Concepte si tipologii privind pietele financiare (de capital)

Concepte si tipologii privind pietele financiare (de capital)

Orice economie indiferent de nivelul sau de dezvoltare este caracterizata prin existenta unor piete specializate, unde se intalnesc, se confrunta si se regleaza cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltarea activitatii in cadrul firmelor. In economia financiara circuitul activelor financiare se desfasoara intre multimea utilizatorilor de fonduri si multimea ofertantilor (investitorii) acestora, in vederea realizarii unicului scop: satisfacerea nevoilor economice, a caror finalitate il constituie obtinerea profitului.

Utilizatorii sunt cei care mobilizeaza fondurile existente temporar pe piata pentru a-si finanta propria activitate economica iar investitorii sunt cei care efectueaza investitii, prin plasarea fondurilor in scopul valorificarii lor. Se transfera astfel o anumita parte din resursele economico-financiare existente intr-o economie catre agentii economici care le folosesc, fie pentru initierea unei activitati economice, fie pentru dezvoltarea unei afaceri deja existente. Concomitent, se naste o relatie de feedback, dinspre utilizatorii de fonduri catre investitori prin distribuirea profitului obtinut in urma valorificarii resurselor puse in joc. Insa, intr-o economie de piata, distribuirea profitului poate fi inlocuita oricand cu distribuirea riscului, in cazul unei utilizari ineficiente a fondurilor care au constituit obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria vointa, noduri ale unui circuit financiar a carui finalizare poate fi profitul sau pierderea. Tranzactiile intre cele doua categorii de participanti la fluxul financiar, investitori si utilizatori se realizeaza prin intermediul pietelor financiare.

Piata financiara cuprinde cererea si oferta de capital pentru plasamentele pe termene medii si lungi, precum si reglementarile si institutiile (in principal, bancile si bursele de valori) prin intermediul carora capitalurile disponibile in economie sunt dirijate catre cei care solicita fonduri financiare.

Dezvoltarea pietei financiare internationale s-a realizat in urma expansiunii pietelor financiare nationale fiind favorizata de urmatorii factori:

formarea, dupa al doilea razboi mondial, a unor fonduri importante de resurse banesti, care isi cautau plasamente in conditii cat mai favorabile;

nevoia tot mai accentuata de fonduri disponibile (indeosebi pe termen lung) la nivelul unor tari - urmare fireasca a accelerarii dezvoltarii economice;

reducerea obstacolelor in calea circulatiei capitalurilor in urma suprimarii, in multe tari, a reglementarilor protectioniste si a controlului asupra schimbului monetar;

aparitia eurovalutelor s.a.

Piata financiara internationala nu trebuie apreciata numai ca o totalitate a pietelor nationale, ci si ca o piata distincta si complementara acestora. Astfel, firmele care desfasoara activitati in tari in care s-au constituit centre financiare internationale pot efectua operatiuni atat pe piata nationala (in conditii de obtinere a fondurilor potrivit reglementarilor nationale), cat si pe piata internationala, unde aceste reglementari sunt diferite.

Piata financiara internationala cuprinde ansamblul relatiilor care i-au nastere intre persoane fizice si juridice avand rezidenta sau sediul fiscal in tari diferite in procesul atragerii si plasarii fondurilor financiare, precum si institutiile si reglementarile legate de derularea acestor tranzactii. Conditiile principale pentru aparitia si dezvoltarea unei piete financiare internationale sunt:

posibilitatea nerezidentilor de a transfera liber depozitele lor in moneda nationala a unei tari oriunde in lume;

avantaje de cost care deriva in principal din caracterul "en gros" al pietei financiare internationale si din lipsa implicarii guvernamentale sub forma impozitelor, rezervelor bancare obligatorii, primelor de asigurare a depozitelor, a reglementarii nivelului dobanzii etc.

Pietele financiare internationale sunt localizate in centre financiare internationale: Londra, Tokyo, New Zork, Paris etc. Principalele modalitati de atragere si fructificare a capitalurilor disponibile pe pietele financiare internationale sunt:

finantarea investitiilor straine directe;

ajutorul financiar pentru dezvoltare;

plasamentul de valori mobiliare;

contractarea de imprumuturi.

