Disponibilitatile si economiile banesti ale populatiei

Disponibilitatile si economiile banesti ale populatiei

Asa cum am aratat deja, daca din veniturile personale obtinute de catre populatie scadem impozitele si taxele platite de aceasta, obtinem venitul disponibil al populatiei, care reprezinta un venit net ce reflecta capacitatea de economisire si consum a acesteia.

Diferenta pozitiva dintre venitul net realizat de catre populatie si cheltuielile de consum ale acesteia ne va oferi marimea economiilor populatiei.

In ceea ce priveste disponibilitatile banesti ale populatiei, noi consideram ca in sens larg, acestea reunesc atat economiile propriu-zise cat si disponibilitatile banesti temporare ale acesteia. Cele din urma reprezinta acea parte din veniturile obtinute de catre gospodarii destinata acoperiri consumului curent si care este temporar disponibila. Existenta acestor resurse banesti disponibile se datoreaza faptului ca nu se poate stabili o corelatie permanenta si deplina intre volumul si ritmul de realizare in timp al veniturilor si cheltuielilor treptata a acestora.

In principiu aceste disponibilitati banesti curente pot fi pastrate in sistemul bancar pe termen scurt si la vedere (caz in care se mentin in circuitul economic) sau pot fi sub forma numerarului la populatie.

In conditiile dezvoltarii sistemului bancar romanesc, este recomandabila generalizarea operatiunilor fara numerar in cont curent, privind incasarile si platile efectuate de catre populatie. Acest fapt ar duce la un grad crescut de antrenare a disponibilitatilor acesteia in circuitul economic, cu efecte pozitive atat asupra bancilor cat si a economiei in general.

Procesul de economisire depinde de deciziile fiecarei persoane de a renunta la un castig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile in prezent) in favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea acestor fonduri, pentru a putea fi utilizate in viitor). Intrucat economiile nu sunt destinate consumului prezent, putem afirma ca transformarea lor in acumulare de capital reprezinta un sacrificiu din partea populatiei pentru a se bucura de un consum viitor mai bun.

De asemenea economisirea presupune pastrarea in siguranta a sumelor detinute de catre populatie, in timp ce prin investirea acelorasi sume se asteapta o multiplicare a acestora. Daca facem abstractie de sumele disponibile pastrate in numerar, in casa, in moneda nationala sau in valuta, putem considera in principiu ca economiile populatiei sunt investite, intrucat renuntarea la un castig prezent prin economisire este compensata prin diverse modalitati (dobanzi, dividende, chirii etc.).

Conform functiei consumului si economisirii dupa legea psihologica fundamentala a lui J.M. Keynes, pe termen scurt, un venit in crestere este insotit de cresterea consumului, dar intr-o proportie mai mica si de sporirea mai accentuata a economiilor. In acelasi timp, un venit in descrestere este insotit de economii micsorate, la inceput, in proportie mai mare.

De asemenea cu cat venitul este mai ridicat, cu atat decalajul dintre venituri si consum este mai mare, din momentul in care indivizii ating un anumit nivel de bunastare.

In ceea ce priveste teoria ciclului de viata elaborata de F. Modigliani, economiile sunt rezultatul dorintei fiecarui individ de a-si asigura consumul la varsta batranetii. Ele sunt mai mari sau mai mici atunci cand veniturile sunt inalte sau reduse in raport cu media varstei, procesul economisirii fiind dependent de rata de crestere economica, de structura pe grupe de varsta a populatiei etc.

Potrivit datelor statistice cu privire la ratele de economisire (nete si brute) si ritmurilor de crestere economica, s-a constatat ca S.U.A. au cel mai scazut nivel al economiilor brute (ponderea economiilor in P.N.B.) si sunt pe ultimul loc la nivelul economiilor nete (ponderea economiilor in produsul national net) dintre tarile dezvoltate (Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Canada), in perioada 1981 - 1987.^{( )}

De asemenea, s-a remarcat ca tarile care au cele mai mari rate de economisire prezinta si cele mai rapide ritmuri de crestere economica. In intervalul respectiv, rata economiilor nete a fost de 20,2% in Japonia, 10,7% in Germania, 9,4% in Canada, 7,5% in Italia, 6,2% in Marea Britanie si 3,9% in S.U.A.

Explicatiile cu privire la diferentele intre nivelul ratelor nationale de economisire sunt numeroase si departe de a fi satisfacatoare. Astfel, este cunoscuta inclinatia traditionala a japonezilor catre acumulare precum si apetenta americanilor pentru consum. De asemenea modelul japonez de dezvoltare s-a bazat inca din anii '60 in mod constant pe o rata a acumularii inalta, ceea ce a permis inregistrarea in perioada 1960 - 1990, a unui ritm mediu de crestere al economiei japoneze de 6,7% pe an.^{( )} In acelasi timp in S.U.A., in perioada 1981 - 1987, desi P.N.B. a sporit de la 3123,5 md. USD la 3573,2 md. USD (adica cu cca. 14,4%), economiile familiilor au crescut de la 142,7 md. USD la 147 md. USD (adica aproximativ 3% in plus).^{( )} Pe de alta parte nu trebuie sa uitam faptul ca in perioada interbelica, in cazul Japoniei, intotdeauna ritmul de crestere al exporturilor l-a devansat pe cel de crestere economica, iar in ceea ce priveste S.U.A. aceasta a reprezentat in mod constant principala destinatie a investitiilor straine de capital, la nivel mondial.

