Crustacee - paleontologie si filogenie

Crustacee - paleontologie si filogenie

Grup vechi, crustaceele sunt cunoscute din cambrian, insa diversificarea grupului la acea data indica o evolutie precambriana. Din cambrian au fost descrise o serie de tipuri de crustacee greu de clasificat, unele amintind de notostracee (Protocaris) si altele de anostracee (Opabinia).

Din silurian sunt cunoscute primele ostracode. In devonian se cunosc ostracode, leptostracee, cefalocaride. In carbonifer apar majoritatea ordinelor actuale: conchostracee, miside, syncaride, s.a.

Cu toate ca copepode fosile nu se cunosc ca atare, prezenta unor deformari caracteristice la echinodermele fosile arata existenta copepodelor parazite in paleozoic, ceea ce demonstreaza faptul ca la data respectiva copepodele erau deja diversificate in liniile actuale.

Din ordovician si devonian sunt cunoscute si primele ciripede, acest grup diferentiindu-se ulterior in cretacic.

Syncaridele, cu forme asemanatoare celor actuale sunt cunoscute din permian si carbonifer (anaspidacee).

Leptostraceele sunt abundente in cambrianul inferior si in triasic.

Mysidele, cunoscute din carboniferul inferior, apar de asemenea in depozite din mezozoic si tertiar, formele fosile fiind insa dificil de incadrat in grupele actuale.

Primele resturi fosile de tanaidacee dateaza din liasic.

Cumacee fosile nu se cunosc.

Primele isopode sunt cunoscute din paleozoic (permian). Incepand cu triasicul apar o serie de specii de isopode care se incadreaza in grupele actuale: freatoicidele - din retian si triasic; flabeliferele - din jurasic si cretacic; cymothoideele - apar in triasic; epicaride parazite pe ecapode sunt cunoscute din jurasic.

Amfipode tipice se cunosc abia din tertiar (gamaridele) cu toate ca in permian apar fosile considerate ca fiind posibili stramosi ai acestui grup.

Eufasiacee fosile nu se cunosc. In ce priveste decapodele, primele fosile dateaza din triasic, dar gradul lor de diferentiere indica faptul ca sunt mult mai vechi; brahiurele se diferentiaza in tertiar; peneidele ca si pagurii, sunt cunoscute din triasic.

Fosile considerate ca apartinand stomatopodelor sunt cunoscute din carboniferul din Montana, insa resturi sigure de stomatopode se cunosc din abia jurasicul Bavariei.

In ceea ce priveste relatiile filogenetice intre diversele grupe de crustacee, acestea sunt relativ usor de stabilite pentru grupele mari. Astfel, exista un grup filopodian, diversificat in devonian in cefalocaride foarte asemanatoare cu cele actuale. Din acest grup s-au desprins anostraceele si notostraceele.

Un al doilea grup filetic este reprezentat de conchostracee, diferentiat masiv incepand cu cambrianul si nemodificate din devonian si pana in prezent. Din acest grup s-au desprins - se pare recent, in tertiar - cladocerele, grup foarte specializat.

Copepodele reprezinta alt grup filetic, derivat din forme metanaupliene de tip mistacocaridian. Copepodele actuale par a fi in mod sigur un grup polifiletic. Brahiurele se desprind tot din acest grup.

Leptostraceele, cu toate ca apar oarecum izolat, reprezinta probabil grupul din care s-au desprins malacostraceele primitive.

Syncaridele si pancaridele reprezinta un mic grup specializat la extrem si care nu a mai evoluat din permian. Grupul are legaturi filogenetice mai apropiate de peracaride.

In cadrul grupului mai mare al peracaridelor se disting urmatoarele aspecte:

misidele si cumaceele apar ca avand relatii filogenetice apropiate. Cu caracterele lor primitive, misidele se afla mai aproape din punct de vedere filogenetic de grupul ancestral din care s-au desprins peracaridele;

isopodele, tanaidele, amfipodele si speleogrifaceele apar ca un alt grup cu relatii filetice stranse. Dintre acestea, isopodele apar ca fiind grupul cel mai vechi si cel mai diversificat.

