Efectele publice - alternativa de economisire oferita de catre stat

Efectele publice - alternativa de economisire oferita de catre stat

Intr-o economie de piata o solutie demna de luat in seama de catre posesorii de resurse banesti disponibile, fie ei persoane fizice sau juridice, o reprezinta efectele publice. Acestea sunt inscrisuri emise de catre stat care exprima o creanta financiara asupra emitentului, garantate in mod expres si neconditionat de catre acesta si care servesc la contractarea unui [ODP1] imprumut de stat. Acesta din urma reprezinta un instrument de politica financiara ce are menirea de a repartiza intre perioadele prezente si cele viitoare sarcinile rezultate din efectuarea unor cheltuieli publice care nu pot fi acoperite din taxele sau impozitele curente, sau din alte surse ordinare ale bugetului de stat. Motivatia apelului la aceste venituri extraordinare o reprezinta atat existenta dezechilibrului bugetelor cat si necesitatile de trezorerie ale autoritatilor publice centrale sau locale.

Titlurile de stat se prezinta sub forma certificatelor de trezorerie, certificatelor de depozit cu dobanda ale statului, bonurilor de tezaur si obligatiunilor de stat, constituind imprumuturi ale statului in moneda nationala si / sau in valuta, pe termen scurt, mediu si lung.

Certificatele de trezorerie reprezinta in fapt titluri financiare emise de catre stat pentru a-si acoperi, prin imprumut, necesitati financiare pe termen scurt (maxim un an de zile).

Termenele standard de scadenta sunt de 91 zile, 182 zile si 364 de zile indicandu-se de asemenea datele de subscriptie si termenul de rascumparare. Titlurile se emit in forma nominala si cuprind cuponul (matca) si certificatul de trezorerie propriu-zis. Se pun in vanzare in numerar si prin virament din conturile personale deschise la banci, iar dobanda este fixa si indicata in prospectul de emisiune.

Certificatele de trezorerie destinate populatiei sunt emise la o valoare nominala de 1 milion, 5 milioane, 10 milioane, 20 milioane si 50 milioane de lei.

Referitor la certificatele de depozit ale statului acestea sunt instrumente de credit specifice pietei romanesti si au fost emise pentru prima oara in ianuarie 1998. Ele se adreseaza exclusiv populatiei (persoane fizice rezidente in Romania) si-au fost puse in circulatie pentru perioade de timp de 90 de zile. La scadenta posesorul certificatului primeste valoarea nominala (pretul de achizitie) plus dobanda aferenta, specificata in prospectul de emisiune. Spre deosebire de tarile cu o traditie bursiera recunoscuta in Romania nu exita o piata secundara a acestor instrumente. In schimb, la fel ca si in cazul altor titluri de stat dobanda incasata de investitor nu este supusa impozitarii.

Interesant de remarcat este faptul ca statul roman a oferit populatiei in perioada 1998 - 2001 certificate de trezorerie sau de depozit cu o rata a dobanzii mai mare decat rata dobanzii oferite de bancile comerciale, fapt greu de intalnit in practica internationala si teoria economica. Peste tot in lume rata dobanzii aferenta instrumentelor guvernamentale de credit este mai mica deoarece practic riscul investitional aferent este zero, de aceea acestei rate ii este asociat si termenul de "rata fara risc". Explicatia acestor decizii luate de guvernul roman consta probabil in realitatile economiei romanesti in care principiile economice general acceptate nu sunt respectate intotdeauna. Astfel, principiul care pretinde ca riscul este direct proportional cu castigul nu se aplica in acest caz.

