CONTRACTUL COMERCIAL DE TRANSPORT

CONTRACTUL COMERCIAL DE TRANSPORT

Definitie. Natura juridica.

Prin contractul de transport carausul se obliga, in schimbul unui pret sa transporte intr-un anumit termen calatori sau marfuri pe o anumita distanta cu un vehicul corespunzator.

Codul civil in art.1470 pct. 2 califica contractul de transport drept locatiune de lucrari.

In realitate contractul de transport nu este o simpla locatie ci o prestare de servicii.

Carausul in calitate de prestator de servicii spre deosebire de salariat se bucura de independenta juridica fata de beneficiarul prestatie.

Obligatia carausului fiind aceea de a stramuta persoane sau bunuri si de a asigura paza bunurilor transportate avem de-a face, in mod evident, cu o activitate de prestari servicii.

Carausul asigura activitatea de transport cu titlu de intreprindere, ca act obiectiv de comert.

Incheierea contractului de transport

In transportul de persoane contractul se incheie si se executa in raporturile dintre caraus si calatori (pasageri).

Partile contractului de transport de marfuri sunt: carausul si expeditorul insa la destinatie marfurile se predau destinatarului, un tert, fata de contractul de transport care totusi dobandeste drepturi si isi asuma obligatii direct prin contractul de transport.

Potrivit art. 413 alin.2 Cod comercial "se numeste caraus persoana care isi ia insarcinarea ca, intr-un mod oarecare, sa transporte sau sa faca sa se transporte un obiect oarecare".

Elementele constitutive ale contractului de transport atat de persoane cat si de marfuri sunt cele prevazute de art. 948 Cod civil: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza juridica.

Contractul ce se incheie intre caraus si calator sau intre cel dintai si expeditorul de marfuri, poarta denumirea generica de document de transport, care se incheie in mod obligatoriu prin act scris.

In transportul de marfuri contractul de transport poarta denumirea de scrisoare de trasura.

In transportul maritim denumirea folosita este de conosament.

In transportul de persoane documentul de transport se numeste legitimatie de calatorie (bilet sau abonament, in limbaj curent).

Documentul de transport de marfuri cuprinde clauze obligatorii privitoare la datarea contractului, natura documentului de transport (ex. la ordin sau la purtator), partile, identificarea bunurilor transportate, obligatiile carausului, plata pretului si semnaturile partilor.

Clauzele facultative ale documentelor de transport de marfuri, vizeaza itinerariul, clauza penala si enumerarea altor documente care insotesc transportul (ex. vamale, fitosanitare, de asigurari).

Documentul de transport indeplineste urmatoarele functii juridice: functia probatorie (instrument probator pentru parti), functia calauzitoare (itinerar, destinatie, eventuale transbordari) si functia de legitimare (posesorul acestui inscris are calitatea de titular al drepturilor izvorate din contractul de transport si pe care le poate exercita, opunandu-le valabil carausului, spre a-l obliga sa isi indeplineasca obligatiile asumate).

In regula generala incheierea oricarui contract precede executarea obligatiilor pe care le genereaza. Nici contractul de transport nu face exceptie de la aceasta regula.

Efectele contractului de transport de marfuri

Indatoririle pe care partile si le asuma prin contractul de transport difera in functie de particularitatile oricarei deplasari. Transportul de persoane se efectueaza in conditii ce se deosebesc substantial fata de stramutarea bunurilor.

Deplasarea celor din urma prezinta un grad sporit de complexitate motiv pentru care efectele contractului de transport de marfuri ne va preocupa in continuare.

Partilor contractului de transport le revin multiple obligatii in functie de momentul expedierii marfurilor, de perioada in care se efectueaza transportul, de momentul sosirii marfii la destinatie.

