Riscul de faliment

Analiza riscului de faliment prin metodele clasice (analiza lichiditate-exigibilitate, analiza functionala, analiza prin rate, analiza dinamica) ofera informatii partiale si in general o apreciere asupra unei situatii trecute. Deoarece rezultatele financiare se degradeaza rapid in timp se impune utilizarea unor metode care sa permita o evaluare globala a riscului de faliment si care sa fie instrument de previziune a acestuia.

Mai multi cercetatori si organisme financiare internationale au fost preocupati de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment, denumita metoda scorurilor, pornind de la o grupare de rate restrans corelate cu starea de sanatate sau de slabiciune a intreprinderilor.

Metoda scorurilor se bazeaza pe tehnicile statice ale analizei discriminante a caracteristicilor financiare si constituie un instrument complementar analizei traditionale.

Analiza discriminanta se bazeaza pe probabilitatea de apartenenta la o clasa a populatiei, in functie de elementele cunoscute.

Aplicarea metodei scorurilor presupune gruparea unei intreprinderi intr-o anumita categorie in functie de valoarea unui indicator discriminant alcatuit ca o combinatie liniara de ,,n² rate ponderate cu un coeficient de importanta a ratei ,,a ²

unde:

D = indicatorul discriminant (scor);

= coeficientul de importanta;

R= rata j;

n = numarul ratelor.

Discriminantul sau functia scor cum mai este denumit, se construieste printr-un procedeu iterativ pas cu pas.

Pe un esantion reprezentativ alcatuit in mod egal din intreprinderi cu functionare normala si intreprinderi cu dificultati financiare se studiaza un set de rate retinandu-se acelea care servesc cel mai bine la discriminarea celor doua grupuri.

Ratele selectionate sunt independente intre ele in raport cu functia scor deoarece un anumit grad de corelatie intre ele, ar conduce la inregistrarea in functia scor a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar.

Indiferent de modelul functiei scor se va regasi in aproape toate rata referitoare la fondul de rulment net global, la indatorare, la solvabilitate pe termen surt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal

In teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care, cele mai utilizate sunt: modelul Altman, modelul Centralei Bilanturilor din cadrul Bancii Frantei, modelul Conan Holder, etc.

Unul dintre primele modele a fost elaborat in Statele Unite de profesorul E.I.Altman, in anul 1968 si este alcatuit pe baza a cinci rate ponderate dupa cum urmeaza:

Z=

Capitalizarea bursiera reprezinta valoare de piata a capitalului subscris si varsat. Pentru intreprinderile necotate la bursa, acest indicator poate fi inlocuit cu valoarea capitalurilor proprii.

Unii analisti economici propun alti indicatori pentru constructia ratelor respective. In locul activului circulant utilizeaza fondul de rulment net global, iar in locul profitului brut propun utilizarea excedentului brut din exploatare.

In functie de valorile functiei scor intreprinderile pot fi clasificate astfel:

Z £ 1,8 - intreprinderea este insolvabila si falimentul este iminent;

1,8 < Z £ 3 - starea intreprinderii este dificila, cu performante vizibil diminuate, insa adoptarea de masuri corespunzatoare pot conduce la relansarea activitatii;

Z > 3 - intreprinderea este solvabila, bancile si partenerii de afaceri pot avea incredere in viabilitatea acestuia.

Modelul J. Conan si M. Holder a fost realizat in anul 1978 cu scopul imediat de a analiza degradarea intreprinderilor mici si mijlocii din Franta in perioada 1970-1975.

Pe un esantion reprezentativ format din 190 de intreprinderi (jumatate falimentare) autorii au testat un numar de 31 de rate carora li s-a studiat distributia si corelatia.

Modelul se aplica intreprinderilor industriale cu un numar de 10 pana la 500 de salariati si se bazeaza pe analiza lichiditate-exigibilitate.

Modelul este alcatuit pe baza a cinci variabile:

Variabila r semnifica rata lichiditatii rapide si se determina astfel:

Variabila r reflecta stabilitatea financiara a firmei si se masoara in felul urmator:

Variabila r reprezinta ponderea rezultatului brut al exploatarii la nivelul valorii adaugate:

Variabila r arata contributia cheltuielilor cu personalul la crearea valorii adaugate:

Variabila r exprima gradul de finantare a vanzarilor din surse imprumutate si se calculeaza astfel:

Aportul functiei in perfectionarea metodologiei de analiza a riscului de faliment este adus in principal prin regula de luare a deciziei privind incadrarea intreprinderilor intr-o anumita clasa de risc. Regula de decizie propusa de J. Conan si M. Holder este un tabel care evidentiaza probabilitatea de faliment a unei firme in functie de valoarea discriminantului (tabelul 7.3).

Regula de decizie J. Conan si M. Holder

Tabelul 7.3

Modelul Centralei bilanturilor din cadrul Bancii Frantei are la baza o functie scor cu opt variabile si o constanta.

100 Z = 0,706r+1,048r+5,221r+2,003r-0,689r-0,824r

-1,167r- 1,255 r -85,544

r=

r

Intrucat anumite rate nu pot fi determinate din cauza unui numitor nul, iar altele inregistreaza o valoare prea mare, antrenand un rezultat incorect al functiei pentru fiecare rata s-a stabilit un interval de incredere, in afara careia valoarea ratei se reduce la o valoare de referinta pe baza unui anumit procedeu.

Pe baza valorii inregistrata de functia scor intreprinderile pot fi grupate in urmatoarele zone de risc:

zona cu risc ridicat (70 - 100%), in situatia in care Z £

zona de incertitudine (45 -70%), in cazul in care - 0,25< Z £

zona favorabila (10 - 45%), in situatia in care Z >

Diagnosticul starii de faliment a unei intreprinderi implica si analiza altor cauze care au afectat activitatea acesteia41:

modul de recuperare al debitorilor;

modul de finantare al investitiilor si daca in acest proces se folosesc si finantari pe termen scurt;

sporirea stocurilor;

retragerea imprumuturilor si cauzele acestor retrageri;

plata fortata a unor creditori pentru a pastra nivelul aprovizionarii si a increderii in firma;

speculatiile financiare;

politicile de pret neeconomice.

Analiza riscului poate fi completata cu anumite aspecte nefinanciare ce caracterizeaza activitatea firmei.