Cererea de capital pe piata financiara internationala este reprezentata de:

corporatiile industriale si comerciale publice si private;

guverne si autoritati publice locale;

societati bancare si de asigurari;

organisme financiar-bancare internationale s.a.

Oferta de capital poate proveni din partea bancilor, caselor de economii, societatilor si caselor de asigurari, intreprinderilor publice sau private etc.

Principalele evolutii ale fluxurilor financiare contemporane sunt:

cresterea si diversificarea portofoliilor financiare;

substituirea crescanda a ponderii creditelor bancare clasice in cadrul finantarilor internationale in favoarea emisiunilor de titluri;

cresterea mobilitatii internationale a capitalurilor prin aplicarea inovatiilor din domeniile informaticii si telecomunicatiilor la tranzactiile financiare.

Majoritatea tranzactiilor financiare internationale sunt realizate, in prezent, in eurodevize. Eurodevizele sunt depozite in monede nationale la banci situate in exteriorul tarilor care le-au emis. Aceste monede nationale detin o pondere importanta in tranzactiile internationale si ofera garantii solide investitorilor in legatura cu stabilitatea lor. Piata eurodevizelor (europiata) s-a format la mijlocul secolului XX, cand bancile europene (incepand cu cele britanice) au inceput sa lucreze cu dolari americani, deveniti astfel eurodolari, generati de operatiuni efectuate in afara tarii de emisiune. Notiunea de europiata are doua intelesuri:

in sens restrans, reprezinta adevarate piete pe care un numar de banci comerciale mobilizeaza si ofera fonduri lichide in valuta, altele decat monedele nationale emise in tarile unde isi au sediul. Prin aceste tranzactii pe europiata se formeaza in orice moment rata dobanzii pentru creditele in eurovalute.

in sens larg, reprezinta suma totala de depozite si imprumuturi, pe diferite termene, exprimate in valuta care s-a acumulat in conturile tuturor eurobancilor.

Piata eurodevizelor reprezinta un rezervor de capitaluri lichide in monede convertibile pe termen scurt, avand urmatoarele caracteristici:

sunt piete en gros (trateaza numai cu sume importante);

sunt piete paralele (fara control strict din partea autoritatilor monetare);

sunt piete interbancare.

Principalele resurse ale pietei eurodevizelor sunt plasamentele facute de investitori internationali sub forma:

depozitelor la termen, cu scadente de la cateva zile pana la cinci ani. Sumele depuse astfel nu pot fi inferioare sumei de 25 000 dolari, ajungand pana la cateva zeci de milioane de dolari. Aceste plasamente sunt remunerate in functie de conditiile pietei, la Londra dobanda fiind indexata in functie de LIBOR[1].

certificatelor de depozit, in cazul carora este prevazuta posibilitatea de negociere a conditiilor de depozit.

Incepand cu anii '70-'80 un amplu proces de modernizare a fost declansat in cadrul marilor piete financiare ale lumii. Noile produse promovate pe aceste piete au rezultat atat din nevoi financiare ale economiei (deschiderea Europei spre lume si, de o maniera mai generala, apelul masiv al statelor la piata pentru acoperirea enormelor deficite bugetare), cat si din necesitatile si dorinta de a aduce o solutie riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb, ratelor dobanzii, inflatie. Inovatiile financiare au fost numeroase in ultimii 20 de ani pentru a satisface nevoile celor care se imprumuta si ale investitorilor internationali. Astfel, inca de la inceputul anilor '70, eurobancile au propus imprumuturi in devize cu rate ale dobanzii variabile. In aceasta formula, ratele imprumuturilor urmaresc evolutia pietei. In caz de crestere a ratelor, imprumutatorul nu este penalizat; simetric, imprumutatul beneficiaza de reducerea ratelor de piata.

Produsele derivate reprezinta inovatiile majore ale perioadei recente. Aparute la inceputul anilor '80, aceste instrumente s-au dezvoltat mai intai in SUA, in special la Chicago. Ele permit acoperirea impotriva riscurilor de dobanda si valutar, dar sunt utilizate si pentru speculatii si arbitraj. Aceste produse derivate sunt: contractele futures, optiunile si contractele se swap.

