Alexandru
Macedonski, Stuful de liliac
1. "gemea" ; " vaitandu-se"
2. In al doilea vers, cratima care leaga prepozitia de articolul
posesiv este utilizata pentru pastrarea masurii, a ritmului si a
rimei (prin inversiune
3. Adverbul ce este menit sa accentueze trecerea
timpului, precum si caracterul sau ireversibil: clipele frumoase pe care
indragostitii le-au petrecut in cadrul protector al naturii fiind acum
doar o amintire.
4. Tema naturii ca spatiu protector (martor al iubirii), motivul iubirii,
motivul trecerii timpului.
5. Prezenta eului liric este evidentiata prin pronume si
verbe la persoana I, dar si prin exclamatii si interjectii
afective: "peste noi "nu mai suntem doi", "O! Doamne"
6. Epitetul din sintagma "ramuri plapande" sugereaza fragilitatea
naturii, condamnata la efemeritate si mediocritate de catre "soarta
ce-acolo le-a sadit". Situatia are insa sa se schimbe, in momentul
aparitiei iubitei. Devenind martor al iubirii dintre cei doi, stuful de
liliac infloreste magic, creand un spatiu
protector pentru indragostiti.
7. In strofa a treia este prezentat momentul in care
"destinul" stufului de lilac incepe sa se schimbe. Moartea
iminenta, timpurie, starneste "groaza" ramurilor plapande,
constiente de propriul sfarsit. Dintr-un element ce apartinea strict regnului vegetal, plangandu-si
soarta potrivnica, odata cu aparitia iubitei, liliacul se
transforma, inflorind. Astfel, "stuful de liliac" descopera un
alt regn si un alt rol al existentei sale, acela de a proteja iubirea
celor doi indragostiti.
8. Titlul prezinta cititorului ideea centrala a poeziei: stuful de liliac,
initial condamnat la moarte inca inainte de a inflori, isi atinge
totusi scopul fiintei sale prin intermediul iubirii, insa in final,
se usuca odata cu aceasta.
9. Conceptul de poezie lirica include atat lirismul subiectiv, cat si pe
cel obiectiv, ambele prezente in discursul poetic.
Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se
evidenteaza eul liric): pronumele personal la persoana I plural noi,
verbul "nu mai suntem" la timpul prezent, expresia interjectionala
"O! Doamne", topica afectiva.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei
eului liric in spatiul poetic. Eul liric ramane un
observator discret al desfasurarii tabloului de natura
(pastelul din primele trei strofe) in fata cititorului si doar imaginarul
poetic sugereaza personalizarea discursului liric.