Eufasiaceele reprezinta grupul de origine al decapodelor, derivand la randul lor din stramosi de tip misidian. Decapodele isi incep extraordinara lor diversificare la inceputul mezozoicului, si reprezinta un grup dinamic si in prezent.

Stomatopodele sunt un grup foarte izolat si foarte specializat. Anatomia lor comparata cu cea a altor crustacee evoluate indica faptul ca s-au desprins din malacostraceele primitive anterior desprinderii eufasiaceelor, probabil odata cu sincaridele. Fosile apartinand acstui grup sunt cunoscute din jurasic, insa cu siguranta stomatopodele sunt mult mai vechi.

Supraclasa Antennata

In aceasta categorie taxonomica sunt incluse artropodele caracterizate prin prezenta unei singure perechi de antene - miriapodele si insectele. Ambele grupe s-au diversificat exclusiv in mediul terestru, pe care l-au ocupat in cursul paleozoicului; putine forme revin in mediul acvatic. Spre deosebire de crustacee, care sunt extrem de diversificate in ceea ce priveste tipurile morfologice, atat cele patru clase de miriapode cat si insectele apar ca grupe mult mai omogene.

M i r i a p o d a

Miriapodele sunt un grup de artropode exclusiv terestre, caracterizate atat prin trasaturi de primitivitate - in special in ceea ce priveste morfologia externa cat si printr-o organizatie interna foarte apropiata de cea de la insecte. Considerate la inceput ca formand o singura clasa, specialistii le grupeaza in prezent in patru clase - Diplopoda, Pauropoda, Symphyla si Chilopoda, aflate in relatii filogenetice apropiate cu insectele.

Caracterul distinctiv al miriapodelor este corpul netagmatizat, capsula cefalica fiind urmata de un numar variabil de segmente, fiecare purtand cate o pereche sau doua de apendice ambulatoare. In acest fel, miriapodele prezinta trasaturi de primitivitate care nu se mai observa la artropodele moderne - chelicerate, crustacee sau insecte - si care indica aspectul probabil al stramosilor indepartati ai artropodelor terestre.

Clasa Pauropoda

Cele circa 500 de specii incluse in acest grup sunt miriapode de talie mica, nedepasind 2 mm lungime. Capul are forma de capsula conica. Pe cap se gasesc antene cu o structura unica, fiind biramate, iar una dintre ramificatii se bifurca de asemenea. In plus, articolele antenare poarta flageli multiarticulati. Receptorii vizuali sunt reprezentati de doua arii pseudovitroase, situate lateral. Superior, in centrul capsulei cefalice exista un organ senzorial globulos, pediculat, inconjurat un sir de proeminente petaliforme. Inervat de deutocerebron, acest organ a fost comparat cu organul Tömösvary de la diplopode si chilopode. Aparatul bucal prezinta un labrum (articulat de clipeus), mandibule si un hipostom asemanator cu gnatochilariul diplopodelor. Hipostomul prezinta o galee interna si o maxila externa sub care se afla o piesa gulara.

- Trunchiul este format din 12 segmente, reunite dorsal de 6 scuturi tergale (unii autori considera acest aspect similar cu diplosomia diplopodelor). Picioarele sunt alcatuite din 4-5 articole, paroase, cu tarsul terminat cu o ghiara unica. Prima pereche de picioare este rudimentara.

Pigidiul prezinta o regiune tergala si una sternala. Posterior, pe pigidiu se deschide orificiul anal, iar pe tergit se gasesc doi stili.

Organizatia interna

- Tubul digestiv este rectiliniu, esofagul prezentand valvula cardiaca. Intestinul mediu este voluminos, iar intestinul posterior musculos, descriind o bucla dupa care se largeste, deschizandu-se la exterior prin anus. Glandele anexe ale tubului digestiv sunt situate la nivelul orificiului bucal si sunt reprezentate de glanda si de glandele premandibulare, mandibulare si maxilare.

