Ce este Uniunea Economica si monetara (UEM)

Ce este Uniunea Economica si monetara (UEM)

Obiective: preturi stabile, finante publice viguroase, dezvoltare economica si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.
UEM se bazeaza pe ideea ca preturile stabile, alaturi de finante publice puternice, constituie cea mai buna baza pentru crestera economica si crearea de locuri de munca. Aceste principii sunt circumscrise institutiilor, legilor si practicilor UEM.
Stabilitatea preturilor se asigura prin echilibrul realizat intre politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE https:www.ecb.int) si politicile bugetare ale statelor membre. Tratatul Uniunii Europene a facut din aceasta stabilitate obiectivul principal al BCE. In decembrie 1998, BCE indica faptul ca acest obiectiv se considera a fi atins atata timp cat fluctuatia preturilor este mai mica de 2%. Actiunile de politica monetara referitoare la stabilitatea preturilor au in vedere cresterea sau diminuarea ratei dobanzii pe termen scurt. In plus, politicile BCE vizeaza sustinerea obiectivelor economice de mare importanta pentru UE, precum cresterea economica si crearea de locuri de munca, cu conditia ca acestea sa nu afecteze stabilitatea preturilor.
  Intarirea finantelor publice este impusa de Tratat, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt reglementate prin Pactul de stabilitate si de crestere economica. Deficitele bugetare scazute contribuie la mentinerea unei rate a dobanzii pe termen scurt putin ridicate si favorizeaza mentinerea ratei dobanzii pe termen lung la cel mai scazut nivel posibil, fapt ce avantajeaza investitiile. Disciplina bugetara reduce volumul datoriei publice si disponibilizeaza bani publici pentru punerea in practica a politicilor pe termen lung in directia sustinerii cresterii economice si a crearii de locuri de munca.

Mijloacele de realizare a obiectivelor propuse sunt supravegherea si coordonarea riguroasa, actiunile preventive si tehnici de schimbare a opiniei.

Actiunea de supraveghere si coordonare este necesara pentru a urmari in ce masura politicile economice ale statelor membre sustin obiectivele comune in materie de preturi si de buget, precum si in vederea preintampinarii disfunctionalitatilor UEM.
Procedura incepe in fiecare an cu orientarile generale ale politicii economice, adoptate in fiecare vara de ECOFIN dupa aprobarea lor de catre Consiliul European al sefilor de stat si de guvern. Acestea indica prioritatile politicii macro-economice ale statelor membre, mai ales ale politicilor ce afecteaza pietele fortei de munca, bunurilor si serviciilor.

Actiunile preventive sunt necesare ca economiile nationale sa continue politicile axate pe obiectivele cresterii economice si stabilitatii. Spre sfarsitul anului, statele membre ale zonei euro isi prezinta programul de stabilitate, iar tarile in curs de aderare "programele de convergenta". Statele membre trebuie sa prezinte planuri in care sa explice cum intentioneaza sa atinga bugete echilibrate sau excedentare, astfel incat sa aiba o marja de actiune in cazul unei descresteri economice, fara a depasi plafonul de 3% deficit in raport cu PIB-ul inscris in Pactul de stabilitate si de crestere economica. Comisia avizeaza fiecare program, ceea ce constituie baza de verificare si recomandari ale ECOFIN catre statele membre.

Euro si Romania

Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la caderea sistemului Bretton Woods. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua. Euro-ul este o evolutie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60), liberalizarea miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

I. Care a fost drumul inspre euro si ce mai ramine de facut pentru a-l finaliza?

a) drumul parcurs

In 1969 est adoptat Planul Barre, urmat in 1971 de raportul Werner, care prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare (UEM) in 1980. Planul de atunci difera cu mult fata de cel de azi. De exemplu, sumele bugetelor nationale trebuiau sa fie votate la Bruxelles. Insa socul petrolului din anii 70 a aruncat Europa intr-o puternica criza economica, criza care a dus la abandonarea Planului Werner.

