Planul Marshall - promotor al constructiei europene

Planul Marshall - promotor al constructiei europene

Programul de ajutor american pentru reconstructia Europei este deseori considerat ca unul dintre marile succese ale istoriei acestui secol (Ymanuel Wexler) si a devenit sinonim cu asistenta. Rare sunt crizele economice din lume pentru rezolvarea carora ochii Occidentului si ai altora sa nu priveasca spre istoria acestuia. Planul este frecvent evocat in corelatie cu strategia susceptibila sa remedieze absenta cresterii, pentru demarajul Estului si, foarte recent, in 1999, pentru dezvoltarea sud-estului european, a statelor din Balcani.

Planul Marshall, indiscutabil, a creat, prin aplicarea sa, efecte pozitive, si a fost un motiv in plus de a fi condamnat cu vehementa de URSS si de satelitii sai care il considerau o expresie a 'imperialismului dolarului'. Stanga politica din Europa de Vest l-a vazut, poate indreptatit ca una din cauzele nerealizarii sistemului politic de tip socialist in mediul occidental. Interventia americana si revigorarea economica care au urmat Planului Marshall au insemnat pentru responsabilii stangii 'sfarsitul brutal al erei socialiste care incepuse intr-o maniera atat de promitatoare in 1945' [20] . Constatarile de mai sus au fost sintetizate de catre Abelhauser si ele sunt extrem de interesante, caci permit o abordare dincolo de economic - spre sfera politica - a contributiei Planului in sustinerea modelului democratic de tip occidental. Importanta economica a Planului Marshall, 'caci este un plan economic', este corelativa uriasului impact politic [21] , sublinia si G. Bossuat, intarindu-l pe Abelhauser.

Cunoscutul istoric de la Sorbona, René Girault (presedintele Comisiei Internationale de Istorie a Relatiilor Internationale), apreciaza la randu-i ca Planul raspunde problemelor considerate fundamentale in epoca. In primul rand Planul Marshall, a fost 'arma economica', care a servit eficient scopurilor politice. El viza clar stoparea comunismului, extensia lui in Occident; prin el se dorea realizata coeziunea Europei de Vest. Apoi el este o actiune explicita prin care americanii i-au asigurat pe europeni ca nu sunt singuri in fata comunismului si ca SUA este gata sa promoveze o politica economica coerenta pentru refacerea Europei. Aceasta relatie poate fi cuantificata in substanta dimensiunii ajutorului american care este important, si nu in ultimul rand in reactia de psihologie sociala. (In 1947, mass-media indusese in opinia publica sentimentul degradarii situatiei si al imposibilitatii europenilor  de a se ajuta singuri.)

Pe fondul situatiilor si mentalitatilor inca inflamate de anii razboiului, de agresiunea directa a stangii asupra intregului continent european, la 5 iunie 1947 generalul Marshall va enunta la Harvard Programul care va face istorie si ii poarta numele. 'Europa este expusa unei dislocatii economice, sociale si politice foarte grave fara un ajutor suplimentar foarte important Remediul consta in a sparge cercul vicios si a restaura increderea locuitorilor in viitorul economic al propriilor tari din Europa intreaga' 'Statele Unite se angajeaza sa aduca un ajutor si sa stabileasca un program european, dar initiativa trebuie sa vina de la Europa' [22] .

Franta, imediat dupa pronuntarea discursului, a organizat o celula de lucru la Quay d’Orsay, sub conducerea lui Georges Bidault. Au inceput consultari cu Londra, apoi la 14 iunie, Franta va contacta URSS pentru organizarea la Paris a Conferintei tripartite in legatura cu Planul Marshall. La 22 iunie, Moscova anunta ca accepta tratativele de la Paris. Conferinta franco-anglo-rusa a fost stabilita pentru 27 iunie.

Sovieticii au trimis la Paris o delegatie numeroasa, formata din 90 de membri condusa de comisarul afacerilor straine, Molotov, asistat de patru colaboratori. Dupa lungi si sterile discutii conferinta a esuat [23] .

Hervé Alphard, participant la una dintre cele 12 sedinte restranse, descrie 'maniera' in care 'Bidault si Bevin se straduiau sa-l convinga pe Molotov ca oferta americana era pentru Europa intreaga' 'Eforturile celor doi se izbeau de un zid impenetrabil' [24] .

La 2 iulie Molotov va declara ca 'Statele isi pierd autonomia lor economica si independenta nationala* in profitul unor mari puteri ' [25] .

Dupa esecul Conferintei tripartite aliatii Moscovei (inclusiv Finlanda) vor declina public invitatia de a participa la derularea Planului Marshall [26] .

La Paris, Jean Monnet ii va prezenta lui Georges Bidault analize politice care luau in calcul efectele previzibile ale noii situatii geopolitice. Monnet facea urmatoarele constatari: 1. ruptura cu sovieticii aparea ca fiind de durata; 2. cooperarea Euro-atlantica era inevitabila. Jean Monnet repeta ceea ce facuse cu insistenta dupa 1941, adica 'intelegerea politicii americane'. El insista, in particular, pe doua idei: stabilizarea financiara si monetara a Frantei si Europei Occidentale si ridicarea poporului german. Parintele constructiei europene a enuntat in acest context, un triplu avertisment: 'revizuirea politicii germane a Frantei, pentru a evita un nou München'; 'nevoia initiativei pentru obtinerea asezarii financiare, necesare Frantei, incat sa nu para o ingerinta americana in afacerile interne si sa nu se considere ca ne-a fost impusa' si, in sfarsit, oportunitatea momentului, incat opinia publica sa vada in creditele americane, alaturi de avantajele materiale, 'promisiunea independentei economice viitoare, a carei realizare rapida este posibil sa vina prin creditele americane'.

