Formarea si dezvoltarea stiintei economice

Formarea si dezvoltarea stiintei economice

Pana in secolul al XV-lea ideile economice au avut un caracter relative si razlet sau limitat sa povesteasca, sa descrie anumite fenomene economice in contextual unor preocupari de alta natura (filozofica, politica, morala, istorica etc), neexistand lucrari cu un fundament strict economic. In antichitate exista un dispret fata de munca si comert ceea ce a influentat si modul in care era conceputa economia de catre grecii antici.

Au existat unele scrieri cu character economic ca cele ale lui Xenofon (444-354 i.H.) filozof antic grec ce abordeaza in lucrarea "Economica" si Aristotel, filozof grec antic in lucrarile "Politica" si "Etica Nicomanica abordeaza unele probleme economice legate de valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb a unui bun economic, originea si rolul banilor in consumarea bunurilor si in facilitarea schimbului direct.

Pe fondul dezvoltarii comertului si a schimbarilor lente dar permanente in tehnica de productie, precum si a infaptuirii marilor descoperiri geografice, se contureaza germenii gandirii economice moderne. De aceea consideram ca economia s-a constituit ca stiinta intr-o perioada indelungata. De la So-crate si Aristotel la J.M. Keynes si J.K. Galbraith au trecut peste 2000 de ani. S-a tre-cut de la o societate in care toti, cu exceptia celor foarte putini, erau saraci, la o socie-tate bogata, in care gusturile, preferintele, moda, etc. au ajuns la un grad foarte inalt de diversificare. Toate aceste modificari in viata economica -au determinat pe Alfred Marshall sa defineasca economia ca fiind "studiul omenirii in afacerile zilnice ale vietii"1 iar pe Virgil Madgearu sa afirme ca economia este "o stiinta sociala, care are ca obiect de studiu viata economica."

Etimologic, cuvantul "economie" nu este lipsit de interes. Termenul se compune din doua cuvinte grecesti, si anume: "oikos", care inseamna casa, gospoda-rie si "nomos", care inseamna norma, lege, regula, ordine, principii.

Teoriile sau ideile economice sunt totdeauna produsul timpului si locului lor, iar cele in care noi astazi credem, au radacini adanci in istorie.

Stiinta economica s-a dezvoltat de la intelegerea practica a activitatii oame-nilor, la propuneri pentru a influenta afacerile economice. Este de aceea util sa precizam principalele momente ale dezvoltarii acestei stiinte. Literatura de specialitate ararta ca din punct de vedere istoric s-au dezvoltat cinci scoli principale ale gandirii economice:

a) Mercantilismul, corespunde sec. XVI - XVIII, fiind produsul nationalismului si reprezentand dorinta de a dezvolta puterea nationala. In conceptia reprezentantilor, metalele pretioase reprezinta prima bogatie, atat pentru individ cat si pentru societate. Metalele pretioase erau singurele care faceau posibila expansiunea unei economii si intretinerea fortelor armate. Scopul esential era de a realiza o "balanta de plati echilibrata", sau mai bine zis, un dezechilibru de plata (exporturile > importurile), a carui echilibrare inseamna incasari in numerar sau metale pretioase.

Limitele sistemului mercantilist au constat in aceea ca se credea ca sursa bunastarii este comertul si nu productia interna. Cel mai de seama reprezentant al acestui curent a fost William Petty (1623-1687), care ramane cunoscut atat prin introducerea notiunii de valoare, cat si prin cunoscuta formula "munca este tatal, iar pamantul este mama avutiei".

b) Fiziocratia este un curent ce a aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a constituit o veritabila scoala economica, care a dezvoltat primele tendinte liberale ce vor triumfa la inceputul secolului al XIX-lea.

