Caderea Imperiului roman de apus

Caderea Imperiului roman de apus

Dupa moartea lui Theodosius I (395), Imperiul a fost definitiv impartit in doua entitati, intre cei doi fii ai lui: Rasaritul a revenir lui Arcadius, iar Apusul lui Honorius. Se incheia astfel un proces de bipolarizare politica initiat de Consatantin cel Mare, care conferise Imperiului doua capitale oficiale. Bipolarizarea politica se suprapunea unei mult mai vechi bipolarizari lingvistice si culturale, intre vestul latinofon si estul elenofon. Pe tronul imperial, in Occident, s-au succedat imparati slabi, manevrati de comandanti militari barbari. Multi dintre acesti suverani efemeri erau nevarstnici, de fapt copii, deoarece, incepand de la Constantin, ereditatea puterii imperiale a fost ostentativ dezvoltata.

Din cauza slabiciunii imparatilor, in sec.V Imperiul de apus a ajuns tot mai mult sub influenta unor sefi barbari, precum germanicul Odoacru, mercenari aflati in serviciul Romei. Acesta, il sprijina pe comandantul militar Orestes in lupta pentru inlaturarea imparatului Iulius Nepos si in ridicarea pe tron a fiului sau, Romulus Augustulus (475). Nerespectand promisiunile facute mercenarilor germanici, Orestes este ucis la Placentia de catre rasculatii condusi de Odoacru care il determina pe Romulus Augustulus, ultimul imparat al Imperiului roman de apus, sa renunte la tron (476). Oficial, Odoacru a pretins ca reunifica Imperiul si a trimis insemnele demnitatii imperiale la Constantinopol, unde Romulus Augustulus nici nu fusese recunoscut de imparatul Zenon. Ultimul imparat al Romei al carui nume ne aminteste de fondatorul orasului si ctitorul statului roman, primeste ca domiciliu obligatoriu vila lui Lucullus de langa Neapole. Probabil ca nimeni sa nu fi inteles atunci, la 4 septembrie 476, semnificatia reala a actiunii lui Odoacru.

De altfel, in 488, ostrogotul Theodoric soseste in Italia, la instigatia imparatului Zenon de la Constantinopol, care il numise 'capetenie a soldatilor dinspre Italia' (magister militum per Italiam). Dupa ce-l infrange pe Odoacru, Theodoric creaza in Italia un puternic regat ostrogot, care va subzista pana in 553. Cu toate acestea, senatorii din Roma complotau necontenit impotriva ostrogotilor, in vederea restaurarii Imperiului occidental, iar curtea de la Constantinopol considera unitatea imperiului ca indestructibila. Odoacru si Theodoric erau priviti ca simpli guvernatori, in numele imparatului oriental. Cultura si civilizatia romana se vor mentine inca active in cursul acestui veac. Insa Imperiul roman de rasarit se va transforma rapid in statul bizantin medieval. In fapt, Imperiul roman de apus incetase de-a mai exista (395 d.Chr.) cel putin cu o jumatate de secol inainte de detronarea lui Romulus Augustulus.

1. Cauzele caderii Imperiului roman de Apus.

Esentiala pentru intelegerea acestui fapt este incetarea ratiunii de a fi a Imperiului. El nu mai dispunea, in noile conditii, de capacitatea necesara pentru lichidarea diviziunilor, crizelor, conflictelor locale destabilizatoare, indispensabila in vederea accelerarii proceselor istorice, a implantarii unei civilizatii superioare. Tendintele centrifuge, insa, au eliminat, in sec. V-VI, valentele unificatoare ale acestei civilizatii.

Cauzele concrete si directe ale acestor evenimente, ale caderii imperiului, care au fost expuse si in capitolele anterioare, ar fi astfel sintetizate:

a) Criza institutionala care a asigurat triumful tendintelor centrifuge, in conditiile imposibilitatii realizarii unei federalizari reale a Imperiului, ca si ca urmare a sclerozarii unei ierarhii sociale rigide si ineficace;

b) Recesiunea economica in cadrul careia s-au suprapus subproductia si inflatia, disproportia dintre import si export in Italia, teoretic centrul imperiului, disproportia dintre resurse, din ce in ce mai reduse si cheltuielile, progresiv sporite;

c) Criza mentalitatilor, tradusa in destabilizarea identitatii romane;

d) Continuele invazii ale semintiilor migratoare. Acest element cauzal extern, derulandu-se in conditiile actiunii celorlalte cauze, a devenit in timp un element de natura interna. Aceasta datorita faptului ca barbarii s-au instalat intre frontierele imperiului, fiind sprijiniti in actiunile lor din spatiul roman. In plus, barbarii nu-si propuneau sa distruga imperiul, cu exceptia vandalilor si hunilor. Mai ales dupa anul 269, aceste atacuri erau totdeauna urmarea unor navaliri externe, ci revolte ale unor supusi ori vasali (foederati) ai statului roman, nemultumiti de impilarile la care ii supuneau administratiile centrale si locale. Admiratori ai civilizatiei romane, barbarii nazuiau sa se infiltreze in interiorul structurilor sociale si administrative romane. Doar relativ tarziu barbarii s-au decis sa lichideze autoritatile romane, fara a constientiza rolul jucat in distrugerea propriu-zisa a imperiului.

In ultimii 50 de ani de agonie, Imperiul roman de apus a fost redus la teritoriul Italiei, imparatul era ales de seful garzilor palatului si apoi recunoscut la Constantinopol. Cu trimiterea insignelor imperiale la Constantinopol, locul Imperiului de apus il lua un regat de tip barbar. Odoacru, conducatorul acestuia, guverna ca patricius in numele imperiului din Orient. Astfel, anul 476 delimiteaza in cursul istoriei antichitatea de evul mediu.

