Diviziunea mondiala a muncii si specializarea internationala a economiilor nationale

Diviziunea mondiala a muncii si specializarea internationala a economiilor nationale

Prin diviziunea mondiala a muncii se inteleg relatiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului mondial, precum si rolul si locul fiecarui stat in circuitul mondial al valorilor materiale.

In decursul evolutiei sale istorice, diviziunea mondiala a muncii a cunoscut mai multe schimbari, ca urmare a dezvoltarii economiilor nationale, a modificarii structurii acestora si, pe baza lor, a specializarii in productie a diferitelor tari.

Specializarea internationala are ca scop adaptarea potentialului economic national, a economiei interne, la cerintele pietei mondiale.

Factorii care determina specializarea internationala a economiilor nationale sunt:

conditiile naturale, care pot favoriza un anumit fel de productie (cafea, orez, citrice, extractia unor minereuri etc.);

marimea teritoriului si a populatiei - tarile au un potential diferit si, implicit, posibilitati diferite de a se specializa in productie;

nivelul aparatului de productie si gradul sau de diversificare, inclusiv calificarea fortei de munca, disponibilitatile de capital etc.;

traditiile economice, care pot favoriza sau defavoriza specializarea in productia de un anumit fel;

factorii extraeconomici (razboaiele, asuprirea coloniala, mentinerea unor puternice ramasite feudale sau a unor mentalitati anacronice).

In actuala diviziune mondiala a muncii exista tari cu grade diferite de specializare internationala. Astfel, in partea superioara a ierarhiei tarilor lumii se afla grupul statelor care se bazeaza pe tehnica moderna, care au specializare internationala de inalta eficienta, ceea ce le permite sa detina o pondere insemnata din totalul exporturilor mondiale. La antipodul acestora, la baza "scarii ierarhice" se afla tarile slab dezvoltate, a caror specializare internationala este unilaterala si care detin o pondere infima in PNB insumat in exporturile mondiale. Intre aceste doua mari grupari se afla tarile in curs de dezvoltare si cu nivel mediu de dezvoltare. Aceste grade diferite de specializare internationala reflecta, in esenta, potentialul economic al statelor.

Caracteristica perioadei postbelice este tendinta generala de crestere a dependentei statelor de piata externa, de accentuare a interdependentelor intre tarile lumii, reflectata de cresterea cotei de export in productia mondiala, manifestata prin urmatoarele fenomene [27]:

In primul rand, se constata o tendinta de restructurare a diviziunii internationale a muncii, de afirmare a tarilor in curs de dezvoltare pe piata produselor manufacturate. Un numar de 15 tari in curs de dezvoltare realizeaza peste 80% din exporturile totale de produse manufacturate.

In al doilea rand, in deceniile sapte-opt ale sec. XX, s-a conturat o noua structura in diviziunea internationala a muncii: tarile dezvoltate s-au specializat in domeniile tehnicii moderne si ultramoderne, in timp ce tarile in curs de dezvoltare devin producatori si furnizori de produse industriale de baza si clasice.

In al treilea rand, in tarile dezvoltate se manifesta o anumita reorientare spre produsele de baza si o crestere a coeficientului de corelatie intre industria prelucratoare si cea extractiva.

Aceasta se explica, pe de o parte, prin ieftinirea relativa a unor resurse in tarile dezvoltate, iar pe de alta parte, prin politica deliberata a statelor respective de limitare a dependentei fata de sursele de aprovizionare (in general, tari din lumea a treia).

In al patrulea rand, se constata unele regrupari in randul tarilor in curs de dezvoltare, de natura sa genereze restructurari in diviziunea internationala a muncii. Astfel, dupa ce, incepand de la mijlocul secolului al XX-lea unele tari din Asia de Sud-Est au dezvoltat industria textila (in urma reducerii unor astfel de capacitati in Japonia), producatorii din Hong-Kong sau Singapore s-au orientat spre articole de moda, iar productia textila de serie - care solicita un volum mare de munca inferior calificata - s-a deplasat spre tarile vecine.

In al cincilea rand, dupa 1975, s-a conturat tot mai mult un proces complex si contradictoriu de adaptare a diviziunii mondiale a muncii la noile conditii de acces la resursele naturale, indeosebi la combustibili, la modificarea radicala a raportului de schimb intre principalele categorii de produse care fac obiectul comertului international.

Cu toate schimbarile produse, nu a fost depasita diviziunea muncii bazata pe schimbul inegal si dependenta externa, pe discriminari si restrictii in schimbul mondial de valori.

Ca urmare, tara mai avansata isi vinde marfurile peste valoarea lor, desi mai ieftin decat tarile concurente. Tara mai favorizata primeste mai multa munca in schimbul unei cantitati mai mici de munca.