Economia mondiala

Economia mondiala

1. Definitie, premise, componente

            Unul dintre conceptele cu cea mai larga utilizare in gandirea si practica internationala, economica si sociala, in viata publica, il constituie economia mondiala. Economia mondiala cuprinde ansamblul economiilor nationale intre care exista relatii de interdependeta generate de participarea la diviziunea internationala a muncii si la circuitul economic mondial. Formarea economiei mondiale este rezultatul unui proces istoric complex si indelungat, influentat de numerosi factori economici, tehnnici, sociali si politici.

            Ea s-a conturat ca o entitate de sine-statatoare la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Economia mondiala reprezinta cea de-a treia etapa calitativa in evolutia relatiilor economice externe, dupa prima treapta care s-a concretizat in schimbul de bunuri intre popoare, tari si teritorii, inca din antichitate, si cea de-a doua etapa care s-a edificat prin formarea si consolidarea pietei mondiale, spre sfarsitul Evului Mediu.

            Ca urmare, acestei etape calitative in relatiile economice externe - formarea si dezvoltarea economiei mondiale - ii corespund macroeconomiile deschise.          Printre premisele princi- -pale care au stat la baza economiei mondiale se delimiteaza:

dezvoltarea economiei de schimb si a relatiilor dintre diferitele popoare si zone ale globului, ca urmare a marilor descoperiri geografice;

generalizarea primei revolutii industriale (Anglia) a facut ca industria sa devina "inima economiei mondiale", iar productivitatea muncii sa inregistreze cresteri substantiale, cu implicatii majore asupra schimbului de marfuri dintre tari;

formarea si accentuarea diviziunii internationale a muncii, adica specializarea economiilor nationale in producerea si vanzarea peste granita a bunurilor economice;

revolutiile politice (intre secolele al XII-lea si al XIX-lea in Anglia, Franta, Spania, Italia si Germania) au favorizat nasterea statelor centralizate independente, aparitia economiilor nationale, extinderea mecanismelor specifice economiei de piata ;

formarea si diversificarea pietei mondiale, incepand cu secolul al XV1-lea.

            La baza economiei mondiale stau urmatoarele componente:

Economiile nationale ale statelor lumii. Prin economie nationala intelegem ansamblul activitatilor economico-sociale, privite in unitatea si independenta lor dinamica, care se desfasoara intr-un cadru national-statal, istoriceste constituit;

Diviziunea internationala a muncii - reflecta relatiile dintre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, locul si rolul fiecarei tari in circuitul mondial de valori materiale si servicii;

Fluxurile economice internationale - cuprind legaturile dintre economiile nationale, dintre agentii economici de pe glob privind bunurile economice, capitalul, resursele de munca. Ansamblul fluxurilor economice privite in unitatea si stransa legatura, interdependenta, formeaza circuitul economic mondial;

Piata mondiala - nu este o notiune geografica, ci un concept economic care reflecta ansamblul tranzactiilor dintre agentii economici de pe glob.

            In functie de obiectul tranzactiilor care au loc intre agentii economici din diferite tari, piata mondiala este formata din:

piata bunurilor si serviciilor, denumita si comert international, care reflecta operatiile de vanzare-cumparare de bunuri materiale si servicii cu exteriorul;

piata muncii, a carei aparitie este legata de migratia internationala a muncii, care reflecta tranzactiile internationale  cu resurse de munca;

piata capitalurilor - reflecta fluxurile internationale de capital care au loc sub forma investitiilor de portofoliu (titluri de valoare), a investitiilor directe, precum si a creditelor externe. In prezent, aceste tranzactii inregistreaza cea mai mare dinamica pe piata mondiala;

piata valutara - evidentiaza  operatiunile de vanzare-cumparare de valuta, operatiuni care se realizeaza la un curs de schimb al pietei;

piata tehnologiilor de varf - cuprinde transferurile de tehnologii, cunostinte si competentele necesare folosirii lor (brevete, inventii, know-how), care se realizeaza prin intermediul unor fluxuri comerciale intre state. Astazi, aceasta piata se dezvolta foarte rapid, tinzand sa devanseze pietele traditionale de bunuri materiale si servicii.

