Carpatii Meridionali

CARPATII MERIDIONALI

1. Caracteristici naturale - Carpatii Meridionali incep de la culoarul tectonic Timis-Cerna, in vest si se termina, in est la aliniamentul Valea Prahovei - Valea Cerbului - Barsa Grosetului - Sinca, fiind incadrati de unitati montane mai scunde (Muntii Banatului si Carpatii de Curbura) si de unitati colinare apartinand Subcarpatilor Getici, Podisului Mehedinti si Depresiunii Colinare a Transilvaniei. In nord si in sud sunt de asemenea limite clare (rezultat al inaltarii de la sfarsitul pliocenului inceputul cuaternarului), evidentiate fie prin denivelari pronuntate fie prin depresiuni de contact litologic. In nord, abrupturile tectonice sunt evidentiate spre depresiunile Fagaras si Hateg si spre Culoarul Bistra-Strei, in vreme ce, la poalele muntilor Cibinului si Sureanu (intre Olt si Strei), trecerea este mai lina, fiind atasate treptelor mai coborate ale muntilor formatiuni miocene si panoniene cu aspect piemontan (Marginimea Sibiului). Si in sud limita, nefiind unitara, prezinta o serie de particularitati locale. Intre Prahova si Dambovita, contactul intre munte si dealuri descrie o linie sinuoasa (Comarnic-Talea-Moroieni-Runcu-Cetateni), printre culmi dezvoltate in flis paleogen si cretacic inconjurate de depresiuni axate pe structuri miocene. La nivelul vaii Dambovitei, Subcarpatii Getici intra in contact in est, prin culoarul Dambovitei intre Cetateni si Dragoslavele, cu Muntii Leaota. De aici si pana la valea Bratia, contactul se face cu masivul Iezer si este in cea mai mare masura clar. Exista depresiuni create de tectonica si eroziune la limita dintre cristalinul muntelui si sedimentarul din sud. Cea mai extinsa este Depresiunea Campulung Muscel.

Intre vaile Bratia si Topolog contactul clar numai apare continuu si se face prin bazinete depresionare pe vai (Nucsoara pe Raul Doamnei, Arefu pe Arges, Salatruc pe Topolog) si sei inalte, pe culmi toate aflate pe acelasi aliniament. Situatii similare se intalnesc spre vest intre raurile Topolog si Bistrita Valcei. Aici, intre Muntii Capatanii-Cozia si delaurile subcarpatice se interpun depresiunile Calimanesti-Jiblea si Cheia-Olanesti. La nivelul interfluviilor sunt sei inalte si multe forme de relief structural detasate in monoclinul paleogen. Un peisaj aparte il introduce masivul calcaros Vanturarita cu abrupturi stancoase, chei si numeroase forme de relief carstic. Intre Bistrita si Motru contactul dintre munte si dealurile subcarpatice este net fiind marcat de un sir de depresiuni in principal de natura tectono-structurala (in formatiuni miocene) care sunt separate de interfluvii joase si plane. Cele mai mari sunt Horezu pe Luncavat, Polovragi pe Oltet si Baia de Fier pe Galbeni, Novaci pe Gilort, Musetesti pe Amaradia si intreg ulucul de depresiuni de sub munte de la vest de Jiu (Depresiunea subcarpatica nord-olteana). La vest de Motru, limita fata de Podisul Mehedinti este de asemenea o limita clara, marcata de o diferenta altimetrica de cateva sute de metri si mici depresiuni.

Masivitatea accentuata, relieful dispus in trepte (suprafetele de nivelare), alaturi de crestele (custurile), vaile si circurile glaciare si altitudinile impunatoare, dau individualitatea acestei grupe montane, care ocupa o suprafata (Geografia Romaniei, I, 1983) de aproximativ 14 000 km² (circa 20 % din regiunea muntoasa si 6 % din suprafata Romaniei). Se desfasoara pe aproximativ 250 km pe o directie generala est-vest a culmilor principale (cu o usoara arcuire spre sud-vest, spre Dunare), din care se desprind radiar culmi secundare. Pe directia nord-sud se desfasoara pe 50-70 km, latimea maxima fiind inregistrata in grupa Parang. Desi masivi, ei sunt totusi fragmentati de vaile transversale ale Jiului - cu Defileul Lainici sau Surduc (450 m), Oltului - cu defileele Turnu Rosu (400 m) si Cozia (309 m) si de Culoarul Dragoslavele-Rucar-Bran (cu pasul Giuvala la 1290 m). Alaturi de fragmentarea transversala se distinge si un culoar depresionar tectonic, schitat in sens longitudinal (de la Baile Herculane pana la Raul Doamnei) pe urmatorul aliniament: Valea Cernei - Jiul de Vest - Jiul de Est (Depresiunea Petrosani) - Valea Lotrului - Depresiunea Lovistei.