In 1989, Consiliul European de la Madrid a aprobat raportul Delors, care propunea crearea unei uniuni economice si monetare in trei etape. In acest scop se convoaca o conferinta interguvernamentala pentru a discuta problema. Tratatul este semnat la Maastricht in februarie 1992 si intra in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul prevedea 3 etape:

- etapa 1 dureaza din 1 iulie 1990 pina la 31 decembrie 1993. Ea prevede liberalizarea completa a miscarii de capital (1990) si punerea la punct in mod progresiv a unei coordonari a politicilor monetare.
- etapa 2 dureaza din 1 ianuarie 1994 pina in 31 decembrie 1998. Ea presupune crearea unui Institut Monetar European (IME), devenit apoi (la 1 iulie 1998) Banca Centrala Europeana (BCE). Etapa se bazeaza pe o coordonare a politicii monetare.
- etapa 3 a inceput la 1 ianuarie 1999. Exista totusi o politica monetara unica, dirijata in euro de catre Banca Centrala Europeana, o fixare definitiva si irevocabila a ratelor de schimb intre tarile participante si o introducere rapida a monedei unice.

Tratatul prevede 6 criterii pentru accesul la euro:
- deficitele administratiilor publice trebuie sa fie mai mici de 3% din produsul intern brut(PIB)
- datoria publica trebuie sa fie mai mica decit 60% din PIB sau sa fie in descrestere regulata si constanta
- inflatia trebuie sa fie mai mica decit media primelor 3 tari care au cele mai bune performante plus 1,5 puncte
- ratele dobinzilor trebuie sa fie mai mici decit cele ale primelor 3 tari cu cele mai bune performante in materie de inflatie plus 2 puncte
- participarea la mecanismul de schimb al Sistemului monetar european pe timp de 2 ani fara devalorizarea monedei nationale
- independenta fata de Banca Centrala.

Tratatul de la Maastricht schiteaza un cadru general pentru lansarea si functionarea uniunii economice si monetare, dar el nu precizeaza nimic despre noua moneda. Pentru a da solutii acestor intrebari, Comisia prezinta in 31 mai 1995 o 'carte verde a modalitatilor practice de a introduce moneda euro'. Se analizeaza aici 3 scenarii:

1. 'big bang-ul imediat': toti actorii economici trec imediat inspre euro inca de la inceputul celei de-a treia faze (cea a lansarii UEM). Chiar daca este simpla si menita sa diminueze costurile tranzitiei, o astfel de alegere ar duce la o mare confuzie, datorata imposibilitatii de a regla problemele practice si logistice intr-un interval de timp atit de scurt. De altfel IME estima ca timpul necesar fabricarii noii monede este de 3 ani.

2. 'big bang-ul decalat': tarile participante continua pentru o anumita perioada sa foloseasca monedele nationale. Treptat se introduce si euro-ul de catre actorii vizati. Acest scenariu este incompatibil cu dispozitiile tratatului, prevazind o 'introducere rapida a euro-ului'. El lasa in acelasi timp sa planeze o indoiala asupra ireversibilitatii procesului si introducerea efectiva a monedei.

3. 'scenariul de referinta': pentru a asigura credibilitatea si ireversibilitatea trecerii la euro, o masa critica de operatii trec inspre noua moneda la 1 ianuarie 1999. Scenariul presupune 3 etape: punerea in functiune a SEBC (sistemul european de banci centrale) si fixarea listei tarilor participante in faza A (pina la 1 ianuarie 1999); in faza B lansarea UEM cu fixarea definitiva si irevocabila a paritatilor, conducerea politicii monetare unice de catre BCE, trecerea inspre euro a emisiunilor datoriilor publice si a tranzactiilor interbancare, aplicarea unui principiu nici de obligare nici de interdictie in utilizarea monedei (de la 1 ianuarie 1999 pina cel tirziu la 1 ianuarie 2002); in sfirsit, introducerea bancnotelor si a monedelor euro in faza C (cel tirziu la 1 ianuarie 2002), cu retragerea in citeva saptamini a unitatilor monetare nationale.