In aceste conditii titlurile de acest tip, destinate persoanelor fizice s-au dovedit instrumente de economisire foarte profitabile pentru populatie. Dobanzile oferite in perioada 1998 - 2001 au variat intre 83% pe an si 42% pe an, fiind superioare dobanzilor bancare si cresterilor raportate de majoritatea fondurilor mutuale (exceptie FNI si FNA). Spre exemplificare putem presupune cazul unei persoane care in anul 2000 ar fi achizitionat la inceputul anului un certificat de trezorerie, iar dupa trei luni (la scadenta) ar fi investit banii in instrumente similare, acest ciclu urmand sa fie repetat pana la sfarsitul anului. Conform datelor publicate in numarul.1 din 2001 al revistei :Anul financiar" editata de ziarul Bursa, castigul persoanei respective ar fi atins prin capitalizare la sfarsitul anului 57,7% din suma investita, nivel care exprimat in dolari (la o depreciere de 42% in 2000) reprezinta un randament de circa 10.74%, mai mult decat dublul fata de dobanzile pe termen de un an la depozitele in USD, bonificate de banci. Aceasta in conditii de risc zero si de neimpozitare a veniturilor obtinute.

Acest raport excelent rentabilitate - risc a compensat din plin unele neajunsuri legate de investitiile in aceste titluri, precum:

scadenta la 90 de zile si pierderea implicita a dobanzii in caz de rascumparare anticipata;

retea de distributie teritoriala insuficient dezvoltata;

lipsa unei piete secundare pentru aceste titluri, cu consecinte directe asupra lichiditatii acestora.

In ceea ce priveste alte tipuri de efecte publice destinate populatiei care pot fi emise de catre stat, acestea sunt reprezentate de catre bonurile sau notele de tezaur, respectiv de obligatiunile de stat.

Bonurile de tezaur sunt titluri financiare de credit, negociabile emise de stat, cu perioada de maturitate intre unu si zece ani, fiind purtatoare de dobanda.

Obligatiunile de stat sunt instrumente de credit emise de catre acesta pe perioade cuprinse in general intre 10 si 30 de ani, negociabile si purtatoare de dobanda. Ele pot fi impartite in mai multe categorii, in functie de tipul de garantie care le insoteste, astfel:

obligatiuni generale - sunt acoperite cu intreaga putere de impozitare a statului emitent;

obligatiuni emise in baza unui impozit - sunt sustinute de un anumit impozit;

obligatiuni de venit - sunt acoperite de venitul obtinut prin punerea in functiune a obiectivului de investitii realizat din fondurile subscrise de catre obligatari.

In tarile in care exista constituita o piata secundara pentru obligatiunile de stat, cea mai mare parte din volumul de tranzactionare cu aceste titluri are loc in momentul oferirii spre subscriere a acestora de catre emitent. Aceasta deoarece, de obicei investitorii achizitioneaza aceste valori mobiliare cu scopul de a-si proteja economiile si nu pentru speculatii.

Existenta pietei secundare ofera certitudinea posesorilor de obligatiuni ca isi vor putea recupera oricand investitia, nefiind obligati sa pastreze titlurile pana la scadenta. Cursul la care coteaza obligatiunile pe piata este stabilit in mod evident in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru aceste produse, determinat la randul lui de randamentul la scadenta al obligatiunilor. Acest indicator se poate calcula raportand (suma dobanzii anuale-suma amortizata sub valoarea initiala + suma amortizata peste valoarea initiala) la (valoarea initiala + valoarea curenta) / 2.

Deoarece in general rata dobanzii este fixa, inseamna ca raportul dintre cerere si oferta se va reflecta in pret, respectiv randamentul titlului. Astfel, cu cat pretul este mai mic, cu atat randamentul obligatiunii este mai mare.

Trebuie spus ca, in Romania, piata titlurilor de stat nu cunoaste dezvoltarea si amplitutinea din tarile occidentale. Din cauza conditiilor economice specifice (rata inflatiei exprimata in doua cifre) emisiunile de titluri de stat destinate pietei interne s-au facut pentru termene de pana la un an.

Ca atare, bonurile de tezaur si obligatiunile de stat nu au fost emise, pana in prezent, pentru perioadele de maturitate consacrate, prezentate anterior. Astfel, obligatiunile au fost emise in special in valuta, avand valori nominale de 1000 USD sau 1000 DM si scadenta de 182, respectiv 366 de zile. Dobanzile au fost cele practicate in cursul anului 2000, fiind de 9% pe an pentru obligatiunile in dolari si de 5,5% pe an pentru cele in marci germane.