Organizatii mondiale, regionale si subregionale - organizatia natiunilor unite si mediul inconjurator - organizatii specializate ale o

ORGANIZATII MONDIALE, REGIONALE SI SUBREGIONALE - Organizatia Natiunilor Unite si mediul inconjurator  - Organizatii specializate ale O.N.U. cu atributii si contributii in domeniul protectiei mediului

1. CONSIDERATII GENERALE

Declansarea crizei ecologice si amplificarea efectelor sale[1], intensificarea si diversificarea poluarii, degradarea de o maniera generala a starii si calitatii componentelor de mediu, globalizarea crescanda a problematicii ocrotirii patrimoniul natural au determinat, continuarea preocuparilor pe plan national, prin intensificarea cooperarii internationale si reglementarea interstatala a unor importante domenii ale protectiei mediului.

Un prim factor care a actionat intr-o asemenea directie a fost caracterul „transfrontier” al multor forme de poluare. Daca in anul 1968, Carta europeana a apei stabilea, pentru prima data, principiul ca „apa nu are frontiere”, treptat, ideea ca nici unul din componentele mediului nu cunosc frontiere, s-a generalizat, Declaratia de la Stockholm prevazand obligatia universala a statelor ca prin activitatile desfasurate in limitele teritoriului sau sub jurisdictia lor, „sa nu produca pagube mediului altor state sau in zone ce nu tin de nici o jurisdictie.”

Anumite aspecte ale efectelor crizei ecologice (diminuarea stratului de ozon, ploile acide, efectul de sera, smogul, desertificarea, diminuarea patrimoniului genetic mondial etc.) afecteaza umanitatea in general, solicitand unirea eforturilor tuturor statelor si popoarelor pentru gasirea unor solutii globale de limitare si prevenire a cresterii lor in continuare.

Pe de alta parte, impartirea lumii in „bogati si saraci” se resimte nu numai pe plan economic, politic, social si cultural, ci si ecologic. Tarile dezvoltate care pot investi mai mult in tehnologii nepoluante, adopta norme si standarde ecologice tot mai severe si „transfera” spre tarile mai putin dezvoltate produse, echipamente, tehnologii si chiar ramuri economice poluante. „Exportand poluare”, tarile dezvoltate se folosesc pentru propria lor protectie, dar si pentru influentarea concurentei comerciale, de normele standardele comerciale ecologice, care constituie uneori, pentru anumite produse, adevarate bariere comerciale netarifare.

In acest context, protectia mediului are conotatii economice dintre cele mai complexe in relatiile economice si comerciale dintre state. lata de ce, Declaratia de la lohanesburg din septembrie 2002, pune accentul pe necesitatea eradicarii saraciei, a cresterii si diversificarii in continuare a cooperarii dintre state in acest sens, ca una din modalitatile esentiale a imbunatatirii starii mediului si a asigurarii cerintelor dezvoltarii durabile.

2. Organizatia Natiunilor Unite si mediul inconjurator

Crearea Organizatiei Natiunilor Unite a fost una din masurile importante[2] adoptate dupa cel de al lI-lea Razboi Mondial. Scopul si principiile O.N.U. rezulta din Preambulul Cartei si anume: scopul suprem al organizatiei este de a feri generatiile viitoare de flagelul razboiului, prin unirea fortelor membrilor ei in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, prin garantarea ca forta armata nu va fi folosita decat in scopul comun si prin stabilirea intre state a unor principii de buna vecinatate si de toleranta.

O.N.U. nu elaboreaza legi pe care natiunile membre trebuie sa le accepte, dar are un cuvant si un vot pentru adoptarea politicii comunitatii internationale, intr-un vast evantai de probleme, in domeniile: mentinerii pacii si securitatii internationale; dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni; realizarea cooperarii in rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural si umanitar, ecologic, promovarea drepturilor omului s.a.

Activitatile Organizatiei se desfasoara prin sase organe: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate; Consiliul Economic si Social; Consiliul de Tutela; Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul. Dintre structurile O.N.U., activitatea cea mai prodigioasa in directia crearii si dezvoltarii dreptului international al mediului a avut-o si o are si in prezent Adunarea Generala. Inca din 1967, la cea de a XXII-a sesiune, Adunarea Generala inscrie poluarea mediului intre principalele probleme ce trebuie abordate in cadrul forumului mondial.

