Frati si surori in povestile culese de petre ispirescu. doua modele (cu variatiuni) de relationare textuala

FRATI SI SURORI IN POVESTILE CULESE DE PETRE ISPIRESCU. Doua modele (cu variatiuni) de relationare textuala

Résumé: Les frères et les sours qui habitent les mondes fictionnels des contes (plus ou moins populaires) recueillis par Petre Ispirescu et publiés dans le volume Legende sau basmele romanilor/Légendes ou les contes des Roumains ne sont pas de vrais personnages (ayant des contours psychologiques distincts et définis). Éléments plutôt abstraits, dont les interactions (ou actions conjuguées) n'ont aucun ressort personnel proprement dit, ces actants se groupent d'une façon conventionnelle, pour configurer (montage stylistique en série ou en parallèle) une « parenté » symbolique ou théorique. Souvent, la similarité/l'homologie en question représente une prémisse de la stratégie textuelle envisageant la mise en relief et la singularisation du frère/de la sour différent(e).

Mots-clés: contes, Petre Ispirescu, actions conjuguées, similarité, homologie

In basmele culese[1] (si, mai mult sau mai putin discret, prelucrate) de Petre Ispirescu , inrudirea (cvasi-)reala (de singe sau prin alianta) pe orizontala este ilustrata (ca in mai toate povestile populare) de perechi sau triade (mai rar, grupuri mai ample, "dictate" de "numerologii sacre" ) de frati/surori care functioneaza ca actanti (principali sau secundari) in sistemul narativ si care sint convocati in spatiul fabulos nu atit ca individualitati/personalitati distincte (de vreme ce basmul popular, operind, in genere, cu prototipuri, nici nu pune in valoare personaje), cit in calitate de elemente textuale ordonate pe principiul similitudinii/corespondentei/paralelismului, care atesta si consolideaza (cite) o categorie sau (cite) un model atitudinal-comportamental, ori pe principiul serialitatii, care reprezinta adesea premisa strategiei de insolitare a fratelui/surorii (in cele din urma) excentric(e), de exceptie.

1. PERECHI DE FRATI/SURORI

Perechea (omogena sau eterogena din perspectiva apartenentei indivizilor din "binom" la un sex ori la celalalt) se instituie ca tipar structural ce pune in valoare, in functie de "necesitatile" textului, una din directiile semantic-simbolice virtual generate de numarul 2: asemanare/identitate, omologie, distributie simetrica (precum, de pilda, in cazul organelor de simt si al partilor anatomice "dublate" in raport cu axa verticala de simetrie stinga-dreapta: ochi, urechi, nari; miini/brate, picioare; emisfere cerebrale, plamini, rinichi, gonade); bipolaritate accentuata (bine-rau; frumos-urit); diversitate intru complementaritate (in context egalitar sau nu) si conditionare/delimitare reciproca (centru-periferie; dominare-supunere; masculin-feminin).   

1.1. Asemanare (pina la identitate), simetrie/omologie

Eroul din Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte se confrunta succesiv cu doua aprige surori, Gheonoaia si Scorpia, decazute, din cauza rautatii lor, din conditia umana: "de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-au facut lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica" (Ispirescu, 15). Perpetua confruntare (nicicind solutionata) dintre Gheonoaie si Scorpie pare sa indice o relativa egalitate intre cele doua forte si imposibilitatea inclinarii decisive a balantei intr-o parte sau cealalta, desi calul lui Fat-Frumos nu rezista tentatiei de a-i atribui un (usor si, la urma urmei, inconsistent) avantaj Scorpiei: "ea este mai rea decit sora-sa si are trei capete" (Ispirescu, 15) - dupa cum, mai departe, si naratorul se arata dispus sa dea ascultare instinctului de a imprima relatarii o gradare ascendenta: "Scorpia ospata pe Fat-Frumos si mai si decit Gheonoaia" (Ispirescu, 16). In fapt, surorile malefice sint la fel, au aceeasi functie: sa efectueze o selectie, sa-i indeparteze pe neaveniti de spatiul privilegiat "unde era numai primavara" si unde se afla "palatul unde locuieste Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte" (Ispirescu, 16). Iar scorpiile din Iovita Fat-Frumos au menirea (= responsabilitatea), amindoua in aceeasi masura, sa distruga orice voinic doritor sa le tulbure ordinea, aranjamentele (v. Ispirescu, 297).