Contractele futures sunt contracte standardizate emise de bursa care confera detinatorului dreptul de a achizitiona un activ financiar la o data ulterioara in conditii de pret determinate. O pozitie deschisa pe un contract futures poate fi inchisa prin livrare efectiva (la scadenta) sau inainte de ultima zi de tranzactionare prin luarea unei pozitii de sens contrar celei initiale^[2]. Avantajul acestor instrumente consta in faptul ca ele se desfasoara 'fara bani', pentru deschiderea unei pozitii futures fiind nevoie de o marja minim de 10 - 15 % din valoarea totala a tranzactiei.

Contractele de optiuni sunt instrumente derivate care dau dreptul cumparatorului sa vanda sau sa achizitioneze un activ financiar la un pret prestabilit (pret de exercitare) si la o scadenta prestabilita. Acest drept suplimentar al cumparatorului este obtinut contra unei prime, care se plateste in momentul initial al incheierii contractului. Optiunile sunt de doua feluri: de cumparare CALL care dau dreptul cumparatorului sa cumpere la scadenta activul si de vanzare PUT care dau dreptul vanzatorului sa vanda la scadenta activul. Si optiunile au ca obiect in prezent un numar variat de active, de la marfuri pana la indici bursieri sau chiar contracte futures.

Contractele de swap sunt instrumente prin care se pot schimba conditiile de plata ale unor obligatii financiare. Cele mai cunoscute forme de swap sunt swapul de dobanda prin care pot fi schimbate conditiile de dobanda ale unui imprumut si swapul valutar prin care poate fi schimbata moneda in care este realizat imprumutul. Swap-ul este un instrument ce ofera o mai mare flexibilitate operatiunilor pe termen mediu si lung de pe piata financiara internationala.

Chiar daca au o lichiditate sporita (piata secundara a acestora fiind foarte dezvoltata), instrumentele derivate se plaseaza in categoria celor mai riscante si mai volatile instrumente de pe piata financiara internationala. Aceste instrumente sunt utilizate de operatori atat in scopuri speculative cat si pentru acoperirea riscurilor financiare/comerciale (riscul de dobanda, riscul de pret, riscul valutar).

Ca si pe celelalte compartimente ale pietei de capital, trei actori principali efectueaza tranzactii cu produse derivate. In primul rand, utilizatorii finali (marile intreprinderi, case de pensii, fonduri de investitii, companii de asigurari) care vor sa se protejeze impotriva riscurilor ratei dobanzii si de schimb. In al doilea rand, intermediarii (curtieri, marile banci) al caror scop este sa gaseasca contrapartida pentru clientii mentionati anterior si sa incaseze comisioane. In al treilea rand sunt speculatorii (cei mai cunoscuti fiind gestionarii asa-numitelor 'hedge-funds') care isi asuma constient riscuri pentru a incasa plus-valori. Functia esentiala a produselor derivate este permiterea transferului riscului intre parti.

Alte importante inovatii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piata internationala de capital: euroobligatiunile (eurobonds), euroactiunile (euroequities), certificatele de depozit emise de banci (ADR, EDR si GDR)[3]. Sfera financiara se extinde astfel dincolo de frontiere, in afara statelor. Aceasta este logica mondializarii, care poarta in ea ideea unei piete fara constrangere, fara limite geografice sau de alta natura. Dilatarea sferei financiare se explica astfel usor: daca o investitie productiva cere construirea de infrastructura, de uzine, recrutarea de personal etc, un plasament financiar la celalalt capat al lumii se realizeaza mult mai usor (chiar in cateva secunde), gratie retelelor informatice.

Urmarind evolutia indicelui de capitalizare bursiera se observa ca Statele Unite continua sa fie principalul 'motor' al pietei financiare internationale. Pietele de capital continua sa aiba un rol cheie in amplificarea procesului de dezvoltare economica, acest lucru fiind evident prin procentul semnificativ pe care il are piata de capital in PIB. Pentru tarile cu venit scazut aceasta pondere, desi nesemnificativa, s-a redus de la an la an, in timp ce la polul opus se situeaza tarile dezvoltate, in cazul carora practic gradul de capitalizare bursiera aproape ca egaleaza PIB (95 %). Este evident in acest caz ca fara o piata de capital capabila sa mobilizeze resursele financiare necesare cresterii economice, progresul este practic imposibil.