Carpatii Meridionali s-au individualizat ca unitate morfostructurala in urma miscarilor de cutare din fazele austrica (cretacicul mediu) si laramica (cretacicul superior) cand panza getica si cuvertura ei sedimentara a incalecat peste autohtonul danubian (formatiuni cristaline strapunse de granitoide si acoperite de sedimente). In faza laramica a fost definitivata structura in panze (panza getica si panza de Severin) si a avut loc scufundarea tectonica a depresiunilor getica si transilvana. Ulterior, in neozoic, dupa individualizarea lor, comportamentul tectonic al Carpatilor Meridionali a fost in general acela al unui bloc rigid, exondat si supus eroziunii, ceea ce a dus la indepartarea partiala a panzei getice, la vest de Oltet, cu scoaterea la zi a autohtonului danubian si la nivelarea interfluviilor (Platforma Borascu - platouri netede dominate de varfuri cu caracter de inselberg sau culmi netede si varfuri desfasurate intr-un plan aflat la partea superioara a masivelor). Miscarile verticale, bombari si coborari axiale, deplasari in lungul unor planuri de falie, au dus la individualizarea mai accentuata a unor bazine posttectonice intramontane care temporar au fost golfuri ale marilor vecine (in paleogen - Hateg, Lovistea, Petrosani si in miocen - Bahna si Caransebes). Marea transgresiune din badenian duce la invadarea de catre apele marii a acestor bazine si a culoarelor de legatura, vestul Carpatilor Meridionali devenind un arhipelag. In fazele orogenice savica (de la sfarsitul oligocenului), stirica (din badenian) attica (din sarmatian), rhodaniana (de la sfarsitul miocenului-inceputul pliocenului) si valaha (de la sfarsitul pliocenului-inceputul cuaternarului), miscarile au fost precumpanitor epirogenetice, favorizand modelarea policiclica a reliefului (Platforma Rau Ses - culmi prelungi, Suprafata Gornovita - la marginea spatiului montan, patrunde pe culoarele de vale, in pasurile carpatice inalte - Predeal, Bran etc., si in depresiuni). Exceptie facand bazinele mentionate anterior unde, sedimentele depuse au fost cutate.

