Spatiul familial - spatiul privat

Spatiul familial - spatiul privat

1. De la public la privat

Problema spatiului privat, intelegerea ei, trebuie sa porneasca de la definirea si delimitarea celor doua spatii fundamentale in care se desfasoara viata individului. Problema definirii si delimitarii lor nu este una lesne de intreprins in conditiile in care fiecare epoca are o alta viziune asupra celor doua spatii. De fapt pana in epoca moderna publicul si privatul par sa se confunde. Ele sunt cu atat mai greu de identificat pentru perioada medievala. In conditiile in care evul mediu, ca si in multe societati unde influenta statului e slaba sau simbolica, viata fiecarui individ depinde de solidaritatile colective si de capeteniile care joaca un rol protector[1]. Dat fiind ca insecuritatea era o chestiune la ordinea zilei, individul nu putea trai izolat ci numai in cadrul unei comunitati. Asa se explica poate de ce publicul si privatul se intrepatrund, se confunda. Nimeni nu are o viata privata - in sensul actual al cuvantului - dar toata lumea poate avea un rol public, chiar daca nu ar fi decat acela de victima . In plus astfel cum atesta si normele de drept, cele mai importante momente din viata individului si totodata cele mai personale se derulau in spatiul public. Astfel nasterea, botezul, logodna, casatoria, divortul, decesul, toate elemente cheie deci in existenta individului impun participarea comunitatii. Unele dintre ele chiar, pentru a fi valide - cum este cazul casatoriei - impuneau prezenta martorilor, a comunitatii deci . Atare situatie avea sa se schimbe - cel putin in Europa occidentala - abia incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator. De acum inainte, publicul este in mod categoric deprivatizat, de acum inainte, spatiul privat se poate organiza ca un spatiu aproape inchis, oricum complet separat de serviciul public, ce devine cu totul autonom . Acest spatiu eliberat va fi ocupat de familie . Acesta este si spatiul asupra caruia incercam sa ne structuram analiza in conditiile in care femeia societatii medievale si moderne a avut ca principal cadru de manifestare tocmai spatiul intim al familiei. Asadar, desi confuzia public-privat pare sa fi fost o constanta a epocii medievale vom incerca totusi sa operam distinctia public - privat, distinctie ce poate fi facuta cu succes daca ne raportam la spatiul privat/spatiul intim ca fiind acelea al casei familiale. In plus cercetarea se va axa pe ceea ce este specific manifestarilor de viata familiala: casa, curtea, gradina, obiectele de uz casnic, obiectele personale incercand sa reconstituim universul feminin medieval. Asadar, ceea ce apartine sferei intimului se poate regasi in toate locurile si in toate obiectele care simbolizeaza emotiile si afectele umane .

2. Scene de viata: femeile in familiile boieresti si nobiliare din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania

Viata unei familii - parinti, copii, uneori si bunici - se derula in spatiul pe care l-am numit intim al casei si al gospodariei familiale. Intreaga existenta a femeilor se derula intre comunitate si familie, dar casa era de fapt cadrul unic al manifestarilor familiale pe care le-am tratat in capitolele anterioare.

Asadar, inainte de a analiza situatia femeii in familiile boieresti si nobiliare se impun cateva precizari: analiza va incepe prin studierea - in linii generale - a cadrului familial, a spatiului privat in care s-a derulat viata acestor familii, de asemenea se impune a sublinia si faptul ca analiza s-a centrat pe aceste familii dat fiind faptul ca cele mai numeroase informatii ne parvin de la reprezentantii acestor structuri sociale urmand ca in studiile viitoare sa extindem cercetarea si la familiile din celelalte categorii sociale. Cu atat mai mult cu cat statutul juridic al sotului impune statutul intregii familii.

