OXYURIS VERMICULARIS

OXYURIS VERMICULARIS

Oxiurul este un nematod mic. Femela masoara pana la l cm. Extremitatea posterioara este subtire, ascutita si dreapta (fig. 57, a, 2), spre deosebire de mascul, de numai 0,3-0,5 cm si la care extremitatea posterioara este curbata in forma de carja (fig. 57,6,2).

Ciclul evolutiv. Oxiurul traieste ca adult in cecum. El este singurul vierme cilindric la care femela nu depune ouale pe masura ce acestea se formeaza, ci le retine pe toate in uter, care se dilata considerabil. O femela contine in jur de 10 000 de oua.

Ouale au forma ovala, asimetrica, cu o fata plana si una convexa, avand dimensiuni cuprinse intre 50-55x20-25 u. Culoarea este alba, usor cenusie, transparenta.

Ouale embrioneaza in uter. Embrionul, cu o portiune ovoida mare si o codita recurbata, seamana cu un mormoloc de broasca si, de aceea, se numeste embrion giriniform.

In momentul in care toate ouale au fost embrionate, femela se indreapta catre orificiul anal si depune in jurul orificiului si in pliurile anale toate ouale.

Migrarea catre orificiul anal se face, de obicei, seara, cand bolnavul se culca, si se caracterizeaza printr-un prurit anal si perianal greu de suportat.

Dupa depunerea oualor, femela moare in cateva minute. Embrionul giriniform se transforma intr-un interval de cateva ore intr-o larva vermi-forma, lunga de 140 n, care se indoaie in interiorul oului. Din acest moment oul devine infectant.

Introdusa din nou in tubul intestinal, prin intermediul mainilor nespalate, larva va fi eliberata sub actiunea sucurilor gastrice si, continuandu-si drumul, se va dezvolta in prima parte a intestinului subtire, unde adultii se acupleaza si trec apoi in colon, reluand astfel ciclul.

Rolul patogen. Pe langa durerile abdominale si tulburarile de tranzit caracteristice enterocolitei provocate de iritatia locala, intalnim greturi si totdeauna pruritul anal chinuitor, provocat de mobilizarea parazitilor in aceasta regiune. Ca o consecinta a acestui prurit sunt prezente tulburari nervoase, bolnavii neputandu-se odihni.

Trebuie semnalat in mod deosebit rolul acestui parazit in provocarea apendicitei.

Epidemiologie. Sursa de infectie este repre­zentata de omul bolnav.

Ouale, depuse in regiunea perianala si care in cateva ore devin infectante, sunt luate in timpul gratajului pe maini si in special sub unghii si apoi introduse in gura, sau pe alimente, de copiii care isi sug degetele sau nu se spala pe maini inainte de a manca (transmisiune directa).

Boala este raspandita pe intregul glob, cu frecventa mai ridicata in colectivitatile de copii.

Diagnosticul de laborator. De cele mai multe ori, bolnavul recolteaza parazitul de pe suprafata bolului fecal si atunci identificarea este facuta macro- si in special microscopic.

Examenele coprologice, chiar cele prin metode de concentrare, dau adesea rezultate negative, intrucat femela, nedepunand oua in cavitatea intestinala, acestea nu vor fi gasite decat exceptional, prin strivirea unei femele, la aceste examene.

Pentru a avea rezultate pozitive, va trebui sa dam atentie locului unde aceste oua sunt depuse - pliurilor perianale.

Ouale vor fi recoltate din acest loc cu o bagheta de sticla al carui capat se inveleste fie intr-o foita de celofan, fie cu o pelicula de colodiu.

in laborator foita sau coloidul se sectioneaza, se intinde pe o lama si se transforma intr-un preparat proaspat cu ajutorul unei picaturi de glicerina si a unei lamele. Preparatul se examineaza la microscop.

Tratament. Oxiuroza se poate trata cu derivati de piperazina (Nematocton), cu pamoat de pirviniu (Vermigal), cu pamoat de pyrantel (Combatrin) sau cu Mebendazol (Vermox), asociate cu tratament local al regiunii perianale.

Profilaxie. Lupta va fi incununata de succes daca, tinand .seama de marea contagiozitate, odata cu tratarea bolnavului vor fi tratati toti membrii familiei.

Bolnavul va fi instruit sa respecte regulile de igiena personala, pentru a impiedica atat raspandirea, cat si autoinfestarea.