In conditiile in care rata de economisire este redusa, se pune problema cum poate fi stimulata sa creasca. Una dintre solutii este aceea de a face economisirea mai profitabila pentru cel care economiseste.

Analizand corelatia dintre cresterea dobanzilor si sporirea venitului adus de economii, cercetatorii in domeniul economic^{( )} au ajuns la concluzia ca, daca dobanzile sporesc, economisirea devine mai atractiva, dar, in acelasi timp, devine si mai putin necesara.

In aceste conditii, unii cercetatori considera ca exista o relatie directa intre rata dobanzilor si nivelul economiilor, in timp ce altii apreciaza ca efectele dobanzilor asupra economisirii sunt reduse si foarte greu de identificat.

In Romania colectarea economiilor si disponibilitatilor banesti ale populatiei si introducerea lor in circuitul economic a constituit o preocupare atat pentru autoritatile publice centrale sau locale cat si pentru o serie de investitori investitionali, rezidenti sau nu in Romania, precum bancile comerciale, societati sau fonduri de investitii, societati de asigurare etc.

Toate aceste societati sau institutii participa la mobilizarea resurselor banesti disponibile in economie, se afla in relatii concurentiale unele fata de celelalte, fiecare cautand sa atraga o parte cat mai insemnata din banii disponibili in societate.

Optiunea populatiei pentru o institutie sau alta este influentata de modul de organizare si conditiile de functionare ale acestora, de garantarea investitiilor si modalitatile de recuperare a lor, de pastrarea secretului operatiunilor, de avantajele fiscale sau de alta natura oferite etc.

Presupunand ca in economie se realizeaza o buna informare in legatura cu toate optiunile de plasament existente si ca pe piata de capital legea cererii si a ofertei actioneaza normal, neingradit, ar trebui ca deciziile in favoarea uneia sau alteia dintre solutiile de investire sa reprezinte rezultatul aprecierilor facute de catre fiecare persoana in ceea ce priveste gradul de satisfacere al nevoilor si dorintelor sale, dar si asupra randamentului si riscului propus de catre fiecare varianta.

In ultimul deceniu mobilizarea economiilor populatiei a fost determinata pe de o parte de actiunea obiectiva a legilor economice, dar si de o serie de factori specifici realitatilor romanesti, legati de mostenirea din perioada comunista si de tranzitia prelungita spre o economie de piata adecvata.

Astfel, evolutia principalilor indicatori monetari in perioada mentionata a fost urmatoarea:

Tabel nr.15

Masa monetara in intervalul de timp 1993 - 2000

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 1999 si Buletin lunar nr. 1, B.N.R. din 2001

Conform datelor prezentate, daca la sfarsitul anului 1993 economiile populatiei prezentau circa 14,25% din masa monetara totala, la finele anului 2000, ponderea lor a ajuns la 23,94%. La prima vedere, cauza obiectiva care a determinat aceasta modificare in structura masei monetare, in sensul cresterii spectaculoase a economiilor populatiei, o constituie sporirea veniturilor totale obtinute de aceasta.

Este adevarat ca dupa 1989 veniturile nominale obtinute de catre populatie au crescut in permanenta in suma absoluta, insa asa cum am aratat deja, in ceea ce priveste veniturile reale, acestea au scazut continuu (exceptie facand o oarecare stabilitate a lor in perioada 1994 - 1996), astfel ca in prezent ele se situeaza la 70% din nivelul inregistrat in 1990. Prin urmare cresterea ponderii economiilor populatiei in cadrul masei monetare nu poate fi argumentata de marimea si dinamica veniturilor salariale sau nesalariale realizate de catre populatie.

Datele statistice sunt edificatoare in acest sens. Astfel in timp ce la sfarsitul anului 1989 economiile populatiei erau de aproximativ 100 de miliarde de lei, in conditiile in care salariul nominal mediu net era de circa 2.800 lei, la sfarsitul anului 2000, economiile atingeau 44.548 miliarde de lei, iar castigul salarial mediu net a ajuns la 2.911.570 de lei. Astfel, in timp ce economiile detinute de populatie au sporit de circa 445 de ori in intervalul de timp mentionat, veniturile de natura salariala ale acesteia au crescut de aproximativ 1040 de ori. Pe de alta parte, o analiza serioasa ar trebui sa tina cont si de cele aproximativ 3 miliarde de USD, care se estimeaza ca ar fi detinute de catre populatie "la ciorap" si aflate in afara sistemului bancar, nefiind contabilizate de catre B.N.R. sau incluse in statistici.