2. 1. Casa. Locuinta boiereasca si nobiliara

Amintirea - spatiu (mai cu seama gradina inchisa, camera, cabinetul) si amintirea - obiect (cartea, floarea, vesmantul, inelul) sunt intru totul personale, deoarece au apartinut unei fiinte unice ca atare, datorita timpului si locului, dar semnificatia lor este codificata si perfect inteligibila pentru ceilalti[7]. Spatiul are asadar o valoare documentara incontestabila pentru istoria cuplului. Ca si haina, locuinta/casa, prin confortul pe care il conferea si aspectul agreabil pe care il detinea a devenit un alt simbol al pozitiei sociale inalte, a posibilitatilor si puterii economice a posesorului sau . Simbol asadar al bunastarii, indiciu al puterii si prestigiului respectivei familii, conducatorul ei a fost preocupat in permanenta ca pozitia si rangul sau sa fie reflectate si in arhitectura privata, in spatiul locuit de familia sa. Atare aspect se evidentiaza de pilda, in secolul al XVII-lea, in gustul - de inspiratie baroca - pentru fast, pentru tot ceea ce tinea de sfera senzorialului, a tactilului .

Din punct de vedere arhitectural structura caselor boieresti era dupa cum urmeaza: "o incinta rectangulara . realizata din lemn sau zid in cadrul careia se aflau edificiul principal - casa sau palatul, casele pentru slujitori si curteni" . In ansamblul locuintelor boieresti se incadrau baia, umblatoarea - separata de edificiul principal - si acareturi precum grajduri, cotete etc.

Aproape toti boierii detineau, pe langa casele si curtile de pe domeniile funciare, si locuinte in orase. Acestea erau inconjurate cu un gard care imprejmuia o suprafata mai mica decat cea de pe mosie si era inaltata pe pivnita de piatra cu care erau inzestrate fiecare . In aceasta perioada oamenii nu aveau incaperi in functie de numarul membrilor familiei sau cu destinatie special determinata. Cele doua sau trei incaperi ale conacului dispuse una dupa alta prin care se trecea succesiv aveau plafonul plat, din barne, podeaua din scandura sau caramida, acoperisul era din sindrila, ele se incalzeau cu sobe lucrate din cahle ornamentate cu motive decorative in relief plat .

In interiorul lor se regaseau dichisele casei, adica ansamblul obiectelor necesare traiului: mobila, vesela, lenjeria, argintaria etc. Multe dintre acestea erau aduse, sub forma de zestre, de catre femeie in momentul casatoriei. In ceea ce priveste mobilierul acesta consta din: banchete/rafturi fixate in pereti; sobe; una/doua mese; unul/doua scaune simple sau cu brate; lada pentru imbracaminte; bufetul cu usi in partea de jos si rafturi in partea superioara, patul - exista un pat in fiecare incapere sau cel putin unul.

Acesta era asadar spatiul in care femeile/sotii si fiice de boieri si nobili isi derulau intreaga viata. Ele erau acelea care se ingrijeau de locuinte conducand menajul prin intermediul slugilor. Dupa cum nota si D. Cantemir: "desi femeile nu sunt oprite a se arata in fata barbatilor cu aceeasi strasnicie ca la turci, totusi, daca sunt de o stare putin mai buna rareori umbla fara rost in afara casei lor"[14].

2. 2. Scene de viata: femeile in familiile boieresti si nobiliare romanesti

Daca incercam sa surprindem modul in care relatiile de familie s-au derulat in societatea medievala si moderna romaneasca atunci cel mai bun exemplu este de a sonda izvoarele documentare care redau aspecte legate de viata familiilor boieresti si nobiliare. In fapt viata privata poate fi cel mai lesne de urmarit pentru aceste familii. Explicatiile rezida tocmai in acelasi caracter al societatii medievale in care averea reprezenta criteriul si rangul social. Intr-o astfel de societate sursele documentare "au avut timp" aproape exclusiv doar pentru astfel de cazuri. Ceilalti, oamenii de rand sunt in majoritatea cazurilor mentionati doar colectiv: ei apartin unui grup, unei comunitati etc.

Date fiind aceste considerente ne-am propus in cele ce urmeaza sa urmarim aspecte din viata familiilor boieresti si nobiliare romanesti insistand cu precadere asupra modului de contractare al casatoriei in aceste medii dar si pe statutul femeii in cadrul acestor familii.

2. 2. 1. Despre boieri

Boierimea din Tara Romaneasca si Moldova reprezinta principala clasa sociala, depozitara puterii politice si economice, dominanta societatii medievale. O clasa dupa cum bine se stie destul de eterogena dar care, indiferent de pozitia exacta detinuta, a jucat un rol bine determinat in cadrul social, fie la nivel local, fie la nivel central.