Jean Monnet considera ajutorul american 'provizoriu' si 'productiv'. El dorea sa ofere 'un sens national' efortului de echipare economica. 'Garantie a independentei economice', Planul era important si indispensabil pentru ca francezii sa plaseze creditele americane intr-o veritabila perspectiva de dezvoltare. Lui Jean Monnet ii placea sa creada ca realizarea primului Plan francez asociat stabilizarii financiare va convinge supraveghetorii americani ai fondurilor de utilizare productiva a creditelor, care trebuiau negociate si reconfirmate in fiecare an. Planul pus in miscare de J. Monnet este versiunea franceza la postulatele formulate de George Marshall in discursul sau de la Harvard si, in acelasi timp, este 'garantul independentei nationale' [27] .

Jean Monnet a reactionat la tendinta guvernului fata de reducerea (in iunie 1948) a ritmului finantarii investitiilor datorita iminentei atribuirii ajutorului Marshall; ' America nu este nici reactionara, nici imperialista. Contributia sa nu ne este data pentru a ne controla. Ea se opreste daca nu se manifesta si efortul nostru fara ajutor nu este Plan, dar fara Plan nu este nici ajutor, nici independenta '. Planul Monnet este, in fapt, legatura intre consensul national (serios afectat de ruptura cu sovieticii din 1947) si cooperarea atlantica [28].

Pe ansamblul duratei de aplicare a Planului Marshall (3 aprilie 1948 - 30 iunie 1952) Franta a primit peste 2,7 miliarde dolari, din care aproape 90% in materiale (2,419 miliarde dolari). Aceasta suma reprezenta circa 23% din ajutorul total acordat europenilor si plaseaza Franta in pozitia secunda, dupa Anglia, inaintea Germaniei si Italiei.

Italia si Germania, si ele beneficiare ale Planului Marshall, au cunoscut doua trasaturi comune: au pierdut razboiul, dar au realizat, incepand cu 1946, si una, si alta, cresteri superioare celor din tarile invingatoare. De exemplu, in anii 1947-1954, Italia si-a dublat venitul pe cap de locuitor, iar Germania a atins nivelul Frantei. (Ambele se gaseau la sfarsitul razboiului la 30% din nivelul acesteia!) Concordata intre obiective si rezultate i-a facut pe observatori sa considere ca exista o relatie puternica intre asistenta financiara a SUA si revigorarea economica din Europa Occidentala in general si din Germania de Vest in particular. ' Cresterea fenomenala a PNB si urcarea rapida a productiei industriale atesta ca Planul Marshall a reusit sa contribuie la reconstructia capacitatii de productie a Europei' [29] .

In Planul de Reconstructie a Europei este foarte importanta si ideea cooperarii si integrarii economice. In discursul de la Harvard, Marshall sugera natiunilor europene 'ajutorul amical' al guvernului american in elaborarea Planului Global de Reconstructie. Dupa organizatorii americani ai Planului Marshall, libera circulatie a bunurilor si serviciilor, a capitalului si mainii de lucru era conditia sine qua non a reconstructiei economice a Europei. Extensia pietei ar fi permis obtinerea competitivitatii produselor europene, utilizarea rationala a resurselor locale. Mergand in sensul acestor dezvoltari, in septembrie 1947 cele 16 tari asociate in OECE s-au pus de acord asupra Programului de Reconstructie a Europei, in care au raspuns la 4 puncte esentiale: 1) un mare efort de productie; 2) obtinerea si mentinerea stabilitatii financiare interne; 3) dezvoltarea cooperarii economice intre statele membre; 4) solutionarea penuriei de dolari.

Sapte luni mai tarziu cele 16 state au adoptat Conventia pentru cooperare economica (aprilie 1948), care facea posibila trecerea Planului de Reconstructie a Europei de la teorie la practica [30] . Obiectivele economice incluse in Plan vizau: promovarea productiei industriale si agricole, obtinerea si mentinerea stabilitatii monetare si bugetare, cresterea schimburilor internationale intre tarile participante, in particular pe seama reducerii barierelor comerciale. Pentru realizarea obiectivelor a fost creata Administratia de Cooperare Economica [31] .

Conventia pentru cooperare economica europeana din 16 aprilie 1948 si Programul Global de Reconstructie a Europei defineau viziunea europenilor asupra dezvoltarii si cooperarii economice.

Prin Acordul asupra datoriei, semnat in 1953, ajutorul american totaliza circa 13 miliarde de dolari. Intre aprilie 1948 si iunie 1951, prin Planul Marshall s-a transferat in Europa mai mult de 1% din PIB-ul american, adica 3,5% din PIB-ul european (fara sa tinem cont de ajutorul militar); 3,4% din ajutorul american a fost in marfuri, restul in imprumuturi. Acestea din urma au ajutat la lichidarea creantelor internationale de dinainte de razboi, in conditii foarte avantajoase pentru debitori, in primul rand pentru Germania. Toate erau realizate pe fondul unui ansamblu de politici economice, in cadrul privilegiat oferit de liberalizarea schimburilor intra-europene si de programarea activitatilor comune pe termen mediu.

Beneficiile programelor nationale si ale Planului Marshall vor permite Europei Occidentale sa depaseasca nivelul mediu de dezvoltare de dinainte de razboi in 1949, ceea ce, in fapt, insemna ca Reconstructia era terminata. Ajutorul american, prelungit pana in anul 1951 - inceputul lui 1952, va permite consolidarea structurilor economice si a politicilor liberale promovate de guvernele occidentale.