La punctul de pornire expeditorul are urmatoarele obligatii:

alegerea mijlocului de transport care depinde, in principal, de felul marfii, de particularitatile acesteia;

predarea marfii in vederea transportului care are in vedere locul unde intervine aceasta operatie, ziua si eventual ora, cantitatea de marfa, ambalajul;

incarcarea marfii in mijlocul de transport, obligatie ce cade, in principiu, in sarcina expeditorului si care priveste intre altele operatiunea de stivuire, calare, nivelare, legare, invelire, masuri preventive impotriva riscului de sustragere;

colaborarea expeditorului la intocmirea documentului de transport indeosebi in ceea ce priveste corectitudinea declaratiilor, expeditorul fiind, potrivit art. 416 Cod comercial, raspunzator de cuprinsul si regularitatea lor.

plata pretului transportului

In punctul de pornire si expeditorului ii revin anumite obligatii, respectiv:

acceptarea cererii de transport;

procurarea unui mijloc de transport corespunzator;

luarea in primire a marfii de catre caraus;

cantarirea obligatorie (facultativa) a marfurilor;

incarcarea marfii in mijlocul de transport daca partile au convenit in acest sens, eventual aplicarea sigiliilor;

In cursul deplasarii marfii, spre deosebire de expeditor care se afla in expectativa fara sa aiba de indeplinit in principiu nici o obligatie (eventual pe cea de insotire a marfii) carausului ii revin obligatii esentiale in asigurarea transportului marfii potrivit clauzelor contractuale.

Enumeram aceste obligatii:

obligatia carausului de a respecta ordinea expeditiilor; potrivit dispozitiilor art. 419 Cod comercial "carausul este dator sa faca expeditia lucrurilor de transportat dupa ordinea in care le-a primit"; desigur sunt si derogari de la ordinea generala a expeditiilor in principal datorate naturii lucrurilor supuse stramutarii, organizarii pe destinatii a activitatii carausului (ex. martea transport de ciment, joia transport de lemne).

obligatia carausului de a parcurge ruta stabilita;

obligatia carausului de a respecta durata transportului;

obligatia carausului de a conserva marfa pe parcurs.

In conditiile in care transportul de marfuri prezinta unele deosebiri semnificative fata de regimul de drept comun al executarii contractelor uzuale civile si comerciale, modificarea contractului de transport prin vointa unilaterala a expeditorului este pe deplin posibila.

Sub acest aspect expeditorul are dreptul de a suspenda transportul si de a cere restituirea lucrurilor transportate, de a cere carausului sa predea bunurile transportate unei alte persoane decat cea indicata in documentul de transport.

La destinatie partilor le revin o serie de obligatii.

Obligatiile carausului in punctul de destinatie sunt urmatoarele:

identificarea destinatarului si avizarea acestuia despre sosirea transportului; in situatia neidentificarii destinatarului carausul este obligat sa il incunostinteze pe expeditor si sa procedeze la depozitarea marfurilor pe socoteala destinatarului in docuri, magazii generale, antrepozite;

eliberarea marfurilor la destinatie prin cantarire, descarcare; carausul poate refuza eliberarea marfii la destinatie daca nu i-au fost platite taxele de transport, daca au fost instituite masuri de carantina fata de marfurile provenite din import, daca asupra marfii a fost instituit un sechestru asigurator.

Obligatiile destinatarului la sosirea marfii:

luarea in primire a marfii transportate prin verificarea documentelor de transport, prin efectuarea unui control preventiv cu privire la incarcatura transportata, prin control cantitativ si calitativ al marfurilor.

constatarea deficientelor transportului, descarcarea marfii din mijlocul de transport daca s-a convenit in acest sens, plata sumelor restante datorate carausului, conservarea dreptului la actiune impotriva carausului prin formularea de rezerve corespunzatoare in documentul intocmit in momentul primirii marfii la locul de descarcare.

Regimul juridic al marfii transportate

Deplasarea de marfuri impune sa li se determine regimul juridic in intervalul dintre punctul de pornire si cel al sosirii la destinatie.

Dreptul carausului asupra marfii pe care o transporta decurge din faptul material al detinerii ei, ca efect al predarii efectuate de catre expeditor la punctul de pornire. Pozitia aratata da posibilitatea exercitarii de catre caraus a dreptului de retentie si de privilegiu asupra incarcaturii, in calitatea sa de creditor al pretului transportului.

De asemenea creditorii expeditorului sau destinatarului au facultatea de a-si valorifica drepturile corespunzatoare asupra marfii aflate in detentiunea carausului pe timpul deplasarii, obtinand pe cale judiciara sechestrarea incarcaturii.