Din punct de vedere juridic, boierimea a reprezentat o clasa distincta, cu privilegii extinse pe cale ereditara. Ei beneficiau de o serie de imunitati. Dat fiind statutul lor privilegiat nu putem sa nu ne intrebam cum s-au derulat raporturile intre membri acestor familii in conditiile in care fiecare act familial, casatorie, divort, deces, nasterea sau absenta descendentilor, avea o miza extrem de mare, poate chiar insasi existenta familiei, a numelui si prestigiului. In plus, de subliniat este si faptul ca la acest nivel familia extinsa joaca un rol determinant. Intr-adevar legaturile de rudenie erau conjugate si au creat clanurile, structuri solidare sub toate aspectele, iar clanul ca unitate avea mai mare importanta decat membri sai[15].

Tocmai de aceea strategiile matrimoniale au preocupat toate familiile boieresti, de aici se poate explica si atentia si grija acordata fetelor boierilor. O miza si totodata o garantie a unei "afaceri de succes". Faptul fusese observat si de catre calatorii straini. Informatia ne este confirmata si de catre D. Cantemir care constata faptul ca "cu toate ca femeile nu stau ascunse fata de barbati cu aceeasi bagare de seama ca la turci, cu toate acestea, daca sunt cat de cat de neam bun, ies rareori afara din casele lor"[16]. Tot Cantemir continua afirmand despre jupanesele boierilor ca acestea "au ce-i drept o infatisare placuta, dar cu frumusetea stau mult in urma nevestelor oamenilor de rand . Caci acestea au chipul mai frumos" .

Este unul dintre putinele cazuri in care se consemneaza femeile ca fiind o categorie aparte - "jupanesele boierilor", dar marturia nu trebuie exagerata in importanta deoarece si pentru Cantemir, ca de altfel pentru toti autorii medievali pozitia femeii era data de pozitia sotului ei. Sotiile de boieri, fiicele boierilor se defineau, ca statut social, juridic, in functie de rangul detinut de capul familiei. Faptul este confirmat de acelasi Dimitrie Cantemir care observa ca aceasta ierarhie era respectata chiar si la serbarile publice: "la dansuri fiecare isi ia locul dupa rangul lui: jupanesele si jupanitele boierilor au locul dupa starea barbatilor si parintilor lor"[18]. Ca atare, aceiasi catalogare dupa apartenenta la un grup de barbati condus de tata sau de sot.

Din punct de vedere terminologic sotia boierului era intotdeauna "jupaneasa", iar fetele de boier "jupanite". Exceptie de la aceasta denumire faceau vaduvele boierilor carora li se acorda un atribut, anume titlul de boierie ce purtase sotul defunct, dar feminizat: paharniceasa, dvorniceasa, baneasa etc.[19] Jupanitele, femininul titlului conferit barbatilor, era atribuit sotiilor si fiicelor acestora, mostenit in familiile nobile. Dar titlul era conferit si unora dintre sotiile boierilor mici si mijlocii, in timp ce sotiile mosnenilor sau mostenitoarele acestora nu primeau nici un titlu. Tot pentru a se deosebi de femeile simple din a doua jumatate a secolului al XVI-lea jupanitele primeau ca titlu si functia sotului lor, adica erau banese, spatarese, visteriese. Un alt element de diferentiere era alaturarea numelui mosiei la prenumele personal, ca si la barbati, astfel ca ele erau din Caracal, din Peres, din Comateni. Se intampla ca atunci cand sotia era dintr-o familie situata pe o treapta sociala superioara sotului, acesta sa ia ca particula de noblete numele mosiei sotiei, asa cum putea sa fie si invers .

Femeile din familiile boieresti preluau asadar statutul sotului. Totodata intreaga lor existenta depindea de raportul boierului cu domnia. Caderea in dizgratie a unui boier atragea dupa sine si compromiterea intregii familii. Tocmai de aceea toti urmareau intarirea solidaritatii de clan prin contractarea unor casatorii care sa asigure si sa sporeasca averea si implicit prestigiul si puterea familiei. Inrudirile dintre marile familii prin casatorie au fost momente importante din viata inaltei societati locale, insotite de mare fast, prilej de petrecere si dans[21]. Stim de asemenea si faptul ca astfel de casatorii aveau nevoie de aprobarea domnitorului tocmai pentru a preintampina o posibila coalizare a fortelor potrivnice acestuia.