La sfarsitul pliocenului-inceputul cuaternarului, racirea climei asociata cu intensele inaltari (cu aproximativ 1000 m) au dus la instalarea ghetarilor care au creat forme specifice, bine evidentiate dupa topirea acestora din holocen, atunci cand clima s-a incalzit: circuri complexe si suspendate, vai glaciare (cu lungimi de pana la 6 - 8 km, create de limbile de gheata care au coborat pana la 1350 - 1400 m altitudine), custuri, strungi, praguri glaciare, morene. Acestora li se asociaza stancarii si grohotisuri, rezultat al modelarii crionivale din pleistocen care se continua si in prezent. Insa, trebuie amintit ca acest relief tanar, accidentat (cu creste si varfuri), care le-a generat si supranumele de 'Alpii Transilvaniei' (Martonne, 1907) nu a schimbat totusi trasatura morfologica dominanta a Carpatilor Meridionali, de relief imbatranit si netezit in partea lui inalta (Geografia Romaniei, III, 1987). Duritatea formatiunilor petrografice - gnaise, sisturi cristaline cu intruziuni granitice, calcare mezozoice din extremitatile estice (Bucegi, Piatra Craiului) si vestice (Cerna, Mehedinti, Valcan) si de pe rama sudica (Buila-Vanturarita), conglomerate cretacice in Bucegi - si inaltarile amintite au dus la existenta a numeroase varfuri de peste 2500 m (Moldoveanu - 2544 m, Negoiu - 2535 m, Vistea Mare - 2526 m, Caltun - 2522 m, Mandra - 2519 m, Peleaga - 2509 m, Vanatoarea lui Buteanu - 2507 m, Omu - 2505 m etc.). Astfel, Carpatii Meridionali sunt cei mai inalti (2544, Vf. Moldoveanu din M. Fagaras) avand in acelasi timp si cea mai mare altitudine medie din Carpati (1136 m, fata de 950 m in Carpatii Orientali si 654 m in Carpatii Occidentali). Treapta de relief cu altitudini de peste 2000 m, ocupa 10 % din suprafata lor. Insa inaltimile cele mai mari nu sunt insirate pe axa mediana ci, la nord (in masivele Bucegi, Fagaras, Retezat) sau la sud (in masivele Leaota si Parang) de aceasta, de unde rezulta un profil transversal asimetric care reflecta evolutia paleogeografica framantata, cu remanieri ale retelei de vai. Fragmentarea transversala si cea longitudinala a dus la conturarea unor masive proeminente, care reprezinta importante noduri orohidrografice (noduri de dispersie hidrografica): Bucegi (unde isi au obarsia Ialomita, unii dintre afluentii Dambovitei si Barsei); Fagaras, din care se desprind spre sud muntii Iezer, Frunti, Ghitu, Cozia (spre sud cu Dambovita, Argesul si afluentii sai, Topologul si spre nord vai mai scurte, dar cu debite importante); Parang, din care se ramifica muntii Capatanii, Lotrului, Candrelului si Sureanului cu vaile Jiul de Est, Lotru, Latorita, Gilort, Oltet, Sebes, Sadu, Cibin; Godeanu, si muntii grupati in jurul lor, Valcan, Retezat, Tarcu, Mehedinti, Cernei din care izvorasc Jiul de Vest, Motru, Cerna, Rau Rece, Bistra, Raul Mare. Depresiunile Petrosani si Lovistea se remarca ca arii de convergenta hidrografica. In general, raurile au un regim de tip carpatic meridional cu alimentare nivala bogata, ape mari primavara-vara (din topirea zapezilor si ploile bogate din mai-iunie), debite scazute vara si iarna. Acesta este inlocuit in extremitatea vestica a Carpatilor Meridionali cu tipul carpatic vestic, cu ape mari primavara (martie-aprilie), ape mici in perioada iulie-noiembrie, dar cu frecvente viituri toamna si posibile viituri iarna. Densei retele de vai i se adauga numeroase lacuri glaciare (aproximativ 9/10 din totalul celor 155 de astfel de lacuri din Carpati), situate in Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu intre 1700 si 2300 m altitudine. Acestea ocupa o suprafata totala de peste 100 ha (Pisota, 1971), cel mai intins fiind Bucura (10 ha) si cel mai adanc Zanoaga (29 m). Amplitudinea de peste 2200 m a determinat o etajare clar exprimata a climei, solurilor si vegetatiei, fiind bine puse in evidenta, in raport cu celelate grupe carpatice, etajele subalpin si alpin. Temperatura medie anuala scade cu un gradient termic vertical de aproximativ 0,5-0,6⁰C/100 m, ajungand la valori negative la peste 2000 m. In partile cele mai inalte temperaturile medii anuale sunt in jur de - 2⁰C (- 2,5⁰C la Varfu Omu din M. Bucegi), ajungand la valori de 2-3⁰C la altitudinea de 1500 m. Precipitatiile medii anuale sunt abundente si insumeaza intre 800 si 1200-1400 mm, nivelul cel mai ridicat inregistrandu-se la altitudini de 1600-1800 m. In depresiunile intramontane apar fenomene de inversiune termica, iar spre depresiunile marginale de la nord (Depresiunea Fagaras) si de la sud (Depresiunea Targu Jiu-Campu Mare) bat vanturi cu caracter de foehn. Asociatiile principale ale etajului alpin sunt cele de ierburi scunde (iarba vantului - Agrostis rupestris, coarna - Carex curvula, parusca - Festuca supina, firuta - Poa media etc.), de plante care cresc in perinite (laptele stancii - Androsace chamaejasme, militeaua - Silene acaulis etc.) si de subarbusti taratori (argintica - Dryas octopetala, azaleea pitica de munte - Loiseleuria procumbens etc.). Acestea se dezvolta in principal pe humosiosoluri. Etajul subalpin este caracterizat prin prezenta tufarisurilor de jneapan (Pinus mugo) - defrisate pe suprafete insemnate, ienupar (Juniperus communis), smardar (Rhodendron kotschyi) etc. dezvoltate in general pe podzoluri. In partea inferioara a masivelor se gasesc paduri de fag (in general pe districambosoluri), apoi amestecuri de fag si brad, diseminat adaugandu-se molidul, paltinul (Acer pseudoplatanus) si ulmul de munte (Ulmus montana). Padurile de amestec sunt succedate la peste 1400 m de molidisurile pure (dezvoltate in general pe prepodzoluri) care, ating altitudinea de aproximativ 1800 m. Limita superioara a padurii fiind influentata si de conditionari edafogeomorfologice (abrupturi, versanti povarniti cu soluri subtiri si foarte scheletice, culoare de avalansa), dar si de factorul antropic (defrisarile pentru extinderea pajistilor secundare fiind frecvente). Desfaurarea C. M. de la vest la est face ca limita superioara a padurii sa fie mai ridicata pe versantul sudic, fata de cel nordic; in plus, molidisurile sunt mai inguste pe versantul sudic, ele fiind inlocuite chiar (la limita superioara) de fagete, pe versantele sudice ale muntilor de la vest de Jiu. Desfasurarea C.M. pe ~ 3⁰ longitudine, conduce la modificari climatice (t. mai moderate si pp mai bogate in partea V, influentata de masele de aer oceanice si submediteraneene) si in compozitia padurilor: pe calcarele din arealele mai coborate din sud-vestul grupei apar o serie de specii termofile ca mojdreanul (Fraxinus ornus), carpinita (Carpinus orientalis), scumpia (Cotinus coggygria) etc. In aceasta distributie vaile mari si depresiunile (Petrosani, Lovistea) constituie spatii de discontinuitate, care aduc modificari ale caracteristicilor biopedoclimatice (frecvente inversiuni termice, mai ales iarna, precipitatii care inregistreaza 700-800 mm anual, inlocuirea padurilor cu fanete, livezi, terenuri cultivate, spatii construite, predominarea solurilor din clasa luvisolurilor). Resursele de subsol nu sunt foarte bogate, fiind prezente totusi datorita activitatii magmatice din unele orogeneze: nichel din partea de nord-est a Muntilor Fagaras, mangan (Muntii Sureanu), intruziuni cu mineralizatii aurifere (in lungul Vaii lui Stan din extremitatea sud-estica a Muntilor Capatanii), grafit (in regiunea de obarsie a Oltetului), mica (Muntii Lotrului), azbest (arealul Urdele din Muntii Lotrului). Acestora li se adauga calcarele (Dambovicioara, muntii Batrana si Lespezi, Albestii de Muscel de la poalele sudice ale M. Iezer-Papusa, Valcan) si rezervele de carbune (antracit la Schela, de la poalele sud-estice ale Muntilor Valcan, huila si carbune brun in Depresiunea Petrosani). Ocrotirea naturii: - o serie de masive montane au fost declarate P.n sau P.N. (Bucegi, Piatra Craiului, Buila-Vanturarita, Cozia, Retezat.). Exista si alte numeroase areale protejate. Elementele protejate: pesteri (Sura Mare), forme de relief ruiniform (Babele si Sfinxul din Bucegi), elemente de vegetatie (zambrul - relict glaciar) sau faunistice (capra neagra - relict glaciar) etc.

