Relieful carstic

Relieful carstic

Relieful carstic cel mai reprezentativ se formeaza pe calcare si dolomite (sedimentare si cristaline), incat el trebuie considerat ca relief petrografic legat in primul rand de insusirile rocilor carbonatice. Unii cercetatori considera ca relieful carstic si relieful calcaros reprezinta categorii morfologice distincte (Tr. Naum, 1974); relieful calcaros ar reprezenta punerea in valoare a proprietatilor fizice iar relieful carstic a proprietatilor chimice ale rocilor.

Suprafata ocupata de calcare reprezinta doar 1,94% din suprafata totala a tarii, aici incluzandu-se calcarele si dolomitele sedimentare si organogene, precum si calcarele cristaline, de origine metamorfica. Depozite in care se manifesta procese asemanatoare celor din calcare (coroziune, prabusire, tasare, depuneri) ocupa insa arii mult mai intinse (pana la peste 20% din teritoriul tarii). Chiar daca procesele sunt similare celor din calcare, relieful rezultat prin caracteristici morfologice, durata de conservare, dimensiuni si altele, poate fi considerat ca apartinand unui pseudocarst. Asemenea procese se manifesta in conglomerate calcaroase, gresii calcaroase si chiar marne calcaroase (roci clastocarstice consolidate); loess si depozite loessoide bogate in carbonati de calciu (roci clastocarstice neconsolidate); sare si gips (roci halocarstice); lave consolidate si aglomerate vulcanice (vulcanocarstice).

Calcarele si dolomitele sunt inegal distribuite pe teritoriul Romaniei: Carpatii Occidentali detin peste 50% din intreaga masa calcaroasa carstificabila, dupa care urmeaza Carpatii Meridionali, Carpatii Orientali, Dobrogea si Podisul Moldovei.

Conform parerilor majoritatii cercetatorilor, relieful modelat pe roci calcaro-dolomitice cuprinde forme ale reliefului calcaros (platouri calcaroase, abrupturi, vai de tip canion, chei si defilee etc.) si carstic, divizat intr-un carst de suprafata (lapiezuri, doline, palnii carstice, uvale, polii, vai carstice cu trepte antitetice, avenuri etc.) si de adancime (pesteri cu forme caracteristice: stalactite, stalagmite, coloane, draperii, sifoane, marmite s.a.).

Formele exocarstice sunt variate tipologic si se intalnesc la toate nivelele altitudinale din Romania, de la etajul alpin pana la tarmul marii, peste tot unde apar depozite carstificabile tipice sau atipice.

Lapiezurile au o frecventa de nebanuit, ele suprapunandu-se aliniamentelor de dizolvare si de spalare mecanica pe suprafata nuda a rocilor expuse apelor de siroire. In mod obisnuit, lapiezurile iau forma unor canalicule orientate pe linia de cea mai mare panta sau in lungul fisurilor tectonice si diaclazelor de dezagregare.

Campurile de lapiezuri se formeaza pe platouri calcaroase slab inclinate creand o fragmentare accentuata prin imbinarea dintre lapiezurile liniare si cele tubulare: Platoul Suhardului Mic, Platoul Surduc, Haghimasul Negru, Piatra Craiului, Vascau, Padis etc. Campuri de lapiezuri se formeaza atat subaerian cat si sub invelis de sol rendzinic si vegetatie forestiera. Solutiile si acizii organici din sol au o agresivitate deosebita asupra calcarelor incat lapiezurile "ingropate" au dimensiuni mai mari decat cele formate la zi. In areale cu doboraturi de vant ale arborilor din Haghimas, Rarau, Bucegi, Bihor se observa numeroase aparitii de lapiezuri largi formate sub padure si invelisul de sol corespunzator.Pe abrupturile alcatuite din loess se formeaza suprafete slab curbate, slefuite, ca rezultat al siroirii, eroziunii mecanice dar si dizolvarii (asemenea "pseudolapiezuri" se distrug foarte repede).

Dolinele se dezvolta izolat, ca si sub forma campurilor de doline, sau pe aliniamente care frecvent se intretaie intre ele. Formarea dolinelor este legata de o activitate carstica subterana, de coroziunea de suprafata, precum si de alte procese cu rol subordonat. Aparitia dolinelor este favorizata de prezenta fisurilor din masa calcaroasa, cu rol de concentrare prin anumite zone ale apelor si materialelor dizolvate in subteran.

