentie si mai mare tocarii si tasarii, pentru eliminarea aerului si umplerii cat mai repede a silozului. In timpul reducerii continutului de apa trebuie sa se evite o uscare prea puternica, deoarece in acest caz tasarea nutretului-siloz se face cu dificultate, iar aerul este eliminat numai partial. Ca urmare, apar mucagaiurile si se produce deteriorarea accentuata a calitatii.

Semifanul si fanul brun au un continut mai scazut in acid lactic si o valoare mai mare a pH-lui. Continutul in glucide solubile este ridicat, iar procesele de proteoliza sunt inhibate, astfel incat continutul in azot amoniacal este redus, de multe ori chiar neansemnat. La aceste tipuri de furaje pierderile de proteina bruta sunt mai mici, dupa cum rezulta din cercetarile efectuate de M. Marian(1976), ale caror rezultate sunt trecute in tabelul 6.2

Tabelul 6.2

Pierderile de proteina bruta in functie de umiditatea furajului conservat

Spre deosebire de nutretul-siloz si semisiloz, unde aciditatea are rolul principal in conservare, in cazul semifanului si fanului brun, pH-ul are o importanta redusa.

FOLOSIREA ADITIVILOR

Problema folosirii aditivilor la insilozarea furajelor a fost mult studiata. Acestia se folosesc atat la insilozarea furajelor greu insilozabile, cat si a celor usor insilozabile, care au un continut mare de apa, sau a furajelor celulozice.

Deoarece furajele bogate in glucide solubile se pot insiloza usor, respectand normele mentionate, aditivii pot fi luati in considerare in primul rand pentru insilozarea furajelor greu insilozabile. Prin folosirea aditivilor se creeaza un mediu acid necesar dezvoltarii normale a proceselor fermentative si, in unele cazuri, se imbogateste substratul nutritiv.

Aditivii folositi pot fi impartiti in 3 grupe, dupa natura lor si anume: aditivi furajeri sau vegetali, aditivi biologici.

Aditivii furajeri. Sunt de mai multe feluri, si anime: uruieli de porumb(rezultati din macinarea stiuletilor impreuna cu boabele), de orz si de ovaz. Se folosesc cantitati de 50-100 mKg la tona de furat insilozat, fan tocat sau paie tocate, care reduc mult continutul de apa al nutretului-siloz, melasa, 2 - 4 5, malt de orz uscat, 1 - 1,5 5, fainuri de cereale, 3 - 5 5, borhot uscat, 2 -3 %. Acesti aditivi imbogatesc substratul nutritiv cu glucidele solubile necesare bacteriilor acidolactice.

Aditivii furajeri au o raspandire larga in productie, deoarece se procura cu destula usurinta, costa putin si dau rezulate bune la insilozarea furajelor mai sarace in glucide solubile. Acesti aditivi nu comporta nici un risc pentru sanatatea animalelor.

Aditivii chimici. Au ca scop indeosebi crearea unui mediu acid necesar activitatii biologice a bacteriilor acidolactice. In literatura de specialitate sunt indicati ca aditivi: acidul clorhidric, acidulk sulfuric, metabisulfitul de sodiu, acidul formic, acidul propionic.

Aditivii chimici au o utilizare redusa in productie sau nu se folosesc deloc si pentru faptul ca procurarea lor inseamna cheltuieli in plus, care de cele mai multe ori nu se tustifica atat timp cat se poate procura mai uso si dau rezultate mai bune si sigure aditivii furajeri. Pe langa aceasta, folosirea aditivilor chimici nu rezolva in intregime problema, deoarece nu sunt inlaturate pierderile importante de elemente nutritive(proteina, saruri minerale, etc.) care se produc o datpa cu scurgerea "sucului2 din silozul format de plante care contin multa apa in momentul insilozarii. De asemenea, se apreciaza ca, in cazul folosirii aditivilor chimici, pe langa alte neatunsuri, produsul final este decalcificant pentru animale(R. Laissus, 1978).

Utilizarea aditivilor chimici reprezinta o preocupare veche, mai ales in sfera cercetarii stiintifice. Au fost elaborate, in timp, diferite preparate atat in tara noastra, cat si in alte tari(E. Gallasy si col., R. Vogel, 1985) insa nu au capatat utilizare in productie. Dintre toate substantele incercate, se pare ca, rezultatele cele mai bune au fost obtinute cu acidul formic, in doze de 3,5 - 5 l produs comercial la o tona de furat insilozat.Dozele mai ridicate sunt indicate in cazul ierburilor care au un continut mare de apa la insilozare(A. Ciotti, 1980).

