Noua societate globala in perspectiva dezecilibrelor ecologice

Noua societate globala in perspectiva dezecilibrelor ecologice

In contextul atingerii pragurilor de suportabilitate de catre numeroase ecosisteme marine si terestre, si, conform unor cercetari, chiar de catre biosfera in ansamblul ei, se impune o scimbare totala a viziunii omului asupra sa, asupra societatii, a economiei, a Pamantului si resurselor sale, si chiar asupra moralitatii. O astfel de revolutie a mentalitatilor si valorilor ar egala-o pe cea generata de Renastere si Reforma, schimband total si definitiv modul de viata al omului.

La nivelul raportarii omului la sine, schimbarea ar consta in renuntarea la homocentrism si in constientizarea rolului secundar jucat de specia umana in sistemul terestru. Practic omul ar trebui sa treaca de la parazitarea resurselor terestre la o simbioza cu Pamantul, simbioza in cazul careia rolul major i-ar reveni naturii.

La nivel social s-ar impune inlocuirea mentalitatii liberale individualiste cu una comunitara, care sa puna un accent mai mare pe cooperarea intre indivizi in folosul societatii si in detrimentul individului.. Locul societatii de masa si al "consumului de dragul consumului" trebiue luat de o societate guvernata de percepte stiintifice bine fundamentate care sa asigure o dezvoltare durabila in contextul refacerii echilibrului natural. Responsabilitatea fata de greselile generatiilor anterioare, fata de urmasi si mai ales fata de planeta care ne-a creat, ar trebuisa ia locul individualismului si al principiului libertatii.

Al treilea plan, cel moral si, implicit, economic, reprezinta insa problema fundamentala. In plan moral schimbarea ar implica inlocuirea principiului maximizarii beneficiului (profitului) cu  cel al minimizarii beneficiului personal in scopul maximizarii beneficiilor la nivelul biosferei si al comunitatii umane. Aceasta implica, insa, schimbarea tuturor teoriilor economice, a dinamicii pietei si, bineinteles , o diminuare majora a profiturilor.

Astfel, la momentul de fata, o admitere a responsabilitatii in modul in care ea este definita aici ar implica lezarea grava a intereselor financiare a grupurilor de presiune ce sustin actualul sistem politic mondial, stergerea inegalitatilor economice si politica intre statele dezvoltate si restul lumii, anularea unei bune parti a diferentelor de status social intre patura de sus a societatii si restul cetatenilor. Poate si de asta miscarile ecologiste sunt catalogate malitios ca avand orientari comuniste sau anarhice.

Din 1950 economia mondiala a crescut de peste 4 ori, in ciuda crizei financiare din Asia de Sud-est (1997). Graitoare este cresterea venitului mediu global per cap de locuitor peste 5000$, de mai mult de 2,6 ori fata de 1950.

Aceste medii globale ascund mari diferente de dezvoltare intre regiuni, tari si populatii. In ciuda imbunatatirilor remarcabile de situatie in unele regiuni, un sfert din populatia lumii ramane sub limita saraciei, in special in zona Asia-Pacific (cca. 1miliard), in Africa sub-sahariana , America Latina (cca. 110milioane) si zona fostului bloc comunist (cca. 120milioane)

Exemplele fericite din ultimii 50 de ani demonstreaza potentialul rationalizarii, informarii si al impunerii limitelor de poluare si degradare a mediului inconjurator, ducand industria la implementarea unor solutii, materiale si surse de energie ce nu lezeaza echilibrul natural. Ba mai mult, noile metode si solutii trebuie sa restaureze echilibrul si sa indrepte greselile trecutului in numeroase ecosisteme.

Mediatizarea acestor probleme in scopul sensibilizarii si responsabilizarii cetateanului asupra raului nevazut pe care societatea de consum il genereaza omului si tuturor celor ce-l inconjoara, asupra dezechilibrelor majore, si potrivit unor studii, ireparabile, pe care stilul de viata modern le aduce in societate si in natura, ar putea ajuta la reformarea acestei lumi sortita pierzaniei.

Prioritatea forurilor de decizie politica in secolul XXI va fi impunerea de reguli privitoare la rationalizarea si folosirea limitata a resurselor, la restructurarea ramurilor economiei, la schimbarea punctului de vedere in politica si afaceri dinspre individ spre totalitatea biosferei, la educarea unui consumator informat si apt sa faca concesii in favoarea intregului, la distributia echitabila a resurselor intre regiuni, state si indivizi. In acest context nu doar politicienii au un cuvant de spus, ci si managerii ce conduc agentii economici, din perspectiva in care ei finanteaza factorii de decizie politica, si tot ei dispun de resursele si destinele propriilor intreprinderi. A-i invata pe acesti oameni ca vremea unui castig rapid, care nu presupune prea multa stradanie a apus va fi, poate , mai greu decat a educa tot restul societatii, pentru ca ei vor resimti in cea mai mare masura noua politica mondiala. Si tocmai ei trebuie educati inainte de toate, caci de la ei pleaca orice initiativa politica in acest domeniu.