Acest scenariu este adoptat de catre Consiliul European de la Madrid in decembrie 1995, cu o modificare facuta la cererea IME: durata dublei circulatii a monedelor si a bancnotelor din faza C sa fie prelungita pina la 'cel mult 6 luni'. Data introducerii monedelor si a bancnotelor este discutata in mai multe rinduri. Nu este un consens intre parti, insa se pare ca data de 1 ianuarie 2002 pune cele mai mici dificultati. Prin urmare, Consiliul ECOFIN o retine in sedinta din 17 noiembrie 1997.

Doua reglementari precizeaza statutul juridic al monedei euro in timpul fazei de tranzitie dintre 1999 si 2002:

- nu exista nici obligatia, dar nici interdictia de a folosi euro-ul.
- monedele nationale sint pe toata perioada simple diviziuni nedecimale ale euroului, ca si centima (subdiviziunea francului). In acelasi timp regulamentul fixeaza si cursurile finale pentru conversie.

Care era situatia economiilor nationale in momentul tratatului? Ea era foarte indepartata de aceste criterii: Europa a trebuit sa faca fata unor eforturi spectaculare de ameliorare a gestiunii sale pentru a ajunge sa lanseze moneda pe principiile stabilite. Deficitele erau de 6,1% in medie in 1993 (7,2% in Belgia, 9% in Italia, 6,7% in Spania , 6% in Portugalia, 7,3% in Finlanda.); inflatia era ridicata (ex: 4,9% in Italia si in Spania); datoriile erau in crestere si pietele de schimb erau afectate de mari crize de schimb in 1992 si 1995, care au dus la largirea marjelor de fluctuatie a Sistemului Monetar European cu +/- 2,25% pina la +/- 15%.

A fost foarte dificil sa se rezolve aceasta situatie, mai ales ca opiniile publice erau de tip keynezian, in special in Franta si Italia. Insa vointa guvernelor dublata de munca institutiilor europene a dus la surmontarea acestor dificultati.

Consiliul european din 2 si 3 mai 1998 a fixat lista tarilor participante la euro pe baza unei propuneri a Comisiei. 11 tari fac parte din prima grupa: Germania Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Finlanda, Italia, Portugalia, Austria si Irlanda. Sint numiti membrii consiliului director al BCE si ministrii de finante au stabilit ratele conversiilor bilaterale la 1 ianuarie 1999. In 31 decembrie 1998 Consiliul european de la Bruxelles lanseaza oficial moneda euro. De la 1 ianuarie 1999, politica monetara, pietele financiare, tranzactiile interbancare si datoriile publice sint convertite in euro.

b) Ce drum mai e de facut?

- in septembrie 2001: va fi o prealimentare masiva a monedelor si a bancnotelor. De exemplu, 600000 kituri de start euro de 560 de monede vor fi distribuite in Belgia comerciantilor, pentru 198 euro (7987 BEF) si acestia vor putea primi in decembrie fisicuri de 25 de bancnote de 5 si 10 euro. Este util sa se prepozitioneze aceste echivalente, pentru ca ele vor fi folosite foarte mult pentru a da restul.
- in unele din statele membre marele public va putea achizitiona monede inca din 15 decembrie 2001. De exemplu, in Franta lumea va putea sa cumpere cu 100 FF 40 de monede avind valoarea de 15,25 euro. Olandezii vor fi mai norocosi: kituri continind cite una din toate cele 8 monede vor fi distribuite gratuit populatiei.

De ce se face aceasta prealimentare? Cel putin din 2 motive:

- pentru a obisnui oamenii cu noile instrumente monetare;
- pentru a fluidiza introducerea euro-ului. De exemplu, in Belgia se va alimenta in avans 50% din monede si aproximativ 15% din bancnote. Problema prealimentarii este legata de cea a bancnotelor distribuite de catre distribuitor: 5, 10, 20, 50 euro; sau doar 20 si 50 euro (de exemplu in Belgia, Spania, Finlanda) sau 20 si 100 euro (Austria). Pentru a intelege mai bine, sa privim situatia Frantei. Valoarea medie a unei tranzactii in bani lichizi in Franta este de 30 franci. Daca persoanele au o bancnota de 20 euro (131 FF), inseamna ca vinzatorul trebuie sa inapoieze 100 FF in monede; el va putea in mai multe rinduri sa inapoieze moneda in euro, dar apoi poate sa se confrunte cu o insuficienta a fondului din casa. Pentru a face fata situatiei, trebuie sa se distribuie in avans un numar cit mai mare de monede. Insa modalitatile de distributie sint inca in discutie. Acest lucru pune probleme complexe, de la siguranta fisicului cu bancnote si pina la stocurile prealimentate clientelei.

