Consiliul Europei - rezultatul unui compromis

Consiliul Europei - rezultatul unui compromis

In iulie 1948, din initiativa guvernelor francez si belgian, s-a constituit Adunarea Consultativa Europeana, compusa din reprezentanti ai Parlamentelor nationale. Initiativa a fost vazuta ca un posibil laborator al atat de doritei uniuni politice europene. Britanicii nu au dat, insa, dovada de un prea mare entuziasm fata de aceasta initiativa. Divergentele se concentrau in special asupra independentei Adunarii fata de guvernele nationale punct cu care Anglia nu era de acord; ea nu dorea sa accepte decat eventual un statut de 'comisie de studiu' atent controlata. Fata de ideea franco-belgiana, care pleda pentru o adunare desemnata de Parlamentele nationale si investita cu autoritate, distanta era foarte mare. Pentru a consilia intr-un compromis divergentele s-au propus, pentru structura Consiliului Europei, doua institutii: una care reflecta dimensiunea federalista - Adunarea Consultativa, compusa din 'reprezentatii fiecarei tari membre, alesi de catre parlament sau desemnati printr-o procedura instituita de acesta' si cealalta care reflecta dimensiunea unionista - Comitetul de Ministri (ai Afacerilor Externe), organism al reprezentantilor guvernelor, imputernicit cu luarea deciziilor.

Tratatul Constitutiv al Consiliului Europei a fost semnat la 5 mai 1949 de 10 tari - Franta, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia si Suedia.

Competentele Consiliului Europei

Competenta recunoscuta Consiliului Europei se manifesta in domeniile: economic, social, cultural, stiintific, juridic, administrativ si etic. Dar aceasta competenta nu trebuie sa mascheze restrictiile aduse capacitatii sale de actiune. Organizatia de la Strasbourg s-a vazut exclusa, de catre membrii Aliantei Nord Atlantice din cadrul participarii la interventii de natura defensiva si prin urmare si din politica externa. De asemenea, se vede obstuctionata si in ceea ce priveste actiunile sale economice prin recunoasterea OECE-ului. Eficacitatea sa de interventie de un anumit gen este limitata de caracteristicile structurii institutionale. Aceasta structura, dupa cum s-a vazut, este duala si este rezultatul unui compromis. Organismul de initiativa - Adunarea Consultativa - are trei particularitati: reprezentare ponderata, pentru a respecta egalitatea intre tari; delegati nominali in adunarea deliberativa, inregistrati in ordine alfabetica, pentru a favoriza grupurile transnationale; rezolutii adoptate cu majoritatea de doua treimi.

Organismul de decizie - Comitetul de Ministri - are la randu-i trei particularitati: examineaza textele votate de Adunare; poate prin votul sau sa contribuie la realizarea unanimitatii sau sa-si exercite dreptul de veto; nu are puterea de a pune in aplicare Rezolutiile adoptate. Nu numai ca acest organism il neutralizeaza pe celalalt, dar in plus exista si supravegherea guvernelor in ceea ce priveste textele elaborate de catre Adunare.

In Consiliul Europei s-au pus mari sperante; pentru multi aceasta trebuia sa conduca, in viitor, la Statele Unite ale Europei, cu atat mai mult cu cat Adunarea a abordat, chiar de la inceputurile activitatii chestiunea organizarii politice a Europei [3] . Britanicii, partizani ai unei vagi asocieri, s-au opus cu vehementa conceptului federalizarii. De aceea, eforturile Adunarii - care a formulat si transmis Consiliului de Ministri un document 'pentru a crea atat o autoritate politica europeana, dotata cu functii limitate dar cu puteri reale ', cat si 'o Comisie permanenta de ministri, cu activitate intre sesiuni, care sa poata prefigura autoritatea politica [4] ' - au fost respinse, chiar in conditiile in care profesorul Daniel Villez, personalitate marcanta a Miscarii Europene a organizat un Consiliu de Vigilenta care si-a asociat opinia publica si a facut presiuni asupra Comitetului de Ministri. Esecul proiectului asupra Autoritatii politice europene, in a treia sesiune din 1951, l-a determinat pe Paul-Henri Spaak, presedintele Adunarii, sa demisioneze.

Consiliul de Ministri a respins si proiectul prin care Adunarea Consultativa a propus constituirea unui minister european al apararii*. A aprobat, insa, in sedinta din 4 noiembrie 1950, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Conventia enumara drepturile individuale si libertatile cetatenesti.

Consiliul Europei este mai mult decat un club al tarilor europene, atasat valorilor spirituale si morale, care sunt patrimoniul comun al popoarelor si care sunt la originea principiilor, libertatilor individuale, libertatilor politice si proeminentei dreptului 'pe care se fondeaza orice democratie veritabila' [5] . Activitatea Consiliului Europei in ultimii ani a devenit normativa. In acest sens, au fost elaborate mai mult de 150 de conventii propuse spre ratificare tarilor membre. Acestea vizeaza domenii vaste, cu exceptia domeniilor economiei si apararii. In pofida abordarilor pesimiste, de tipul celor ale lui Robert Touleman, consacrat teoretician al constructiei europene, care, la 50 de ani de existenta, nu acrediteaza Consiliul Europei cu aspiratia la unitatea continentului, consideram ca aceasta structura a contribuit la formarea unui centru european, si a mentalitatilor europene, si in mod sigur a elitelor continentului nostru.

Numarul membrilor Consiliului Europei a crescut continuu. In perioada imediat urmatoare infiintarii, in august 1949, au aderat Turcia si Grecia. Republica Federala Germana a aderat in 1951; Austria in 1956. In noiembrie 1990 a aderat Ungaria Romania a fost admisa in 1995 Moldova si Federatia Rusa in 1996. Cu admiterea Georgiei, in martie 1999, numarul membrilor Consiliului Europei a ajuns la 41.