Reprezentantul de frunte al fiziocratilor a fost francezul François Quesnay (1694-1774), al carui "Manifest" este reprezentat prin "Tabloul economic" (1758), in care se prezinta pentru prima data, un model cantitativ al circuitului economic si al fluxurilor dintre ramurile economiei nationale.

c) Clasicismul s-a dezvoltat la granita dintre manufactura si marea industrie de fabrica. Aceasta scoala si implicit liberalismul economic, a aparut odata cu opera englezului Adam Smith, autorul lucrarii "Natura si cauzele bunastarii nationale" (1776). Teoria sa a intrat in istorie sub numele de doctrina "laisser faire": "lasa oamenii sa-si gaseasca propria satisfactie, iar ei vor face totul pentru ei insasi si, de asemenea, pentru toti ceilalti".

Slabiciunea doctrinei lui Adam Smith consta in aceea ca nu ia in considerare distributia bunastarii. El exprima slabe sperante ca distribuirea bunastarii intre fabricanti, comercianti, latifundiari, pe de o parte, si masa de muncitori, pe de alta parte, s-ar putea face astfel incat sa beneficieze de ea oamenii de rand.

Contributii de seama la dezvoltarea liberalismului economic au adus: David Ricardo, cu lucrarea "Principiile economiei politice si impunerii" (1817). Trasatura principala a "principiilor" sale a fost accentul pe care l-a pus pe distribuirea buna-starii; Thomas Robert Malthus, cu lucrarea "Eseu asupra principiului populatiei" (1798), in care "formuland ideea ca populatia creste mai repede in raport cu productia bunurilor de subzistenta", explica saracia existenta prin suprapopulatie si in lucrarea "Principiile economiei politice" (1819), in care abordeaza problema de baza a li-beralismului economic si rentei, motivand crizele prin subconsum; John Stuart Mill, continuand ideile predecesorilor sai, desavarsind gandirea economica clasica, pune in discutie unele din fundamentele acesteia, in lucrarea sa "Principiile economiei politice" (1848).

Continuator al economiei clasice a fost Alfred Marshall, care prin lucrarea sa "Principiile Economiei" (1890), ridica pe un plan superior gandirea economica. Re-marcabile sunt contributiile lui in urmatoarele directii: economia de scara interna si externa, utilitatea limita, elasticitatea cererii si ofertei, curbe regresive ale cererii, monopolul discriminatoriu, etc.

Din gandirea economica clasica s-au desprins doua curente de gandire, si anume: filiatiunea marxista si neoclasica.

c1) Filiatiunea marxista, il are ca reprezentant pe K. Marx, cu lucrarea sa fundamentala "Capitalul" (1867). Aceasta ideologie continua si, in acelasi timp, se rupe de economia clasica. Continuitatea priveste, in special, abordarea economiei in termeni de clase sociale antagoniste, accentul fiind pus pe munca salariata. Ruptura pe care o opereaza este fundamentala: dupa parerea sa, nu exista, asa cum gandeau clasicii, legi economice absolute si legi economice naturale. Economia se afla in societate, societatea in istorie, iar de aici, relativitatea legilor economice care apar ca fiind specifice sistemului capitalist.

c₂) Filiatiunea "neoclasica" si/sau "marginalista", care isi dezvolta analizele incepand de la sfarsitul secolului XIX-lea. Reprezentantii acestor curente preiau ideea unei economii pure, abstracte, concepute pe modelul stiintelor fizice si, mai general, pe acela al stiintelor exacte.

Prin conceptele introduse se dau noi fundamente liberalismului economic: conceptul de calcul marginal, accentul se pune pe microeconomie, o noua tehnica de analiza si o metoda de rationament, utilitate marginala etc..

Cu toate ca s-a dezvoltat in mai multe scoli (Viena, Lausanne, Cambridge), gandirea neoclasica este cel mai bine reprezentata de Alfred Marshall.

d) Keynesismul poarta denumirea lui John Maynard Keynes, fondatorul celui mai important curent de gandire economica din secolul XX (deceniu IV). M. Keynes este considerat de specialisti cel mai mare economist al acestui secol.