1 ianuarie 2002: introducerea monedelor si a bancnotelor euro. Obiectivul este de a realiza 80% din operatiile de schimb in primele zile ale anului 2002.

Distribuitorii de bancnote vor distribui euro inca de la inceput (80% in primele 7 zile, 100% intr-o luna). Comerciantii vor juca un adevarat rol de 'aspiratori de devize'. Ei vor inapoia moneda in euro iar bancile vor retine in fiecare seara bancnotele si monedele nationale din fondurile de casa pentru a le substitui cu euro. Astfel este posibil ca in citeva saptamini sa se termine circuitul economic al banilor nationali in circulatie fara ca persoanele fizice (consumatorii) sa fie obligati sa se deplaseze la banca. Circulatia concomitenta a euroului in unitati monetare nationale va dura intre 4 si 8 saptamini, conform statelor membre. In Germania, marca germana isi va pierde cursul legal din 1 ianuarie 2002. Insa exista un acord tacit pentru toti comerciantii sa continue sa o accepte pina la sfirsitul lui februarie.

Cit despre perioada dublei circulatii, schimbul bancnotelor va mai fi inca posibil pentru citeva luni in institutiile financiare (de exemplu 2 luni in Franta), dupa care doar la Banca Centrala. Durata monedelor va fi mai scurta: ele vor fi schimbate mai repede, conform fiecarui stat membru.

Care sint celelalte santiere la care se lucreaza in acest moment? Acestea sint numeroase, insa se refera in principal la:

- largirea zonei euro. Grecia ar trebui sa fie admisa de catre Consiliul European in iunie anul viitor si sa intre in ianuarie 2002. Danemarca are o varianta de opting out (adica optiunea de a nu participa la introducerea monedei, chiar daca respecta criteriile), dar o sa organizeze un referendum asupra acestei probleme in 28 septembrie anul viitor. Regatul Unit are de asemenea o varianta de opting out. Guvernul a anuntat dorinta sa de a organiza un referendum in viitoarea legislatura, adica dupa 2002. Suedia a optat si ea pentru referendum, insa nu a fixat data.
- mijloacele de a dezvolta utilizarea euroului. Vor trebui fara indoiala intreprinse actiuni pozitive in 2001. Se poate recurge, de exemplu, la inversarea dublului afisaj in iulie 2001 (pretul principal in euro si contravaloarea in moneda nationala), la varsarea salariului in euro a functionarilor sau de a trece pietele publice in euro. Despre acest efect Comisia va face o recomandare in cel de-al doilea semestru al acestui an.
- problemele costurilor de schimb ale bancnotelor in euro si viramentele transfrontaliere, care ramin ridicate.
- dezvoltarea platformelor de monede electronice interoperabile. In acest sens un proiect este in curs de realizare intre Germania, Franta si Luxemburg.
- falsificare: exista un risc important in 2002 pentru ca inca populatia nu este obisnuita cu noua moneda, exista o lipsa de experienta inegala a unor administratii (falsificarea atinge intotdeauna marile monede) si mai putine detectoare de bancnote false in circulatie. Comerciantii incep sa refuze o bancnota cind aproximativ 10% din bancnote sint false; cu cit se introduc mai multe bancnote, cu atit tendinta de falsificare este mai mare. De exemplu, un semn de securitate a bancnotelor euro a fost furat in 1998 intr-un avion intre Paris si München. Exista actiuni comunitare in curs care tind sa solutioneze problema. Comisia incearca sa armonizeze dreptul penal al falsificarii (care in prezent se extinde intre 3 ani de inchisoare si condamnarea pe viata) si va prezenta un regulament asupra protejarii euro-ului, care creeaza obligatii de schimb de informatii si de cooperare cu Europol.