2. Caracteristici socio-economice

Caracteristicile cadrului natural ale Carpatilor Meridionali, au constituit premise favorabile popularii si dezvoltarii societatii omenesti, mai ales in depresiuni si culoare de vale, dar strans legat de muntii din imprejur. Astfel, in spatiul acestei grupe montane au fost gasite vestigii arheologice datand inca din paleoliticul mijlociu - pestera Ohaba-Ponor si superior - pestera Cioclovina (Giurescu, 1972), apoi din neolitic (pestera Cioclovina, Tara Lovistei, Ohaba-Ponor), epoca bronzului (Sinaia, Petrosani).

Din epoca fierului (perioada geto-daca si daco-romana) se remarca asezarile si cetatile geto-dace de la Banita, Ohaba Ponor, Piatra Rosie, Blidaru, Gradistea Muncelului (Sarmizegetusa Regia sau Basileion), Costesti. Urmele prezentei romanilor sunt evidentiate de Sarmizegetusa Ulpia Traiana si de o serie de castre din Defileul Oltului si din Tara Lovistei (Arutela in apropiere de Calimanesti, Praetorium din arealul localitatii Copaceni, comuna Racovita, Ponce Vetus, Caput Stenarum din arealul localitatii Boita). Din evul mediu exista mentiuni documentare referitoare la existenta unor organizatii statale pe aceste meleaguri: Terra Blachorum, din anul 1222, care includea si versantul nordic al Muntilor Fagaras; Banatul Severinului, la anul 1230; Tara Lovistei, la 1233; Tara lui Litovoi, la 1247, care cuprindea si Tara Hategului.