In esenta carausul exercita detentia asupra marfii transportate.

Detentia exercitata de caraus asupra marfii incepe in momentul acceptarii marfii la transport in punctul de pornire si inceteaza la locul de sosire, odata cu eliberarea ei, in sens juridic, in mainile destinatarului care o accepta ca atare.

Nefiind posesor deplin ci un simplu detinator, carausul nu este, fireste, nici titular al actiunilor posesorii referitoare la incarcatura. Daca bunurile aflate in curs de transport sunt sustrase fara drept de catre terte persoane, carausul este in masura sa formuleze plangere impotriva infractorilor in conditiile Codului penal.

Daca insa bunurile transportate au fost pierdute din neglijenta, carausul nu le poate recupera de la tert prin exercitarea unei actiuni in revendicare imobiliara (art. 1909 alin.2 Cod civil), in schimb este obligat, si este in interesul sau, sa il identifice pe cel in posesia caruia se afla marfurile.

Modalitatile de garantare a creantei carausului privitoare la plata transportului sunt reprezentate de dreptul de retentie si de privilegiul carausului asupra marfii transportate.

Conditia principala de exercitare a dreptului de retentie de catre caraus este instituite de art. 433 Cod comercial, in sensul ca refuzul de eliberare a marfii la destinatie are in vedere existenta unei creante a carausului impotriva destinatarului nascuta exclusiv din contractul de transport.

Din definitia data privilegiului de art. 1722 Cod civil rezulta ca acesta este un drept acordat de lege, recunoscut unui creditor ca urmare a creantei sale. Legiuitorul civil a socotit ca un creditor al aceluiasi debitor, datorita creantelor, merita o protectie speciala.

In ceea ce priveste privilegiul carausului in prezent majoritatea literaturii de specialitate considera ca acesta decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorului il recunoaste odata cu incheierea contractului de transport si remiterea incarcaturii spre a fi deplasata la destinatie.

In conditiile in care incarcatura reprezinta o certa valoare patrimoniala, mai ales cand insumeaza o cantitate insemnata (ex. o nava comerciala de mare tonaj) creditorii expeditorului sau destinatarului pot avea interesul sa-si recupereze sumele ce li se datoreaza din valoarea marfii aflate in tranzit.

Sechestrul reprezinta o masura de asigurare a actiunii judiciare si consta in indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului pana la terminarea judecatii pentru ca astfel creditorul sa le poata urmarii pentru indestularea drepturilor sale atunci cand va obtine un titlul executoriu iar debitorului nu va executa de buna voie.

In activitatea de transporturi indisponibilizarea pe care o implica sechestrul asigurator are un obiect mai restrans decat in dreptul comun, marginindu-se la lucrurile aflate in detentiunea carausului in intervalul dintre momentul preluarii lor de la expeditor la punctul de pornire si eliberarea catre destinatar la locul sosirii finale.

Cererea de sechestru asigurator urmeaza sa fie introdusa la instanta judecatoreasca, conditiile de admisibilitate a acestei cereri vizand plata unei cautiuni, existenta unei creante constatata printr-un act scris, respectiv ajungerea la scadenta a creantei respective.

Cauzele care pot conduce la incetarea sechestrului asigurator sunt: respingerea actiunii principale prin care creditorului isi valorifica in justitie pretentiile impotriva debitorului, declaratia expresa a creditorului ca renunta la sechestrul asigurator si, in fine, dovada prezentata instantei de catre debitor ca a consemnat pe numele creditorului suma pentru care s-a infiintat acel sechestru.

Si carausul are dreptul de a cere, pe calea ordonantei presedintiale, instituirea unui sechestru asigurator cu conditia ca incarcatura sa fi ajuns la destinatie in situatia in care destinatarul nu a fost gasit ori s-au ivit neintelegeri in privinta primirii bunurilor transportate. Cererea carausului de instituire a unui sechestru asigurator nu este conditionata de depunerea unei cautiuni.

Raspunderea carausului

Faptele care in activitatea profesionala desfasurata de caraus au ca rezultat prejudicierea unor terti in afara contractului de transport tin de domeniul raspunderii delictuale.