II. Care sint efectele crearii monedei euro asupra politicii economice si monetare a Romaniei si a intreprinderilor?

a. Asupra politicii economice si monetare

Tentatia ministrilor din tarile Europei Centrale si de Est (PECO) in raport cu Bruxelles-ul este de a arata pe hirtie ca tarile lor respecta majoritatea criteriilor de convergenta si ca sint chiar superioare celor din anumite state participante la euro. Este o greseala. Criteriile de convergenta nu sint criterii de adeziune. Romania, la fel ca si celelalte tari PECO, trebuie sa se concentreze in principal asupra procesului de reforma structurala, administrativa si economica. Adoptarea monedei unice nu poate fi decit etapa finala in ceea ce a fost si va ramine un lung proces de integrare economica.

Conformitatea cu criteriile de la Copenhaga - existenta unei economii de piata, capabila sa suporte presiunea concurentiala a pietei unice europene, a unui sector financiar eficace si a unui sistem juridic modern si performant - are prioritate asupra conformitatii cu criteriile nominale de convergenta si deci cu participarea la UEM cel putin din 3 motive:
1. criteriile de la Maastricht pentru participarea la euro ar trebui sa fie aplicate economiile comparabile, functionind cu aceleasi reguli de baza
2. cerinta ca tarile candidate sa respecte rapid criteriile de la Maastricht ar putea restringe marja lor de manevra pentru punerea in practica a reformelor structurale necesare si stoparea unor efecte negative (cum ar fi intirzierea demantelarii unui sistem de preturi administrate)
3. unele concepte utilizate in tratatul UE nu se aplica inca in mod direct tarilor candidate. De exemplu, se specifica intr-un protocol de-al tratatului ca rata dobinzii pe termen lung este calculata pe baza obligatiilor de stat pe termen lung sau a titlurilor comparabile. Insa in multe din tari, cum ar fi si Romania, aceste instrumente nu exista si pietele de capital sint prea putin dezvoltate pentru a gasi o alternaltiva. .

Dintre toate tarile, Romania este in prezent - si de departe - tara cel mai rau plasata pe plan economic. Este de altfel tara cu care s-a deschis cel mai mic numar de capitole de negocieri (5 din 31). Politicile de stabilizare ale guvernelor sint minate de pierderile acumulate de intreprinderile publice, absenta progresului in materie de disciplina financiara si numeroasele probleme endemice duc la piata neagra si la coruptie. In avizul pe care l-a dat in 1999, Comisia estimeaza ca Romania nu are inca o economie de piata: preturile si comertul sint liberalizate, insa pietele de capital sint inca slabe sau inexistente. Slabiciunea administratiei publice nu permite punerea in aplicare a legislatiei existente si ritmul restructurarii marilor intreprinderi este prea lent. Departe de a se ameliora, capacitatea Romaniei de a suporta presiunea concurentiala a pietei unice a avut tendinta de deteriorare in ultimii ani. UE da un ajutor important Romaniei, cu o suma anuala de 650 milioane euro, insa este clar ca solutia gravelor probleme economice traversate de Romania sta doar in miinile autoritatilor. Este foarte dificil - in special din punct de vedere social - sa reformezi si sa restructurezi, insa experienta arata ca este si mai costisitor sa nu o faci. Dar aceasta situatie nu este o fatalitate. Istoria da exemple de tari care au reusit sa isi recupereze intirzierea economica.

Cit despre politica monetara, nu este nici o nevoie specifica in domeniul ratelor de schimb in timpul fazei prealabile aderarii.

Tarile candidate sint libere sa-si aleaga regimul ratelor de schimb pe care il considera potrivit, chiar daca alegerea acestuia trebuie sa fie compatibila cu pregatirea la adeziune si cu indeplinirea criteriilor de la Copenhaga.

