Expune constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii temporale si spatiale), intr-un text dramatic studiat

Expune constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii temporale si spatiale), intr-un text dramatic studiat.

Suflete tari, de Camil Petrescu

Conflictul dramatic

Actiunea piesei este plasata in toamna anului 1913 in casa lui Matei Boiu-Dorcani, ultim descendent al unei vechi familii boieresti ai carei stramosi coborau pana in secolul al XVII-lea. Andrei Pietraru "30 de ani, inalt, delicat, fata palida, o nehotarare si o nestabilitate in gesturi de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata" iubeste fara speranta, de sase ani, pe Ioana, fiica lui Matei. Facuse studii stralucite de istorie, dar esuase, inexplicabil ca simplu bibliotecar in acea batrana casa boiereasca. Refuzase o casatorie extrem de avantajoasa, cu domnisoara Marculescu, uimindu-l pe pragmaticul Saru-Sinesti, care nu intelege ce-l poate retine acolo ca simplu bibliotecar, fiindca "dragostea in stare pura", nu i se pare un motiv serios. O neintelegere cu printul Bazil Serban, pretendent la mana Ioanei, il determina sa-l provoace la duel. Va renunta la insistentele femeii. Crezuse ca gestul ii fusese dictat de interes pentru persoana lui, insa, parerea "Jupanitei" este ca "e un biet ratat", caci pentru Ioana exista numai "suflete de slugi si suflete de stapani". Cand afla insa, de la Culai, ca adevaratul motiv al amestecului fusese dispretul, intervine intriga actiunii: Andrei hotaraste, in acel moment de dezechilibru, un cumplit pariu cu sine: "Daca asta-seara.ma-ntelegi, tu, Culai. Asculta. Daca asta-seara pana la ora douasprezece, nu ii voi fi sarutat mana, la ea in iatac.intelegi tu? Asta-seara la ora douasprezece.imi sfaram tampla cu revolverul." Asadar eroul singur se livreaza, lucid unei existente existentiale extreme. Nu e impins in ea, ci o cauta cu infrigurare, o provoaca. El insusi isi impune alternativa radicala: atingerea telului sau, in cazul esecului, autosuprimarea. Constiinta prin ea insasi in aceasta drama absoluta, situatiile conflictuale.

Sau: Mesterul Manole, de Lucian Blaga

In drama "Mesterul Manole" de Lucian Blaga se porneste de la mitul creatiei si dezvolta dimensiunea religioasa a artistului, cu metode specifice teatrului expresionist, cultiva simboluri impuse in literatura noastra de scriitori formati la revista "Gandirea" si accentueaza caracterul parabolic al operei printr-un pronuntat strat metaforic si prin replici lirice.

Compozitie: drama este structurata in 5 acte autorul precizand locul si timpul actiunii "pe Arges in jos, timp mitic romanesc". Timpul mitic romanesc este lipsit de determinare si trimite catre epoca de nastere a poporului roman. Blaga ancoreaza legenda totusi in istorie. Cand cortina se ridica suntem inundati de lumina faclelor aprinse pe masa, ascultam aceasta tacere care se afla in jurul lui Manole "aplecat peste pergamente si planuri". Drama incepe noaptea .

Conflictul dramei este mai degraba religios decat moral; este adevarat ca Manole respinge ideea jertfei pentru ca nu poate sa incalce poruncile crestine, se gandeste la zidirea Mirei ca la o crima, insa personajul se contureaza de-a lungul piesei ca replica a Mantuitorului; el jertfeste o parte din sine pentru a anihila blestemul pamantului si se sinucide pentru a rascumpara vina celorlalti; prin experienta sa, reia ritualic jertfa cristica si traieste cu intensitate sensul crucificarii; de aceea, zbaterea sa sufleteasca este marcata prin replica simbolica: "Doamne, Doamne, de ce m-ai parasit?", care nu este plasata in momentul mortii, ca in mitul biblic, ci chiar la inceput, cand Manole afla ca nu are de ales. Pentru Manole moartea vine insa si ca o eliberare a sufletului din trupul care, asa cum spune Gaman, in final, "te-a strans si mult te-a durut".

Latura morala a conflictului se manifesta in sfera ideii ca nu exista granita certa intre bine si rau, de unde si trimiterile la miturile bogumilice; la inceputurile lumii se afla deopotriva "bunul Dumnezeu si crancenul Satanail", care sunt frati, spatiul diabolizat nu poate fi sacralizat decat prin reunirea binelui si a raului, Manole refuza crucea, ca artist, si o cere in momentul mortii. Locul este blestemat, s-a deschis sub pamant gura iadului, este naravit si invadat de fortele raului si de aceea este nevoie de un ritual de anulare, prin repetarea gestului creator de la inceputul lumii, cand Dumnezeu si diavolul au creat lumea, iar Manole trebuie sa intruchipeze ambele forte creatoare. De aici se naste conflictul moral al personajului, care nu vrea sa comita o crima, dar care cunoaste totodata forta jertfei sacramentale.

Intriga: Staretul Bogumil are pentru situatia disperata in care se afla constructorii (motivul surparii zidurilor) o singura solutie:jertfa "Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului". Pentru Manole, jertfa unei fiinte umane este irationala

Desi Manole este cel ce filtreaza intreaga putere si forta a jertfei, zidarii nu raman nici ei straini de suferinta si de ideea ca au dat minunii cladite de ei tot ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au invrednicit capodopera lor cu propriile lor suflete.