Forma, dimensiunile, modul de formare si stadiul de evolutie a dolinelor din zonele carstice romanesti sunt foarte variate. Exista doline sub forma de palnie si dimensiuni mici (3 m/1 m) cu ponor activ, in care urmele procesului de coroziune a calcarelor sunt deosebit de evidente; asemenea palnii active se afla la obarsia unor vai carstice, de obicei inecate, care patrund pe suprafata platourilor calcaroase: Fagetul Oltului, Platoul Sacadat (Hasmas, Platoul Vascaului, Platoul Mehedinti s.a.

Alte doline au dimensiuni mijlocii (10 m/3 m) si forma lor este mai ales de farfurie si, mai rar, de palnie. Dolinele cu contur de farfurie sunt simetrice si au fundul plat, de obicei captusit cu argile de decalcifiere sau de siroire de pe rama dolinei, materialul argilos fiind slab permeabil; asemenea doline pastreaza lacuri sau pat mlastinos: pe platoul Haghimasului Mare, pe platoul structural al Fratelui Noscolat (Haghimas), Todirescu (Rarau) ca si in carstul bihorean de platou exista numeroase asemenea doline.

Dolinele de dimensiuni mijlocii pot avea si contur oval sau rotund, adancimi mai mari (5-6 m) si pereti asimetrici; la formarea lor au intervenit procese de eroziune mecanica si de prabusire.

Dolinele mari, foarte rar se pastreaza intacte. Ele sunt de obicei drenate de vai de suprafata care formeaza microcanioane. Diametrul acestora poate atinge 20-30 m iar adancimile peste 10 m; rama apare in trepte si se observa frecvente asimetrii. Campuri de doline apartinand la generatii diferite se observa in carstul Aninei (Muntii Banatului), carstul Vascaului (Muntii Apuseni), carstul Podisului Mehedinti.

Aliniamente de doline urmaresc linii de dizlocatie tectonica si cursuri subterane asa cum se observa pe platoul Cetatilor Radesei din Muntii Apuseni. Dolinele foarte mari apartin unei etape de carstificare mai veche, ele avand dimensiuni impresionante: Crovu Madvedului (1000m/170m), Crovu Mare (500m/150m) din Muntii Mehedinti, Gropile din sudul muntelui Ucigasul (600 m/100 m) s.a.

Uvalele sunt depresiuni carstice inchise sau drenate, de forma ovala sau puternic alungite, cu sau fara lacuri si zone mlastinoase, dar care au in interiorul lor doline si martori de carstificare. Asemenea depresiuni carstice au rama simetrica sau asimerica, rectilinie sau in trepte si in partea din avale prezinta trepte antitetice, la baza carora raul dispare in subteran prin intermediul unui ponor sau al unei doline. Uvala Sacadat-Piatra Crapata din sudul Masivului Haghimas este deosebit de reprezentativa prin elementele sale morfologice si evolutive. Uvale tipice au fost semnalate, de asemenea, in Muntii Banatului si in Muntii Apuseni, dezvoltate de obicei pe linii de dizlocatie tectonica si pe contacte litologice (in H ghima uvalele apar la contactul dintre calcare si conglomerate).

Poliile sunt forme carstice de suprafata care pe scara evolutiva cunosc cea mai mare complexitate si au cele mai mari dimensiuni. De fapt, poliile incheie un ciclu de evolutie carstica, intregul zacamant carstificabil fiind "consumat" prin procese subterane si de suprafata. In depresiunile carstice de acest tip, baza de carstificare este atinsa pe suprafete apreciabile, din masa initiala a calcarelor pastrandu-se doar "humuri" in vatra si mase de calcare aflate in plin proces de avansare a carstificarii in rama.

In Romania exista polii putine, avand dimensiuni reduse fiind, de obicei, degradate (unele in curs de exhumare). Astfel, sunt considerate drept polii: Beletina si Zaton din Podisul Mehedinti, Scocul, Bradet (din Muntii Aninei), Ponor din Platoul Vascau, Poiana Alba din Masivul Haghimas. Ion Bojoi considera ca poate fi considerata ca polie si mica depresiune din Cheile Bicazului strajuita de humul Piatra Altarului, insa acolo nu s-a ajuns inca la baza de carstificare, deci ipoteza nu poate fi acceptata.

