INTERCULTURALITATEA. EDUCATIA INTERCULTURALA
Interculturalitatea accentueaza dimensiunea interactiva a grupurilor culturale, entice, religioase
care traiesc in acelasi spatiu, intretin relatii
deschise de interactiune, schimb si
recunoastere mutuala. Aceasta antreneaza cu sine o
intelegere superioara a culturii proprii, in lumina diferitelor sisteme de
referinta.
Educatia
Interculturala vizeaza o abordare pedagogica a fuziuni diferentelor culturale care in
contextual societati contemporane intra intr-o deschidere ce presupune transfer
de valori de modele culturale, de obiceiuri si de cutume. Conceptul de educatie
interculturala se coreleaza un concept mai vechi intalnit in stiintele
socioumane denumit educatie
multietnica care a fost promovata in state marei ale lumii cu
populatii reprezentative de etnii diferite (america, canada, africa). Sfera de cuprindere a educatiei
interculturale este mai mare decat sfera de cuprindere a educatiei multietnice.
Socializarea
in ontogeneza este un proces continuu care incepe in primul an de vita
in familie prin procesul de aculturatie (aducerea de sine a culturii, familia
este raspanzatoare) iar la varsta de 3 ani odata cu intrarea la gradinita copii
dezvolta un proces de interculturatie la care ei se adapteaza la mediul
socio-educational, cultural din
gradinita, mai tarziu la clasa i la scoala.
Noul curriculum pentru prescolari si-a definit un domeniu al activitatilor
educative numit estetic si creativ, limba si comunicare, om si societate,
stiinte, activitatea psihomotrica - domenii
experientiale. Intre ele
exista o interferenta, independenta. In invatamantul prescolar si primar,
principiul educatiei interculturale este promovat prin activtiatile
extracurriculare (vizite, excursii, spectacole la teatru de papusi, circ,
dramatizari, concursuri sportive) dar si prin activitati optionale educatia interculturala poate fi, si
este, apropiata dintr-o multitudine de perspective, astfel: Ctin Cucos
precizeaza, la nivel global, ca educatia interculturala vizeaza o abordare
pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in considerare
specificitatile spirituale sau de gen, evitandu-se, pe cat posibil, riscurile
ce decurt din schimbarile inegale dintre
culture sau, si mai grav, tendinta de atomizare a culturilor. De aceea, educatia interculturala urmareste
dezvoltarea unei educatii pentru toti in
spiritual recunoasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleiasi
societati. In opinia lui C. Bennett, educatia interculturala este o abordare a procesului de predare- invatare
bazata pe valori si credinte democratice, care incearca sa promoveze
pluralismul cultural in
contextual unei societati diverse si al unei lumi interdependente. Analiza acestui tip de educatie include o
abordare din patru unghiuri complementare: miscare interculturala; curriculum
intercultural; procesul de educatie interculturala si angajamentul
intercultural. Potrivit conceptiei lui J. Banks, educatia interculturala
presupune cel putin trei unghiuride
abordare: o idee - aceea ca toti
elevii, fara deosebire de apartenenta etnica si culturala, trebuie sa beneficieze
de oportunitati egale de a invata; o
miscare de reforma educationala, menita sa produca schimbari majore in
scoala si in cadrul altor institutii educationale; un procss in permanenta deruplare, care include idei ca echitatea
si preocuparea culturala continua pentru stimularea realizarii scolare. Data
fiind multitudinea de perspective deschise in precizarile precedente apreciem
ca ii este mult mai util demersul nostrum ca, in loc de o serie de necesare concluzii partiale, sa
prezentam viziunea lui M. Page cu privire la cel 7 perspective complementare asupra educatiei interculturale,
optiune care poate suplini un succes maxim orice alta incercare personala: perspective compensatori, care vizeaza
"asigurarea celor mai bune sanse de reusita scolara pentru elevii minoritatilor
care constituie o clientele de risc din motive ligvistice si socio-
economice". In practica scolara, se
concretizeaza in aparitia claselor de integrare si adaptare; perspective de cunoastere a culturilor, care
presupune dezvoltarea relatiilor armonioase intre membrii grupurilor entice
distincte; perspective hetero centrista, privind
reconstituirea cunoasterii realizate prin stiinta si cultura, prin distrugerea
stereotipurilor privind suprematia anumitor culori; perspective izolationista, care urmareste "valorizarea limbilor si
culturilor minoritare din scoala prin activitati separate"; perspective altirasista, care are ca
obiectiv "favorizarea educatiei pentru critica discriminarilor din institutii
si societate"; perspective educatiei
civice, care promoveaza o educatie practica pentru drepturile omului si
pentru valorile democratiei; perspective
cooperarii, care cauta "sa promoveze cooperarea in educatie intre grupurile
scolare eterogene, centrata pe egalizarea statusurilor". . Concluzie - educatia interculturala nu este o
disciplina ci un principiu curricular pentru noul curriculum. De retinut - este impactul
activitati de educatie interculturala. In concluzie educatia interculturala promoveaza cunoasterea si respectarea
culturii, a traditiilor si a stilului de viata ale comunitatilor entice, de
catre toti locuitorii din tara respectiva.