De la prima rezolutie in materie, adoptata la 3 decembrie 1968 si pana azi, acest forum mondial al statelor a adoptat numeroase documente (rezolutii, declaratii, programe de actiune etc.) cu forma juridica diferita, care au contribuit la dezvoltarea si precizarea normelor si principiilor juridice privind protectia si conservarea mediului. Sub egida O.N.U. au fost elaborate, de asemenea, o serie de tratate si conventii internationale de baza ale dreptului international al mediului.

Totodata, O.N.U. a organizat trei Conferinte Mondiale asupra problemelor ecologice globale: Stockholm, 1972, Rio de Janeiro, 1992, lohanesburg, 2002, la care au fost adoptate documente internationale de cea mai mare importanta pentru protectia mediului.

Din initiativa acestei Organizatii a fost incheiata la 10 decembrie 1982 la Montego Bay, Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii, document ce consacra un intreg capitol protectiei si conservarii mediului marin.

Conferinta Natiunilor Unite de la Mar del Plata, 1977 referitor la punerea in valoare a resurselor de apa „sectionate de frontiere”, a preconizat examinarea metodelor de care se dispune pentru gestionarea lor, elaborarea programelor in comun si punerea in functiune a mecanismelor si institutiilor necesare pentru amenajarea coordonata a resurselor de apa.

Declaratia Adunarii Generale O.N.U. asupra principiilor privind fundul marilor si oceanelor si subsolul lor, dincolo de limitele jurisdictiei nationale, 1971, a stabilit principiul conform caruia, resursele lor constituie patrimoniu comun al umanitatii si ca urmare, nimeni nu poate revendica, exercita sau dobandi asupra acestor zone si a resurselor lor, drepturi incompatibile cu regimul international admis.

Pentru protejarea spatiului extraatmosferic, Adunarea Generala O.N.U. a adoptat mai multe rezolutii[3] si a initiat incheierea Tratatului de la Moscova, 27 ianuarie 1967, privind principiile care guverneaza activitatea statelor in exploatarea si folosinta spatiului extraatmosferic.

Pentru a se putea asigura accesul tuturor oamenilor la resursele naturale de apa, Adunarea generala O.N.U. a adoptat in 1980 o rezolutie prin care a proclamat intervalul 1980-1990 ca „deceniu international al apei potabile”.

O alta realizare este si pregatirea si adoptarea Cartei Mondiale a Naturii la 28 octombrie 1982, unde se reafirma conceptiile asupra patrimoniului natural in care se integreaza speciile salbatice si habitatul lor si se proclama ca „toate speciile sunt utile pentru om”.

3. Organizatii specializate ale O.N.U. cu atributii si contributii in domeniul protectiei mediului

Institutiile specializate sunt organizatii internationale autonome care, datorita raporturilor de coordonare cu O.N.U. fac parte din sistemul Natiunilor Unite[4].

Desi prezinta fiecare trasaturi specifice, institutiile specializate au in general urmatoarele trasaturi comune:

- sunt create printr-un tratat multilateral;

- au personalitate juridica internationala, functionala si personalitate juridica de drept civil in cadrul ordinii juridice a statelor unde isi au sediul;

adunarea lor generala (Conferinta Generala, Adunare, Congres) este alcatuita numai din reprezentanti ai statelor, avand fiecare stat un singur vot;

structura organizatorica are un caracter tripartit, cuprinzand: a) un organ reprezentativ, format din toate statele membre si care se intruneste in sesiuni periodice, b) un organ administrativ (executiv) cu o compunere restransa, pentru activitati operative; c) un secretariat (birou) compus din functionari internationali si condus de un secretar sau director general.