2. Comertul exterior. Eficienta comertului exterior

            Economiile reale nu pot exista fara a efectua comert exterior (international). Relatiile economice internationale reprezinta totalitatea legaturilor dintre economiile nationale, dintre agentii economici de pe glob, legaturi care s-au format odata cu dezvoltarea factorilor de productie si adancirea diviziunii sociale a muncii. In general, schimbul de bunuri intre tarile lumii sunt denumite exporturi si importuri.

            Exportul reprezinta o vanzare de bunuri materiale si servicii unui agent economic dintr-o alta tara in schimbul unei sume de bani recunoscuta international (valuta convertibila). Exportul diminueaza consumul final si asigura o piata de desfacere pentru o parte a productiei interne.

            Importul reprezinta o cumparare de bunuri din strainatate contra unei sume de bani. Acesta suplimenteaza consumul personal si asigura factori de productie de care tara nu dispune sau pe care ii poate produce cu cheltuieli mult mai mari.

            Comertul exterior (international) al unei tari cuprinde ansamblul tranzactiilor de export si de import, structurate pe tari si grupe de tari, pe categorii de bunuri si piete etc.

            Traditional, baza comertului international a constituit-o tranzactiile cu exteriorul, avand ca obiect marfuri cu existenta materiala, de sine statatoare. In prezent, pe langa acestea, comertul international cuprinde si alte componente: prestarile de servicii si vanzarile/cumpararile de licente cu exteriorul, turismul si transporturile internationale, consignatia internationala, asistenta economica si colaborarea stiintifico-tehnica efectuata pe baze comerciale cu strainatatea etc. Ele sunt numite generic comert invizibil (cu servicii) si au o importanta deosebita, mai ales in comertul international al tarilor dezvoltate.

            In prezent, participarea intensa si eficienta la comertul international devine o premisa fundamentala a progresului economic pentru fiecare tara. Prin intermediul comertului exterior, tarile isi asigura:

factori de productie si bunuri de consum de care nu dispun sau le-ar putea produce cu cheltuieli exagerate;

continuitatea, largirea si modernizarea productiei si satisfacerea unor nevoi de consum ale populatiei;

piata de desfacere pentru o parte din productia interna;

se poate organiza productie pe scara mai mare, peste dimensiunile pietei interne, asigurand, astfel, o mai buna utilizare a factorilor de productie, cresterea productivitatii muncii si a venitului national;

amplificarea concurentei pe piata fiecarei tari, mobilizand agentii economici la o activitate competitiva etc.

            Principalele trasaturi ale comertului international contemporan sunt:

dinamica accentuata si de durata a tranzactiilor cu bunuri materiale si servicii. Aceasta dinamica devanseaza ritmurile de crestere ale PIB, ale productiei industriale globale si ale altor indicatori ai cresterii economice. In perioada 1950 - 1990 ritmul mediu anual de crestere a comertului international a fost de 12% (crescand de peste 56 de ori, in timp ce PIB a sporit de 6 ori, iar productia globala de 7 ori). In perioada 1950-1998, comertul international a crescut de 80 de ori;

accentuarea diversificarii structurii comertului international in perioada postbelica a dus la aparitia si extinderea unor noi piete internationale cum ar fi cea a calculatoarelor, a microprocesoarelor si, mai recent, a robotilor industriali. Pe termen lung, se observa o crestere a ponderii exportului de produse manufacturate, care incorporeaza tehnologie de varf, cu grad ridicat de prelucrare. In prezent, ele detin cca. 70% din comertul mondial, fata de 43,7% cat reprezentau in anul 1950. In ceea ce priveste "comertul invizibil", ponderea acestuia in ansamblul comertului a crescut de la 5%, la inceputul secolului, la cca 20% in prezent;

 cresterea ponderii tarilor industrializate in exportul mondial, ca urmare a unei structuri moderne, eficiente si diversificate a economiilor lor;

imbinarea tendintei de liberalizare a schimburilor economice internationale cu afirmarea unor restrictii tarifare si, in special, a celor netarifare (restrictii cantitative, calitative, norme fitosanitare, norme de ambalare, etichetare etc.) in comertul international;

tendinta de "tripolarizare" a schimburilor economice internationale (cca. ¾ din valoarea exportului mondial sunt detinute de U.E., S.U.A. si Japonia) in contextul intensificarii concurentei pe piata mondiala. Centrul de greutate al economiei mondiale s-a deplasat treptat, in ultima perioada, catre Asia.