In aceasta sfera se inscrie o gama larga de accidente, precum de exemplu coleziunea pe parcurs cu un mijloc de transport apartinand altui proprietar, avarierea infrastructurii unui port, esuarea unei nave maritime sau fluviale, uciderea unui pieton de catre un microbuz aflat in cursa, prabusirea unui avion peste un imobil locuit.

Raporturile dintre autorul delictului civil si persoana prejudiciata cad sub incidenta art. 998 si urmatoarele din Codul civil.

Este de subliniat caracterul comercial al unor astfel de actiuni extracontractuale determinat de calitatea de caraus profesionist, de comerciant a autorului delictului civil.

Fapta carausului, care incalcandu-si obligatiile convenite produce prejudicii cocontractantului (calator, expeditor, destinatar) atrage raspunderea contractuala ca temei al repararii pagubei.

Premisa generala a raspunderii contractuale o constituie conventia care preexista nasterii prejudiciului cauzat prin neindeplinirea obligatiei asumate.

In cazul carausilor acest act juridic este reprezentat de contractul de transport.

Ca element al raspunderii contractuale fapta pagubitoare constituie componenta sa obiectiva, materializata intr-o anumita comportare de natura ilicita, imputabila debitorului, asadar in ce ne priveste carausului.

Raspunderea contractuala a carausului ia nastere din fapte comisive (ex. depasire periculoasa, viteza excesiva, etc.).

Pasivitatea la randul ei poate genera rezultate pagubitoare (ex. neexecutarea verificarii tehnice a mijlocului de transport inainte de plecarea in cursa).

Pentru antrenarea raspunderii civile contractuale este necesara stabilirea caracterului ilicit al faptei pagubitoare rezultata din neexecutarea de catre caraus a prestatiei ce ii incumba sau in savarsirea unor fapte care impiedica sau cel putin intarzie aducerea la indeplinire a obligatiei asumate.

Raspunderea contractuala a transportatorului poate fi angajata daca, pe langa cerinta obiectiva de a fi savarsit o fapta pagubitoare ilicita, se constata totodata ca a actionat cu vinovatie, vinovatie ce poate imbraca forma dolului, imprudentei ori a neglijentei.

In aprecierea vinovatiei trebuie sa se porneasca de la dispozitiile art. 7 Cod comercial potrivit caruia comerciantul este totodata un profesionist, acest atribut complementar exercitand inevitabil o influenta asupra etalonului culpei, etalon de la care se porneste in aprecierea vinovatiei.

Raspunderea contractuala are in vedere si existenta, cauzarea unui prejudiciu material ori moral.

Obtinerea despagubirii, a repararii prejudiciului in cazul actiunii in responsabilitate contractuala este subordonata unor conditii si anume: paguba sa fie certa, dauna cauzata prin fapta ilicita trebuie sa fie totodata personala, prejudiciul suferit de creditor sa fie direct, prejudiciul sa fie previzibil in momentul perfectarii acordului de vointa al partilor.

Existenta pagubei il poate obliga pe debitor (transportator) sa o repare numai daca este provocata efectiv de fapta sa ilicita.

In principiul carausul raspunde pe toata durata executarii contractului de transport. In transportul de marfa raspunderea carausului incepe de la punctul de pornire, odata cu preluarea marfii si pana la destinatie, odata cu eliberarea marfii si receptia ei.

In transportul de persoane raspunderea carausului incepe de la momentul urcarii calatorului in mijlocul de transport si pana la coborarea acestuia din vehiculul respectiv. In cazul transporturilor aeriene raspunderea transportatorului aerian incepe la intrarea pasagerului in aeroport si inceteaza cand acesta paraseste aeroportul de destinatie.

In anumite conditii carausul raspunde pentru o alta persoana in conditiile art. 1000 alin.3 Cod civil. Cu titlu de exemplu aratam ca in situatia in care un camion incarcat se rastoarna ucigand un pieton, iar marfa cazuta pe jos este distrusa complet intreprinderea de transport v-a raspunde delictual pentru fapta soferului aflat in serviciul ei fata de mostenitorii victimei, precum si contractual fata de destinatar pentru incarcatura pierduta.