Casatoriile se incheiau uneori si intre familiile de boieri din cele doua Tari Romanesti sau chiar si cu nobili transilvaneni. Important era cu precadere sporirea sau daca nu cel putin mentinerea statutului familiilor contractante. Implicatiile unor astfel de casatorii - mixte - mai ales in ceea ce priveste soarta celor date in casatorie si a bunurilor sale au generat si complicat disputele intre succesori. Casatoriile mixte moldo-vlahe, vlah-transilvanene etc. putea fi complicata suplimentar si de obiceiul recasatoririlor. Intr-adevar documentele atesta aceasta practica atat in randul domnitorilor cat si acela al boierilor.

Decesele timpurii ale sotilor au generat mai multe casatorii ale partii ramase in viata. Se pare ca varsta partenerilor nu era intotdeauna foarte importanta. Spre exemplu, in 1570, fiica lui Moise voda se casatorea a doua oara cu un notabil ardelean, ori daca se nascuse chiar in 1530, ea avea la aceasta casatorie cel putin 40 de ani, o varsta destul de inaintata pentru un mariaj in aceasta perioada[22].

In ceea ce privesc drepturile si obligatiile lor, din punct de vedere juridic jupanesele si jupanitele beneficiau de aceleasi drepturi ca si toate femeile din societatea romaneasca. La nivelul practicii insa ele aveau un statut aparte tratate fiind cu respectul cuvenit rangului lor. La fel ca si in cazul tuturor femeilor si pentru ele vaduvia aducea modificarea statutului lor.

Asadar jupanesele si jupanitele erau conducatoarele casei, dirijand gospodaria si educatia copiilor, iar atunci cand ramaneau vaduve, reprezentau familia si in afara, fata de ceilalti boieri si chiar in fata domnului. Iar, ele, desi nu au avut forta politica a sotilor lor, au reprezentat cele mai fidele partenere ale acestora la conducerea tarii, "adevaratele si cele mai sigure continuatoare ale marilor familii"[23].

. Despre nobili

Despre nobilimea romaneasca din Transilvania suntem tributari valoroasei lucrari a profesorului I. Dragan, Nobilimea romaneasca din Transilvania intre anii 1440-1514 precum si lucrarii lui I. Puscariu, Date istorice privitoare la familiile nobile romane, 1895.

In ceea ce priveste statutul si pozitia in familie a femeilor nobile nu putem decat sa notam profundele similitudini cu situatia contemporanelor lor din Tara Romaneasca si Moldova. In fapt este de subliniat, la nivelul general al nobilimii romanesti transilvanene, apropierea tipologica dintre nobilimea romana din Ardeal si boierimea de tara din Principate[24]. In plus, nu este vorba doar de origine comuna, de influenta apuseana maghiaro-polona, constatata si peste Carpati, de dreptul romanesc utilizat inca la 1500 in Banat, de religia ortodoxa si slavonismul cultural, dar si de identitati in privinta regimului proprietatii, mentalitatii si portului .

Ca atare nici statutul femeilor nobile nu difera in linii generale de acela al jupaneselor si jupanitelor. Adica femeia nobila avea un statut inferior fata de barbatul de aceeasi stare, fapt reflectat cu precadere intr-o serie de manifestari concrete legate de exercitarea unor drepturi si privilegii[26]. De asemenea conditia nobiliara presupunea aceeasi preocupare - comuna dupa cum notam anterior, tuturor marilor familii - de a spori averea si implicit prestigiul neamului pe toate caile avute la dispozitie. Dintre modalitatile de dobandire a statutului de nobil, de avansare in ierarhie, casatoriile au reprezentat una dintre modalitatile cele mai lesne si mai utilizate in epoca. Procedeul aliantei matrimoniale presupunea insa ca unul dintre cei doi parteneri cobora pe aceeasi scara ierarhica. De multe ori femeia nobila a fost aceea care a acceptat "degradarea" sociala. In atare situatie s-a aflat si Dobra de Matesti - de conditie nobila - care s-a casatorit cu Nistor din Ohaba, iobagul lui Candres de Salasu . Intr-o situatie similara se va afla si Elisabeta fiica nobilului Benedict de Alecus, care s-a casatorit cu ne-nobilul - homo ignobilis - Valentin Moga .