Aditivii biologici. Reprezinta preparate din policulturi de bacterii acidolactice, apartinand genului Lactobacterium. In tara noastra a fost realizat, de catre Institutul de Biologie si Nutritie animala - Balotesti, produsul denumit Lactosil, care se foloseste in doza de 1 kg/t de furat insilozat(M.Vintila, 1986). Lactosilul asigura o fermentatie lactica mai intensa in timp mai scurt, ceea ce conduce la reducerea pierderilor de substanta uscata, energie si mproteine, o imbogaptire in substante antibiotice si un grad ridicat de consumabilitate.

Spre deosebire de aditivii chimici, aditivii biologici se obtin cu cheltuieli reduse, se manipuleaza usor si contribuie la mentinerea unui echilibru microbian favorabil sanatatii

INSILOZAREA ALTOR CATEGORII DE FURAJE

Prin insilozare se pot pastra, in bune conditii, si alte categorii de furaje, cum sunt: furajele concentrate, care au un continut mare de umiditate la recoltare, furajele celulozice, prcum si furajele suculente.

In toate cazurile au loc in siloz procele fermentative descrise mai inainte si se obtin furaje cu insusiri nutritive deosebite.

Furajele concentrate. Din aceasta categorie se pot insiloza, cu rezultate foarte bune, mai ales porumbul si sorgul, care se recolteaza la un continut mare de apa in boabe, si anume, 30 - 35 %, stiuletii de porumb si paniculele de sorg sunt maruntite inainte de insilozare, la dimensiuni mici, de 1 cm, sau cel mult 2 cm. Furajul astfel este maruntit se taseaza foarte bine si se creeaza mediul anaerob favorabil declansarii numai a fermentatiilor acidolactice. Se obtine unfuraj de calitate foarte buna, cunoscut sub numele de pasta de porumb sau pasta de sorg, care este, de fapt, un nutret concentrat cu un continut mai mare de apa. Acesta are un miros placut, de paine dospita, gust dulceag-acrisorsi contine 0,8 - 1,0 % acid lactic.

Furajele celulozice. Reprezentate prin tulpini de porumb, paie de cereale, ciocalai de porumb, tulpini si capitule de floarea soarelui, vrejuri de leguminoase. Aceste furaje se pot pastra foarte bine prin insilozare. Mai mult chiar, prin insilozare se maresc insusirile organoleptice si se imbunatateste valoarea lor nutritiva.

Ca si in celelalte cazuri, in vederea obtinerii unor furaje insilozate de buna calitate este obligatorie tocarea inainte de insilozare, la dimensiuni mai mici de 5 cm, sau chiar macinarea ciocalailor si tasarea continua si puternica in timpul insilozarii.

Pentru ca insilozarea sa aiba loc in conditiuni normale si sa se imbunatateasca valoarea nutritiva, aceste furaje se insilozeaza in amestec cu borhoturi, radacinoase tocate, plante verzi, tescovina, resturi de la industria legumelor, in proportie de 1 : 1 si se adauga solutii nutritive (1 - 2 kg sare + 2 - 4 kg melasa + 0,5 kg uree la 100 l apa).

Fermentatia decurge normal cand amestecul care se insilozeaza are umiditatea de 45 - 50 %.

Furajele suculente. Reprezentate prin radacinoase (radacini, colete si frunze), tuberculufere si bostanoase, se pot pastra si prin insilozare in amestec cu paie tocate, care trebuie sa reprezinte pana la 20 % din masa totala a nutretului-siloz. Stratul inferior al masei de siloz este reprezentat de paie, care retin sucul plantelor saturat cu principii nutritivi.

PIERDERILE CARE AU LOC IN TIMPUL INSILOZARII

In procesul tehnologic de insilozare au loc pierderi importante de substante nutritive, determinate de cauze foarte diferite, cum sunt:

pierderi de camp, ca urmare a scuturarii frunzelor si proceselor biologice care mai au loc dupa recoltarea plantelor. Cu cat plantele sunt lasate mai mult timp pe camp, aceste pierderi sunt mai mari;

pierderi marginale, reprezentate prin plantele deteriorate de la exteriorul nutretului. Aceste pierderi sunt cu atit mai mari, cu cit suprafata de contact a masei de siloz cu aerul este mai mare si acoperirea facuta in mod defectuos;

pierderi de fermentare, determinate de procesele biochimice care au loc in timpul insilozarii. Marimea acestor pierderi este strans legata de respectarea normelor car se impun in timpul insilozarii;

pierderi prin sucul care se scurge din siloz, care sunt foarte mici cand procesul tehnologic de insilozare a fost bine condus. In acest caz scurgerile de suc din masa de siloz, care antreneaza cu sine si cantitati importante de elemente nutritive, sunt minime;

pierderi in timpul folosirii, care pot deveni foarte mari cand furajul scos din siloz este lasat un timp prea indelungat in contact cu aerul.