Exonerarea de raspundere a carausului opereaza in urmatoarele situatii: starea de necesitate care degreveaza pe caraus de consecintele caracterului ilicit al faptei pagubitoare daca aceasta a fost savarsita in scopul de a salva de la un pericol iminent si de neinlaturat vieti omenesti sau bunuri importante; ordinul legii atunci cand intreruperea unui transport aflat in curs de desfasurare este determinata de o masura restrictiva impusa de autoritati (ex. iernaticul fortat pe Dunare atunci cand circulatia navelor este oprita pentru o perioada de timp din cauza inghetarii apelor, embargoul instituit de Natiunile Unite in raporturile cu fosta Iugoslavie) si in fine consimtamantul creditorului care poate sa renunte integral sau numai in parte la despagubirile ce i se cuvin.

Dintre cauzele care inlatura vinovatia carausului amintim: forta majora si fapta tertului.

Probele in materia raspunderii carausului impun autorului cererii de despagubire sa prezinte instantei probe convingatoare care sa dovedeasca raspunderea carausului si anume cele vizand existenta contractului de transport, faptul prejudiciabil. In materie de transporturi vinovatia carausului este prezumata iuris tantum ca o consecinta, prin contrast cu raspunderea delictuala, solicitantul despagubirii nu are de administrat dovezi in aceasta privinta. Prin contract, carausul isi asuma o obligatie de rezultat si nu de simpla prudenta si diligenta. In apararea sa carausul poate folosi orice mijloace de proba spre a inlatura sustinerile reclamantului si este obligat sa faca dovada cauzelor exoneratorii de raspundere.

In masura in care neindeplinirea contractului angajeaza raspunderea debitorului se va proceda la evaluarea judiciara a prejudiciului ori la evaluarea conventionala a acestuia. Putem vorbi si de o evaluare legala a prejudiciului indeosebi in situatia in care avem de-a face cu neplata la scadenta a unei sume in numerar datorate creditorului.

Neexecutarea obligatiilor ce decurg din contractul incheiat sau indeplinirea lor neconforma pot genera intre partile care au convenit efectuarea transportului litigii.

Cele mai frecvente sunt actiunile judiciare sau arbitrare prin care reclamantul solicita despagubiri carausului.

Calitatea de reclamant va reveni, de regula, in transportul de persoane calatorului care a suferit leziuni corporale in cursul si din cauza deplasarii, in caz de deces actiunea impotriva carausului va fi introdusa de catre persoanele care au calitatea de succesori ai victimei rezultate, de regula, din certificatul de mostenitor.

In transportul de marfuri calitatea de reclamant revine, in mod normal, expeditorului sau destinatarului. Dreptul de a introduce actiune impotriva carausului apartine celui care detine in mod legitim documentul de transport.

Calitatea de reclamant poate apartine si carausului indeosebi in situatia in care a efectuat transportul, iar pretul aferent nu i-a fost platit.

In principiu litigiile din domeniul transporturilor se desfasoara in conformitate cu normele Codului de procedura civila. Sarcina probei revine reclamantului indiferent cine are aceasta calitate. Exista insa si prezumtii care rastoarna sarcina probei cum ar fi prezumtia de vinovatie a carausului cand se constata o neexecutare a contractului de transport.

Unele particularitati in domeniul transporturilor in raport cu regimul de drept comun pot fi remarcate. Sesizarea instantei judecatoresti sau arbitrale este precedata, de obicei, in materie de transporturi, de o faza prealabila. Faza prealabila consta in demersuri ce urmaresc solutionarea pe cale administrativa a neintelegerii. Spre exemplu, in materie de transport feroviar accesul la organele de jurisdictie este conditional de rezultatul nesatisfacator pentru petitionar al reclamatiei administrative adresate carausului sau de faptul tacerii acestuia.

O alta particularitate vizeaza consecintele primirii fara rezerve a lucrurilor transportate.

In fine, regimul prescriptiei extinctive in domeniul transporturilor este determinat printr-un ansamblu de reglementari, in parte diferite de cele din dreptul comun, examinarea acestora urmand sa o facem la fiecare tip de transport.