Pe scara sociala a urcat si iobagul Stefan din Baiesti casatorit cu nobila Nega, fiica lui Balosin de Rau Alb[29]; un anume Arca "advena et imposiessionatus" care se casatoreste cu Neacsa din familia Musina de Densus .

In ceea ce priveste statutul juridic ne limitam in acest capitol la a nota faptul dreptul romanesc a impus acest statut de subordonare a femeii in cadrul familiei. Tot legate de normele juridice nuantarile si implicit si diferentele fata de situatia nobililor din Tara Romaneasca si Moldova survin odata sau in cazul in care se recurgea sau se impunea respectarea dreptului nobiliar, oficial al Principatului. Legile feudale consacrau in mod unanim inferioritatea juridica a femeii nobile, intemeindu-se pe conceptele religiei crestine si pe constatarea unei situatii naturale de slabiciunea si usurinta de cuget - animi levitas[31].

In rest, la nivelul practicii sociale femeia nobila avea aceleasi obligatii, indeplinea aceleasi sarcini ce decurgeau din conditia de femeie. Si tot la fel ca si in cazul jupaneselor moldovence si muntene, tot vaduvia era aceea care aducea schimbari majore in viata femeii nobile. Legislatia si mai cu seama, realitatea intrevazuta in izvoarele epocii nu exprima indeajuns starea de inferioritate juridica si sociala a femeii medievale, feluritele greutati si violente pe care era silita sa le indure uneori, in afara travaliului cotidian al curtii si gospodariei si grijile cresterii copiilor[32]. Iar sub toate aceste aspecte statutul nobilelor, jupaneselor si jupanitelor era comun.

Concluzii

Analiza familiei romanesti din societatea medievala si premoderna romaneasca a evidentiat complexitatea profilului pe care femeia l-a imbracat in acest cadru. Fiica, sotia, mama, vaduva surprind propriu-zis principalele fatete ale portretului feminin din perioada studiata. Astfel cum trupul si sexualitatea au fixat contururile profilului femeii medievale la fel raportarea ei la un grup de barbati a fixat si intregit portretul acesteia. Familia a reprezentat asadar principalul cadru de manifestare al femeii. Intreaga ei viata se desfasura in acest cadru ingust al familiei - parintesti si apoi aceea a sotului. Practic femeia nu isi avea "utilitatea" decat in cadrul familial, viata, destinul ei isi gasea implinirea doar prin casatorie, procreare, cresterea, educarea si protejarea copiilor.

Familia romaneasca dupa cum am subliniat are caracterul unei familii de tip butuc, mezinul familiei fiind cel care ramanea in casa parinteasca ingrijind parintii varstnici si asigurand perpetuarea numelui familiei. Regulile care guvernau menajul sunt profund ancorate in specificul societatii medievale - romanesti, occidentale, bizantine. Este vorba in primul rand de dominatia "suverana" a parintelui - cap de familie asupra menajului. Asadar, astfel cum preponderenta masculina a reprezentat caracteristica fundamentala a societatii medievale ea poate fi extinsa si la nivelul familiei. Tatal - sotul era acela care conducea aceasta societate la scara redusa pe care o reprezenta familia. Autoritatea acestuia era absoluta, in unele cazuri mergand chiar pana la dreptul de viata si de moarte - asupra membrilor ei. Aceasta realitate a fost inscrisa in codurile de legi elaborate in spatiul romanesc moldovean, muntean dar si in dreptul feudal transilvanean. Tripartitul, Pravilele, Invataturile lui Neagoe Basarab, predicile lui Antim Ivireanul etc. toate consacra aceasta suprematie a barbatului si in cadrul menajului. De asemenea aceleasi norme guverneaza si modul de construire a lumii familiale. De la logodna, la casatorie, la raportul dintre soti, la atitudinea fata de copii toate sunt fixate in continutul normelor juridice oficiale. Profund impregnate de un caracter religios este firesc de ce si toate normele referitoare la viata de familie se inscriu in acelasi valori construite pe morala crestina. Analiza lor, desi nu a constituit obiectul de studiu al acestui referat, permite conturarea profilului imaginar al familiei si implicit al femeii in cadrul familial. Avem deci si in cazul familiei un tipar, o imagine ideala guvernata de normele si valorile crestine.

