Observatii asupra unor erori larg raspandite

Observatii asupra unor erori larg raspandite

Erorile fatidice ale doctrinelor monetare populare, care au indrumat pe cai gresite politicile monetare ale aproape tuturor guvernelor, nu ar fi putut aparea decat cu mare dificultate daca nu ar fi existat numerosi economisti care sa comita ei insisi erori grave in domeniul chestiunilor monetare si sa se cramponeze de ele cu obstinatie.

Exista, inainte de orice, ideea gresita a unei asa-zise neutralitati a banilor. [2] Un produs al acestei doctrine este notiunea de "nivel" [p.399] al preturilor, care creste sau scade proportional cu cresterea sau scaderea cantitatii de bani aflati in circulatie. Nu s-a inteles faptul ca schimbarile survenite in cantitatea de moneda nu pot afecta niciodata preturile tuturor bunurilor si serviciilor in acelasi timp si in aceeasi masura. De asemenea, nu s-a inteles nici faptul ca schimbarile puterii de cumparare ale unitatii monetare se leaga in mod necesar de schimbarile survenite in relatiile mutuale dintre cei ce cumpara si cei ce vand. Pentru a demonstra doctrina dupa care cantitatea de bani si preturile cresc si scad proportional, s-a recurs, in domeniul teoriei monetare, la o metoda in intregime diferita de cea pe care o intrebuinteaza teoria economica moderna pentru studiul tuturor celorlalte probleme pe care le cerceteaza. In loc sa se inceapa de la actiunile indivizilor, asa cum trebuie sa procedeze fara exceptie catalactica, s-au construit formule menite sa agrege intreaga economie de piata. Elemente ale acestor formule erau: cantitatea totala de moneda disponibila in Volkswirtschaft; volumul tranzactiilor - i.e., echivalentul monetar al tuturor transferurilor de bunuri si servicii efectuate in Volkswirtschaft; viteza medie de circulatie a unitatilor monetare; nivelul preturilor. Aceste formule furnizau, chipurile, probe ale corectitudinii doctrinei nivelurilor preturilor. In realitate insa, acest mod de a pune problema este, in intregime, un caz tipic de rationament circular. Intr-adevar, ecuatia schimbului presupune dintru inceput doctrinele nivelului preturilor pe care urmareste sa le demonstreze. Ea nu este, in esenta, nimic altceva decat expresia matematica a doctrinei - de nesustinut - dupa care ar exista o proportionalitate intre variatiile cantitatii de moneda si acelea ale preturilor.

Cei ce analizeaza ecuatia schimbului postuleaza ca unul dintre elementele acesteia - cantitatea totala de moneda, volumul tranzactiilor, viteza de circulatie - se modifica, fara a-si pune problema cum survin aceste schimbari. Ceea ce nu se recunoaste este ca schimbarile suferite de aceste marimi nu apar in Volkswirtschaft ca atare, ci in conditiile actorilor individuali, si ca interactiunea reactiilor acestor actori este aceea care genereaza modificarile suferite de structura preturilor. Economistii matematicieni refuza de la bun inceput sa porneasca de la cererile si ofertele de moneda ale diversilor indivizi. Ei introduc, in schimb, notiunea necorespunzatoare de viteza de circulatie, croita dupa modelul mecanicii.

In acest punct al rationamentului nostru nu este necesar sa raspundem la intrebarea daca economistii matematicieni au sau nu dreptate atunci cand postuleaza ca serviciile furnizate de moneda consta in intregime, sau in esenta, in circuitul pe care-l parcurge aceasta, in circulatia sa. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, inca ar fi gresit sa se explice puterea de cumparare, sau pretul unitatii monetare, pe baza serviciilor furnizate de aceasta. Serviciile furnizate de apa, whisky si cafea nu explica preturile platite pentru lucrurile acestea. Ele nu explica decat de ce oamenii, in masura in care recunosc [p.400] aceste servicii, cer anumite cantitati din aceste lucruri, in anumite conditii suplimentare. De fiecare data cererea este cea care influenteaza structura preturilor, nu valoarea obiectiva de utilizare.

Referitor la moneda, este adevarat ca sarcina catalacticii este mai ampla decat aceea care-i revine cu privire la bunurile vandabile. Nu este sarcina catalacticii sa explice de ce oamenii doresc sa-si procure serviciile pe care le pot furniza diverse bunuri vandabile. Aceasta este o sarcina a psihologiei si a fiziologiei. Dar este o sarcina a catalacticii sa raspunda la aceasta intrebare cand este vorba de bani. Numai catalactica ne poate spune ce avantaje anticipeaza ca va obtine cineva prin detinerea de bani. Dar nu aceste avantaje anticipate sunt cele care determina puterea de cumparare a banilor. Urmarirea acestor avantaje este doar unul din factorii care induc cererea de bani. Elementul care joaca un rol in formarea rapoartelor de schimb de pe piata este cererea, un element subiectiv, a carui intensitate este in intregime determinata de judecati de valoare - si nu vreun fapt obiectiv, vreo capacitate de a genera un anumit efect.

Deficienta ecuatiei schimbului si a elementelor sale constitutive de baza este ca ele privesc piata dintr-un punct de vedere holist. Ele sunt expresia amagirii generate de entuziasmul pentru notiunea de Volkswirtschaft. Dar acolo unde exista o Volkswirtschaft in sens strict nu exista nici piata, nici preturi si bani. Pe piata nu exista decat indivizi sau grupuri de indivizi care actioneaza concertat. Acesti actori sunt motivati de propriile lor preocupari, nu de cele ale intregii economii de piata. Daca se poate atribui vreo semnificatie unor notiuni ca volumul tranzactiilor si viteza de circulatie, atunci ele se refera la rezultanta actiunii indivizilor. Nu este admisibil sa se recurga la aceste notiuni pentru a explica actiunile indivizilor. Prima intrebare pe care trebuie sa o puna catalactica in legatura cu schimbarile cantitatii totale de bani disponibile in sistemul economic este cum afecteaza asemenea schimbari comportamentul diversilor indivizi. Teoria economica moderna nu se intreaba cat valoreaza "fierul" sau "painea", ci cat valoreaza o anumita bucata de fier sau de paine in ochii unui individ care actioneaza intr-un anumit moment si intr-un anumit loc. Ea nu poate proceda altfel in cazul banilor. Ecuatia schimbului este incompatibila cu principiile fundamentale ale gandirii economice. Ea reprezinta o recadere in modul de gandire al epocilor in care oamenii nu reuseau sa inteleaga fenomenele praxeologice, deoarece erau tributari unor notiuni holiste. Ecuatia schimbului este sterila, asa cum erau si speculatiile din epocile trecute referitoare la valoarea "fierului" si a "painii" in general.

Teoria banilor este o parte esentiala a teoriei catalactice. [p.401] Ea trebuie tratata cu aceleasi metode care se aplica tuturor celorlalte probleme catalactice.