Evident, dintre toate categoriile de pierderi intereseaza cel mai mult cele care au loc in timpul insilozarii si care determina, intr-o masura insemnata, calitatea nutretului-siloz. Respectarea normelor care au fost expuse pot diminua mult aceste pierderi, si astfel se poate obtine un furaj insilozat de foarte buna calitate, apropiat ca valoare nutritiva de plantele din care provine.

Dimensiunea acestor pierderi, in functie de calitatea silozului, este redata in tabelul 7, care cuprinde date dupa Gh. Baia si M. Marian, 1972; Schieman, 1978 (citati dupa I. Moga si col., 1984)

Tabelul 7

Pierderile inregistrate in functie de calitatea furajului

TIPURI DE SILOZURI

Insilozarea nutreturilor se face in constructii speciale, sau in spatii amenajate ce poarta denumirea de silozuri. Acestea sunt grupate in trei categorii: silozuri de suprafata, silozuri semiingropate si silozuri ingropate, fiecare cu mai multe variante.

Silozurile de suprafata. Aceste silozuri potfi vericale sau orizontale.

Silozurile verticale, sub forma de turn, sunt construite din beton, caramida, piatra, tabla, etc. Ele au o capacitate mare, de 100 - 300 (500) t, si sunt prevazute, in pereti, cu canale verticale, iar la baza cu guri si bazin de colectare, pentru evacuarea excesului de umiditate. In silozurile verticale tasarea nutreturilor se face prin grutate proprie, iar operatiunile de incarcare si descarcare sunt complet mecanizate. Asemenea silozuri sunt costisitoare si pot deveni inutilizabile prin defectiunile in sistemul de mecanizare a lucrarilor, fapt pentru care sunt raspandite numai in marile complexe de crestere a animalelor.

O varianta a acestor silozuri se prezinta sub forma de stog de capacitate mai mica (60 - 100 t), fara pereti protectori, izolarea de mediul ambiant facandu-se cu material plastic. In acestea, presarea nutretului se face atat prin greutatea proprie, cat si prin calcare. Aerul din masa nutretului poate fi scos si cu ajutorul pompelor de vacuum.

Silozurtile orizontale sunt cele mai raspindite si economice. Ele pot avea un caracter permanent sau temporar, in functie de constructie.capacitatea silozurilor orizontale este foarte mare de 500 - 1 000 t. Unele au pereti laterali din materiale durabile (beton, piatra, caramida, lemn), altele din panouri, baloturi de paie, s.a. Dimensiunile acestora variaza dupa necesitati, intre 6 - 12 m latime, 2 - 2,5 m inaltime si pana la 40 m lungime. Pentru presarea nutretului se folosesc tractoare pe senile. Operatiunile de incarcare si descarcare se fac cu multa usurinta.

Pierderile sunt in functie de constructia folosita la pereti, ca si de acoperirea si marimea silozurilor. La silozurile farapereti laterali, dub forma de gramada, se intelege ca pierderile vor fi mai mari.

Silozurile semiingropate. Se construiesc pe terenurile cu apa freatica mai spre suprafata. Ele au forma de transee sau de celule. Peretii de deasupra solului, se confectioneaza din panouri de lemn, placi prefabricate, baloruri de paie, etc. In cazul celor captusite in sol cu piatra sau caramida si partea de la suprafata se face din acelasi material, asa cum este cazul celor sub forma de celule.

Dimensiunile acestor silozuri sunt de 20 - 30 m lungime, 5 m latime la baza si 6 m la suprafata, iar inaltimea de 2 - 2,5 m, din care 1 m la suprafata. Cele sub forma de celule au o capacitate mai mica (30 - 50 t), se construiesc numai sub acoperisuri, cu 2/3 din inaltime in sol si 1/3 la suprafata, utilizandu-se pentru nutreturile valoroase necesare porcinelor si pasarilor.