Asezarile permanente se gasesc atat in arealele de concentrare din interiorul muntelui, depresiunile Hateg, Petrosani si Lovistea, cat si in tinuturile marginale, de contact cu muntele. Altitudinal ele urca pana spre 1400 m (localitatea Paltinis) in Muntii Candrelului. Pe de alte parte, in masivele propriu-zise, populatia este puternic dispersata (densitati cu precadere sub 25 loc./km²), datorita limitarilor impuse de altitudinea si masivitatea reliefului. Asezarile rurale sunt adunate in cadrul depresiunilor (dar cu tendinte de rasfirare pe vai sau de-a lungul cailor de comunicatie), rasfirate la contactul acestora cu rama montana si risipite pe plaiuri (cu precadere in culoarul Dragoslavele-Rucar-Bran, pe versantul nordic al Muntilor Sureanu intre vaile Cugir si Sebes si pe Platforma Luncanilor). Cresterea animalelor, cu vechi traditii este o activitate importanta, legata atat de pajistile de pe plaiurile inalte si de cele secundare din etajele padurii, cat si de fanetele de la poalele muntilor. Aceasta realitate a determinat aparitia in munte a numeroase locuinte temporare, atat in proximitatea satelor (salasele, odaile, conacele, colibele legate de economia fanului), cat si la altitudini mai mari (stanele), mai numeroase pe versantele si culmile varatice cu expunere sudica (fete de munte). Odaile, numeroase mai ales in muntii Candrel, Sureanu si Parang se gasesc mai ales intre 750 si 1100 m, dar urca si spre 1350 m (la vest de Olt) (Mihailescu, 1963). Stanele, au un optim altitudinal intre 1400 si 1700 m (dar urca si pana la 2000 m), urmarind frecvent limita superioara a padurii, coborata antropic, pe culmile domoale, pentru extinderea suprafetelor cu pasuni.

In acelasi timp exista o diferenta altitudinala in amplasarea stanelor, legata de topoclimatul versantelor si culmilor, pe cele insorite plafonul stanelor fiind mai sus cu aproximativ 300 m decat pe cele umbrite (iernatice), dosuri de munte. Locuintelor temporare amintite li se adauga, ca un specific al Carpatilor Meridionali in raport cu celelalte grupe carpatice, bordeiele ciobanilor care pasc oile sterpe pe pasunile alpine. Exploatarea diferitelor resurse ale subsolului si a fondului forestier (padurile acopera in jur de 2/3 din suprafata totala), utilizarea pasunilor si fanetelor (care impreuna ocupa peste 4/5 din suprafata agricola), a resurselor hidroenergetice, valorificarea potentialului turistic a dus la aparitia mai multor tipuri functionale de asezari rurale. Astfel, in Culoarul Dragoslavele-Rucar-Bran se gasesc asezari agro-industriale (agricultura si ramuri ale industriei prelucratoare), asezari cu functii predominant agricole (cresterea animalelor si cultura cartofului), carora li s-au adaugat, mai ales in ultimele decenii functii turistice (turism rural, agroturism). In Depresiunea Lovistei asezarile au predominant functii legate de cresterea animalelor si de pomicultura, iar pe pe Valea Lotrului de cresterea animalelor si de exploatarea lemnului. In Depresiunea Petrosani asezarile au functii agro-industriale (cresterea animalelor si extractia carbunelui). Depresiunea Hategului include asezari predominant agricole, axate pe cresterea animalelor (la contactul ramei muntoase cu dealurile piemontane), pe cresterea animalelor si cultura cartofului si pe cultura cerealelor si pomicultura (pe terasele si in lunca Streiului). In Marginimea Sibiului (versantul nordic al Candrelului), predomina satele axate pe cresterea animalelor (precumpanitor ovine) si cu functii agro-industriale (exploatarea si prelucrarea lemnului sau industrie prelucratoare).

Mai ales cresterea ovinelor a dus la apritia unor localitati specializate, ai caror locuitori (marginenii din Marginimea Sibiului, mocanii din spre Depresiunea Brasov, jienii sau novacenii de la contactul muntelui cu depresiunile subcarpatice gorjene) precumpanitor in trecut practicau un pastorit de tip transhumant, cu folosirea vara a pajistilor montane (primare si secundare) si iarna a celor din zonele joase ale tarii (Campia Romana, Dobrogea, luncile Dunarii, Campia de Vest). Dintre drumurile folosite (de-a lungul Ialomitei, Argesului, Oltului, Jiului, Streiului sau drumurile de pe culmile muntilor - plaiurile) cele mai cunoscute (Mehedinti, 1928) erau Drumul Codrului (care concentra pe Valea Argesului plaiurile ce coborau din Muntii Fagaras, urmand apoi spre Dunare si spre Dobrogea spre Mangalia si Varna) si Drumul Stepei (care concentra pe Valea Ialomitei potecile coborate din muntii Bucegi, Leaota si din Culoarul Dragoslavele-Dragoslavele-Rucar-Bran, strabatea Baraganul, trecea Dunarea pe la Vadul Oii si mergea spre Constanta).

O alta forma traditionala de pastorit este si pendularea turmelor si pastorilor in spatiul montan, intre culmile inalte si poala muntilor, care a favorizat legaturile populatiei de pe versantele nordic si sudic ale Carpatilor Meridionali, asa cum le atesta numarul mare al targurilor de doua tari (Nedeile) care se tineau pe munti si care au generat toponime (Conea, 1957) graitoare in acest sens (Nedeiu, Nedeutu, Nedeuta, Nedeitele si altele).