            Evaluarea comertului exterior si adoptarea unor decizii eficiente privind exportul si importul unei tari se poate realiza pe baza analizei balantei comerciale. Aceasta reprezinta un tablou statistico-economic care cuprinde si compara valoarea exportului "Ex" si importului "Imp" de marfuri ale unei tari, intr-o perioada de timp determinata, de regula un an. In functie de rezultatele relatiilor de comert exterior, balanta comerciala poate fi:

activa (excedentara): Ex > Imp  - ea trebuie sa fie un obiectiv pentru tarile care au datorii externe sau care doresc sa treaca la convertibilitate monetara;

echilibrata: Ex = Imp  - ea trebuie sa fie un obiectiv ce trebuie realizat cumulativ pe mai multi ani;

pasiva (deficitara): Ex < Imp  - aceasta reflecta evolutii economice nefavorabile. Deficitul se poate acoperi prin imprumuturi externe (ceea ce duce la datorie externa) sau apeland la rezervele valutare proprii.

            O situatie favorabila nu presupune, in mod obligatoriu, o balanta comerciala permanent excedentara, ci una echilibrata in dinamica. Balanta comerciala este o componenta a balantei de plati externe. Toate incasarile si platile realizate de o tara cu exteriorul, din relatiile economice, financiare si monetare pe o perioada determinata de timp, de regula un an, sunt incluse si comparate in balanta de plati externe. Structura balantei de plati externe, desi nu este un model unanim acceptat de tarile lumii, se poate rezuma la trei conturi:

contul curent (balanta de plati externe curente);

contul de capital si financiar (balanta miscarilor de capital);

contul rezerve.

Tabelul nr.2

Schema structurii balantei de plati

Sursa: Mecu  Gh. si colab. - Economie de piata contemporana, Macroeconomie, Editura Genicod, Bucuresti, 2001

         In interiorul acestei scheme, fiecare tara realizeaza propria detaliere pe capitole si posturi, in functie de specializarea internationala, precum si in functie de interesele economice si financiare pe care le promoveaza.

            In functie de raportul dintre incasarile si platile cu exteriorul, balanta de plati externe poate fi excedentara, deficitara sau echilibrata, situatii care reflecta, la un moment dat, starea economiei, nivelul de dezvoltare si eficienta. Ca orice activitate economica, si cea de comert exterior trebuie analizata din perspectiva eficientei  economice, atat a exporturilor cat si a importurilor.

            Cu cat efectele obtinute in urma operatiunilor de comert international sunt mai mari sub aspect valoric, fata de eforturile necesare realizarii lor, cu atat eficienta comertului exterior este mai ridicata.  

            Efectul economic imediat al exportului se masoara prin intermediul indicatorului curs de revenire brut la export (Cre). Acesta reflecta cheltuiala interna, facuta in moneda nationala, cu bunurile economice exportate, pentru o unitate de valuta incasata.

Cre = (Pi + Cc) / Pev

unde:

Pi = pretul pe piata interna, in moneda nationala, a produsului exportat;

Cc = cheltuielile de circulatie pana la frontiera beneficiarului (importatorului) facute de exportator, in moneda nationala a acestuia;

Pev = pretul in valuta al acestei marfi, incasat de exportator.

Exportul este considerat ca fiind eficient daca Cre < CV sau, exceptional, Cre = CV, unde "CV" reprezinta cursul valutar. Cre este un criteriu de elaborare si promovare a unei politici structurate a exportului, bazate pe cresterea ponderii marfurilor rentabile la export.

            Eficienta importului se exprima cu ajutorul indicatorului curs de revenire brut la import (Cri). El reflecta veniturile obtinute prin vanzarea pe piata interna a marfurilor importate cu o unitate de valuta cheltuita.

Cri = (Pi - Ti) / Piv

unde:

Pi = pretul produsului importat, pe piata interna, in moneda nationala;

Ti = taxele de import percepute pentru marfa respectiva, in moneda nationala;

Piv = pretul de import, in valuta, platit de importator.

Importul este apreciat ca fiind eficient daca Cri > CV sau, exceptional, Cri = CV. El reflecta, astfel, realizarea de economii in tara importatoare.

         Modificarea cursului de schimb prin devalorizarea monedei nationale stimuleaza exporturile si franeaza importurile, in schimb aprecierea (intarirea) monedei nationale actioneaza invers, stimuland importurile si franand exporturile.