Cu toate acestea, ele nu vor putea participa:

- la SME, pentru ca aceasta optiune este deschisa doar tarilor membre, doar acestea putind participa la procedurile de coordonare care se afla in centrul operatiilor SME;
- si nici nu vor putea sa adopte in mod unilateral moneda euro, ceea ce pentru o tara candidata ar constitui o violare flagranta a spiritului si legii tratatelor europene.

b. Pentru intreprinderile romanesti

Ele deja beneficiaza de unele din avantajele legate de crearea euroului. Intreprinderile romanesti care vor face comert cu mai multe tari din UE vor suporta, datorita monedei unice, taxe financiare reduse din 2 motive:
1. pentru a incepe cu aceeasi entitate geografica, costurile de conversie asociate utilizarii masive a unei monede sint in mod evident mai putin ridicate decit cele asociate unei utilizari de 11 monede diferite;
2. este mai putin oneros sa se acopere exporturile fata de rata de schimb a unei singure monede ca si in situatia in care se tine seama de 11 monede.

Mai adaug ca crearea euroului aduce in Europa un supliment de crestere, pentru ca el ofera noi oportunitati si debusee intreprinderilor exportatoare.
 
III. Ce a adus pina acum euro-ul in Europa si ce va aduce la nivel global?

a. imbunatatirea gestiunii finantelor publice realizata pentru a respecta regulile tratatului stimuleaza cresterea europeana din 2 motive:

1. pentru ca echilibrarea finantelor publice, in mare parte realizata, favorizeaza pe termen lung economiile. Deficitele depaseau 6% din PIB in 1993. Ele vor fi de mai putin de 1% in acest an. A reduce deficitele publice in Europa inseamna a elibera 60 de miliarde euro pe an, care, in loc sa serveasca finantarii acestora, pot sa fie folositi in mod util la investitii si consum, deci acest lucru inseamna crestere economica. Din 1993, realocarea economiilor din sectorul public inspre sectorul privat a depasit 400 miliarde de euro. Ca o comparatie, aceasta suma reprezinta de aproape 10 ori PIB-ul Romaniei!

2. pentru ca echilibrarea finantelor publice clarifica orizontul investitorilor. In prozele sale, Goethe isi pune intrebarea: care este cel mai bun guvern? Si tot el raspunde: Cel care ne obliga sa ne guvernam noi insine. Aici este principiul pactului de stabilitate si de crestere care contine regulile constringatoare din punct de vedere juridic pentru a preveni, corecta si, daca este cazul, sanctiona deficitele excesive. Directorii de intreprinderi nu sint naivi. Ei stiu ca deficitele publice se platesc mai devreme sau mai tirziu sub forma impozitelor suplimentare. Un stat care acumuleaza deficite si, prin urmare, datorii, face sa apese o sabie a lui Damocles asupra investitorilor si antreneaza un cerc vicios: deficitele frineaza investitiile si deci cresterea, provocind o scadere a intrarilor fiscale care alimenteaza la rindul lor deficitele. Pe de alta parte, buna gestiune creeaza un climat de incredere si faciliteaza deciziile de investitie, pentru ca directorii de intreprinderi pot anticipa scaderea impozitelor.

Efectele pozitive ale acestei politici de gestiune sanatoasa incep sa se faca simtite. In 1988, cresterea a atins 2,8% si 1,7 milioane de locuri de munca au fost create. Cresterea a atins 2,2% in 1999 si trebuia sa se accelereze cu mai mult de 3% in acest an. Un milion si jumatate de locuri de munca ar trebui sa se creeze in 2000: in Europa curba somajului incepe sa se inverseze. Aceasta atingea in zona euro 11,5% in 1997, a cazut la 10% in 99 si ar trebui sa atinga 9,4% in acest an.

Euro este o moneda buna, asezata pe finante publice durabile, datorita (printre altele) pactului de crestere si stabilitate si girata de o banca centrala independenta al carui obiectiv este stabilitatea preturilor. Prin urmare este o moneda credibila, care inspira incredere operatorilor financiari.

b. calitatea regulilor de gestiune a euroului contribuie la a-l face atractiv pe pietele financiare

Aceasta incredere s-a manifestat chiar si inainte de crearea sa: din 1998, euro a plasat Europa la adapost de instabilitatea monetara. Aduceti-va aminte de criza pesosului mexican din 1995: ea a antrenat, prin interpunerea dolarului, o apreciere sensibila a marcii germane si un atac impotriva monedelor mai slabe ale SME. Si pentru ca relatiile economice ale uniunii cu Mexicul erau foarte slabe, angrenajul negativ antrenat de criza pesosului s-a masurat in Europa in doua puncte de crestere economica si 1,5 milioane de locuri de munca pierdute sau necreate. Prin comparatie, monedele europene au ramas perfect stabile in 1998, in ciuda unei crize a devizelor asiatice de o amploare si de o gravitate fara precedent. Deja euro face joc egal cu dolarul pe pietele internationale de obligatiuni.