Analog functioneaza si cele doua surori zmeoaice din Greuceanu (ca si sotii lor care, impreuna cu "tartorul cel mare", "furasera soarele si luna de pe cer") sau fiicele Zmeoaicei pamintului din Tugulea, fiul unchiasului si al matusei: ele nu se lupta direct cu eroul, dar pot presimti primejdia (apropierea lui "Greuceanu cel de aur", Ispirescu, 164 - nu insa si prezenta lui Tugulea metamorfozat in albina, Ispirescu, 236-237) si, dupa ce barbatii le sint ucisi, incearca (in zadar) sa-i razbune (v. Ispirescu, 164-168; 238-239).

1.2. Bipolaritate, contrast/antiteza

Fata mosului cea cu minte propune un alt tip de relatie sororala: una constituita prin alianta, prin recasatorirea (tirzie) a unui vaduv cu o vaduva, ambii avind cite o fata. Familia astfel construita nu este deloc armonica: stapina casei isi domina consortul si (dupa modelul Cenusareasa) isi rasfata peste masura propria fata, asuprind-o pe fata mosneagului: "baba [] punea pe fata unchiasului la toate greutatile casei; iara fata ei se clocise de sedere" (Ispirescu, 266). Cele doua fete se definesc antitetic (si se evidentiaza reciproc): una (modelul) este plina de calitati (frumusete, harnicie, bunavointa, buna-cuviinta), cealalta (contra-modelul) debordeaza de defecte si de proaste deprinderi. In consecinta, fata "cu minte" si rabdatoare este rasplatita cu asupra de masura, iar cea nesabuita si netrebnica este aspru sanctionata (impreuna cu teribila si neinduratoarea sa genitoare). Tusele puternice si neechivoce infatiseaza transant nu numai o mare (si persistenta) nedreptate, ci dovedesc, totodata, si un contrast "strigator la cer", o diferenta "aberanta", care semnaleaza o uniune "gresita", nefireasca si, ca atare, necesitind indreptare. "Rasplatirea dumnezeiasca" la care se face referinta in final (v. Ispirescu, 270) reinstituie ordinea intr-un spatiu devenit haotic in urma unei decizii eronate si anuleaza un contract ale carui clauze nu au fost respectate de ambele parti: de vreme ce fetele, virtualmente egale in drepturi si indatoriri, sint tratate atit de diferit, "este nevoie" ca textul "sa forteze" polarizarea lor, sa le inscrie indubitabil intr-un raport de opozitie solutionabil doar prin eliminarea uneia dintre ele.

1.3. Complementaritate

Un actant "inutil" in Greuceanu pare sa fie fratele eroului. Insotitor si slujitor (destul de sters) al acestuia, el este cu totul nesemnificativ in comparatie cu fratele de cruce al lui Greuceanu, Faurul-pamintului (care mai e si nazdravan). Dupa ce se desparte de erou (performind ritualul impartirii basmalelor si al infigerii cutitelor in pamint, ca potentiali indicatori ai soartei - bune sau rele - de care va avea parte fiecare dintre ei), "fratele Greuceanului, umblind mai multa vreme in sec, se intoarse la locul de despartire si, gasind cutitul curat, se puse a-l astepta acolo cu bucurie, ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer" (Ispirescu, 163-164). Ulterior, fratii se reintilnesc la "semnul de introlocare" (Ispirescu, 167) si pornesc iar impreuna la drum. Fratele "naiv" joaca rolul elementului neutru, de referinta: el este exponentul omului obisnuit, de care Greuceanu se diferentiaza prin insusiri si prin comportament (v. cele trei episoade ale "asalturilor" zmeoaicelor catranite, Ispirescu, 167-168). In alta imprejurare, Greuceanu ii incredinteaza fratelui sau misiunea de a-i vesti (cu pompa) sosirea la curtea lui Rosu-imparat, in postura de erou victorios (v. Ispirescu, 169); cum actiunea mai face o voluta inainte de sfirsitul fericit canonic si Greuceanu intirzie pe drum, mesagerul mai are parte si de o sedere (neprevazuta) la inchisoare. Complementaritatea (de tip senior-cavaler servant) a celor doi actanti pare sa fie, mai degraba, un "moft" textual, o "floricica" stilistica (straina, neconvingatoare si inutila intr-un basm 100% popular): Greuceanu nu are neaparata nevoie de sustinerea (cu totul palida) a fratelui sau, iar acesta nu reuseste sa aiba/sa fie o prezenta justificata in text.

