Orasul secolului al XIX-lea

Orasul secolului al XIX-lea

In urma evolutiei lente, de mii de ani, a structurilor urbane traditionale, iata orasul european in prag de secol 19 obligat sa faca fata unei situatii explozive si fara precedent. Era un oras finit, alcatuit pentru conditii de viata relativ constante si dezvoltat organic in relatie cu acestea.

Sfarsitul secolului 18 insa a insemnat si aparitie primei zone industriale din lume - pe raul Severn. Unde putea sa apara daca nu in Anglia, tara primei revolutii burgheze. Calea industrializarii era deschisa si pe ea au pasit in scurt timp toate tarile evoluate. Iar idustrializarea, asociata conditiilor capitaliste, au schimbat realitatea europeana si ritmul istoriei.

La accelerarea ritmului istoriei au contribuit si o serie de inventii epocale: in 1804 - calea ferata si locomotiva cu aburi, presa cotidiana, telegraful, contactul cu comunitati indepartate de pe alte continente (colonii), prin intermediul vapoarelor cu aburi, inventii in metalurgie (procedeul Bessemer), in industria textila, in industria sticlei etc.

Ca urmare a constructiei de fabrici si a dezvoltarii pietei de capital, orase din Anglia ca Manchester si Londra, apoi Parisul si altele inregistreaza de-a lungul secolului 19 cresteri ale popoulatiei de pana la zece ori, iar New Yorkul creste de 1000 de ori (de la 33.000 la 3.500.000 de locuitori). Efectul imdediat al acestei cresteri se vede in numarul si densitatea constructiilor, in aglomerarea de toate felurile si intr-o scadere vizibila a calitatii mediului de viata, mai ales in fostele cartiere periferice centrului, devenite acum slumsuri. Echiparea edilitara era inca cea din evul mediu, de unde si deterioraea starii de sanatate a populatiei, mortalitatea ridicata si ritmicele epidemii. Situatia e elocvent descrisa de cartile lui Dickens.

Ingrijorarea medicilor igienisti, oamenilor de cultura si altor intelectuali, a autoritatilor, a unor industriasi si altor oameni cu constiinta responsabila fata de conditiile de viata a celor veniti la oras ca muncitori, era explicabila.

Utopiile

in 1815 isi publica ideile Robert Owen, sub forma proiectului New Lanark;

in 1829, Charles Fourrier isi exprima viziunea radicala in Le nouveau monde industriel. El propune falansterele ca forma de viata a unor comunitati fratesti, ideale. Unele au fost realizate - de exemplu Guise si Gaudin; sunt asezari nou constituite departe de oras, in care industria si locuirea sunt integrate, imprejur sunt campurile, gradinile si fermele care asigura hrana, se mai afla in complex programe ca infirmerie, biserca, sala polivalenta. Calea ferata asigura comunicarea cu orasul.

Saint Simon releva noul mariaj dintre industrie si finante si subliniaza importanta comunicatiilor;

Etc.

Masuri realiste

La nivel de oras, obsesiile practice sunt igiena si circulatia.

Prin 1840 se formeaza (Chadwick) Societatea pentru imbunatatirea conditiilor de viata a muncitorilor. Preocuparile sunt in principal fata de conditia sociala a muncitorilor si fata de starea de sanatate publica. Drept urmare se propun  cimitire, sisteme de canalizare, sisteme de evacuare a gunoiului. In al treilea rand sunt supuse atentiei conditiile de locuire.

Apare politica de locuire - o schimbare majora fata de modul traditional, exclusiv, deconstruire a locuintelor. Problema locuirii in oras este preluata de autoritati. Industria vrea, la randul ei, sa-si rezolve singura problema, construind locuinte ieftine (locuinte sociale) pentru muncitorii proprii.

In 1844, in orasul Londra sunt sponsorizate primele apartamente pentru noua clasa sociala, care in curand se va numi proletariat;

In 1851, in cadrul expozitiei mondiale de la Crystal palace se expun forme de locuire colectiva in blocusoare P + 2 cu 4 apartamente la scara.

Unitatile locuit sunt urmase ale cottage-ului englezesc traditional. La scurt timp va aparea miscarea Arts and Crafts si va fi adoptata cu succes arhitectura lui domestica specifica.