- Sistemul excretor este reprezentat de tuburi Malpighi deschise la limita dintre intestinul mediu si cel posterior.

- Aparatele circulator si respirator lipsesc - consecinta a taliei reduse.

- Sistemul nervos este bine dezvoltat. Creierul este intins posterior pana la nivelul primului segment al trunchiului. Printr-o comisura, creierul este conectat de o masa ganglionara subesofagiana, alcatuita din primele trei perechi de ganglioni ai lantului ventral care fuzioneaza.

- Aparatul genital. Sexele sunt separate. Femelele au un ovar impar, situat sub intestin. Acesta se continua cu un singur oviduct - care prezinta pe traseu un receptacul seminal - deschis la randul lui intr-un vagin. Masculii prezinta doua testicule; canalele deferente se reunesc ­intr-o vezicula situata ventral. Partea distala a aparatului genital se bifurca din nou, existand doua canale ejaculatoare, doua penisuri si doua orificii genitale.

Dezvoltarea embrionara se caracterizeaza prin aceea ca primul stadiu larvar are doar patru segmente si doar trei perechi de apendice ambulatoare. Ulterior, in decursul ontogenezei se formeaza restul segmentelor.

Sistematica. Raspandite pe tot globul, pauropodele se impart in doua ordine Hexamerocerata - incluzand o singura familie, Millotauropodidae, cu reprezentanti in Africa si America de Sud tropicala - si Tetramerocerata - in care sunt cuprinse majoritatea speciilor. Mai cunoscute sunt speciile din familia Pauropodidae, care au o raspandire larga pe glob. Pauropus huxley de exemplu, este citat atat din Europa cat si din emisfera australa, din Noua Zeelanda.

Clasa Symphyla

Este un grup mic, de circa 170 de specii de talie medie, de cel mult un centimetru. Sunt forme agile, lucifuge, depigmentate, putand fi intalnite in frunzarul de padure, in stratul de muschi si in alte biotopuri caracterizate prin prezenta detritusului organic de origine vegetala si prin umiditate crescuta. Se hranesc cu material de origine vegetala sau cu micelii de ciuperci.

Morfologie externa

- Capul este ovoidal, prezentand o pereche de antene filiforme. Aparatul bucal este format dintr-un clipeolabrum, o pereche de mandibule, si doua perechi de maxile, maxilele perechii a doua fiind doar partial sudate. Maxila 1 prezinta ca si in cazul de la alte tipuri de artropode mandibulate terestre un lob maxilar si un palp.

- Trunchiul este format din cel putin 12 segmente, protejat dorsal de placi tergale, al caror numar nu corespunde cu cel al segmentelor, intalnindu-se si in acest caz fuziuni, ca si in cazul pauropodelor. Picioarele nu sunt toate identice, perechile anterioare fiind mai mici. La baza picioarelor se gasesc saci coxali si stili; stilii sunt considerate de unii specialisti ca resturi ale unor apendice regresate in timp ce sacii coxali ar fi resturi ale unor foste segmente, asemanatoare cu microsegmentele chilopodelor. Pe segmentul patru, median si inferior se deschide orificiul genital. Pigidiul este apod, la nivelul lui deschizandu-se organe filiere.

Organizatia interna

- Tubul digestiv este asemanator cu cel de la celelalte tipuri de miriapode, la nivelul lui deschizandu-se doua tuburi Malpighi.

- Sistemul respirator este de tip trahean. Pe cap se deschid doua stigme, de la care pornesc doua trahei lungi de pe care se desprind ramificatii in forma de tufa in tot corpul.

- Sistemul circulator este de asemenea asemanator cu cel de la alte tipuri de miriapode. Inima prezinta ventriculite si se continua anterior cu o aorta cefalica; deasemenea, exista un vas sangiun descendent ce porneste posterior si urmeaza traseul sistemului nervos.

- Sistemul nervos prezinta un creier voluminos, iar ganglionii primului segment al trunchiului fuzioneaza cu ganglionii subesofagieni.