Intr-o relatie viabila de complementaritate (pe linia masculin-feminin) se inscriu insa cei doi copii ("feti-logofeti cu totul si cu totul de aur", Ispirescu, 60) din Insir-te margaritari. La nastere, ei par sa fie la fel/de acelasi sex, fiind numiti indistinct "feti-logofeti", "copilasi". Ajunsi scinduri de pat (confectionate din doi meri "cu coaja suflata cu aur, de lucea ca ziua, cind noaptea era intuneric bezna", rasariti din balegarul in care slujnica invidioasa ii ingropase pe nou-nascutii "de aur"), ei se dezvaluie ca fiind "un baiat si o fata" (Ispirescu, 63). Intr-un avatar ulterior, ei sint "doi copilasi, jucindu-se cu doua mere de aur, de lucea pamintul" (Ispirescu, 64); o batrina dornica sa-i adopte ii atrage cu unelte specifice unor indeletniciri traditional rezervate sexului feminin (torsul) ori masculin (pastoritul): "cum vazura copii aceste lucruri, odata se repezira la dinsele; si fata puse mina pe furca, iara baiatul pe toiag" (Ispirescu, 65). La claca insirarii margaritarelor, ei spun adunarii (ce-i drept, prin vocea baiatului) intreaga poveste a mamei lor nefericite si a multiplelor lor transformari. Impreuna, cei doi copii fermecati (neprivilegiati unul in raport cu celalalt) par sa inchipuie faptura perfecta a androginului; nimic nu e in plus, nimic nu e in minus - si toate sint la locul lor, cite trebuie sa fie, intr-un aranjament ideal, "rotund", complet.

2. TREI FRATI/SURORI

In majoritatea covirsitoare a basmelor (daca acestea inca nu s-au contaminat cu influente straine - crestine, hermetice s.a.m.d.), 3 nu are in sine o valoare simbolica, o semnificatie criptica aparte, ci reprezinta pragul de jos al pluralitatii (care se distinge, in gindirea arhaica, de dualitate); 3 este cel mai mic numar insemnind "(mai) multi". Eroul/eroina trece prin trei incercari (si are succes deplin abia in cea de-a treia) doar pentru a comunica eficient si convingator ideea ca, in cadrul ritualului de initiere, neofitul are de promovat mai multe probe (o data demonstrat acest principiu, o a patra/a cincea etc. incercare ar fi superflua, redundanta chiar in economia - stricta - a naratiunii fabuloase).

2.1. "Trei fete/feciori (de imparat)". Serii (relativ) omogene

In unele povesti, sint implicate in actiune triouri indistincte de frati sau surori: cele trei fete, "frumoase ca niste zine", ale Gheonoaiei din Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte (Ispirescu, 15); copiii din Cei trei frati imparati (carora darurile fermecate li se distribuie in mod cu totul arbitrar, v. Ispirescu 200, 203); fetele de imparat din Iovita Fat-Frumos (rapite de zmei, acestea sint recuperate, intr-un tirziu, de erou, fratele lor, care, pe deasupra, "inchide" acareturile zmeilor in trei mere si, la intoarcerea acasa, plesneste "din bici asupra merelor ce aveau surorile" si "o data se facura alte trei palaturi alaturi cu palaturile parintesti", v. Ispirescu, 298-299).

