Instrumentele pietelor financiare internationale

Instrumentele pietelor financiare internationale

Piata financiara internationala reprezinta cadrul organizat in care sunt mobilizate direct sau indirect resursele financiare destinate acoperirii unor nevoi specifice ale diferitelor unitati economice publice sau private. Ideea de piata financiara implica ideea de respectare a unor reguli aplicate uniform cu privire la mecanismele si formele prin care se pot mobiliza resursele de capital de la investitori sau creditori. Toti operatorii din piata cunosc, accepta si respecta regulile jocului, mecanismul pietei avand o influenta ridicata si asupra evolutiei costului la care poate fi imprumutat capitalul.

Piata financiara internationala este formata dintr-un complex de piete pe care se mobilizeaza fonduri pe termen scurt, de pana la un an (pietele monetare) si pe termen mediu si lung, respectiv cu durata mai mare de un an (pietele de capital).

Figura 4.1. Componentele de baza ale pietei financiare internationale

Riscul operatiunilor si al instrumentelor utilizate pe piata monetara este mai redus decat al celor utilizate pe piata de capital. Pietele monetare sunt in special piete nationale, in timp ce pietele de capital au din ce in ce mai mult o dimensiune internationala. Mai mult decat atat, prin durata lor, instrumentele pietei de capital par a avea o lichiditate mai scazuta decat cele de pe piata monetara.

Pe langa cele doua componente de baza ale pietei financiare internationale, piata monetara si piata de capital, mai exista si pietele valutare pe care se tranzactioneaza in principal monede straine in schimbul monedei nationale. Unii specialisti includ pietele valutare in cadrul pietelor monetare, altii considera ca aceste piete sunt o componenta distincta in cadrul pietei financiare internationale.

Un alt aspect important ce trebuie luat in considerare se refera la pozitia pietei internationale a creditului care inglobeaza si ea (din punct de vedere al duratei mobilizarii resurselor de capital) atat caracteristici ale pietelor monetare cat si caracteristici ale pietelor de capital. Specialistii prefera tratarea diferentiata a pietei internationale a creditului in cadrul ansamblului de piete ce compun sistemul financiar international.

In functie de venitul pe care-l genereaza, instrumentele financiare pot fi clasificate in instrumente de imprumut si instrumente de schimb.

Tabel 4.1. Instrumentele pietei financiare internationale

Instrumentele de imprumut au de regula un venit fix garantat, sub forma dobanzii sau a cuponului in timp ce instrumentele de schimb au un venit variabil, negarantat sub forma dividendelor. Piata financiara internationala este compusa atat din piete monetare cat si din piete de capital, diferentierea fiind determinata de o serie de caracteristici. Ambele se caracterizeaza printr-o piata primara pe care se tranzactioneaza instrumente financiare nou emise cat si printr-o piata secundara pe care se tranzactioneaza instrumente deja emise, inainte de scadenta acestora. Lichiditatea instrumentelor financiare este strans legata de existenta pietei secundare, adica de posibilitatea vanzarii unui instrument financiar inainte de scadenta in vederea obtinerii de disponibilitati banesti destinate acoperirii unor nevoi neprevazute. Nu toate instrumentele financiare au o piata secundara sau pot avea o piata secundara (de exemplu contractele forward), situatia fiind diferita pe plan international. De exemplu in cazul Romaniei nu exista o piata secundara pentru titlurile de stat sau pentru obligatiunile guvernamentale, cel care subscrie pentru aceste titluri fiind nevoit sa le pastreze in patrimoniu pana la scadenta lor.

Tabel 4.2.: Diferentierile dintre pietele monetare si pietele de capital

Instrumentele cu care se opereaza pe pietele financiare internationale sunt contractele legale ce dau dreptul detinatorului sa primeasca in viitor o suma de bani, in anumite conditii prestabilite. In prezent, pe piata financiara internationala se pot intalni o multitudine de tipuri de astfel de instrumente, de la cele mai simple (contractele de leasing, ipoteci) la cele mai complexe (actiuni, obligatiuni, certificate globale de depozit, contracte futures etc.).