- Sistemul genital. Femelele prezinta o pereche de ovare situate ventral, sub tubul digestiv. Oviductele se unesc intr-un vagin comun. Masculii au deasemenea gonade perechi, acestea fiind paralele cu tubul digestiv. Cele doua canale deferente se unesc intr-un buzunar sferic, deschis la exterior prin porul genital. Dezvoltarea este caracterizata prin existenta unui stadiu juvenil la care numarul de picioare este redus (3 - 6 perechi); ulterior odata cu cresterea, apar si celelalte perechi.

Sistematica. Simfilele sunt impartite in doua familii - Scutigerellidae si Scolopendrellidae, cu reprezentanti in toate zonele globului. Una din speciile relativ comune este Scutigerella immaculata, o specie intalnita in frunzarul padurilor de foioase din zonele deluroase ale tarii.

Clasa Diplopoda

Este cel mai vast grup de miriapode, incluzand peste 10 000 de specii fitofage sau detritivore, rar pradatoare, cu corpul cilindric alcatuit din segmente duble (diplosomite) - cu exceptia zonei anterioare. Posterior, corpul se termina cu un pigidiu apod. In fata pigidiului se gasesc de asemenea cateva segmente apode, in zona carora se realizeaza cresterea in lungime (la eclozare corpul nu prezinta toate segmentele caracteristice adultului). Spre deosebire de celelalte grupe de miriapode ca si fata de insecte si chelicerate, cuticula diplopodelor este impregnata si cu saruri de calciu, ceea ce ii confera o rezistenta sporita.

Morfologia externa a unui reprezentant tip - Julus hungaricus. Aceasta specie este comuna in zonele submontane si deluroase ale tarii, fiind alaturi de Julus carpathicus una dintre cele mai mari specii de diplopode din Europa (adultii ating 9 cm lungime).

Corpul este format din cap si un trunchi alcatuit din 63 segmente. Capul este mic, cu pozitie ortognata si purtand o pereche de antene scurte si doua campuri ocelare. Orificiul bucal se deschide ventral, fiind inconjurat de piesele aparatului bucal. Anterior, se gaseste buza anterioara - labrum, urmata de o pereche de mandibule cu structura complicata, iar posterior de buza posterioara - labium sau gnatochilariu - provenita din contopirea pe linie mediana a fostelor maxile doi. Maxilele perechii 1 lipsesc la acest grup.

Trunchiul se caracterizeaza prin prezenta a patru segmente simple (acestea corespund zonei toracice); dintre acestea, primul nu prezinta picioare iar urmatoarele iar urmatoarele au cate o singura pereche. De asemenea, pe aceste segmente lipsesc stigmele respiratorii. Pe segmentul al treilea se deschid orificiile genitale, protejate de formatiuni tegumentare (valve). Urmatoarele segmente sunt duble (diplosomita) si corespund abdomenului. Pe segmentul 7, la mascul se gasesc o pereche de gonopode, care deriva din foste apendice ambulatoare. Pe fiecare diplosomit se deschid ventral doua perechi de stigme respiratorii; lateral, pe fiecare diplosomit se deschide o pereche de orificii la nivelul carora este eliminata secretia toxica si urat mirositoare a unor glande speciale; din acest motiv, aceste orificii au fost denumite foramena repugnatoria. In partea terminala a trunchiului se gaseste zona de crestere, care precede pigidiul.

Organizatia interna

- Tubul digestiv este compus din esofag, intestin mediu, intestin posterior care se termina cu un rect scurt. Intestinul mediu este larg si prezinta numeroase diverticule; glande anexe de tipul hepatopancreasului lipsesc.

- Sistemul respirator este reprezentat de tufe de trahei in fiecare segment al corpului, traheile fiind neinterconectate. Stigmele se deschid inferior, la baza coxelor, cate patru pe fiecare diplosomit.

- Sistemul circulator este similar cu cel de la insecte, prezentand o inima cu ventriculite si cu muschi aliformi, inchisa in partea posterioara. Aorta cefalica ce continua anterior inima da lateral vase dispuse metameric, care se distribuie cate doua in fiecare diplosomit din partea anterioara a corpului.

