Fauna de Ediacara

Fauna de Ediacara

Fauna de Ediacara este reprezentata printr-un ansamblu de organisme cu corpul moale, lipsite de structuri scheletice, cele mai multe fiind cnidari care au atins apogeul dezvoltarii lor pe parcursul Proterozoicului tarziu.

Cele mai vechi impresiuni ale unor organisme cu corpul moale, neprotejat de structuri scheletice, au fost identificate in depozite de varsta Proterozoic superior in Namibia si la Ediacara, in sudul Australiei. Cateva astfel de impresiuni au fost pentru prima data identificate in preajma anilor 1944, iar in prezent ansambluri fosile de tipul faunelor de Edicara sunt documentate pe aproape toate continentele. Peste 100 de specii de animale unice au fost descrise pe baza impresiunilor, a mulajelor extrne, perfect conservate in sedimente siliciclastice de adancime mica, mai rar in roci carbonatice si chiar in succesiuni turbiditice. Desi foarte diverse din punct de vedere morfologic, speciile faunelor de Ediacara, impartasesc si foarte multe trasaturi comune. Toate aveau corpul moale fara structuri scheletice, cu un raport suprafata / volum foarte ridicat si cu simitrie radiala sau bilaterala accentuata. Aceste animale foarte subtiri, unele cu forme alungite, ca o panglica, functionau cel mai probabil prin procese de difuzie directa, neavand nevoie de branchii sau organe interne complexe. Majoritatea acestor organisme provin din sedimente corespunzatoare zonei fotice, iar cele colectate din depozite de apa ceva mai adanca cel mai probabil au fost transportate dupa moarte la adancimi mai mari. Provincialismul acestor fauna Proterozoic superioare este extrem de redus, taxonii ediacarieni avand o distributie foarte larga la scara globala. Este posibil ca aceste animale ediacariene sa fi format populatii deosebit de numeroase si foarte extinse pe aproape toate fundurile marilor din Proterozoicul superior, iar pradatorii si necrofagii inca nu evoluasera suficient de mult incat sa distruga cea mai mare parte a resturilor animalelor ediacariene.

Morfologia si clasificarea taxonilor ediacarieni

Fedonkin (1990) imparte organismele din fauna de Ediacara in doua grupe: Radiata - animale cu simetrie radiala, care cuprind cele mai multe organisme coloniale ediacariene (e.g. Charnia, Charniodiscus, Rangea - considerat coelenterat) si Bilateralia - organisme cu simetrie bilaterala, care cuprind atat formele segmentate (Dickinsonia - ancestor divergent al formelor radiale; Spriggina - similara annelidelor sau arthropodelor, totusi cu o morfologie unica) cat si cele nesegmentate (Vladimissa, Platypholinia - care ar putea fi viermi platyhelmintoizi).

O ipoteza deosebit de interesanta dar in acelasi timp controversata este cea propusa de Seilacher (1989). Acesta considera ca taxonii ediacarieni nu sunt de loc inruditi cu metazoarele propriu-zise ci ele reprezinta pur si simplu un experiment diferit al planului de organizare al animalelor, experiment care a esuat. Ele reprezinta dupa Seilacher un alt plan de organizare al corpului, un alt grad de organizare total diferit de cel al metazoarelor, pe care Seilacher le-a grupat sub numele de Vendozoa. Reproducearea acestor vendozoare probabil se facea prin spori sau gameti, iar crestrea putea urma cai isometrice sau allometrice. Pielea sau integumentul era foarte flexibil, dasi putea probabil naparli. Pielea trebuie sa fi actionat ca o intefata pentru procesele de difuzie si ca o membrana de delimitare fata de apa marina din mediul lor de viata.

Ecologia faunelor de Ediacara - taxonii acestor faune dominau cu siguranta ecosistemele marine din timpul Proterozoicului superior ocupand o larga varietate de nise ecologice si avand diferite strategii de viata in cadrul zonei fotice. Este de asemenea foarte posibil ca aceste animale foarte aplatizate sa fi gazduit alge photosimbiotnte    care le ajutau in mentinerea unei existente autotrophice. Ecosistemele erau dominate de animale pelagice meduzoide, iar animale epifaunale, atasate, sesile sau infaunale erau ceva mai rare. Structura trofica era cel mai probabil domianta de suspensivore si depozitivore.

Extinctia faunelor de Ediacara - s-a produs acum 440 m.a. Daca ne gandim totusi din perspectiva longevitatii, acest ecosistem a fost unul de succes din moment ce el a supravietuit timp de aproximativ 20 de milioane de ani. Mai mult, lobopodul Xenusion din Cambrianul inferior reprezinta un taxon relict al faunelor de Ediacara; se pare ca acest animal era protejat de o armura de spini. Pe de alta parte, in 1993 a fost descoperita o fauna din Cambrianul Inferior (Fauna de Burgess Shale in America de Nord) care sugereaza ca relicte din Proterozoicul superior au supravietuit si in Cambrian si ca acestea nu erau chiar atat de diferite comparativ cu metazoarele contemporane.

Aparitia pradatorilor si a necrofagilor si cresterea cantitatii de oxigen atmosferic au condus cu siguranta la scaderea potentialului de conservare al organismelor farar structuri scheletice protectoare. Cu siguranta la nivelul Cambrianului predatia era un fenomen frecvent din moment ce exista umeroase organisme cum ar fi trilobitii cambrieni care au dezvoltat adevarate strategii impotriva potentialilor pradatori (schelete compuse din mai multe elemente, prevazute cu spini, tuberculi, etc.). Trecerea de la Proterozoic la Cambrian este in mod evident marcata de adevarate schimbari faunistice, de la organisme cu corpul moale, neprotejat, posibil photo-autotrophe, la organisme heterotrophe cu o larga varietate de strategii de obtinere a nutrientilor. În orice caz, este inca nesigur daca disparitia faunelor de Ediacara reprezinta o extinctie adevarata sau o fereastra taphonomica inchisa, la care nu mai avem acces.

Elemente scheletice din faunele tommotiene sau "small shelly fauna". Toate sunt marite de 20 de ori, cu exceptia genului Fomitchella care este marit de 40 de ori (Din Benton & Harper, 1994).