Scrie un eseu despre constructia subiectului intr-o comedie studiata pornind de la.(Adrian Marino)

Scrie un eseu     despre constructia subiectului intr-o comedie studiata pornind de la.(Adrian Marino)

Aplicatie la : I. L. Caragiale "O scrisoare pierduta"

Consider ca indiferent de specia literara, genul dramatic impune textelor sale, prin statutul lor (reprezentarea pe scena si nevoia de a raspunde unui public aflat acum si aici) existenta unui conflict dramatic deci cu o dinamica proprie) care polarizeaza actiunea, dupa cum afirma si Adrian Marino. Acesta constituie nucleul polemic, punctul de convergenta al scenelor si de divergenta al personajelor aflate in raport de forta. Ca atare dramaticul nu trebuie inteles doar ca tensiune tragica, ci ca tensiune conflictuala din care se naste, in egala masura, comicul si tragicul, indiferent ca vorbim despre teatrul traditional sau modern, despre plan preponderen exterior sau interior.

Astfel, comedia este specia genului dramatic ce se particularizeaza prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe discrepanta dintre aparenta si esenta si esenta, discrepanta care naste rasul. Conflictul lipsit de profunzime, intriga datorata unor incurcaturi, unele confuzii, rasturnari de situatie imprevizibile, desfasurate in ritm alert , toate aceste elemente pot fi socotite trasaturi caracteristice ale comediei. Afirmatia lui A. Marino se poate sustine pe baza continutului acestei comedii.

Mai intai, "O scrisoare pierduta", textul suport al eseului de fata, este o comedie de moravuri poltice, dramaturgul inspirandu-se din agitatul an 1883, atunci cand au avut loc alegerile pentru Adunarea Constituanta. Obiectul satirei caragialesti este sistemul electoral fals, corupt, apoi tendinta de parvenire a burgheziei provinciale mult mai agresiva decat cea din capitala. Pe acest fundal de campanie electorala, de "lupte" politice, dramaturgul are prilejul sa satirizeze un intreg "arsenal" de vicii, precum prostia, demagogia, servilismul, imoralitatea in viata publica si particulara, incultura, falsul patriotism.

Titlul comediei lasa sa se intrevada esenta categoriei estetice a comicului: contrastul dintre aparenta si esenta, caci asa-zisa lupta pentru putere este reprezentata de lupta din culise in care arma redutabila este santajul. Obiectul care face referire la titlul reprezinta intriga piesei, iar prezenta lui "o" capata doua valente dupa lectura/vizionarea piesei: ca articol nehotarat, poate sugera banalitate, caracterul tipic al intamplarii de pe scena; ca numeral cardinal, indica faptul ca in piesa este vorba de doua scrisori, doua arme de santaj politic, asadar o intamplare repetata intr-un alt context, dar cu acelasi efect.

Citatul lui Marino se poate sustine prin analiza structurii textului. Ca orice specie clasica, comedia ne incadreaza in cateva rigori de timp si spatiu. "Zilele noastre" de care vorbese Caragiale in finalul "listei de persoane" sunt cele ale primaverii 1883, zilele de campanie electorale "dintr-un orasel de provincie, capitala unui judet de munte", acolo unde se infrunta doua grupari rivale ale aceluiasi partid politic.

Lipsa de precizari in ceea ce priveste locul desfasurarii actiunii este semnul clar ca situatia era generalizata, ca oriunde in tara se putea intampla povestea respectiva, ca intamplarea avea caracter tipic.

Aceasta in sens general. Particularizand, e vorba de aproximativ trei zile in care se deruleaza actiunea comediei in casa lui Tipatescu, in sala primariei si in gradina casei lui Trahanache. Ambitiosul Nae Catavencu, avocat din "opozitie", vrea sa obtina cu orice pret candidatura la deputatie, gasind o scrisoare de amor a prefectului catre Zoe Trahanache, sotia "venerabilului"(pierderea scrisorii de amor constituie intriga), avocatul ameninta cu publicarea ei, santajul devenind iminent. De teama de a fi compromisa, Zoe obtine de la Trahanache si de la Tipatescu promisiunea ca vor sustine candidatura lui Catavencu, insa de la centru, li se va cere fara nicio explicatie, sa anunte si sa sprijine candidatura lui Dandanche. Cu exceptia lui Dandanache, care cere "putintica rabdare", aproape ca disperarea ii cuprinde pe toti.

Punctul culminant il constituie anuntarea candidatului propus de la Bucuresri, Dandanache, fapt care starneste incaierarea generala(o metafora scenica, definind o lume haotica, absurda, violenta prin tirania betiei de cuvinte, prin prostie agresiva). Catavencu, pierde palaria in care era ascuns biletul compromitator si gasit de Cetateanul Turmentat care restituie scrisoarea "andrisantului", adica Zoei. In acest fel, Catavencu este nevoit sa accepte infrangerea, sa conduca manifestatia de bucurie in cinstea noului ales, care, odata sosit in oras, dezvaluie modalitatea la fel de oneroasa prin care s-a ales candidat: gasirea unei scrisori compromitatoare pe care "vechiul luptator de l 1848", "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catanevcu" o retine si pentru alte ocazii. Deznodamantul piesei este unul tipic pentru mascarada electorala a timpului "pupat Piata Independentei!" asadar toti se impaca, toti sunt nemultumiti de binefacerile unui sistem "curat constitutional".