De asemenea cresterea ponderii economiilor populatiei in cadrul masei monetare poate fi explicata si prin politica monetara promovata in Romania de dupa 1989. Astfel, unul dintre obiectivele urmarite cu consecventa de catre B.N.R. in cadrul politicii sale de macrostabilizare prin metode monetare a fost restrangerea in permanenta a volumului masei monetare in circulatie, ceea ce ar explica in oarecare masura modificarile inregistrate in structura acesteia in sensul celor prezentate de noi.

In acelasi timp deteriorarea reala a puterii de cumparare a facut ca detinatorul de venituri banesti sa aloce o parte din ce in ce mai mare din acestea in vederea satisfacerii necesitatilor de consum curent, in detrimentul capacitatii de economisire.

Exista insa o categorie sociala, reprezentata de catre patronii si asociatii la societatile comerciale, care reprezinta circa 3% din totalul populatiei active si care au posibilitatea obtinerii unor venituri mari si foarte mari in comparatie cu cele ale altor categorii. Sa nu uitam de fenomenul ridicarii cu anticipatie a dividendelor, ce reprezinta sume importante si depunerea acestora in numele si pe numele patronilor la banci.

Secretul operatiunilor bancare ne impiedica sa ne formam o imagine de ansamblu privitor la structura clientilor sistemului bancar, la calitatea si volumul depozitelor acestora. Totusi cazurile unor banci precum Albina Bankcoop sau B.I.R. precum si "fenomenul" F.N.I. si F.N.A., ne indreptateste pe baza datelor publicate in presa sa formulam ipoteza ca peste ¾ din ecomoniile populatiei sunt detinute de nu mai mult de 10% din aceasta.

Un factor deosebit de important in modificarea nivelului economiilor populatiei il constituie inflatia si legat de aceasta, rata dobanzii.

Pentru investitori, obtinerea unei dobanzi cat mai mari, real pozitive este esentiala pentru contracararea deprecierii in timp a disponibilitatilor, cauzate de inflatie. Totodata, rata dobanzii este deseori utilizata ca principalul instrument pentru controlarea masei monetare, ea fiind considerata ca o parghie economica esentiala, folosita in lupta contra inflatiei si recesiunii.

Conditia impusa, ca rata dobanzii sa poata fi utilizata ca si parghie economica este ca aceasta sa fie mai mare decat rata inflatiei (in caz contrar ea isi pierde calitatea de factor activ in economie). Cu cat rata dobanzii este mai mare, cu atat depozitele populatiei vor creste dar numai pana la un anumit nivel. La atingerea punctului de inflexiune, depozitele - adica oferta de bani - vor depasi cererea si astfel bancile vor proceda la diminuarea dobanzilor, ceea ce va conduce la scaderea depozitelor populatiei.

Elocvent in acest sens este anul 1994, cand datorita practicarii unor dobanzi deosebit de ridicate (ajungand la un moment dat la 160% pe an), depozitele populatiei s-au dublat in scurt timp, iar consumul populatiei - reflectat de vanzarile agentilor economici - a scazut. In aceasta situatie bancile au fost nevoite sa reduca dobanzile, odata cu restrangerea cererii de capital, provocata de scaderea vanzarilor si implicit a capacitatii de angajare de credite a societatilor comerciale.

Un alt factor important care influenteaza nivelul economiilor populatiei il constituie durata mobilizarii acestora si direct proportional cu aceasta, riscul asumat.

In conditiile de functionare normala a unei economii de piata, timpul inseamna bani. Acest dicton are o semnificatie deosebita, intrucat marimea perioadei de timp in care o suma de bani este disponibila, este direct proportionala cu veniturile realizabile prin imobilizarea acesteia.

Indicatorul care reflecta gradul de imobilizare a economiilor, adica posibilitatea acestora de a se transforma in bani, masurat in timp este lichiditatea. In functie de gradul de lichiditate a diferitelor forme de economisire, putem distinge urmatoarele categorii:

numerar

depozite bancare la vedere

depozite bancare la termen

certificate de economii

obligatiuni cu dobanda fixa, emise de stat si cotate pe pietele bursiere reglementate

obligatiuni cu dobanda fixa, emise de autoritati publice locale, tranzactionate pe pietele secundare organizate.

obligatiuni emise de corporatii, cu dobanda fixa sau variabila

actiuni cotate pe o piata bursiera organizata

actiuni necotate

alte plasamente.

Aceasta insiruire prezinta de o maniera succinta gradul de lichiditate al diferitelor forme de economisire ale populatiei, in ordinea descrescatoare a acestuia.

Astfel lichiditatea scade odata cu cresterea perioadei de imobilizare, iar beneficiile obtinute prin imobilizarea economiilor de obicei cresc proportional cu scaderea lichiditatii si/sau cu cresterea riscurilor asumate. Desi riscurile aferente diferitelor optiuni de plasament a banilor sunt influentate de o serie de factori (atat subiectivi cat si obiectivi), se poate afirma ca, sporirea perioadei de imobilizare (si implicit scaderea lichiditatii) determina cresterea riscurilor.

Astfel, alegerea uneia sau alteia dintre formele de economisire de catre populatie, se poate face in functie de perioada de imobilizare a resurselor detinute si/sau de gradul de risc care este asumat, in raport cu castigurile (dobanzi, dividende etc.) asteptate.