Activitatea de razboi 1914-1918 determina un "boom" deosebit de puternic, urmat de o criza severa, care nu dadea nici un semn de reactie la vreun mecanism "automat" de redresare. In aceasta perioada, J.M. Keynes aduce o critica severa gandirii clasice si elaboreaza o conceptie noua, care-i poarta numele, in lucrarea "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor" (1936).

Conceptia de baza a teoriei lui Keynes este "cererea efectiva". Nivelul acesteia este determinat de venitul national total si de cat anume din el este cheltuit sau economisit. Daca se manifesta o inclinatie puternica de a consuma, atunci patronii vor considera ca este profitabil sa angajeze forta de munca si sa sporeasca productia. Nivelul de angajare este, de aceea, determinat de cererea totala in economie. Proble ma marii crize era aceea ca prea putini oameni cheltuiau si prea multi economiseau pentru "zile negre", inconstienti fiind de faptul ca acestea venisera deja. Analiza lui J.M. Keynes se face la nivel macroeconomic, in termenii cantitatilor globale, folosind un model matematic bazat pe urmatoarele ecuatii de echilibru: Y = C + I, S = Y - C, I = S

in care: Y - venitul national; C - cheltuielile pentru consum; S - economiile;

I - investitiile.

Daca Y = C + I iar I = S, cererea si oferta se echilibreaza, se investesc toate economiile si se stabileste echilibrul care asigura ocuparea fortei de munca.

Cu o idee simpla Keynes a rezolvat misterul sistemului capitalist: aparitia ci-clurilor de afaceri, care produc somaj si saracie, amestecata cu bogatia. Aceste cicluri se datoreaza unui dezechilibru intre economii si investitii. Nivelele scazute de activi-tate si somajul sunt datorate unei lipse de cerere in economie. Pentru a elimina somajul, incurajeaza cheltuielile.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o parte din economisti continua gandirea keynesista, altii regandesc unele postulate formulate de acesta. Astfel, a luat nastere curentul neokeynesist de gandire economica.

Spre deosebire de keynesism, care punea pe primul plan interventia statului in economie ca factor al echilibrului, reglementarea creditului si a dobanzii, controlul asupra intreprinderilor particulare, neokeynesistii acorda o atentie mare investitiilor de stat, imprumuturilor de stat, utilizarii politicii impozitelor si controlul asupra salariilor si preturilor, precum si a pietei de stat.

e) Neoliberalismul si/sau monetarismul apare pe terenul realitatii economice contemporane si beneficiind de cuceririle stiintei economice, de tehnicile de analiza existente. Stiinta economica contemporana se afla, incepand cu deceniul al VIII-lea al sec. XX, in fata unei noi situatii clasice. Unii autori numesc aceasta perioada neoliberala, cu formele ei actuale de manifestare - monetarismul, altii o considera chiar perioada monetarismului.

Neoliberalismul este un curent de gandire care se bazeaza pe teoria clasica a liberalismului economic, in conditiile economiei postbelice. In conceptia adeptilor acestui curent, concurenta libera nu este spontana ci trebuie sa se sprijine pe o ordine legala, prin crearea unui cadru juridic de catre stat.

Monetarismul este un curent care abordeaza problemele la nivel macroeconomic, conform careia cel mai important element ce determina nivelul activitatii economice si al preturilor il constituie cantitatea de bani de pe piata.

In ultimele decenii, in gandirea economica contemporana coexista si se confrunta diverse curente: radicali si socialisti, keynesisti si neokeynesisti, neoclasici si monetaristi etc.

In concluzie, putem sublinia ca economia politica a devenit o stiinta in epoca formarii natiunilor si a economiilor nationale, avand menirea de a cerceta si de a sluji acest amplu proces istoric. Pe aceasta pozitie s-au situat multi economisti de seama, inclusiv din Romania. In perioada gandirii marxist-leniniste s-a imprimat economiei politice un caracter de clasa si de partid. Aceasta orientare a dus, indeosebi in fostele tari socialiste, la prezentarea denaturata a multor realitati economice, ceea ce a agravat continutul stiintific al economiei politice.