Operatiunea leul de mare

Operatiunea leul de mare

Dupa capitularea Frantei, urmatorul obiectiv pentru Hitler era ocuparea Angliei. Preconizata debarcare trebuia insa pregatita printr-un puternic atac aerian menit sa submineze rezistenta engleza si sa faciliteze atacul terestru. Germanii aveau de partea loc un moral excelent, resurse materiale remarcabile si o armata bine pusa la punct, dotata la un inalt nivel. De partea cealalta, englezii vor opune o formidabila vointa, reusind sa mobilizeze coloniile si sa castige sprijinul, chiar daca nu manifestat printr-o interventie deschisa, al Statelor Unite.

Nu trebuie neglijata nici posesia radarului (radio detection and ranging), un instrument care a facut diferenta in luptele aeriene. Inventat inca din 1935 de catre Robert Watson-Watt si A.F. Wilkins, acesta permitea detectarea avioanelor inamice de la 112 kilometri departare. Se vor adauga superioritatea navala si, nu in ultimul rand, informatiile furnizate de serviciile secrete. Un rol important avea sa-1 joace Winston Churchill devenit premier la 10 mai 1940 in fruntea unui cabinet de coalitie. Unul dintre cei mai acerbi critici ai lui Chamberlain si ai acordului de la München, Churchill devenise conducatorul Amiralitatii britanice din prima zi a declararii razboiului, 3 septembrie. Dupa atacul german impotriva Frantei, la 13 mai, el va tine primul sau discurs celebru dupa preluarea puterii in fata Parlamentului, atentionandu-i pe englezi ca nu are nimic de oferit decat "sange, lacrimi si suferinta". Churchill a intruchipat imaginea britanicului incapatanat decis sa faca orice sacrificiu pentru a invinge pe Hitler.

Directiva privind atacarea Marii Britanii, operatiunea Leul de mare, a fost semnata de Adolf Hitler la 16 iulie 1940. Scopul era scoaterea din razboi a englezilor, chiar cu pretul unei debarcari. Pentru pregatirea acesteia, trebuia mai intai ca Royal Air For ce sa fie scoasa din lupta, facilitand trecerea Canalului de catre unitatile germane. Atacul Luftwaffe urma sa fie coordonat de catre Hermann Gõring personal. Planul prevedea debarcarea a doua armate germane, estimate la 25 de divizii in sudul Angliei, de aici urmand a fi declansata batalia pentru cucerirea Londrei.

Ofensiva asupra Marii Britanii a inceput la 8 august 1940 printr-un puternic atac aerian al Luftwaffe. Spre deosebire de francezi, englezii vor riposta si vor bombarda orasele germane, efectul fiind mai degraba unul psihologic, avand in vedere si superioritatea numerica a Wehrmachtului. Nu este lipsita insa de importanta nici observatia ca avioanele de vanatoare Hurricane si Spitfire, pe care le avea in dotare Royal Air Force, erau superioare din punct de vedere al capacitatii de lupta. Atacul declansat de Gõring, la 8 august, cu circa 1.500 de avioane va avea efecte importante mai ales intre 11 si 13 august, provocand mari pierderi inamicului. Cu toate acestea, datorita ripostei engleze, numai in saptamana 8-13 august, Luftwaffe a pierdut 145 de aparate.

Continuand ofensiva aeriana, germanii vor decreta, la 17 august, blocada coastelor Angliei, insa Londra va obtine un important succes prin incheierea unui acord defensiv cu Statele Unite, la 2 septembrie. Mai mult datorita utilizarii eficiente a radarului, dar si spiritului combativ al pilotilor britanici, nu vor intarzia sa apara rezultatele. De exemplu, numai in ziua de 16 septembrie au fost distruse 185 de avioane germane. Pe de alta parte, germanii vor da o grea lovitura apararii engleze, distrugand orasul Coventry la 10 noiembrie. Principala tinta pentru Luftwaffe va fi insa Londra, bombardata timp de 57 de nopti consecutiv cu incepere de la 7 septembrie.

Dupa aceasta data atacurile au scazut in intensitate si, practic, ideea debarcarii a fost abandonata de catre Hitler. O statistica arata ca in prima faza a bataliei Angliei, 8 august - 31 octombrie, germanii au pierdut 2.375 de avioane, fata de doar 800 britanice. Totusi, bombardarea Angliei a continuat pana la sfarsitul razboiului. La 10 mai 1941 va fi inregistrat un masiv atac aerian asupra Londrei, dupa care, preocupat de pregatirea planului Barbarossa, Hitler va trece Marea Britanie in plan secund, mentinand totusi blocada cu ajutorul submarinelor. La randul lor, englezii vor utiliza convoaiele navale, o metoda care si-a dovedit din plin eficienta.

De asemenea, un rol important pentru moralul trupelor si al populatiei engleze 1-a jucat operatiunea de scufundare a vasului amiral al flotei germane, Bismarck. Atacat initial langa Islanda, prilej cu care germanii vor scufunda crucisatorul Hood, Bismarck va fi trimis la fundul Oceanului Atlantic, la 27 mai 1941, de torpilele lansate de la bordul crucisatorului Dorsetchire. Dincolo de importanta strategica a unei astfel de victorii, mai importanta este simbolistica evenimentului, Bismarck fiind considerat un simbol al puterii Germaniei naziste.

Iesirea din izolare pentru britanici va veni o data cu atacarea Uniunii Sovietice de catre Hitler. De asemenea, semnarea Cartei Atlanticului, la 14 august 1941, dupa intalnirea de la Placentia Bay din Newfoundland, dintre premierul Winston Churchill si presedintele Franklin D. Roosevelt va oferi englezilor certitudinea ca vor invinge in dificila confruntare cu Hitler, avand, de acum, alaturi Statele Unite si Uniunea Sovietica.