POLITICA ECONOMICA-BUGETARA

POLITICA ECONOMICA-BUGETARA

Obiectivul politicii bugetare este utilizarea cheltuielilor si veniturilor publice pt a modifica echilibrul macroeconomic global in vederea asigurarii dezvoltarii economice in conditii de stabilitate.

Principalele instrumente folosite sunt:

modificarea dimensiunii si destinatiei cheltuielilor statului;

modificarea  marimii si surselor prelevarilor efectuate asupra veniturilor agentilor economici;

variatia transferurilor financiare publice.

In esenta, politica bugetara are 2 componente:

politica cheltuielilor publice;

politica fiscala.

La randul lor, cheltuielile guvernamentale imbraca 2 forme:

achizitiile guvernamentale, reprezentand cheltuielile efectuate pt procurarea unor bunuri materiale si servicii: echipamente pt armata, constructia de sosele, salariile platite functionarilor publici, echipamentele cu care acestia lucreaza etc.;

platile de transfer guvernamentale sau asa numitul "impozit negativ", care vizeaza asigurarea unor venituri minime necesare diferitelor categorii de populatie nefavorizate.

Politica fiscala afecteaza economia reala pe 2 cai:

1 ) o crestere a impozitului scade Vdisp al populatiei, ceea ce inseamna diminuarea sumelor cheltuite pt cumpararea de bunuri materiale si servicii, adica o scadere a C agregate care va determina o scadere a PIB;

2 ) pe de alta parte, cresterea impozitelor va afecta pretul bunurilor materiale si sv, provocand modificarea sistemului stimulentelor economice si a comportamentului intreprinzatorilor; astfel, cresterea impozitelor/prf poate determina descurajarea I , cu efecte negative asupra productiei nationale (a O nationale).

Politica bugetara se reflecta in bugetul public national, definit ca "documentul program annual al statului", exprimand veniturile si cheltuielile publice ale tarii. In componenta sa se includ:

bugetul de stat;

bugetele locale de stat;

bugetul asigurarilor sociale.

Bugetul de stat este bugetul administratiei centrale de stat, principalul instrument financiar, care cuprinde veniturile mobilizate la dispozitia statului si repartizarea acestora pe destinatii de cheltuieli. El se infatiseaza ca o balanta, ca un document economico-financiar de sinteza, elaborat si gestionat de Guvern si autorizat de Parlament. In aceasta balanta se inscriu veniturile si cheltuielile anului bugetar care poate sa coincida sau nu cu anul calendaristic.

Principalele surse ale veniturilor inscrise in bugetul de stat sunt : veniturile fiscale si veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale

Veniturile fiscale sunt constituite din:

impozitele directe;

impozitele indirecte.

Impozitele directe reprezinta principala sursa de venituri la bugetul de stat. Ele sunt o forma de prelevare la dispozitia statului, in mod obligatoriu, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil, a unei parti din venitul sau averea persoanelor fizice si juridice, pt acoperirea cheltuielilor publice.

Atributele esentiale ale impozitelor sunt:

obligativitatea;

nerambursabilitatea;

dreptul de urmarire in caz de neplata.

Partea din PIB prelevata la dispozitia statului pe calea impozitelor indica nivelul general al fiscalitatii sau rata de presiune fiscala, care difera de la o tara la alta. RPF poate fi interpretata in dublu sens:

in sens restrans, ea este egala cu raportul dintre dimensiunile impozitelor efectiv incasate de stat si PIB;

in sens larg, ea este egala cu raportul dintre totalitatea impozitelor si contributiilor sociale si PIB.

RPF permite efectuarea unor comparatii internationale relevante.

In conditiile economiei de piata concurentiala, impozitele indeplinesc un imoprtant rol financiar-monetar si economico-social. Prin diversitatea lor, se pot incuraja sau descuraja anumite activitati economice.

Impozitele se pot clasifica dupa mai multe criterii, dar cea mai importanta clasificare le grupeaza dupa modul cum afecteaza veniturile din care contribuabilii suporta plata lor. Din acest pdv, ele se impart in:

-impozite directe;

-impozite indirecte.

Impozitele directe se stabilesc in mod direct asupra venitului subiectului imozabil, identificat in atentia legiuitorului cu cel care il suporta desi, in practica, exista posibilitatea transferarii lor asupra altor persoane. Impozitele directe, la randul lor, se clasifica in mai multe categorii: impozitele pe venit, sub forma impozitelor pe veniturilor persoanelor fizice si a celor pe veniturile persoanelor juridice. Dintre acestea, cele mai importante sunt impozitele pe prf  si cele pe salarii, ponderea lor insumata fiind egala cu cca. 50% din totalul veniturilor bugetare din Romania.

Impozitele indirecte se numesc astfel deoarece, fiind incluse in pretul marfurilor si tarifelor serviciilor, sunt platite indirect. Consumatorul plateste vanzatorului impozitul odata cu pretul pt marfa cumparata, iar vanzatorul, la randul lui, il plateste statului.

Spre deosebire de impozitele directe, care vizau existenta venitului sau a averii, impozitul indirect vizeaza cheltuirea sau utilizarea acestora. De aceea, ele se maio numesc si impozite sau taxe de consum sau de cheltuieli.

Si impozitele indirecte imbraca mai multe forme, cele mai practicate fiind: TVA (introdusa in Romania in 1993, in locul impozitului pe circulatia marfurilor), accizele sau taxele de consumatie, taxele vamale. Acestea din urma au mai putin scopuri fiscale, fiind folosite mai ales pt reglementarea comertului exterior, in special a importurilor.