In prezent, exista 17 institutii specializate:

1. Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.);

2. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.);

3. Agentia Internationala pentru Energie Atomica (A.I.E.A.);

4. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.);

5. Organizatia Meteorologica Mondiala (O.M.M.);

6. Organizatia Internationala Maritima (O.M.I.);

7. Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.);

8.  Fondul International pentru Dezvoltare Agricola (F.I.D.A.);

9.  Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.);

10.  Societatea Financiara Internationala (S.F.I.);

11. Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (I.D.A.);

12.  Fondul Monetar International (F.M.I.);

13.  Organizatia Internationala pentru Aviatie Civila (I.C.A.O.);

14.  Uniunea Postala Universala (U.P.U.);

15.  Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (U.I.T.);

16.  Organizatia Interguvernamentala Consultativa pentru Navigatie Maritima (I.M.C.O.);

17. Organizatia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala (O.N.U.D.I.).

Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura - organizatie interguvernamentala, specializata, fondata la 16 februarie 1946 la Londra. Are sediul la Paris si numara in prezent 171 de state.

In fiecare stat membru functioneaza un comitet national pentru U.N.E.S.C.O.

Scopul general al organizatiei este mentinerea pacii si securitatii internationale prin educatie, stiinta, cultura si comunicatie; dezvoltarea colaborarii intre natiuni pentru asigurarea respectului universal al justitiei si al legii, precum si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, pe care carta Natiunilor Unite le recunoaste tuturor popoarelor fara nici o discriminare.

In cadrul celor patru sectoare principale de activitate, educatie, stiinta, cultura si informatie, se disting mai multe departamente. Astfel, in cadrul sectorului stiinte, exista departamentul stiintelor referitoare la mediul inconjurator si la resursele naturale.

Romania este membra din anul 1956.

In anul 1964 s-a constituit la Bucuresti Comisia Nationala pentru Educatie, Stiinta si Cultura, iar in 1972, Centrul european U.N.E.S.C.O. pentru invatamantul superior.

U.N.E.S.C.O. organizeaza si finanteaza programe in legatura cu: stabilirea evacuarii deseurilor in apele marilor si oceanelor si prevenirea disparitiei unor specii si de animale marine valoroase, datorita activitatii oamenilor; studii referitoare la poluarea atmosferei; programul pe termen lung de cercetare si actiune in problemele mediului inconjurator cunoscut sub denumirea „Omul si biosfera” s.a.

In anul 1975, U.N.E.S.C.O. impreuna cu PNUE (Programul Natiunilor Unite pentru Mediu) ca raspuns la recomandarea Conferintei de la Stockholm din 1972, au lansat Programul international privind educatia relativa la mediu (PIEE) prin care si-au propus amplificarea constientizarii generale asupra necesitatii educatiei ecologice; dezvoltarea de concepte si de abordari metodologice in domeniul educatiei; intensificarea eforturilor pentru a incorpora dimensiunea mediului educativ al statelor membre.

4. Organisme specializate in domeniul protectiei mediului

Consiliul de Legatura pentru Mediul Inconjurator, organ independent, cu sediul la Nairobi, creat in 1975, pentru a se putea colabora in mod efectiv cu Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator[5].

Scopul sau, il constituie stimularea si dezvoltarea relatiilor dintre P.N.U.E. si organizatiile neguvernamentale, precum si relatiile dintre acestea din urma.

- Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.), a fost infiintata in 1948, avand sediul la Morges (Elvetia), reuneste 29 de natiuni si un numar mare de organizatii nepolitice din aproape 80 de tari.

Are particularitatea de a fi oficial o organizatie nonguvernamentala.

Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii are ca scop promovarea conservarii si utilizarii durabile a resurselor vii indeplinind in acest sens un rol consultativ pe langa guverne si diferite institutii de conservare, colectare si difuzare de informatii pertinente.

Obiectivele organizatiei sunt: evaluarea starii resurselor naturale care pot fi reinnoite; incurajarea si pregatirea de masuri de conservare, propaganda pentru a se lua cunostinta de masurile conservarii si informarea membrilor sai si a diferitelor retele cu care colaboreaza.

O importanta initiativa a U.I.C.N. este elaborarea lucrarii intitulate „Strategia Mondiala a Conservarii”, publicata in 1980, in care se pune accentul pe probleme cum sunt: diminuarea terenurilor agricole, eroziunea, despaduririle, desertificarea, modificarile de clima, extinderea spatiilor locuibile, saracirea patrimoniului genetic, poluarea.