Mijloacele prin care Caragiale obtine inegalabile efecte comice sunt extrem de variate si se constituie intr-un al doilea argument pentru a aproba afirmatia lui A. Marino. Din multitudinea lor, retine atentia faptul ca latura psihologica si comportamentala a eroilor este una tipica pentru "situatii stereotipe", personajele sunt tipuri dominante de o anumita trasatura de caracter: cocheta, si adulterina, donjuanul, incornoratul, demagogul, sluga umila, functionarul, cetateanul etc.

Cu alte cuvinte, ne confruntam cu personaje tipice care actioneaza in situatii tipice. Pentru moravurile politice ale sfarsitului de secol XIX, tipice sunt atat imprejurarile in care se face propunerea candidatului guvernamental, cat si personajele care participa la acest eveniment. De remarcat faptul ca insusi dramaturgul, nehotarat in privinta alegerii finale a castigatorului, cand il gaseste il caracterizeaza pe cel de-al treilea ales ca fiind "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu".

In acest fel, se sustine ideea de "scheme morale abstracte", de care vorbea Marino si care sunt prezente in fiecare personaj. A prezenta personaje tipice in aceste imprejurari nu este la fel cu a copia, a transcrie realitatea, ci a prezenta ce este general, esential, semnificativ pentru realitate. Pentru acest fapt, s-a spus ca dramaturgul face concurenta starii civile.

Mai departe, un al treilea argument care pledeaza pentru ideea lui Marino este prezenta unui fals conflict la nivelul piesei. In final, totul se termina cu bine, desi pierderea scrisorii da peste cap "normalitatea", linistea oraselului de provincie. Suprapersonajul "scrisoarea" provoaca dezechilibrul, dar si rasul. Cand "scrisoarea" isi gaseste "andrisantul", agitatia inceteaza ca prin farmec, parand a fi fost chiar inutila, mai ales ca apare si candidatul de la centru.

Tensiune dramatica genereaza si discutia dintre Tipatescu si Trahanache despre scrisoare, numai ca relatia celor doi intra in parametri anteriori (membri ai aceluiasi partid si prieteni de familie) sau teama de tradare a cuplului comic Farfuridi si Branzovenescu (nucleu conflictual in interiorul aceleiasi grupari politice). Dar intervine factorul surpriza care dezamorseaza conflictul: polita falsificata de Catavencu, descoperita si adusa de Trahanache (mai rafinat, cauta "una mai boacana"). Mai ales ca anuntarea unui candidat de la centru agita si spiritele, inca nelamurite.

Din nou o schema compozitionala tipica pentru specia clasica a comediei. Ridicolul personajelor se amplifica prin inconsecventa dintre intransigenta lor initiala si compromisul final la care ajung. Ca esenta a comediei, categoria estetica a comicului este generat de contrastul dintre esenta si aparenta, dintre pretentii si realitate, dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce sunt de fapt. Asadar, regasim un al patrulea argument in sprijinul afirmatiei critice.

Comicul de caracter, de nume, de situatii, de limbaj, de moravuri sunt tot atatea modalitati de caracterizare a personajelor. "Cataveica" cu care este imbracat avocatul - cata si mahalagioaica - , trahanaua si zaharisitul usor de modelat, "tiparul" din care iese prefectul prin pierderea scrisorii si care-l face sa-si piarda "uzul ratiunii", "dandanaua' pe care o ceeaza "Gagamita", iata cateva mostre de comic de nume pe care se grefeaza caracterul personajelor. Apoi, comicul de situatie este obtinut prin pierderea scrisorii, prin arestarea abuziva a lui Catavencu sau prin amenintarea acestuia ca va fi ucis cu bastonul, pentru ca, in final, sa fie pus in situatia umilitoare de a-si lauda rivalul. Ca personaje plate, care nu sufera transformari de-a lungul piesei, eroii lui Caragiale sunt simplisti, actioneaza stereotip, sunt lipsiti de profunzime sufleteasca.

Si totusi, avand capacitatea de a individualiza personejele prin comportament, prin limbaj, prin nume, prin imbinarea elementelor de statut social cu cele de statut psihologic, Caragiale depaseste sfera comediei clasice.

In concluzie, apreciem ca afirmatia lui Marino este sustinuta prin demonstrarea faptului ca, pe scena, dramaturgul aduce personaje tipice, cu dominanta de caracter, plasate in situatii care creeaza comic. "Comedia umana" caragialesca critica imoralitatea din viata publica si particulara, arivisul care duce si conduce dupa principiul machiavelic al obtinerii cu orice pret a avantajelor oferite de "sistemul curat constitutional".