Doar in mod neasteptat (si nemotivat logic), vreunul din elementele seriei poate fi evidentiat cumva: de "intimplare" (= o ocurenta misterios favorabila - v. Fat-Frumos cu parul de aur sau Fat-Frumos cel ratacit, unde fata mai mica a imparatului, nealaturindu-se alaiului care-i petrece "pina la hotarele imparatiei" sora mai mare abia maritata ori nemergind la biserica in zi de sarbatoare, descopera de la fereastra odaii ei secretul "chelesului" ajutor de gradinar - Ispirescu, 114; 129) sau de destin/"scrisa" (v. Porcul cel fermecat, unde fata cea mai mica incepe "a lincezi" dupa ce afla, dintr-"o carte mare deschisa", ca surorile ei se vor casatori cu cite un fecior de imparat, in vreme ce ei ii este harazit un porc - Ispirescu, 49). Dupa toate aparentele, distinctia nu are o cauza anume; adesea, ea se activeaza doar inertial, in virtutea "regulii mezinului": v. cele trei fete de imparat (eroul si-o opreste pentru sine, drept soata, pe fata cea mai mica, din "palaturile de aur"[5] - Ispirescu, 74) sau cei trei frati zmei (cel mai mic opune cea mai indirjita rezistenta si lupta eroului cu el dureaza cel mai mult - Ispirescu, 74-75) din Prislea cel voinic si merele de aur; cele trei zine surori din Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte ("nu dupa multa vreme [Fat-Frumos] se si insoti cu fata cea mai mica" - Ispirescu, 17).

2.2. Unul/una din trei. Strategia insolitarii "in trepte"

Caracterul (necesarmente) exceptional, unicitatea protagonistului se atesta in basm fie in mod absolut (fiind intarit(a) de circumstantele extraordinare ale conceperii/nasterii sale), fie relativ, prin progresiva decantare sau sublimare - in care caz eroul/eroina este plasat(a) mai intii intr-un grup restrins de (trei) elemente (fapturi) iesite din comun (prin origine - sint progeniturile unui imparat; prin calitati fizice; prin destinul prorocit de persoane clarvazatoare), apoi este diferentiat(a) de companioni(i intru elita) prin accentuarea (in registru stilistic) a unei qualité maitresse pe care si-o apropriaza, de care aproape ca ajunge sa dispuna in exclusivitate ("umbrindu-si" fratii/surorile), sau prin intermediul unei tensiuni concurentiale care ii determina pe ceilalti membri ai seriei sa se raporteze ostil la excentric, la fratele/sora mai performant(a) ori "cu mai mult noroc".

Alesul/aleasa este intotdeauna fratele/sora mai mic(a) din trio, mezinul/mezina, al treilea/a treia in ordinea nasterii (ca si cum, pentru zamislirea exemplarului perfect, ar fi fost nevoie de mai multe incercari succesive): in Ileana Simziana, doar fiica mai mica a imparatului, ajutata de calul nazdravan, reuseste sa treaca de probele de foc instituite de monarhul mindru si exigent, daruit de soarta numai cu fete (v. Ispirescu, 22-28); in Pasarea maiastra, doar fiul cel mai mic si milostiv al imparatului se dovedeste in stare a dezlega saradele destinului (Ispirescu, 224-225, 227-233); in Insir-te margaritari, doar spusele mezinei (care, muncind in cinepiste alaturi de surorile ei, promite sa nasca doi copii "cu totul si cu totul de aur") il atrag pe feciorul de boier si il determina sa avanseze cererea in casatorie (v. Ispirescu, 60); in Prislea cel voinic si merele de aur, doar Prislea se arata vrednic de isprava, spre necazul fratilor lui (v. Ispirescu, 72-81); in Sarea in bucate, doar fiica mai mica a imparatului intelege (si le poate deslusi si altora - mai lesne sau mai greu - prin pilde) virtutile dragostei sincere, statornice si neafectate    (v. Ispirescu, 348); in Tugulea, fiul unchiasului si al matusei, doar Tugulea cel nevolnic, dar istet poate tine piept zmeilor si-si poate schimba radical destinul (v. Ispirescu, 234-252).

Insolitarea "in trepte" este un procedeu complex (de tip "comparatist"), care hibrideaza, de fapt, cele doua modele de relationare textuala "incifrate" in basm (in basmul popular, dar si in majoritatea basmelor culese de Ispirescu) ca raporturi intre frati/surori. Modelul binar (echivalent cu identificarea genului proxim si mizind pe asemanare) este inclus in modelul ternar (care ii adauga indicarea diferentei specifice). Ambele strategii sint folosite pentru a-l defini pe protagonistul aventurii, dincolo de orice indoiala sau tagada, ca fiinta de exceptie, ca singur luptator capabil sa faca fata incercarilor si ca singur beneficiar pe deplin merituos al darurilor ce-l asteapta la capatul aventurii.   

NOTE: