Proprietatile chimice ale marfurilor

proprietatile marfurilor (continuare)

Cand vorbim despre proprietatile chimice ale marfurilor ne referim in general la compozitia chimica si la stabilitatea la actiunea unor agenti chimici.

Definitia 23

Compozitia chimica determina, impreuna cu structura, marimea celorlalte proprietati ce stabilesc nivelul calitativ al unui produs la un moment dat. De regula, se considera ca orice marfa este alcatuita din substante de baza, substante secundare, impuritati si corpuri straine. Proportiile in care participa aceste componente determina destinatia marfii, modul de comportare fata de actiunea diversilor factori, permitand adesea si impartirea pe clase de calitate a unor grupe mai mari de marfuri.

In aceste conditii este evidenta importanta capitala pe care o are stabilirea cu precizie a compozitiei chimice pentru toate categoriile de marfuri, dar cu precadere in cazul produselor alimentare, chimice, cosmetice, textile, adica a acelor marfuri care pot afecta sanatatea si starea igienico-sanitara a consumatorilor.

Definitia 24

Ne intereseaza frecvent care sunt efectele interactiunii dintre agentii de spalare si articolele textile, sau dintre agentii de coroziune si materialele metalice.

Fibrele textile naturale au un comportament interesant in prezenta unor agenti chimici: fibrele vegetale (cum este bumbacul) nu rezista la acizii minerali diluati, dar suporta destul de bine contactul cu substantele bazice, in timp ce fibrele animale (de exemplu lana) nu rezista la substante alcaline, desi nu sunt afectate in prezenta unui mediu slab acid. Acest comportament a permis chiar si realizarea unor tratamente industriale pentru imbunatatirea calitatii fibrelor textile naturale ce vor fi introduse in procesul tehnologic (mercerizarea bumbacului si carbonizarea lanii).

Un alt exemplu de comportare a marfurilor sub actiunea agentilor chimici il constituie coroziunea metalelor. Aceasta reprezinta degradarea chimica, lenta si progresiva a unui metal, ca urmare a fenomenelor chimice si/sau electrochimice. Cel mai frecvent, din interactiunea metalului cu oxigenul rezulta oxizi, cu implicatii diferite (la zinc se formeaza un strat protector de oxizi, la fier se continua degradarea in profunzime).

La sticla, contactul cu apa duce la dizolvarea oxizilor alcalini de la suprafata, formandu-se oxizi metalici care opacizeaza in timp produsul respectiv. Acidul fluorhidric ataca sticla, principiul fiind folosit in industrie ca tehnica de decorare chimica a sticlei.

Definitia 25

Datorita tendintei actuale de satisfacere superioara a necesitatilor clientilor, ponderea acestor proprietati in aprecierea calitatii a crescut in mod considerabil. Este suficient sa amintim locuinta, mobila, vestimentatia, produsele culinare si cele cosmetice pentru a demonstra rolul deosebit al acestui grup de proprietati. Deckert si Neumann au stabilit ca ponderea proprietatilor organoleptice in aprecierea calitatii produselor alimentare variaza intre 50 si 90%, fiind urmate de proprietatile fizico-chimice, cu 20 pana la 50%, iar caracteristicile ambalajului pot detine intre 10 si 20%.

Sensibilitatea organismului uman cunoaste o dinamica deosebita datorita complexitatii factorilor de influenta, dintre care mentionam stimulii externi si adaptabilitatea organelor de simt (figura 1.12).

Figura 1.12 Dependenta acuitatii simturilor in timp

Adesea in practica suntem confruntati cu situatii cand decizia de cumparare a unui produs este influentata de mirosul produsului respectiv. Este cazul majoritatii produselor alimentare, dar afirmatia este valabila si la unele produse chimice, iar la produsele de parfumerie si cosmetica putem spune chiar ca mirosul este factorul hotarator.

Stimulii olfactivi sunt molecule ale substantelor volatile, de regula de natura organica, senzatiile percepute prin simtul mirosului datorandu-se gruparilor osmofore (cetonice, alcoolice, eterice, nitro, amino etc).

Henning a clasificat mirosurile fundamentale in sase tipuri distincte, construind prisma ce-i poarta numele (figura 1.13).

Figura 1.13 Prisma olfactiva a lui Henning

Definitia 26

Spunem despre un produs ca este "sapid" daca are gust si folosim termenul "insipid" pentru produsul fara gust. Gusturile de baza sunt sarat, dulce, amar si acru, ele fiind rezultatul unor senzatii induse de substante pure. Exista si senzatii derivate sau mixte, provocate de amestecuri diferite intre substantele pure.

Tot Henning a fost cel care a realizat tetraedrul gusturilor (figura 1.14).

Figura 1.14    Tetraedrul gusturilor (dupa Henning)

Senzatia de gust este data de acele componente dizolvabile din alimente care au gust. Ca si in cazul mirosului, exista niste grupe functionale ce indeplinesc fie rol excitant - glucofore (glucoza, pentru gustul dulce), fie rol de intensificator - auxogluconice (grupa hidroxil etc).

Gustul dulce pur este propriu glucozei, galactozei, fructozei, lactozei. Gustul sarat pur este imprimat de clorura de sodiu (sarea de bucatarie). Gustul acru este conferit de prezenta ionilor de hidrogen, fiind specific solutiilor acizilor acetic, tartric, citric, malic. Gustul amar depinde de prezenta gruparii nitro (-NO₂), cum este cazul sarurilor de magneziu, al chininei etc.

Definitia 27

Cunoasterea aromei are mare importanta pentru activitatile din sfera alimentatiei publice, in gastronomie etc.

Definitia 28

Simtul tactil reprezinta o importanta cale de receptare a informatiei privind unele proprietati ale marfurilor, dar si altor fenomene ce se petrec in mediul inconjurator.

Exista multiple diferentieri legate de natura marfurilor in ceea ce priveste terminologia folosita pentru a exprima nivelul unor proprietati prin intermediul sensibilitatii tactile. Ele se remarca mai ales in urmatoarele cazuri:

pentru exprimarea unor proprietati de natura fizica (mecanice, termice etc.) folosim notiuni ca fermitate, consistenta, coeziune, fragilitate, masticabilitate, gumozitate, tuseu, rugozitate, cald, calduros, fierbinte, rece, racoros etc.;

pentru exprimarea continutului de apa dintr-un produs folosim termeni ca umed, apos, uscat etc;

pentru exprimarea continutului in grasimi utilizam termeni cum ar fi uleios, unsuros, gras etc.