Figura 4.2. Principalele instrumente pe piata financiara internationala

Dupa cum se poate observa din schema anterioara, pe piata financiara exista instrumente care pot fi obtinute printr-un plasament direct sau instrumente ce presupun realizarea unui plasament indirect, prin intermediul unor structuri specializate (companiile de asigurari sau societatile de administrare a fondurilor de investitii sau a fondurilor de pensii).

Luand in considerare modalitatea de plasament sau de achizitionare, instrumentele pietei financiare internationale pot fi sistematizate astfel:

Ø      Instrumentele pietei monetare

Titlurile de stat sunt unele dintre cele mai putin riscante instrumente de pe piata financiara, fiind emise de trezoreria statului, in moneda nationala sau devize. Sunt titluri pe termen scurt destinate finantarii unor proiecte guvernamentale de interes national sau acoperirii unor deficite interne temporare. Titlurile de stat sunt emise cu discount, fiind subscrise de investitori la o valoare mai mica decat valoarea nominala, urmand ca la scadenta statul sa le rascumpere la valoarea nominala. Aceste titluri nu sunt purtatoare de dobanda, diferenta dintre pretul de subscriere si valoarea nominala reprezinta castigul investitorilor. Investitorii pot revinde titlurile de stat pe piata secundara sau le pot sconta inainte de scadenta, daca au nevoie de lichiditati. Dobanda la titlurile de stat este considerata a fi o dobanda de referinta pe pietele financiare, fiind dobanda fara risc a pietei. Aceasta dobanda este o dobanda nominala care include in ea rata inflatiei, pe baza sa stabilindu-se dobanzile bancilor comerciale .

Acordurile de rascumparare (REPO) sunt contracte incheiate intre debitori si creditori prin care debitorul conditioneaza emisiunea unui titlu de rascumpararea acestuia la o data ulterioara determinata si la un pret prestabilit, specificate clar in contract. Acordurile de rascumparare sunt practic un ansamblu de operatiuni legate, de sens contrar, desfasurate la momente de timp diferite.

Diferenta dintre pretul de vanzare (mai mare) si pretul de rascumparare (mai mic) reprezinta castigul cumparatorului. Acordurile de rascumparare au in general o scadenta mica (intre o zi si 14 zile de regula), cele de o zi ('overnight REPO") fiind extrem de utilizate. In prezent, pe pietele financiare internationale s-au dezvoltat si operatiuni REPO cu scadente mai mari (30 de zile si chiar mai mult). O varianta a acestor acorduri de rascumparare sunt acordurile de revanzare ('revearse REPO'), prin care investitorul cumpara un instrument financiar angajandu-se sa-l revanda ulterior emitentului, la o valoare determinata. Avantajul principal al acestor instrumente rezida in faptul ca permit obtinerea de lichiditati pe termen scurt / foarte scurt in cazul unor pozitii deschise pe instrumente cu scadenta mare (obligatiuni).

Certificatele de depozit reprezinta titluri financiare negociabile care certifica existenta unui depozit la termen intr-o banca. Aceste instrumente au o lichiditate ridicata si un risc minim, putand fi utilizate de catre detinator in diverse scopuri: scontare, gaj, garantie bancara etc.

Acceptul bancar reprezinta un contract prin care o banca se obliga sa plateasca o anumita suma de bani la o data si / sau in niste conditii determinate. Acest tip de instrument este utilizat pe scara larga in platile internationale (acreditiv, incasoo documentar, cambie). Dobanda in cazul certificatelor de depozit si al acceptului bancar depinde de nivelul dobanzilor de pe piata.

Hartiile comerciale constituie instrumente pe termen scurt emise de banci sau companii private pentru acoperirea unor nevoi financiare proprii. Nivelul dobanzii acestor instrumente se stabileste in functie de nivelul dobanzilor de pe piata si de riscul emitentului. Aceste instrumente au scadente care merg pana la o perioada de maxim 180 de zile.