In privinta activitatilor industriale, trebuie mentionat ca resusele de carbune din Depresiunea Petrosani au constituit premisa dezvoltarii celei mai caracteristice microregiuni urbane din Carpati (Giurcaneanu, 1988), cu numeroase centre de extractie si preparare a huilei (Petrila, Lonea, Dalja, Aninoasa, Livezeni, Vulcan, Paroseni, Lupeni, Uricani, Campu lui Neag), in prezent majoritatea fiind inchise si cu centrul la Petrosani unde s-a dezvoltat si industria constructiei de masini). O alta caracteristica este legata de potentialul hidroenergetic foarte ridicat, care au dus la construirea a numeroase amenajari pe vaile Ialomitei, Dambovitei, Argesului, Oltului, Sadului, Lotrului, Sebesului, Raului Mare (printre cele mai mari sunt Lotru-Ciunget si Vidraru, pe Arges). Desi fondul forestier este bogat, asa cum s-a aratat anterior, totusi activitatea forestiera nu este la fel de intensa ca cea din Carpatii Orientali, fiind limitata si de gradul mai redus de accesibilitate in masive, de lipsa unei retele de rauri flotabile (care in trecut nu a favorizat transportul bustenilor) si de restrangerea molidisurilor. Pe baza resurselor forestiere s-a dezvoltat industria lemnului, cu centre de prelucrare in zona montana (Brezoi, Petrila, Uricani), dar si in zonele invecinate.

Potentialul turistic, in special cel natural (relieful alpin, lacurile glaciare, pajistile din etajul alpin etc.) a favorizat dezvoltarea turismului si a deschis posibilitati de umanizare a spatiilor inalte, ridicandu-se astfel plafonul locuintelor temporare la peste 2000 m (Cabana Omu, 2500 m, Cabana Podragu, 2135m, Cabana Balea Lac, 2035 m). Carpatii Meridionali sunt o zona turistica de prima importanta, cu multiple obiective naturale si cu o serie de statiuni cunoscute (Busteni, Sinaia, Caciulata, Baile Herculane etc.). Exista si orase, in depresiunile intramontane si la contactul cu regiunile vecine (Baile Herculane, Petrosani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, Hateg, Brezoi, Busteni, Sinaia etc.). Culoarele transversale ale Oltului si Jiului (calea ferata Bumbesti-Livezeni de pe valea Jiului are un traseu foarte dificil) au inlesnit realizarea unor axe de circulatie rutiera si feroviara de prima importanta. De asemenea, Culoarul Dragoslavele-Rucar-Bran, a canalizat importantul drum rutier (prin Pasul Giuvala), de veche legatura a Transilvaniei cu Tara Romaneasca. Acestora li se adauga drumurile (rutiere si feroviare) de la periferia Carpatilor Meridionali de pe Valea Prahovei, Culoarul Timis-Cerna si Culoarul Bistra-Strei. Exista si doua drumuri de altitudine, Transfagarasanul si Drumul Regal (Sebes-Obarsia Lotrului-Novaci (mai putin practicabil), deschise vara traficului rutier. In plus, exista si posibilitatea de circulatie (rutiera) longitudinala intre Baile Herculane-Baia de Arama-Petrosani-Obarsia Lotrului-Brezoi.

3. Regionarea Carpatilor Meridionali

Caracteristicile naturale si cele socio-economice fac posibila separarea a patru subunitati in cadrul Carpatilor Meridionali - Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu -, care cuprind sau carora li se alatura o serie de depresiuni si culoare de vale: Culoarul Dragoslavele-Rucar-Bran, Depresiunea Lovistei si Defileul Oltului, Depresiunea Petrosani si Defileul Jiului, Depresiunea Hateg si Culoarul Orastiei. Valea Prahovei (care separa Carpatii Meridionali de Carpatii Orientali) si culoarele Bistra-Strei si Timis-Cerna (care separa Carpatii Meridionali de Carpatii Occidentali) apartin in egala masura Carpatilor Meridionali ca si ramurilor carpatice invecinate.

3.1. Grupa Muntilor Bucegi

Este situata in extremitatea estica a Carpatilor Meridionali si include masivele Bucegi, Piatra Craiului (ambele sinclinale suspendate alcatuite din conglomerate cretacice si calcare suprapuse peste cristalin), Leaota (anticlinoriu cristalin faliat) si culoarele Dragoslavele-Rucar-Bran (cu nuclee cristaline, blocuri de calcare faliate, inglobate in conglomerate, gresii si marne) si Prahova (dezvoltat pe un aliniament tectonic si cu conditionari petrografice) (Oncescu, 1943).