- Aparatul excretor este reprezentat de tuburi Malpighi foarte lungi. O parte a substantelor rezultate din catabolism pot fi eliminate si prin glandele odorante tegumentare.

- Sistemul nervos este de tip scalariform, ca la celelalte grupe de miriapode. Creierul este structurat similar, dar lantul ganglionar prezinta cate doua perechi de ganglioni in fiecare diplosomit. Organele de simt sunt reprezentate de oceli situati pe cap la nivelul celor doua campuri ocelare, si de organe olfactive situate pe antene si pe gnatochilariu.

- Aparatul genital. Sexele sunt separate. Femelele prezinta doua ovare situate ventral, sub tubul digestiv. Ambele ovare sunt incluse intr-un sac comun, care se continua proximal cu un canal unic bifurcat ulterior in doua gonoducte. La unele specii sunt prezente si receptacule seminale. Masculii au un siste genital complex. Astfel, exista 6 - 15 perechi de testicule ce comunica in final cu doua canale deferente longitudinale, care in portiunea terminala pot fuziona sau nu.

Dezvoltarea embrionara. La eclozare, juvenilii au doar patru segmente si doar trei perechi de picioare, restul segmentelor formandu-se treptat, in timpul ontogenezei.

Sistematica. Diplopodele se subimpart in doua subclase - Pselaphognatha si Chilognatha.

Subclasa Pselaphognatha - cuprinde citca 90 de specii de talie mica, cu specii cosmopolite incluse intr-un singur ordin - Polyxenida - cu specii caracterizate prin prezenta unor peri caracteristici pe segmentele corpului.

Subclasa Chilognatha cuprinde mai multe ordine impartite in doua infraclase - Opisthandria si Proterandria.

Opisthandria

Ordinul Glomerida include specii de talie mica, capabile sa se stranga ghem in caz de pericol - fenomen denumit volvatie (intalnit de asemenea si la isopode si la trilobiti); din acest grup face parte genul Glomeris, cu specii silvicole, raspandite in toata Europa. In Romania este relativ comun Glomeris pustulatus.

Proterandria

Ordinul Julida include circa 800 de specii raspandite in toata zona holarctica cu centrul de geneza in Europa Centrala. In acest grup intra pana la 15 familii, cele mai cunoscute fiind Julidae si Blanjulidae. Julus carpathicus, specie endemica pentru lantul carpatic, spre deosebire de J. hungaricus este de culoare brun-roscata si apare frecvent in zonele montane; Blanjulus guttulatus este relativ comun in toata tara; Cromatojulus unilineatus este raspandit in zonele de stepa si silvostepa cu substrat calcaros, fiind comun in Dobrogea; se recunoaste usor dupa dunga longitudinala galbena de pe partea dorsala a corpului.

Clasa Chilopoda

Chilopodele sunt miriapode carnivore, de talie medie si mare, agile si lucifuge. In acest grup se gasesc gigantii actuali ai grupului, care pot depasi 30 cm lungime.

Morfologie externa

Capul are forma lenticulara, prezentand antene filamentoase lungi sau scurte, doua campuri ocelare (care pot lipsi) si doua organe Tömösvary. Piesele aparatului bucal al chilopodelor nu se deosebesc in linii mari de cele de la insecte si de la celelalte tipuri de miriapode. Este prezenta astfel labrumul (buza superioara) mandibuele si cele doua perechi de maxile - maxila I si maxila 2 (acestea din urma reduse la palpi). Lipsa buzei inferioare este suplinita de dezvoltarea primei perechi de picioare, care sunt hipertrofiate iar ghiarele se transforma in veritabile crosete veninoase care retin si ucid prada. Coxele acestei perechi - ce formraza un podochilariu - sunt hipertrofiate, sudate in plan median si prevazute adesea cu excrescente chitinoase, preluand astfel rolul de a sfarama hrana.