Un scenariu prevazut de catre Natiunile Unite estimeaza ca, fara a modifica nimic in politica mondiala, intre 1990 si 2050 populatia Terrei se va dubla, productia economica va creste de 4 ori iar PIB-ul per capita va creste de 2,4 ori. In consecinta cererea de alimente se va dubla, cererea de energie va creste cu un factor de 2,6, iar consumul de apa cu 1,5. 72% din populatie va locui in arii urbane. In ciuda cresterii venitului mediu global, numarul persoanelor aflate sub pragul minim de existenta va creste vertiginos, impiedicand o dezvoltare durabila si o distributie echitabila a resurselor. Procentul statelor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD.) din productia mondiala va scadea de la 55% la 40% pana in 2050, iar diferenta de putere de cumparare intre OECD si restul lumii va creste de la 17000$ la 47000$. In aceste conditii vor exista resurse minime pentru a hrani intreaga populatie, dar inechitatea distributiei acestor resurse va genera foamete prelungita in multe regiuni, si chiar peste tot in cazul claselor sociale de jos. Consumul de resurse, chiar daca incetinit de noi tehnologii mai eficiente, va secatui marea parte a resurselor si va impiedica acumularea de noi materii prime. Pana si mediul acvatic, exploatat mai putin la momentul actual va trece de pragul de suportabilitate odata cu cresterea cerii de la cca. 90 milioane de tone la peste 170 milioane, aceasta crestere punand in pericol ecosistemele inca functionale din zonele raurilor, ale coastelor si mangrovelor, precum si ecosistemul oceanic. Aceasta va duce la o mai rapida incetinire a Curentului Atlantic, principal filtru pentru poluarea din aer, sol si apa, ceea ce va accelera prin efect de domino toate celelalte fenomene de deteriorare a conditiilor ce sustin insasi viata pe Terra. De asemenea, lipsa surselor de apa, sau imposibilitatea folosirii lor va impiedica dezvoltarea a numeroase regiuni, ce vor cadea sub pragul saraciei. Inundatiile vor afecta peste 2 miliarde de oameni la nivelul 2050. Terenurile folosite pentru agricultura vor ajunge de la 37% la 42% si 17% din totalul padurilor vor disparea. Emisiile de CO₂ vor creste de 2,4 ori iar emisiile toxice se vor tripla. Este clar ca aceste conditii vor genera instabilitate, saracie, intr-un cuvant degradarea statusului uman odata cu accentuarea rapida a distrugerii mediului inconjurator.

Analiza sugereaza ca o distributie rationala, bazata pa echitate si limitare la necesar, precum si o schimbare a mentalitatii consumatorului, producatorului si a politicianului este cruciala pentru a stopa dezastrul spre care ne indreptam. Reducerea saraciei este esentiala, si impreuna cu ea o politica de reducere a natalitatii. In acest sens este necesara o dezvoltare durabila a tarilor lumii a treia, dezvoltare finantata si asistata de catre statele dezvoltate. Paradoxal, tocmai aceste state subdezvoltate pot constitui laboratorul de testare si implementare a noilor solutii si tehnologii, dat fiind nivelul lor scazut de poluare, inexistenta, dar in acelasi timp nevoia de activitati economice in aceste zone - solutie intuita de semnatarii Acordului de la Kyoto, ce stabileste limitele emisiilor nocive, prefigurand vanzarea acestor drepturi de emisie de catre tarile sarace tarilor bogate, in acest fel dorindu-se a se instaura echitatea.  De asemenea se impun reduceri ale poluarii si ale exploatarii irationale ca si introducerea unei agriculturi naturale, lipsite de "ajutorul substantelor chimice", precum si studierea unor posibilitati de exploatare rationala a ecosistemelor, cum ar fi modelul padurilor etajate, in care pe langa arborii aborigeni sunt cultivati in etaje pomi fructiferi, palmieri si alte plante exploatabile.

Din pacate acestea sunt datele disponibile la aceasta data, insa, precum stim, adevarata intrebare sete daca responsabilizarea si reformele ce se impun vor fi implementate liber, ori ca urmare a unei catastrofe regretabile.