Devizele si certificatele de depozit in devize reprezinta instrumente financiare denominate in monede straine. De retinut ca in literatura de specialitate se face distinctie intre valute (orice moneda straina) si devize (monede forte^[2], liber convertibile), conceptul de devize fiind inclus in cel de valute.

Dobanda interbancara constituie un instrument fundamental al pietei financiare internationale, reprezentand si dobanda practicata in cazul operatiunilor financiare derulate intre banci. In finantarea internationala se utilizeaza mai mult o dobanda variabila, dobanda de pe piata interbancara londoneza (LIBOR) fiind considerata drept o dobanda de referinta. La aceasta dobanda de referinta se adauga un procent variabil de dobanda exprimat in puncte procentuale, stabilit in functie de riscul debitorului.

Ø      Instrumentele pietei de capital

1. Instrumentele cu venit fix

In cazul acestor instrumente, plata dobanzii ca si rambursarea creditului se face dupa un tablou de amortizare bine stabilit inca din faza initiala. Sunt instrumente cu venit fix pentru ca genereaza plati determinate la scadente determinate. Neplata la timp a rate si dobanzilor aferente atrage dupa sine declararea debitorului ca fiind in incapacitate de plata, acesta fiind automat obligat sa plateasca pe loc toate sumele datorate pana la scadenta.

Principalele instrumente financiare care sunt incluse in categoria instrumentelor cu venit fix sunt: obligatiunile guvernamentale, obligatiunile municipale, obligatiunile corporatiste, obligatiunile convertibile etc.

Obligatiunile guvernamentale sunt instrumente financiare pe termen mediu si lung emise de guverne. In prezent distinctia intre obligatiunile guvernamentale si hartiile (notele) guvernamentale, se face in functie de scadenta acestora. Obligatiunile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mare de 10 ani, rambursabile in transa finala, in timp ce hartiile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mica de 10 ani, guvernul avand dreptul de a le rascumpara inainte de scadenta.

Obligatiunile municipale / institutionale sunt instrumente financiare emise de diferite unitati publice sau institutii de interes general pentru finantarea nevoilor proprii. Sunt mai riscante decat obligatiunile guvernamentale si de aceea multe dintre ele beneficiaza de scutiri de impozite / taxe pentru a fi mai atractive pentru investitori, scutirea de impozit vizand doar dobanda incasata si nu si castigul de capital.

Obligatiunile corporative sunt obligatiuni emise de companii private, fiind cele mai riscante dintre obligatiuni.

Aceste obligatiuni exista in patru forme:

simple - nu sunt garantate de catre emitent;

garantate - emitentul garanteaza plata cuponului si rambursarea principalului;

subordonate - au prioritate in cazul intrarii in incapacitate de plata de emitentului;

convertibile - permit convertirea lor in actiuni (de regula) la o data prestabilita.

Majoritatea obligatiunilor corporative sunt rascumparabile inainte de scadenta. Uneori emisiunea de obligatiuni poate fi dublata de impunerea de restrictii din parte creditorilor cu privire la managementul financiar al companiei emitente (plata dividendelor de exemplu).

2. Instrumente cu venit variabil

Spre deosebire de instrumentele cu venit fix, aceste instrumente genereaza pentru investitor plati probabile si variabile in timp. Din aceasta categorie fac parte: actiunile preferentiale, actiunile de gaj si actiunile obisnuite.

Actiunile preferentiale sunt asemanatoare obligatiunilor emise pe o perioada nedeterminata. Aceste actiuni dau dreptul detinatorului sa incaseze periodic un dividend. Diferenta dintre aceste actiuni si obligatiuni este data de faptul ca atunci cand emitentul intra in incapacitate temporara de plata, neplata unui dividend nu atrage dupa sine obligativitatea platii integrale a sumelor datorate pana la scadenta. In astfel de situatii, dividendele neplatite se acumuleaza, iar cand emitentul are din nou capacitatea de plata, aceste actiuni au prioritate. In plus, actiunile preferentiale se afla la rambursare intre obligatiuni si actiuni in caz de faliment declarat al emitentului si de lichidare a acestuia.