Trunchiul este usor turtit dorso-ventral, numarul de segmente variind intre 19 si peste 150. Unele speci au toate segmentele corpului identice in timp ce la altele segmente mari (macrosegmente sau macromere) alterneaza cu segmente mici (microsegmente sau micromere) - fenomen denumit anizomerie ritmica. Pe segmente se deschid stigmele respiratorii, situate pe pleure. Fiecare segment prezinta cate o pereche de picioare, terminate cu ghiare simple. Apendicele ambulatoare de pe penultimul segment se transforma in gonopode (mai dezvoltate la femele). La unele specii, picioarele sunt foarte lungi, depasind de doua ori lungimea corpului. Apendicele de pe ultimul segment sunt indreptate superior si posterior, avand rolul unor "antene" codale. Orificiul genital se deschide posterior, ventral, pe penultimul segment al trunchiului, iar pe ultimul se gaseste orificiul anal. Trunchiul se incheie cu un pigidiu, de dimensiuni reduse.

Organizatia interna

- Tubul digestiv este drept, fara ramificatii, cu intesin mediu mai dilatat. Ca glande anexe sunt prezente glande salivare; la limita dintre intestinul mediu si cel posterior se deschid cele doua tuburi Malpighi, care reprezinta aparatul excretor propriu zis. Rol excretor au si glandele maxilare.

- Aparatul respirator este de tip trahean, trunchiurile traheene fiind anastomozate sau nu. Stigmele respiratorii nu se deschid pe toate segmentele corpului, ceea ce reprezinta un caracter de superioaritate in comparatie cu celelalte grupe de miriapode. De regula stigmele se deschid pe pleurite dar exista si cazuri mai deosebite, cum este cel de la Scutigera la care se deschide o singura stigma pe linia mediana a tergitelor fiecarui segment.

- Aparatul circulator este deschis, cu inima situata dorsal, alcatuita din ventriculite si invelita in pericard, si prevazuta cu muschi aliformi, ca la insecte. Fiecare ventriculit comunica cu pericardul prin doua ostiole. Posterior, inima este inchisa, iar anterior se continua cu o aorta cefalica. Lateral, exista vase metamerice care se distribuie la organele interne.

- Sistemul nervos este de tip scalariform, fara particularitati deosebite. Organele de simt sunt reprezentate de campurile ocelare, de terminatiile nervoase cu rol tactil, chemo-olfactiv si organele Tomosvary, care au se pare un rol auditiv.

- Aparatul genital. Sexele sunt separate, gonadele fiind unice, dar prezenta a doua gonoducte atat in cazul ovarului cat si in cel al testiculului indica evolutia acestora prin fuzionarea unor foste gonade perechi. Atat aparatul genital mascul cat si cel femel prezinta cate patru glande anexe; testiculul este incadrat de doua vezicule seminale iar in vagin se deschid doua receptacule seminale.

Dezvoltarea ontogenetica. Ouale sunt depuse pe sol sau in pamant, uneori fiind pazite de adulti. Dezvoltarea preimaginala se face prin anamorfoza - din ou iese o larva cu numar redus de segmente - sau prin epimorfoza - larvele au acelasi numar de segmente si de perechi de picioare ca si adultii.

Sistematica. Din punct de vedere sistematic, cele circa 2800 de specii de chilopode sunt impartite in doua subclase, in functie de locul de deschidere al stigmelor: Notostigmata (cu stigme deschise pe tergite) si Pleurostigmata.

Subclasa Notostigmata include un singur ordin, Scutigeromorpha, cu specii caracterizate prin picioare extrem de lungi. Sunt artropode agile, nocturne; din acest grup mentionam pe Scutigera cleoptrata, o specie relativ comuna in sud-estul tarii, iubitoare de temperaturi ridicate si uscaciune. Alte specii ale acestui grup pot fi intalnite in Asia de sud si Extremul Orient, Japonia, Australia, Africa de Nord.

Subclasa Pleurostigmata

Cuprinde un numar de patru ordine, ce cuprind marea majoritate a speciilor de chilopode (circa 2650 de specii).