Statisticile disponibile pe 1999 arata ca emisiunile in euro reprezinta cu putin peste totalul de 44% din totalul emisiunilor mondiale de obligatiuni. Ca o comparatie, partea de emisiuni in cele 11 monede din zona euro atingea 36% din acest total in 1998 si 30% in 1997.

Euro este deci mai mult decit o simpla masa de monede pe care le inlocuieste: el devine o mare deviza internationala. Au avut loc deja aproape 2500 emisiuni in euro, pentru un total mai mare de 1400 miliarde de euro.

Media emisiunilor a crescut puternic in raport cu 1998: partea de emisiuni mai mare de un miliard de euro le-a dublat pe cele emise in moneda de catre statele participante in primul trimestru din 1998, ceea ce contribuie la asigurarea lichiditatii pietei. Volumul total al pietei a crescut de 4 ori in 1999.

Constituirea unei piete financiare europene vaste, profunde si lichide permite intreprinderilor din Comunitate sa se finanteze mai usor, creind sau gasind un produs adaptat nevoilor lor. De exemplu, piata obligatiunilor intreprinderilor - acele 'corporate bonds' - a cunoscut in 1999 o dezvoltare rapida: partea de intreprinderi din totalul emisiunilor de obligatii in euro este de 3 ori mai mare decit cea constatata in 1998 in monede europene. Ea depaseste 50%! Astfel Europa incepe sa isi recupereze din intirzierea in raport cu Statele Unite in materie de intermediere. Aceasta evolutie este benefica pentru toti: intreprinderile cistiga un nou mijloc de finantare si investitorii un produs mai bine remunerat decit obligatiile de stat.

c. Care sint efectele pe termen mediu ale monedei euro?

Euro este un catalizator de integrare macroeconomica si microeconomica.

1. Pe plan microeconomic, statele nu pot in acelasi timp sa detina aceeasi moneda si sa aiba politici economice dispersate, care sa mearga in toate directiile. Coordonarea politicilor economice este esentiala credibilitatii monedei, echilibrului si succesului uniunii economice si monetare. Marile orientari ale politicii economice constituie un test al vointei statelor membre de a isi coordona politicile, servindu-se de instrumente care au acest scop, chiar daca este de dorit a ne gindi inca de azi la modalitatile de intarire a acestei coordonari si a face mai constringatoare dispozitiile institutionale existente.

Printre altele, crearea euroului duce la armonizarea fiscala in economiile si impozitele intreprinderilor (nu exista un risc al persoanelor particulare, pentru ca ele sint foarte putin mobile: mai putin de 1% dintre europeni lucreaza intr-un stat membru, altul decit cel de nastere).

Subiectul a fost tabu pentru mult timp, insa azi lucrurile au evoluat: euro aduce o transparenta totala a diferentelor de impozitare, care ar putea crea unora din statele membre o tentatie a dumpingului fiscal. Iar acest lucru i-ar prejudicia pe toti, pentru ca s-ar traduce fie printr-o scadere a incasarilor - lucru ce ar putea pune in pericol finantele publice, fie printr-un transfer al principiilor de impozitare inspre facturile cele mai putin mobile, adica inspre salarii. Si nimeni nu doreste sa creasca costul muncii, din contra. Unele progrese s-au realizat: astfel, s-a adoptat in decembrie 1997 un cod de conduita in ceea ce priveste fiscalitatea intreprinderilor. Au fost examinate de catre un grup de lucru prezidat de catre dna Primarolo 250 de masuri; 40 au fost considerate ca derogatorii si ar trebui suprimate pina in 2002. Este un pas important, insa inca nu este vorba decit de un acord de buna conduita. Este greu sa mergi azi mai departe pentru ca deciziile in materie fiscala continua sa se ia in unanimitate. Trecerea la majoritate este in prezent discutata de catre o conferinta interguvernamentala care ar trebui sa se incheie in decembrie.