Uniunea a jucat un rol esential in elaborarea unor conventii internationale relative la conservarea naturii si a resurselor naturale, ca de exemplu: Conventia Africana din 1968; Conventia de la Washington asupra comertului international cu specii de flora si fauna salbatica, pe cale de disparitie; Conventia de la Bonn asupra conservarii speciilor migratoare din 1979 s.a.

U.I.C.N. a elaborat, de asemenea, prima redactare a Cartei Mondiale a Naturii, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in octombrie 1982.

- Fondul Mondial pentru Protectia Naturii (F.M.P.N.), creata in 1961, cu sediul la Morges.

Este o organizatie neguvernamentala, al carui obiectiv il constituie „procurarea, gestionarea si utilizarea de fonduri pentru conservarea mediului inconjurator natural la scara mondiala, a faunei, florei, peisajelor, apei, solului, aerului si altor resurse naturale”.

5. OrganizaTii regionale

- Agentia Europeana pentru Mediu, creata in 1990, cu sediul la Copenhaga. Agentia isi cantoneaza activitatea pe domeniile ce privesc calitatea mediului, sub aspectul calitatii aerului si a emisiilor atmosferice; calitatea apei, poluanti si resursele de apa; substantele chimice si periculoase pentru mediu; protectia zonelor de coasta s.a.

Informatiile furnizate de Agentie sunt folosite la implementarea politicilor de mediu ale Comunitatii.

Comisia Economica a Natiunilor Unite pentru Europa (C.E.E.) este un organism cu vocatie generala in domeniul dezvoltarii economice si sociale si, in acelasi timp, unul din pionierii cercetarii modalitatilor de combatere a poluarii pe plan regional.

Comisia a fost creata in 1947, pentru a contribui la refacerea resurselor Europei, la promovarea si dezvoltarea cooperarii regionale, inclusiv in probleme ale mediului inconjurator.

Metoda sa de lucru este reuniunea de experti, de pregatire si publicare de analize, statistici, precum si organizarea de schimburi de informatii si elaborarea de texte ce contin principii de actiune sau proiecte de conversie.

In anul 1971 a fost creat un organism subsidiar al Comisiei[6], „Consiliul Guvernamental al tarilor C.E.E. pentru problemele mediului inconjurator”.

Printre problemele considerate ca fiind prioritare, inca inainte de Conferinta de la Stockholm asupra mediului si transpuse apoi in programul de lucru al Consilierilor Guvernamentali, se inscriu: cercetarea starii mediului in regiunea C.E.E., examinarea politicilor nationale, a legislatiei si a institutiilor; elaborarea de standarde si indicatori, de norme si reglementari corespunzatoare diferitilor factori de mediu; apropierea si armonizarea politicilor la scara internationala si incheierea unor acorduri sau conventii.

In anul 1980, la Geneva, s-a constituit un organ executiv in cadrul Consilierilor Guvernamentali pentru punerea in aplicare a Conventiei de la Geneva din 1979, privind poluarea transfrontiera la mari distante.

In legatura cu Declaratia asupra tehnologiilor putin poluante sau fara deseuri, Consilierii Guvernamentali au hotarat sa creeze un grup de lucru pentru tehnicile putin poluante sau fara reziduuri, precum si pentru reutilizarea si reciclarea deseurilor, sa intreprinda studii, atat pentru promovarea tehnicilor putin poluante sau fara deseuri, cat si pentru schimbul international de deseuri.

- Consiliul Europei - prima instituitie de cooperare in Europa, creata printr-o conventie semnata la Londra, la 5 mai 1949.

Consiliul a desfasurat, in domeniul cooperarii in materie de protectie a mediului, actiuni de pionierat inca de la inceputul anilor 1960, largindu-si treptat campul de actiune si ajungand in prezent la o anumita specializare in raport direct cu preocuparile in domeniu ale Comunitatii Europene.