Coroborarea informatiilor din aceste norme cu acelea surprinse de celelalte izvoare documentare: cronici, scrisori, testamente, memorii etc. au surprins o realitate mult mai complexa. Modelul construit de biserica, acela al familiei crestine, desi nu este departe de adevar nu reda complexitatea relatiilor de familie. Teoria nu poate sa surprinda diversitatea sentimentelor dintre soti, nu reliefeaza raporturile dintre parinti si copii, departe uneori de idealul inscris in texte. In plus, un element definitoriu care se impune a fi luat in considerare este acela al rolului si importantei familiei extinse si a comunitatii in viata cuplului. Practic in evul mediu precum si o buna parte din epoca moderna publicul si privatul se confunda, de pilda la nivelul familial toate momentele esentiale: nastere, logodna, casatorie, deces au loc in prezenta si cu concursul comunitatii.

In ceea ce priveste femeia in cadrul familial cercetarea acestui aspect, dupa cum am afirmat anterior, a reliefat poate cel mai bine statutul si rolul ei, sau mai bine, rolul care i-a fost conferit acesteia de catre o societate dominata de barbati. Intr-adevar toate ipostazele femininului. Fiica, sotia, mama, vaduva contureaza si intregesc o data in plus imaginea femeii care in fiecare etapa a existentei sale a fost definita prin raportarea la un barbat sau un grup de barbati. Exceptia o constituie - desi si in acest caz exist anumite limitari - vaduva care, dupa cum statueaza si normele de drept - dobandea capacitate juridica deplina si ca atare putea sa isi depaseasca conditia de "secund" fidel al unui cap de familie devenind ea insasi conducatorul menajului, intrand astfel in spatiul dominat de barbati.

In ceea ce priveste viata de familie ne-am limitat analiza la familiile boieresti si nobiliare dat fiind faptul ca si sursele documentare, atunci cand nu dau dovada de "zgarcenie" ofera informatii aproape exclusiv despre aceste familii. Astfel, in lumina izvoarelor, la nivelul practicii sociale, femeia nobila avea aceleasi obligatii, indeplinea aceleasi sarcini ce decurgeau din conditia de femeie, fiica, sotie, mama etc.

Per ansamblu, legislatia si mai cu seama realitatea intrevazuta in izvoarele epocii nu exprima indeajuns starea de inferioritate juridica si sociala a femeii si nici feluritele greutati si violente pe care era silita sa le indure, iar din aceasta perspectiva fie ca e vorba despre moldovence, muntence sau nobile transilvanene destinul lor este unul comun. Viata unei femei, cadrul ei de manifestare a fost familia, doar in acest cadru femeia si-a putut indeplini destinul care i-a fost inscris in textele religioase si in interpretarile conferite acestora.

Exista inca multe aspecte a caror detaliere este imperios necesara. Nu avem inca date suficiente pentru a construi o istorie a cuplului in toate aspectele sale esentiale, stim inca prea putine despre sentimentele din cadrul cuplului. De asemenea nu suntem inca in stadiul de a construi o istorie a copilariei cu atat mai mult cu cat inca nu ne-am pus de acord asupra notiunii de copil/copilarie. Totusi, atat cat ne lasa documentele sa intrezarim, avem o imagine a vietii de familie, a familiei care impartaseste multe dintre tiparele familiei din evul mediu occidental. De asemenea din perspectiva acelorasi aspecte cercetate se poate observa ca nici intre spatiul romanesc extracarpatic si cel transilvanean diferentele nu sunt extrem de majore. Atare fapt poate constitui un indiciu pentru modul in care preponderenta masculin asupra societatii a marcat constructia si relatiile din cadrul menajului.

Ne aflam asadar in fata unei provocari aceea de a intelege si de a explica conditiile si mai ales cauzele care au determinat atare construire a menajului si in acelasi timp de a reliefa modul in care s-a derulat viata de familie cu toate provocarile si neajunsurile ei.