CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE ACTIVITATII ECONOMICE

CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE ACTIVITATII ECONOMICE

Realizarea functiilor sistemului economic are loc prin intermediul activitatii economice, care, indiferent de nivelul ei de structurare si, concret, de manifestare, se desfasoara in conditiile si pe baza unor multiple legaturi de interconditionare intre fapte si acte, specifice si autonome. Relatiile dintre actele, faptele si comportamen-tele agentilor economici sunt reflectate in procesul gandirii prin termenul de feno-men economic, care in miscare devine proces economic:

Principalele concepte fundamentale ale activitatii economice sunt:

a) Stiinta Economica - este stiinta care studiaza ansamblul activitatilor si relatiilor economice, al legitatilor acestora, urmarindu-se satisfacerea nevoilor crescande ale oamenilor in conditiile unor resurse limitate prin utilizarea unor structuri si mecanisme economice adecvate.

b) Microeconomia- este acea parte a stiintelor economice care studiaza activitatea economica la nivl de entitate economica (la nivel de firma).

c) Macroeconomia - este acea parte a stiintelor economice care studiaza activitatea economica la nivel de economie nationala

d) Economie mondiala - este acea parte a stiintei economice care studiaza activitatile economice la nivel mondial

e) Activitatea economica - reprezinta ansamblul actelor prin care oamenii isi satisfac trebuintele prin intermediul productiei de bunuri si servicii. Ea constituie baza existentei si dezvoltarii societatii

f) Fenomenul economic (starea activitatii economice) reprezinta modalita-tea concreta de existenta si manifestare a realitatii economice, care se poate consta-tata de oameni pe cale empirica;

g) Procesul economic exprima transformarile cantitative, structurale si cali-tative suferite in timp si spatiu de catre fenomenele economice (starea activitatii eco-nomice). Procesul economic cuprinde un ansamblu de acte si activitati specifice vietii economice: productia si consumul, exportul si importul; operatiuni de repartitie (salariul, dobanda, impozitul, renta); operatiuni financiare (credite); operatiuni bursiere.

In planul cunoasterii, atat fenomenele, cat si procesele economice sunt expri-mate prin notiuni si categorii economice (pret, profit, credit, salarii etc.). Legaturile de suprafata exprimate de catre fenomenele si procesele economice au la baza o multitudine de alte relatii, profunde, esentiale, permanente, oglindite de catre legile eco-nomice.

h) Legile economice reflecta legaturile interne, repetabile si relativ stabile din-tre fenomenele si procesele economice, care izvorasc din insasi natura acestora si reflecta esentialul cu caracter de generalitate, cauzalitate si functionalitate a sistemelor economice In esenta, legile economice exprima relatii de profunzime cu caracter trainic si de durata, care se regasesc sau se impun in activitatea indivizilor participanti la viata economica.

Legile economice (legea cresterii si diversificarii nevoilor economico-socia-le, legea cresterii productivitatii, legea raritatii resurselor, legea cererii si ofertei), ca si legile naturii au un caracter obiectiv, insa, spre deosebire de acestea, ele au urma-toarele particularitati:

• actioneaza doar ca tendinta, actiunea lor putand fi dejucata de o forta contra;
• sunt compatibile cu initiativa si activitatea individului;
• sugereaza doar ideea de raporturi stabile intre anumite acte, forte si componente economice, legaturile exprimate de acestea sunt necesare numai daca sunt indeplinite anumite conditii prealabile.

i) Proprietatea, intr-o acceptiune larga, exprima relatiile ce se stabilesc intre oameni in legatura cu aproprierea (insusirea) bunurilor rare. Studiul acesteia presupune abordarea urmatoarelor probleme:

• conceptul privind proprietatea;
• raporturile social-economice privind proprietatea;
• formele proprietatii s.a.

Proprietatea exprima unitatea dintre doua elemente esentiale, si anume.

• obiectul proprietatii il formeaza bunurile, care se prezinta sub forma unor entitati identificabile si masurabile economic. In economia de piata prezinta interes deosebit bunurile economice, adica acelea care intra in circuitul marfar sau cel putin sunt masurabile in expresie baneasca.
• subiectul proprietatii sunt agentii vietii economice, care pot fi persoane fizice, socio-grupurile si organizatiile nationale (statul) si internationale.

Raporturile actuale de proprietate au o structura complexa, manifestandu-se ca atribute ale proprietatii, si anume:

• dreptul de posesiune a bunurilor;
• dreptul de utilizare a bunurilor;
• dreptul de administrare si gestionare a bunurilor;
• dreptul de dispozitie asupra bunurilor;
• dreptul de uzufruct (drept de culegere a roadelor).

Atributele proprietatii, prezentate anterior, reprezinta esenta proprietatii si a monopolului proprietarului, exercitandu-se potrivit legislatiei fiecarei tari.

Raporturile sociale de proprietate, extrem de complexe, de diverse si de dinamice, se concretizeaza in pluralismul formelor de proprietate, si anume:

1) Proprietatea privata (particulara) ocupa locul central in tarile cu econo-mie de piata. In cadrul acestei proprietati se disting mai multe forme de insusire, po-sesiune si folosire a bunurilor: proprietatea privata individuala si proprietatea privata asociativa.

2) Proprietatea publica prezenta in diferite proportii, in toate tarile, se con-cretizeaza prin aceea ca bunurile, indeosebi factorii de productie se afla in proprie-tatea organizatiilor statale, privite ca subiecti de proprietate. Ea se constituie la nivel national si la nivelul administratiei publice locale. Proprietatea publica este prezenta in ramuri strategice ale economiei, cum ar fi: industria de armament, energetica, ex-ploatarea miniera, transporturile feroviare, posta, precum si in domenii ce furnizeaza bunuri materiale si servicii cu destinatie culturala si sociala.

3) Proprietatea mixta apare prin combinarea in forme si proportii diferite a celor doua forme de proprietate prezentate anterior.

Una din problemele economiei de piata moderne este restructurarea pro-prietatii. Necesitatea si identificarea cailor de restructurare a proprietatii reprezinta o cerinta a progresului economic si social al fiecarei tari. Astfel, dupa criza din 1973-1975 si cea de la inceputul anilor '80, in tarile cu economie de piata avansata s-a considerat ca una din solutiile iesirii din impas si asigurarii cresterii si dezvoltarii econo-mice este restructurarea formelor de proprietate prin dezetatizare, descentralizare, re-privatizare, privatizare si, nu in putine situatii, prin demonopolizare.

In Romania, cadrul juridic pentru transferul proprietatii de stat din societatile comerciale din toate ramurile catre sectorul privat este asigurat de Legea privatizarii nr. 58/1991 si Legea 55/1995 privind accelerarea privatizarii. Potrivit legislatiei noastre, privatizarea societatilor comerciale se infaptuieste prin: a) oferte de actiuni catre public; b) vanzarea de actiuni pe baza de licitatie deschisa cu participanti pre-stabiliti; c) vanzarea de actiuni prin negociere directa; d) vanzarea de active ale societatilor comerciale. Totodata au fost infiintate institutiile specializate implicate in procesul privatizarii: Agentia Nationala de Privatizare, Fondul Proprietatii de Stat.