Cele mai multe dintre aceste actiuni sunt rascumparate sau convertite in actiuni obisnuite dupa o anumita perioada de timp.

Actiunile de gaj sunt emise asupra unui fond de gaj constituit de emitent si care poate sa imbrace diverse forme. De regula aceste instrumente sun mai putin riscante, fiind garantate de guvern.

Actiunile obisnuite sunt utilizate pe scara larga de companiile private pentru a-si finanta nevoile proprii. Venitul obtinut de pe urma acestor actiuni nu este un venit sigur, variind in functie de rezultatele obtinute de intreprindere pe o perioada de timp determinata. Riscul emitentului este esential in fundamentarea decizie de a cumpara sau nu astfel de titluri de pe piata. Tot in categoria acestor instrumente sunt incluse si certificatele de depozitare, obligatiunile convertibile in actiuni sau obligatiunile cu bon de subscriere in actiuni.

Ø      Instrumentele de investitie indirecta

Sunt instrumente emise in cadrul unor structuri specializate, emitentii plasand capitalurile atrase prin intermediul acestor instrumente (unitati de fond, polite de asigurare) in diferite instrumente ale pietei monetare sau pietei de capital. Riscul acestor instrumente este legat de capacitatea emitentului de a gestiona fondurile atrase.

Participatiile la fondurile de investitii sunt instrumente emise de compania care administreaza aceste fonduri si care isi asuma raspundere totala pentru buna gestionare a fondurilor atrase. Fondurile de investitii imbraca doua forme: fonduri deschise si fonduri inchise. In cazul fondurilor deschise participarea la aceste fonduri este deschisa adica orice detinator de capital poate participa la acest fond cumparand unitati de fond a caror valoare se calculeaza si se publica zilnic pe baza valorii de piata a portofoliului in care au fost investite capitalurile de catre administratorul fondului. Fondurile inchise functioneaza ca niste societati pe actiuni, participarea fiind limitata la membrii fondatori.

In plus fata de activitatea de baza, fondurile de investitii ofera de cele mai multe si ori unele servicii speciale participantilor: posibilitatea de stramutare intre fonduri, consultanta cu privire la alternativele de plasament sau privilegii cu privire la cumpararea de noi unitati fond. Costul implicarii in fonduri poate fi exprimat sub forma unei pro - rate din costurile totale ponderata cu dimensiunea participatiei la care se pot adauga comisioane de vanzare / cumparare de noi unitati sau de retragere din fond. Si aceste instrumente sunt considerate riscante, in conditiile in care administratorul fondului este cel care decide in locul investitorului.

Profitul (costul pentru emitent) al acestor instrumente financiare depinde in principal de:

scadenta (durata) - cu cat aceasta este mai indepartata cu atat costul este mai mare;

riscul emitentului si / sau al celui care garanteaza emisiunea;

natura si prioritatea la restituire in caz de faliment si lichidare a emitentului;

lichiditatea instrumentului: dependenta de existenta unei piete secundare pentru aceste instrumente;

Analizand din perspectiva riscului aceste instrumente se poate realiza o clasificare pe patru trepte de risc: instrumente fara risc (nivelul 1), instrumente ce garanteaza un venit sigur (nivelul 2), instrumente cu potential de crestere (nivelul 3) si instrumente cu pronuntat caracter speculativ (nivelul 4).

Figura 4.3.: Clasificare in functie de risc a instrumentele financiare

Instrumentele pietei monetare sunt incluse in primele doua nivele de risc, in timp ce instrumentele pietei de capital sunt mai riscante. Plasamentul de capital in instrumentele riscante se va face numai in masura in care profitul estimat justifica gradul sporit de risc asumat de investitor.

Se poate afirma astfel ca piata financiara ofera o multitudine de instrumente financiare complexe, cu grade diferite de risc, ce pot fi utilizate pentru mobilizarea de resurse financiare din diverse surse. Investitorii si emitentii trebuie sa cunoasca in profunzime mecanismul de functionare, costul si riscul implicat de decizia de a plasa sau de a atrage capital de pe pietele financiare prin intermediul instrumentelor specifice acestora.