3.2. Grupa Muntilor Fagaras

Este desfasurata intre vaile Dambovita‑Barsa (est) si Oltului (vest) dominand prin diferente de nivel de 400‑800 m, in lungul unor contacte nete, Depresiunea Fagaras situata la nord si Subcarpatii Argesului si Valcii situati in sud.

In partea nordica, pe toata latimea grupei se afla Masivul Fagaras, impunandu-se printr-o creasta foarte ingusta, strajuita de versanti abrupti (cea mai intinsa creasta alpina carpatica) corespunzatoare marilor inaltimi din etajele alpin si subalpin, dintre care se remarca 6 varfuri piramidale cu inaltimi de peste 2500 m (Moldoveanu cu 2544 m, Negoiu cu 2535, Vistea Mare cu 2547, Caltun cu 2522, Vanatoarea lui Buteanu cu 2507 m, Dara cu 2500 m) si alte 33 ce se mentin la peste 2400 m. Se desfasoara intre valea Oltului in vest si curmatura Tamasu in est, pe aproape 70 km lungime. Spre sud creasta principala este dublata de o serie de masive montane secundare, separate de vaile ce coboara din Fagaras: Iezer (intre Dambovita si Raul Doamnei), Ghitu (intre Rau Doamnei si Arges; 1622 m), Frunti (intre Arges si Topolog; 1492 m), Cozia (intre Topolog si Olt). In centru, intre creasta fagarasana si masivele mentionate, se afla o depresiune tectonica cu sedimentar cretacic, eocen (Lovistea sau Brezoi‑Titesti) cu relief colinar (650‑1200 m) care se continua la est de Topolog pana la valea Doamnei sub forma unor inseuari si bazinete (Poienile Valsanului, Vidraru si Bahna Rusului). La vest de Olt depresiunea se continua in lungul vaii Lotrului.

3.3. Depresiunea Lovistei si Defileul Oltului

Depresiunea Lovistei este o depresiune intracarpatica, tectonica situata intre muntii Fagaras si Cozia (in est) si Capatanii si Lotrului (in vest). Este prezentata in literatura de specialitate si sub numele de Depresiunea Brezoi-Titesti sau Tara Lovistei. Termenul de loviste (Conea, 1935) semnifica loc plin de vanat si bun de vanatoare sau groapa, depresiune intre munti.

Defileul Oltului, cuprinde ingustarile de la Turnu Rosu (situat la 400 m altitudine) si Cozia (situat la 309 m altitudine), intre care se interpune Depresiunea Lovistei. Primul sector, cel nordic, este desfasurat intre Boita si Caineni, fiind taiat (pe o lungime de 17 km) intre culmile Fagarasului si Lotrului in sisturi cristaline mai slab metamorfozate. Sectorul central, cu o lungime de 25 km, dintre Caineni si Gura Lotrului, include largirile de la Caineni, Balota, Racovita si Calinesti. Sectorul sudic, de la Gura Lotrului la Calimanesti (16 km) este taiat, intre culmile muntilor Capatanii si Cozia, in gnaisele oculare de Cozia si in sedimentarul cretacic si paleogen de pe versantul sudic al Coziei.

3.4. Grupa Muntilor Parang

Aceasta grupa montana, dintre Jiu-Strei (vest) si Olt (est) se remarca in raport cu celelalte prin cracterul unitar, fiind formata din masive si culmi puternice, bine individualizate, dar, in acelasi timp, legate strans prin culmi secundare si sei, ceea ce l-a determinat pe V. Mihailescu sa le considere un singur masiv (1963). Unitatile acestei grupe montane sunt: Parang, Capatanii, Sureanu, Candrel, Lotru, Latorita.

3.5. Depresiunea Petrosani si Defileul Jiului

Depresiunea Petrosani, de origine tectonica este situata intre muntii Parang si Valcan (la sud) si muntii Retezat si Sureanu (la nord) si se desfasoara pe directia sud-vest - nord-est avand o forma triunghiulara. Este situata pe cele doua Jiuri (de Vest si de Est), are o lungime de 45 km si o latime de 2 km in vest (Campu lui Neag) si 9 km in est (pe linia Petrila-Petrosani si intrarea in Defileul Jiului). Comunica cu Defileul Jiului prin Pasul Lainici (450 m) si cu Depresiunea Hateg prin Pasul Merisor (759 m). V. Mihailescu (1963) o numea una dintre cele mai tipice arii de discontinuitate geografica relativa din Carpatii Meridionali. Schitarea ei a inceput in mezocretacic, dar a devenit domeniu de sedimentare (fiind invadata de apele marii) mai tarziu, in oligocen, depunerea sedimentelor (pe o grosime totala de 800 m) continuand si in miocen, probabil si in pliocen. In intervalul de trecere de la oligocen la miocen (acvitanian), climatul cald si umed a favorizat dezvoltarea unei vegetatii arborescente bogate (cu Sequoia, Juglans, Ulmus), pe baza careia s-au format straturile de sisturi carbunoase si de carbuni, prinse intr-un orizont de marne, argile si gresii in grosime de aproximativ 300 m.