            Eficienta globala a comertului exterior (rentabilitatea) poate fi pusa in evidenta prin intermediul profitului obtinut (Pf) astfel:

cand valuta obtinuta la export este utilizata pentru import, iar capitalul utilizat in activitatea de export/import este al agentului economic, profitul obtinut este:

Pf = Pv x (Cri - Cre)

unde:  Pv = pretul in valuta.

cand valuta obtinuta la export este utilizata pentru import iar capitalul utilizat in activitatea de export/import este imprumutat si se plateste pentru el dobanda, profitul se determina astfel:

Pf = Sn - (Credit + Dobanda)   iar   Sn = So x (Cri/Cre)ⁿ

unde:

Sn = suma finala incasata;

So = suma initiala folosita in activitatea de export/import, luata sub forma de credit;

n = numarul de operatii de export/import efectuate intr-o anumita perioada.

Cresterea eficientei comertului exterior are implicatii directe asupra volumului, structurii si dinamicii indicatorilor macroeconomici (P.I.B., P.G.B., P.N.N.), asupra cresterii si dezvoltarii economice a unei tari, asupra nivelului de trai. Din aceasta perspectiva se considera ca un criteriu totalizator de apreciere a eficientei comertului exterior este contributia acestuia la PNN.

            Principalele cai de crestere a eficientei comertului exterior sunt:

cresterea gradului de prelucrare a marfurilor si a complexitatii serviciilor destinate exportului, precum si diversificarea lor;

reducerea cheltuielilor de productie ale bunurilor economice exportate;

imbunatatirea calitatii bunurilor si serviciilor exportate;

adancirea specializarii productiei destinate exportului;

cresterea substantiala a productivitatii muncii;

modernizarea si adoptarea modului de prezentare a marfurilor potrivit cerintelor pietei mondiale.

            3. Piata schimburilor valutare

            Pe fondul progreselor inregistrate in sistemul de comunicatii, intensificarea fluxurilor comerciale si a miscarilor de capital si-a gasit concretizarea in amplificarea si diversificarea fluxurilor valutare internationale. Acestea au loc pe o piata specifica lor, denumita piata valutara sau a schimburilor valutare. Ea poate fi nationala si internationala. Piata valutara reflecta totalitatea operatiunilor de vanzare-cumparare de valuta contra monedei nationale convertibile ori a altor valute, operatiuni care se realizeaza la un pret denumit curs valutar.

            Subiectii tranzactiilor pe piata valutara sunt, indirect, purtatorii cererii si ofertei valutare (persoane fizice si/sau juridice), si, direct, subiectii intermediari care centralizeaza cererile si ofertele de valuta, stabilesc cursul de schimb si efectueaza tranzactii cu valute (Banca de emisiune, bursa valutara, bancile comerciale, brokerii, casele de schimb etc.).

            Din scopul tranzactiilor valutare, pe langa realizarea platilor si incasarilor rezultate din schimburile comerciale sau alte obligatii de plata, nu sunt excluse si intense operatii speculative, nelegate de circuitul real al schimburilor internationale.

            Indiferent de modul de organizare de la o tara la alta, piata valutara cuprinde o bursa valutara, un numar de banci si casele de schimb valutar autorizate de catre banca centrala pentru astfel de operatii.

            Pe piata valutara se formeaza raporturi intre banci, pe de o parte, si intre banci si clientii lor, pe de alta parte. O componenta a pietei valutare, care reflecta operatiile si raporturile care au loc intre banci, ca principali  intermediari autorizati, este piata valutara interbancara.

            Operatiile valutare se pot clasifica astfel:

Dupa scopul realizarii lor avem:

operatii curente ce decurg din tranzactiile de comert international, inclusiv servicii, credite de comert international si alte facilitati bancare cu termene initiale de rambursare mai mici de un an, repatrierea veniturilor nete (dividende, dobanzi) provenite din operatii de capital;

operatii de capital - sunt operatii valutare care decurg din investitiile directe si lichidarea acestora, investitii imobiliare, operatii cu valori mobiliare specifice pietei de capital.