Interesul deosebit pentru rezolvarea unor probleme ale mediului se reflecta in multitudinea documentelor adoptate, precum si in importanta lor fundamentala. Dintre acestea, citam cu titlu de exemplu: Carta apei, 1968; Declaratia de principii asupra luptei contra poluarii aerului, 1968; Carta soiurilor, 1972; Conventia europeana asupra protectiei animalelor in transportul international, 1968; Conventia relativa la conservarea vietii salbatice si a mediului natural al Europei, 1979; Carta animalelor, 1986 etc.

In anul 1962, ia nastere sub egida Consiliului, Comitetul Conducator pentru Conservarea si Managementul Mediului inconjurator si al Habitatului Natural, care a initiat o serie de actiuni de constientizare si educare a opiniei publice in directia protectiei mediului. Comitetul acorda „Diploma Europeana pentru protectia anumitor regiuni de importanta europeana si supravegheaza lucrarile privind protectia animalelor si plantelor pe cale de disparitie inscrise pe „Lista rosie”.

In anul 1970, a lansat primul Drept european al conservarii naturii, care a promovat crearea de „zone protejate”. In 1973, are loc la nivelul Consiliului Europei, Conferinta ministeriala europeana asupra mediului; in 1979, se tine o noua Conferinta ministeriala soldata cu incheierea Conventiei de la Berna.

In domeniul protectiei impotriva poluarilor nu este lipsit de importanta nici „Acordul european asupra limitarii folosirii unor detergenti in produsele pentru spalare si curatire”, semnat in 1968. Tot astfel, cu ocazia Anului european al conservarii naturii (1970) a fost adoptata „Declaratia asupra amenajarii mediului natural in Europa”, iar in 1993, sub egida Consiliului Europei a fost semnata Conventia privind raspunderea civila pentru daune rezultate din activitati periculoase pentru mediu.

6. ORGANIZatii subregionale

- Comisia Dunarii pentru navigatie, infiintata in conformitate cu art. 5 din Conventia de la Belgrad din anul 1948 si alcatuita din reprezentantii statelor riverane. Are sediul la Budapesta.

Atributiile Comisiei se refera exclusiv la navigatie. Astfel, conform art. 8 din Conventia de la Belgrad, Comisia se consulta cu tarile dunarene in probleme de navigatie; coordoneaza serviciile hidrometeorologice s.a. fapt ce determina sa se confrunte cu diferite aspecte ale gospodaririi Dunarii, altele decat navigatia, dar ca urmare a utilizarii in acest mod a apelor.

Comisia Dunarii a mai recomandat, ca periodic, statele riverane sa fie informate asupra statutului institutiilor portuare care faciliteaza primirea deseurilor de petrol si a altor produse petroliere.

- Comisia Rinului privind navigatia si poluarea apelor interioare[7]. Este vorba de doua organisme internationale distincte, a caror competenta se completeaza in domeniul apelor si anume:

- Comisia Centrala pentru Navigatia pe Rin (C.C.N.R.), creata in 1968, cu sediul la Strasbourg, care are in competenta si probleme privind poluarea produsa de navigatie. Masurile adoptate de comisie cu privire la combaterea poluarii fluviului cu hidrocarburi, precum si cu privire la securitatea transportului de materiale periculoase, au caracter obligatoriu pentru statele si pentru persoanele apartinand statelor contractante.

- Comisia Internationala pentru Protectia Rinului Impotriva Poluarii (C.I.R.P.), cu sediul la Koblenz, a carei activitate a fost reglementata prin Conventia de la Berna din 29 aprilie 1963.

- Comisia subregionala pentru aplicarea Conventiei de la Oslo, din 1972

Comisia urmareste prevenirea poluarii marine cauzate de operatiunile de imersare efectuate de nave si aeronave in zona Atlanticului de Nord-Est. In conformitate cu art. 17 din Conventie, Comisia exercita functii de control si de coordonare a unor activitati ale statelor contractante.

- Comisia subregionala pentru aplicarea Conventiei de la Helsinki, 1974

Comisia are in vedere prevenirea poluarii mediului marin in zona Marii Baltice.

Spre deosebire de Comisia de la Oslo, aceasta Comisie constituie un mecanism permanent, deservit de un Secretariat.