Formele endocarstice cuprind totalitatea golurilor subterane din calcare si alte roci carstificabile netipice (conglomerate, gresii, vulcanite, loess) cunoscute sub numele generic de pesteri. In Romania au fost inventariate pana in prezent circa 13.000 de goluri subterane rezultate prin procese carstice dintre care 8.000 sunt considerate ca pesteri propriu-zise. Dimensiunile pesterilor din Romania sunt, de asemenea modeste, in comparatie cu alte regiuni carstice renumite. Astfel, Pestera Vantului din Muntii Padurea Craiului are peste 45 km de galerii cartate, Pestera Topolnita din Podisul Mededinti, 20,500 km, Pestera Paraul Hodobanei 18 km, pestera Neagra din Muntii Bihor 12,48 km, pestera Izvorul Tausoarelor din Masivul Rodnei 15,916 km.

Pesterile care s-au format in alte roci decat calcarele (conglomerate, gresii, vulcanite) au, de obicei, dimensiuni mici: Pestera Bucsoiul din Masivul Bucegi, 136 m; Pestera Jgheabul cu Gaura din Haghimas, peste 200 m; Pestera Luanei din Calimani, cateva sute de metri; pesterile din zona Barza-Musariu, cateva zeci de metri s.a. Pesterile din calcarele dobrogene cunosc, de asemenea, lungimi reduse, desi unele incaperi au dimensiuni impresionante (Pestera Liliecilor de la Gura Dobrogei).

Pesterile din Romania au inceput sa devina obiective turistice mult cautate, unele cunoscand amenajari specifice: pestera Ursilor din Apuseni, pestera Muierilor din Muntii Capatanii, pestera Ialomicioarei din Bucegi..

In interiorul pesterilor si avenurilor se pastreaza o mare varietate de forme sculpturale (alveole, "lighene", suprafete concave si tuneluri de presiune etc.) si acumulative (pietrisuri, perle de pestera, cruste de concretionare parietale, de tavan si de pardoseala. Stalactite, stalagmite, coloane, baldachine, draperiile, finele stilolite si alte asemenea creeaza o lume inedita. Daca formele de eroziune si de acumulare ale pietrisurilor sunt rezultatul secventelor de activitate hidrologica intensa din pesteri, formatiunile acumulative, concretionare sunt legate de etapele de circulatie mai slaba a apei din golurile subterane.

Pesterile din Romania pot fi active din punct de vedere hidrologic, semiactive sau uscate. De asemenea, golurile subterane pot fi dispuse pe un singur nivel sau pe mai multe etaje, care difera intre ele ca pozitie altimetrica si ca intensitate a activitatii hidrologice. Exista pesteri cu doua, trei si mai multe etaje (Meziad din carstul bihorean, Sugau din vestul Masivului Hasmas, Izvorul Tausoarelor s.a.), intre etajele respective stabilindu-se legaturi prin hornuri si galerii secundare. In Muntii Apuseni, unele pesteri si avene pastreaza lentile de gheata relicta (Scarisoara, Focul Viu, Barsa s.a.).

Un element inedit al zonelor carstice il formeaza cheile si vaile oarbe care isi pun amprenta asupra intregului peisaj: Cheile Bicazului, Cheile Ialomitei, Cheile Runcului, Cheile Nerei, Cheile Iadei, Cheile Galbenei sa.

Cele mai importante regiuni carstice din Romania sunt: Padis-Cetatile Ponorului; Muntii Aninei (cu importante goluri subterane dintre care unele cu acumulari mari de apa sub presiune); carstul din Platoul Vascau; Podisul Mehedinti; Podul Dambovitei (cu doline, uvale si chei); sectorul calcaros al Masivului Bucegi; platoul calcaros al Masivului Hasmas si zona Cheilor Bicazului; zona de obarsie a Bistritei Aurii (formata din calcare cristaline); Masivul Rarau; platourile calcaroase dobrogene, cu numeroase goluri subterane invadate de apele marii.