Ordinul Lithobiomorpha

Include speci caracterizate prin prezenta anizomeriei ritmice. Citam din acest grup pe Lithobius forficatus (fam. Lithobiidae), urechelnita comuna, intalnita in toate zonele tarii.

Ordinul Scolopendromorpha

Cuprinde specii cu o constitutie mai primitiva, la care toate segmentele corpului sunt egale. O specie comuna in sudul si sud-estul tarii este Scolopendra cingulata (fam. Scolopendridae), un miriapod de talie mare, cu tergitele colorate cafeniu si cu picioarele rosu-corail, cu muscatura extrem de dureroasa in perioada de acuplare (mortala pentru copii de pana la cinci ani). Gigantul grupului - Scolopendra morsitans din zonele tropicale si subtropicale ale Africii atinge circa 30 de cm si are muscatura mortala pentru om.

Ordinul Geophilomorpha

Include circa 1000 de specii cu corpul alungit, subtire, cu numar mare de segmente, adaptate vietii in sol si in mediul subteran. Au corpul depigmentat, adesea colorat in nuante galbui, si se hranesc cu larve de insecte si cu oligochete. Frecvente in toate zonele tarii sunt speciile familiei Geophilidae.

Miriapode - paleontologie si filogenie

Miriapodele sunt se pare unul din primele grupe de artropode care a cucerit mediul terestru. Diplopodele sunt cunoscute cu fosile de la sfarsitul paleozoicului (din permian si carbonifer), cand erau deja diferentiate liniile evolutive cunoscute si in prezent - glomeridele pe de-o parte si diplopodele tipice pe de alta. Pauropodele nu se cunosc sub forma fosila, insa simfilele sunt cunoscute din tertiar, cand existau forme asemanatoare cu cele actuale. Fosilele de chilopode sunt rare, datorita slabei chitinizari a cuticulei. Dintre chilopode, geofilidele sunt conoscute din cretacic iar forme considerate a fi chilopode dateaza din carbonifer; totusi, forme asemanatoare celor actuale sunt cunoscute abia in cretacic si tertiar (oligocen). Recent, din devonianul inferior a fost descrisa o fosila de scutigeromorf, ceea ce sugereaza totusi ca grupul este foarte vechi.

Din punct de vedere filogenetic, miriapodele nu pot fi analizate fara sa se tina seama de insecte. Dupa toate probabilitatile, separarea claselor de miriapode si de insecte s-a facut in cambrianul inferior sau in precambrian; totusi, insectele si clasele de miriapode pastreaza practic un plan de structura comun relevat printr-o organizatie interna de acelasi tip (aparat digestiv, excretor, circulator, sistem genital - similare). Dintre aceste grupe, chilopodele apar ca fiind grupul cel mai nespecializat din punct de vedere al morfologiei (corp alcatuit din segmente in mare parte identice, prevazute cu apendice ambulatoare identice, aparat bucal cu podochilariu etc. Insectele, simfilele, pauropodele si diplopodele se aseamana prin tendinta de fuzionare a segmentelor corpului si prin aparatul bucal cu buza inferioara (labium) sau un echivalent al acesteia (care rezultata prin fuzionarea in plan median a unei foste perechi de maxilipede); de asemenea, stadiile larvare ale celor trei tipuri de miriapode mentionate si larvele insectelor au acelasi numar de apendice ambulatoare.

In ce priveste relatiile filogenetice, pauropodele si simfilele sunt mai apropiate intre ele si ambele grupe sunt mai apropiate de insecte decat de diplopode. Diplopodele si insectele sunt cele mai specializate grupe, in vreme ce pauropodele si simfilele datoreaza mediului si modului lor de viata pastrarea unor trasaturi de primitivitate.

Analize recente ale materialului genetic extranuclear - ARN ribosomal - confirma datele paleontologice potrivit carora grupele de miriapode s-au diversificat in decursul cambrianului, insa au relevat de asemenea ca insectele sunt mai apropiate de crustacee decat de miriapode.