Defileul Jiului, dintre muntii Parang (est) si Valcan (vest) incepe la sud de Livezeni, dupa unirea celor doua Jiuri (de Est si de Vest) si, strabate pe o distanta de 33 km mai multe formatiuni petrografice (sedimentar mezozoic de Schela, roci cristaline apartinand autohtonului danubian - sisturi, amfibolite, calcare cristaline si intruziuni granitice de Susita) fiind cel mai salbatic dintre defileele carpatice, afirmatie sustinuta de urmatoarele caracteristici: vale ingusta, versanti abrupti, tancuri, meandre incatusate si rupturi de panta in albia minora (legate de diferenta mare de nivel, de 251 m, dintre locul de intrare, 556 m si cel de iesire, 305 m).

3.6. Grupa Retezat-Godeanu

Numita in literatura de specialitate si Muntii Godeanu (Geografia Romaniei, III, 1987), Masivul Banatic (Martonne, 1907) sau Muntii Gugu (Mihailescu, 1963), aceasta grupa montana este clar delimitata de unitatile joase sedimentare (culoarele Cerna-Timis si Bistra-Strei, depresiunile Hateg, Petrosani si Tismana - depresiune subcarpatica) prin denivelari de 200-600 m, care in mare parte au caracter tectonic. Doar intre Motru si Dunare, Muntii Godeanu intra in contact cu Podisul Mehedinti, trecerea fiind mai gradata fata de aceasta unitate deluroasa care insa prin structura geologica apartine Carpatilor.

Reteaua hidrografica principala (Cerna, Jiul de Vest, Rau Rece si Rau Ses cu Rau Mare) a separat trei aliniamente montane dispuse aproximativ pe directia sud-vest - nord-est si anume: muntii Mehedinti si Valcan in sud; muntii Cernei, Godeanu (masivul central si principalul nod orohidrografic) si Retezat in centru si Muntii Tarcu in nord. Principalele unitati structurale sunt panza getica si autohtonul danubian, carora li se adauga trei panze secundare: de Severin (flis cretacic), de Arjana si Cerna.

3.7. Depresiunea Hateg-Orastie

Situata intre doua mari unitati carpatice (Meridionalii si Occidentalii) aria depresionara drenata de Strei si Mures are o pozitie favorabila legaturilor cu unitatile muntoase vecine (Parang, Retezat-Godeanu, Poiana Rusca, Apuseni), dar si cu regiuni mai indepartate (Depresiunea Transilvaniei), fiind o arie de convergenta orografica, hidrografica (Streiul preluand o serie de rauri cu debite importante, pe care le canalizeaza spre Mures) si a activitatilor umane. Este o depresiune intracarpatica - a doua ca marime (1770 km²) dupa Depresiunea Brasov - formata din dealuri inalte piemontane (la limita cu Masivul Retezat), fragmentate sub forma de muncei, culmi piemontane prelungi, terase si lunci.

Depresiunea Hategului este bine individualizata, fiind inchisa aproape in intregime de arii montane, totusi, are legaturi bune cu regiunile depresionare vecine: in sud prin Pasul Merisor (759 m), in vest prin Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), in nord prin Defileul Subcetate.

Dealurile Hunedoarei si Culoarul Streiului (Calanului) reprezinta un compartiment larg deschis spre Mures, prin vaile Streiului si Cernei. Dealurile Hunedoarei sunt o treapta de trecere atat intre Muntii Poiana Rusca si Culoarul Calanului, cat si intre Depresiunea Hategului si Culoarul Muresului. Sunt reprezentate prin dealuri piemontane netezite (de 400-450 m altitudine) ce coboara treptat spre Culoarul Calanului format din lunca larga (in unele sectoare depaseste 3 km) si terasele (mai dezvoltate pe partea stanga) Streiului, intre Subcetate si Mures.

Culoarul Orastiei se desfasoara intre Culoarul Streiului (vest) si Valea Sebesului (est), fiind strajuit de muntii Metaliferi (in nord) si Sureanu (in sud). Relieful culoarului este reprezentat prin: dealuri piemontane (la contactul cu Muntii Sureanu); terase foarte bine dezvoltate (6-7 nivele), nivelele inferioare avand aspect de campuri; lunca (aflata aproape in intregime pe stanga Muresului).