APA IN ORGANISM

Apa in organism

Apa indeplineste o serie de functii complexe in organism: (1) solvent al majo-ritatii substantelor organice si anorganice; (2) pivotul majoritatii proceselor de absorbtie si excretie; (3) mediul proceselor de biosinteza si de biodegradare caracte-ristice organismelor vii; (4) asigura desfasurarea normala a mecanismelor homeostazice care permit supravietuirea organismelor in medii continuu variabile, adesea agresive.

Organismul adult contine intre 56-60 % apa, repartizata in doua sectoare mari: intra-celular si extracelular (fig. nr. 4.1.).

Apa intracelulara se afla sub forma legata in constitutia structurilor celulare, dar si sub forma libera, ca mediu de dispersie in citoplasma (40 % din greutatea corpului).

Apa extracelulara este cea prezenta in mediul intern (20 % din greutatea corpului) si ocupa spatiul intercelular sau interstitial, cat si spatiul intravascular.

Apa din spatiul interstitial este consti-tuientul de baza al plasmei interstitiale (16 % din greutatea corporala), cu care celulele se afla in contact direct si in lipsa caruia n-ar supravietui. Apa din compartimentul intravascular formeaza plasma sangvina (4 % din greutatea corpului; cca. 2,8 l la omul adult de 70 kg), care reprezinta sistemul esential de legatura dintre mediul intern si mediul extern. In seroase sinoviale, umori, secretii se afla asa numitele lichide transcelulare (1 % din greutatea corporala).

Apa nu este repartizata uniform in organism. Continutul de apa depinde de: sex (mai redus cu 5 % la femei), varsta (scade odata cu imbatranirea), starea de nutritie a organismului (inanitia o reduce), organe si tesuturi (in plasma - 90 %, in tesutul adipos - numai 20 %, in dinti - 0,2 %). Muschii scheletici contin 50 % din apa totala a organismului, pielea 20 %, iar sangele doar 10 %.

Apa se afla in continua miscare - antrenand cu ea moleculele necesare organismului - realizand unitatea umorala a organismului. Deplasarea se face potrivit legilor hidrodinamicii, traversand cu usurinta barierele de permeabilitate, mai usor la nivelul capilarelor tisulare si mai greu la nivelul membranelor celulare care asigura autonomia compartimentului intracelular.

Volumul constant de apa - este consecinta echilibrului dintre intrarile si eliminarile de apa (tabelul nr. 4.1.).

Tabelul nr. 4.1. - Aportul si eliminarile de apa in 24 h la om

Aportul de apa este controlat prin senzatia de sete, iar eliminarile de apa (mai ales prin urina) prin mecanismele filtrarii glomerulare, dar si prin sistemele neuro-umorale de reglare a reabsorbtiei tubulare.

Reducerile minime de apa (sub 1 %) declanseaza setea si ingestia consecutiva de apa, care vor diminua simultan si eliminarile de lichide. Aceste relatii sunt redate in fig. nr. 4.2.

Reactiile compensatoare de apa se produc cu participarea centrilor setei, situati in hipotalamus, si de hormonii implicati in reglarea hidroelectrolitilor: antidiuretic (ADH) si aldosteronul.

Fara indoiala, echilibrul hidric este un factor decisiv in mentinerea homeostazei generale a organismului. El asigura izotonia (presiunea osmotica constanta, de 300 m.Osm/l) si izoionia (egalitatea dintre sarcinile pozitive si cele negative, de cca. 155 mEq/l), caracteristici de baza ale mediului intern.

Fig. nr. 4.2. - Reglarea volumului extracelular si plasmatic in functie de ingestia de lichide

Din diferite cauze (metabolice, hormonale) pot apare perturbari ale echilibrului hidric care constau fie intr-un bilant negativ (deshidratari), fie intr-un bilant pozitiv (hiperhidratari) si se produc la nivel extracelular, celular sau global. Deshidratarile globale, de exemplu, sunt consecinta suprimarii ingestiei de lichide sau a eliminarilor masive de apa (diabetul insipid), iar hiperhidratarile se datoreaza retinerii excesive de apa in organism, dar si retentiei de sodiu.

Masurarea distributiei apei in organism (a deshidratarilor sau a hiper-hidratarilor) are o importanta de diagnostic in vederea aplicarii unor terapii. Se poate realiza prin (1) cantarirea zilnica, (2) prin stabilirea bilantului hidric (pe baza raportului ingestie/excretie); (3) determinarea spatiilor hidrice prin metoda dilutiei, se injecteaza o anumita cantitate substante speciale intr-unul din compartimentele hidrice si dupa un timp se determina concentratia realizata, dupa formula

V = Q/C,

unde

V = volumul dat;

Q = cantitatea de substanta injectata;

C = concentratia realizata).