2. Civilizatia romana

Pana in deceniul al IV-lea al sec. III d.Ch. civilizatia urbana, atat de intensa sub Antonini, a continuat sa prospere. O puternica infrastructura rutiera si portuara a continuat sa-si dovedeasca eficacitatea. Romanizarea populatiei imperiului se sprijinea in continuare pe romanizare, insa ea a progresat simtitor si in spatiul rural. Propagarea masiva a romanizarii, necesitatile economico-financiare ale imperiului, ca si noua mentalitate intemeiata pe perceptia unui 'om roman' (homo Romanus), ca locuitor al imperiului si nu ca cetatean roman datorita originii, au determinat generalizarea cetateniei romane. In anul 212 d.Ch., imparatul Caracalla a dat un edict, cunoscuta 'constitutie antoniniana' (constitutio Antoniniana) care acorda cetatenia romana tuturor locuitorilor imperiului, cu exceptia barbarilor siunor grupuri rurale inca nenominalizate, asa-numitii dediticii.

Fenomene de stagnare, chiar de recesiune au incercat economia imperiului la sfarsitul sec.II d.Ch., mai ales in Italia. Razboaiele lui Marcus Aurelius au impus si ele grele poveri economiei romane. Dar criza de dintre 238-268, agravata mai ales dupa 251 d.Ch., a produs mari dificultati vietii economice si a impulsionat inflatia si devalorizarea monetara. Alterarea monedei, diminuarea greutati ei stimuleaza cresterea mijloacelor de plata, dar si procesul inflationist. Moneda de argint amestecat cu cupru, asa-numitul antoninianus, creat de Caracalla in 215 d.Ch., cunoaste o devalorizare masiva. Totusi, unele inventii tehnologice, care stimulau dezvoltarea economiei (moara cu apa), cunosc o utilizare generalizata spre sfarsitul perioadei.

La sfarsitul sec.III d.Ch. si in cel urmator, administratia imperiala adopta masuri drastice spre a frana impasul economic. Se realizeaza o astfel o anumita revitalizare a vietii municipale si a perceperii impozitelor, iar economia imperiuluicomporta o reala inviorare. Mai ales s-a incercat asanarea circulatiei monetare. Astfel, Diocletian a stabilizat greutatea monedei de aur si a emis noi monede de argint. Diocletian a incercat franarea cresterii excesive a preturilor si a salariilor, pentru care a stabilitlimite obligatorii, mercuriale riguros statutate, prin edictul din 301 d.Ch. Constatam deci o interventie a statului in economie, un anumit dirijism monetar-economic, dar pe termen lung politica lui Diocletian a esuat. Constantin a intreprins noi eforturi menite sa incurajeze si sa stabilizeze economia monetara. El creaza un nou sistem monetar, fundat pe stabilitatea si permanenta etalonului de aur. Pentru a stimula comertul exterior, a emis o noua modeda de aur, solidus, care si-a mentinut greutate si in secolul urmator.

Italia era afectata progresiv de un deficit considerabil datorita cresterii continue a importurilor si diminuarii importurilor. Acest fapt determina eroziunea statutului politic privilegiat al peninsulei italice. Fragilitatea economica si demografica a Italiei impulsiona tendinte centrifuge, care se manifestau in restul imperiului. Dupa Diocletian si Constantin imparatii abandoneaza Roma si isi instaleaza resedintele la Ravenna sau in aalte orase, mai lesne de aparat. Constantin a dat dealtfel curs unui vechi proiect al cezarilor, creind la Bizant, devenit acum Constantinopol, un al doilea centru al imperiului (caput imperii), cea de a doua Roma (altera Roma). Constantinopolul ajunge o capitala somptuoasa, mai eleganta si mai moderna decat Roma. Totusi, vechea capitala, inconjurata acum de o incinta fortificata pe care o ridicase Aurelian, isi conserva conditia si calitatea.

In general, Orientul a suportat mai usor crizele economice si cele mentale. Aiici subzista puternice centre urbane si o productie agricola si artizanala destul de activa. Orasele au pretutindeni tendinta de a se transforma mai degraba, decat de a decade.

Incepand din timpul 'anarhiei militare', fluxul populatiei intre sat si oras tinde sa-si schimbe cursul: veteranii tind sa se instaleze la tara ca sa scape de sarcinile municipale, devenite impovaratoare. Unii oraseni avuti incearca sa scape de jafurile soldatilor si invadatorilor, stabilindu-se la tara, pe intinse latifundii si in constructii intarite, adevarate 'ferme orasenesti' (villae urbanae). Pe marile domenii se dezvolta progresiv o economie autarhica, fapt care impulsioneaza de asemenea tendintele centrifuge din imperiu.

In sec. IV-V se raspandeste brigandajul care adesea dobandeste o conotatie sociala si antiromana. Gallia si Hispania sunt rascolite in sec.III-V d.Ch. de revolta bagauzilor. Pentru a-i zdrobi, imperiul recurge la mercenari barbari, inclusiv huni (437). Pentru a infrange insurectia bagauzilor, autoritatile imperiale chiama in Hispania pe vizigoti. Tot acum, in Africa rebeliuni similare sepermanentizeaza si ajung sa sprijine invazia vandala. Mutatiile suferite de mentalitati si potentarea tendintelor centrifugale isi spun cuvantul cand barbarii ajung sa fie preferati administratiei romane.