Silozurile ingropate. Acest tip de siloz se intalneste mai rar, numai pe terenuri cu apa freatica la o adancime mai mare de 3 - 4 m. Au o capacitate de 50 - 500 t si dimensiuni variabile, in functie de numarul animalelor care trebuie furajate. Peretii laterali si podeaua se captusesc u cu piatra, caramida sau alte matriale, pentru reducerea pierderilor, iar pentru evacuarea excesului de apa se prevad guri la baza. Pentru usurarea accesului vehiculelor, capetele silozului se fac in panta la 45⁰ .

CALITATEA FURAJULUI INSILOZAT

Aceasta depinde de mai multi factori, si anume: compozitia chimica a plantelor, continutul lor in apa in momentul insilozarii, tehnologia folosita la insilozare, etc. In general, calitatea nutretuluiu insilozat depinde in mare masura de gradul de tocare a plantelor inainte de insilozare, de intensitatea tasarii in timpul insilozarii si de viteza de insilozare.

Elementele care se iau in considerare pentru aprecierea calitatii furajului se refera la: aspectul general, culoarea, mirosul, gustul si suculenta.

Aspectul general. Daca insilozarea a decurs normal, plantele isi pastreaza forma si particularitatile structurale ale tulpinilor si frunzelor (la care se pot observa chiar si nervurile) si ale celorlalte organe. Furajul se detaseaza usor in straturi omogene, din care se pot separa componentele planteleor insilozate (tulpini, frunze, petioluri, etc.). Furajul de calitate inferioara se prezinta ca o masa compacta mucilaginoasa si este sfarimicios. Plantele care il alcatuiesc nu isi pastreaza structura.

Culoarea. Furajul insilozat de buna calitate are culoarea apropiata de cea a plantelor in momentul recoltarii, insa nu identica, pentru ca in timpul procesului de fermentare, in mediu acid, pigmentul verde sufera o anumita decolorare. Culoarea caracteristica pentru un furaj de buna calitate este verde-inchis, cand plantele recoltate au fost mai tinere si verde-deschis, cu nuamnte galbui, cand plantele au fost recoltate in faze de vegetatie mai avansate. Culoarea bruna-inchisa indica un furaj insilozat la temperaturi ridicate (peste 60⁰C) sau cand in timpul insilozarii au avut loc procese de mucegaire. Culoarea galbuie-deschisa indica, de asemenea, un furaj inferior, obtinut in conditiile predominarii in siloz a fermentatiei acetice. Cand temperaturile sunt foarte mari, ca urmare a scoaterii incomplete a aerului din siloz, are loc "caramelizarea" sau chiar carbonizarea nutretului.

Mirosul. Aceasta insusire reprezinta un indicator foarte valoros de apreciere a calitatii. Mirosul placut aromat, de mere coapte sau de paine proaspata indica un furaj de buna calitate. Mirosul neplacut, de otet indica un furaj inferior din punct de vedere al calitatii, rezultat in urma fermentatiei acetice. Mirosul respingator, de ranced, de gunoi de grajd se intalneste la nutreturile insilozate la care a predominat fermentatia butirica.

Gustul. Furajul insilozat de calitate buna are gustul placut, usor-dulceag. Cand a avut loc si o fermentatie alcoolica, gustul este usor aromat. Gustul neplacut, lesietic este propriu furajului care, la insilozare, a avut un continut foarte mare de apa, de peste 80 % si fermentatia lactica nu s-a desfasurat normal. Gustul amar, neplacut este determinat de un continut mare de CO₂ iar gustul de statut, de continutul mare de mangan.

Suculenta. Aceasta insusire se refera la continutul de apa al furajului, corespunzator tipului de furaj insilozat (siloz, semisiloz, semifan, fan brun).

DESCHIDEREA SILOZULUI

Nutretul poate fi folosit la 3-4 saptamani de la insilozare. Silozul se deschide intr-o singura parte si se scoate atat furaj cat este necesar pentru o singura zi. Materialul degradat, ca urmaree a unor fermentatii nedorite, nu se foloseste in hrana animalelor, ci se transporta la platforma de gunoi de grajd. Stratul de siloz care vine in contact cu aerul trebuie sa fie cat mai drept si se acopera cu folii din material plastic, rogojini sau alte materiale de protectie, pentru ca furajul sa nu inghete si sa nu fie plouat. In acelasi timp se evita si contactul cu aerul, care determina declansarea unor fermentatii aerobe, nedorite, insotite de pierderi importante de furaj,-