Modul de stabilire a marimiii impozitelor in functie de dimensiunea materiei impozabile asupra careia se percep, defineste sistemul de impunere, care cunoaste urmatoarele forme:

-impunerea in cote fixe, practicata mai ales in perioada precapitalista;

-impunerea in  cote procentuale.

Impunerea in cote procentuale se diferentiaza, la randul ei, pe 3 categorii:

-1.) impunerea proportionala, in care cota de impozitare este fixa, marimea impozitului fiind direct proportionala cu marimea materiei impozabile; in acest caz, rata marginala a impunerii fiscale, calculata ca raport intre variatia absoluta a impozitului platit si variatia absoluta a venitului impozabil este egala cu rata medie a impunerii fiscala, calculata ca raport intre totalul impozitului platit si totalul venitului impozabil;

-2.) impunerea progresiva, in care cotele de impozitare cresc odata cu cresterea materiei impozabile, aplicandu-se fie asupra cuantumului total al acesteia, in cazul impunerii progresive simple, fie pe transe, in cazul impunerii progresive pe transe alunecatoare; in aceasta situatie, rata marginala de impunere fiscala > rata medie de impunere fiscala;

-3.) impunerea regresiva, in care cotele de impozitare se reduc in raport cu cresterea materiei impozabile; in aceasta situatie, rata marginala de impunere fiscala < rata medie de impunere fiscala.

Intrucat, pe masura cresterii veniturilor, partea destinata consumului este in scadere relativa, conform legii psihologice a lui Keynes, impunerea in cazul impozitelor indirecte este regresiva. Deci, cu cat veniturile sunt mai mari, cu atat sarcina fiscala suportata pe seama impozitelor indirecte este mai mica. De aceea, se considera ca impozitele indirecte nu respecta principiile echitatii, deoarece afecteaza mai mult persoanele cu venituri mai mici si fixe. Drept urmare, sindicatele si partidele de stanga militeaza pt folosirea preponderenta a impozitelor directe, la care se poate lua in considerare si situatia platitorului.

Veniturile nefiscale

Veniturile nefiscale sunt alcatuite din :

-veniturile din dividendele la capitalul social al statului la societatile comerciale;

-varsaminte din prf net al regiilor autonome;

-varsaminte de la institutiile publice.

Veniturile nefiscale au o pondere foarte redusa in totalul veniturilor bugetului de stat din Romania.

Cheltuielile publice inregistrate in bugetul de stat din Romania sunt efectuate pt:

-actiuni social-culturale;

-gospodarire comunala si locuinte;

-apararea nationala;

-ordinea publica;

-functionarea autoritatilor publice (Presedentie, Parlament etc.);

-actiuni economice (industrie, agricultura, cercetare stiintifica etc.);

-alte actiuni;

-transferuri din bugetul de stat spre bugetele locale;

-dobanzi aferente datoriei publice.

Aceasta impartire a cheltuielilor publice pe destinatii reprezinta structura lor functionala. Cheltuielile publice se mai pot clasifica si dupa continutul lor economic, rezultand astfel structura economica a acestora.

Structura economica a cheltuielilor bugetului de stat al Romaniei cuprinde urmatoarele categorii:

-transferuri;

-cheltuieli de personal;

-cheltuieli pt bunuri materiale si servicii;

-cheltuieli de K;

-dobanzi aferente datoriei publice;

-imprumuturi;

-subventii;

-prime.

Diferenta dintre veniturile si cheltuielile bugetului de stat reprezinta: excedentul bugetar, atunci cand veniturile bugetare sunt mai mari decat cheltuielile bugetare, sau deficitul bugetar, atunci cand cheltuielile bugetare depasesc veniturile bugetare.

Deficitul bugetului de stat al Romaniei a cunoscut in ultimii ani o tendinta de crestere continua, atat in marime absoluta cat si in marime relativa, datorita cresterii cheltuielilor cu dobanzile aferente datoriei publice si a fondurilor necesare realizarii masurilor de protectie sociala a populatiei.

Finantarea deficitului bugetar de stat se poate realiza fie prin emisiune monetara, care determina cresterea inflatiei (deoarece afecteaza echilibrul macroeconomic dintre cantitatea de moneda aflata in economie si valoarea bunurilor si sv create si aduse pe piata), fie prin imprumuturi publice interne si externe, care constituie surse neinflationiste, deoarece duc la cresterea datoriei publice si implicit a costurilor determinate de dobanzile aferente acesteia, fie prin folosirea concomitenta a ambelor alternative.

Totalitatea sumelor imprumutate de catre stat, de unitatile administratiei publice locale, de alte institutii publice si chiar de agentii economici cu garantia statului, nerambursate la un moment dat, formeaza datoria publica. Dimensiunea acesteia poate fi evidentiata in marimi absolute si in marimi relative. In marimi relative, datoria publica se exprima prin raportul dintre datoria publica in marime absoluta si VN.

Marimea, structura si evolutia datoriei publice caracterizeaza evolutia financiara a unei tari. Datoria externa nu este un rau in sine si nu trebuie evitata in orice conditii. Daca aceste imprumuturi sunt contractate cu scopuri productive, ele pot deveni o sursa a dezvoltarii economice. Important este sa se asigure o esalonare corespunzatoare a rambursarii ei in timp si o marime suportabile a sv datoriei externe.

Serviciul datoriei externe reprezinta suma ratelor scadente a dobanzilor, comisioanelor si altor obligatiuni in contul datoriei externe, exigibile in cursul unei anumite perioade.