Dupa natura operatiilor avem:

la vedere (spot) - sunt operatii de vanzare-cumparare de valuta care implica decontarea in maximum 48 de ore lucratoare din momentul incheierii tranzactiei. Ele au ca scop facilitarea operatiilor de export-import, precum si reglementarea unor decontari financiare privind investitiile directe, investitiile de portofoliu, anumite plasamente de capital pe termen scurt;

operatii la termen (forward) - sunt operatii de vanzare-cumparare de valuta care se finalizeaza la un termen (scadenta) mai mare de 48 ore lucratoare si sunt realizate la un curs stabilit in momentul incheierii contractului; agentii economici isi plaseaza capitalurile disponibile in strainatate sau incearca sa-si asigure suma valutara necesara in momentul platii, conform intelegerii stabilite in momentul incheierii contractului, dar protejand-o impotriva riscului valutar. Aceste operatiuni la termen au, uneori, si un caracter speculativ pentru ca urmaresc obtinerea unui castig in functie de evolutia cursului valutar din momentul incheierii contractului pana la scadenta.

            Pentru ca moneda nationala a unei tari sa poata fi tranzactionata pe piata valutara, ea trebuie sa fie convertibila, adica sa aiba capacitatea legala de a fi schimbata cu o alta moneda, a unei alte tari. Pretul tranzactiilor pe aceasta piata se numeste curs valutar sau curs de schimb (CV sau CS), care se stabileste in functie de raportul dintre cerere si oferta, printr-o operatie denumita cotatie. Cursul de schimb mai este influentat si de puterea de cumparare a celor doua monede nationale care se schimba.

            Cursul valutar exprima raportul valoric dintre doua monede nationale, respectiv, pretul unei unitati monetare dintr-o tara exprimat in unitatile monetare ale altei tari. Altfel spus,  cursul valutar reprezinta numarul de unitati monetare straine care revine pe o unitate monetara nationala.

            In Romania, operatiile valutare se efectueaza la cursul de schimb determinat liber de catre intermediarii autorizati de catre B.N.R, care participa in nume propriu si in cont propriu, sau in nume propriu si in contul clientilor.  B.N.R. are rolul de a reglementa si veghea piata valutara, de a autoriza si supraveghea intermediarii pietei valutare si de a comunica zilnic lista cursurilor valutare oficiale.

            Cursul valutar imbraca urmatoarele forme:

cursul oficial - este protejat administrativ de catre autoritatea monetara;

cursul de piata - este pretul reprezentativ al pietei valutare determinat pe baza raportului cerere-oferta, ori cu flotare administrata, asupra caruia autoritatea monetara nu intervine sau, daca o face, foloseste mijloace specifice pietei. Prin urmare, acesta este un curs variabil, flotant, modificandu-se chiar zilnic sub influenta a numerosi factori;

cursul la vedere - este pretul operatiunilor valutare la vedere si constituie baza de formare a cursului la termen;

cursul la termen - se stabileste pe baza anticiparilor facute asupra pretului unei valute, fata de cea la care se raporteaza, in functie de situatia economica a unei tari, rata inflatiei, faza ciclului economic etc. Cursul de schimb la termen este mai mare decat cel la vedere datorita modificarii lui (creste sau scade) pana la scadenta, dar si din cauza dobanzii practicate pe piata monetara, dobanda care este un venit alternativ celui ce ar putea fi obtinut pe piata valutara.

            Moneda nationala a Romaniei, leul, a fost o moneda cu convertibilitate limitata intern si la operatiuni de cont curent, pana la 1 septembrie 2006. Aceasta inseamna ca moneda noastra nationala era convertibila doar pe teritoriul tarii noastre si numai pentru operatiuni de comert exterior si/sau de transfer de venituri peste granita (de exemplu, repatrierea profitului din Romania in Marea Britanie sau transferul salariului din Spania in Romania). Leul era doar partial convertibil pentru operatiuni de capital, cum ar fi, de exemplu, construirea unei fabrici in Rusia sau in Tunisia. Incepand cu data de 1 septembrie 2006 leul a devenit total convertibil.

            Bancile, ca principali actori ai pietei valutare din Romania, au urmatoarele caracteristici:

afiseaza propriile cursuri de vanzare si cumparare, formate pe baza cererii si ofertei liber exprimate la nivelul bancii, dar in stabilirea carora se are in vedere, orientativ, si cursul oficial;

pot executa operatiuni la vedere si la termen, pe cont propriu sau in contul clientilor;

se pot refinanta, daca nu au suficiente resurse pentru a onora cererile clientilor.

            Clientii bancilor:

pot retine integral incasarile din exporturi;

nu sunt obligati sa justifice ordinele de vanzare.