Trebuie sa se realizeze o armonizare sociala? Intrebarea s-a pus de mai multe ori, ea acoperind in general doua lucruri diferite: armonizarea salariilor si armonizarea legislatiilor.

- armonizarea salariilor este imposibila pentru ca diferentele salariale traduc adesea diferente de productivitate. A impune aceleasi salarii minime peste tot ar insemna sa se genereze somaj in tarile unde productivitatea muncii este mai slaba.
- armonizarea legislatiilor este dificil de realizat pentru ca acest lucru se refera direct la modelul de societate. Cine oare s-ar gindi serios la introducerea congestiunii germane in Regatul Unit?

Trebuie oare realizata o politica salariala europeana? Inca nu este de dorit acest lucru: economiile aflate in faza recuperarii (ex: Portugalia, Grecia) au progrese de productivitate mai importante si deci posibilitati de cresteri salariale mai importante, ceea ce ar face nedorita o politica uniforma dictata de Bruxelles.

Singura solutie viabila astazi este de a avea un numar minim de reguli comune, de tipul 'cartei sociale'.

2. Pe plan macroeconomic, euro o sa accelereze fenomenul convergentei preturilor. Diferente importante exista intr-adevar in UE. Variatiile de preturi ramin, in medie, mai mari cu 30 % pentru produsele farmaceutice si cu 15 % pentru industria chimica sau produsele alimentare. Studiul periodic al Directiei generale a concurentei asupra preturilor automobilelor arata existenta diferentelor de pret fara taxe, diferente care merg pina la 40 % pentru acelasi model de automobil.

Transparenta adusa de euro, care face ca preturile sa fie mult mai simplu de comparat, intareste concurenta pe toate pietele de bunuri si servicii pentru intreprinderi, dar si pentru bunurile de consum, acolo unde marii distribuitori incep sa traseze sistematic diferentele cele mai interesante. Cresterea rapida a comertului electronic accentueaza si mai mult acest fenomen de convergenta a preturilor, permitindu-i cumparatorului sa isi caute oportunitatile cele mai atractive. Conform unui studiu publicat de KPMG, 86% din marile intreprinderi europene cred ca diferentele de preturi se vor reduce dupa introducerea monedei euro si 64% se asteapta la o scadere a preturilor.

Pentru a pregati aceasta concurenta acerba, intrprinderile tind sa se regrupeze. Incep sa apara fenomene de concentrare in diferite sectoare cum ar fi cel de distributie sau cel bancar, unde fuziunile de achizitii se desfasoara intr-un ritm rapid. Volumul fuziunii de achizitii (1250 miliarde euro in 1999) in Europa este mai mare decit in Statele Unite. Mai mult, el continua sa se accelereze si atinge chiar si bursele. De exemplu, bursele din Paris, Bruxelles si Amsterdam vor fuziona in septembrie anul viitor pentru a forma Euronext, un vast spatiu care va grupa 1300 de intreprinderi cotate la bursa si 2380 miliarde de euro de capitalizare. Ele vor fi de asemenea reunite de catre bursa din Luxemburg. Actiunile vor fi cotate la Paris, produsele derivate la Amsterdam. Piata secundara va fi la Bruxelles. De altfel, un acord leaga euronext, Londra, Frankfurt, Zürich, Milano si Madrid pentru a dezvolta o interconexiune si a cota primele 300 de societati europene.

Europa este la inceputul unui proces de integrare economica a carui dimensiune si efecte sint greu de masurat astazi.

In concluzie, uniunea economica si monetara este un eveniment economic bogat in invataminte. Succesul ei arata capacitatea europenilor si a institutiilor de a duce la capat un proiect mare. Pentru prima data de la cadreea Imperiului Roman, majoritatea europenilor au aceeasi moneda. Putini erau cei care credeau in 1995 in crearea euroului. Pesimismul lor a fost dezmintit de fapte. Putini sint astazi cei care estimeaza ca Romania va fi repede in masura sa intre in UE. Formulez aici dorinta ca istoria sa demonstreze ca s-au inselat.